Decizia nr. 1863/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 152/2024 a Curții de Apel Alba Iulia

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la data de 07.11.2023, sub dosar nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, UAT Șpring și UAT Ohaba, a solicitat anularea parțială a Hotărârii Guvernului nr. 974/2002, anexa 51, în temeiul căreia Comuna Ohaba și-a înscris dreptul de proprietate, asupra suprafeței de teren de 172.639 mp., nr. top x, categoria de folosință pășune, provenită din C.F. nr. x, Vingard, precum și a tuturor actelor subsecvente, respectiv încheierea nr. 10939/2010 prin care Comuna Ohaba și-a înscris în cartea funciară nr. x, Ohaba, dreptul de proprietate asupra terenului.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 152 din data de 4 iunie 2024, Curtea de Apel Alba Iulia-Secția de contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: A respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâta U.A.T Comuna Ohaba. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României pentru capătul doi de cerere și a respins capătul al doilea al acțiunii ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta U.A.T Comuna Ohaba prin întâmpinare și a respins acțiunea formulată reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, U.A.T Comuna Șpring, și U.A.T Comuna Ohaba, întrucât există autoritate de lucru judecat.

A respins cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile menționate, au declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, precum și pârâta UAT Spring, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat, în rejudecare, admiterea acțiunii. 3.1. În motivarea recursului, reclamanta B. a arătat că excepția autorității de lucru judecat a fost in mod nelegal admisă, instanța de fond aplicând greșit prevederile art. 430 și 431 C. proc.

civ. Astfel, prin sentința civilă nr. 1080/2020, pronunțată de Judecătoria Sebeș în dosarul civil nr. x/2018, nu a fost analizată legalitatea H.G. nr. 974/2002 și nici nu a fost tranșată chestiunea litigioasă. Susține că, potrivit art. 15 din Legea XXIX. din 1886, în baza încheierii nr. 4829/913 a Tribunalului Regal Alba Iulia, în 1913, imobilul - teren era proprietatea tabulară a comunei Vingard, care a fost inclusă prin reorganizarea teritorială stabilită prin Legea nr. 2/19686 în comuna Spring, conform Anexei nr. 60 la Legea nr. 2/1968 pct. 61. Or, terenul în cauză putea trece în proprietatea altei persoane doar prin expropriere din rațiuni de utilitate publică, însă actul administrativ cu caracter normativ a cărei revocare se solicită, a fost emis cu nerespectarea legii, aspecte care nu au făcut obiectul dispozitivului sentinței civile nr. 1080/2020.

3.2. În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta UAT Spring a arătat că, prin reorganizarea teritorială din anul 1968, comuna Vingard a intrat in componența comunei Spring, astfel că și terenul înscris în cartea funciara în suprafață de 172.639 mp a trecut în proprietatea comunei Spring. Actul administrativ dedus judecății este nelegal, față de împrejurarea ca la data emiterii acestuia, respectiv 2002, dreptul de proprietate al comunei Spring fusese stabilit anterior prin lege. Susține că, sub acest aspect, Guvernul Romaniei are calitate procesuală pasivă. Bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile, iar proprietatea asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz și nu poate fi dobândită de terți prin uzucapiune sau, după caz, prin posesia de bună-credință asupra bunurilor mobile, astfel că in mod nelegal a trecut suprafața de teren in proprietatea UAT Ohaba, prin H.G.

nr. 974/2002. Mai arată că autoritatea de lucru judecat a fost in mod nelegal admisă, nefiind îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză. Dosarul nr. x/2019 a avut ca obiect revendicare imobiliară, distinct de cel din prezenta cauză, astfel că din acest punct de vedere nu este îndeplinită condiția identității de obiect dintre cele doua dosare. 4. Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă UAT Spring a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând recursurile declarate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Preliminar, având în vedere argumentația comună a recursurilor declarate, Înalta Curte va trata unitar criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. În litigiul pendinte, recurenta-reclamantă A. a solicitat anularea Anexa 51 a H.G. nr. 974/2002, susținând caracterul parțial nelegal în privința înscrierii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu în favoarea intimatei-pârâte Comuna Ohaba, întrucât comuna Șpring este proprietara tabulară a imobilului, drept de proprietate obținut prin încheierea nr. 4829/913 a Tribunalului Regal Alba Iulia în anul 1913. Inițial, imobilul era în proprietatea comunei Vingard, însă, prin reorganizarea teritorială realizată potrivit Legii nr. 2/1968, a intrat în componența comunei Șpring. Așadar, susține recurenta, prin H.G. nr. 974/2002 a fost inclus în mod nelegal terenul respectiv în proprietatea comunei Ohaba, fără radierea dreptului de proprietate al comunei Vingard, inclusă în comuna Șpring, din CF nr. x, nr. top.

x, deoarece prin actul administrativ menționat a fost constituit dreptul de proprietate asupra unui imobil care avea deja un alt proprietar în baza legii. Judecătorul fondului a respins acțiunea formulată, reținând existența autorității de lucru judecat, față de faptul că aspectele litigioase au fost deja dezlegate în cadrul dosarului nr. x/2018 înregistrat pe rolul Judecătoriei Sebeș, având ca părți UAT Comuna Ohaba, în calitate de reclamant, și UAT Comuna Spring, Consiliul Local al Comunei Spring și A., în calitate de pârâți. Astfel, prin sentința civilă nr. 1080/2020, Judecătoria Sebeș a admis în parte cererea formulată de reclamanta UAT Comuna Ohaba, prin Primar, în contradictoriu cu pârâtele UAT Comuna Spring, prin Primar și, în consecință: A fost obligată pârâta UAT Comuna Șpring, prin Primar, să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei imobilul înscris în CF nr. x Ohaba, nr. cad.

x, teren extravilan în suprafață de 172.600 mp., situat administrativ în comuna Ohaba, jud. Alba. S-a constatat nulitatea absolută a contractului de închiriere din 29.09.2010 încheiat între Consiliul local Șpring, prin Primar, în calitate de locator și A., în calitate de locatar, cu privire la imobilul-teren extravilan, având categoria de folosință pășune, în suprafață de 172.600 mp. A fost obligată pârâta UAT COMUNA OHABA, prin Primar, la plata către reclamantă a sumei de 4485,20 RON, reprezentând contravaloarea chiriei încasate de pârâtă începând cu 23.08.2015 și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1% pe lună sau fracțiune de lună calculate la debitul de 4485,20 RON, de la data 23.08.2018 și până la data plății efective.

Prin Decizia nr. 611/2022, Tribunalul Alba a respins apelurile declarate de reclamanta UAT Comuna Ohaba și pârâta UAT Comuna Șpring împotriva sentinței civile nr. 1080/2020, pronunțată de Judecătoria Sebeș în dosarul nr. x/2018, iar prin Decizia nr. civilă nr. 324/05.12.2023 a Curții de Apel Alba Iulia s-au respins recursurile declarate reclamanta UAT Comuna Ohaba, de pârâta UAT Comuna Șpring și de pârâta A. împotriva deciziei nr. 611/2022 pronunțată de Tribunalul Alba. În considerentele deciziei civile nr. 324/05.12.2023 s-a reținut că "dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului în litigiu, întabulat în favoarea acesteia în CF nr. x Ohaba, are la bază dispozițiile normative ale Legii 2/1968 prin care s-au reorganizat anumite unități teritorial - administrative, precum și prevederile H.G.

nr. 974/2002, privind atestarea domeniului public al județului Alba, al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Alba. În Anexa 51 a H.G. nr. 974/2002, la pct. 16 din inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Comunei Ohaba este prevăzut terenul în litigiu, sub denumirea Pășunea "La Măgherat", fiind demonstrat astfel dreptul de proprietate publică al Comunei Ohaba asupra acestei suprafețe de teren.

Această hotărâre de guvern în baza căreia s-a efectuat întabularea în cartea funciară nr. x Ohaba este un act în ființă la momentul pronunțării prezentei hotărâri judecătorești și consfințește dreptul de proprietate al comunei Ohaba asupra terenului ce formează obiectul prezentei cauze." Prin urmare, în acord cu constatările primei instanțe, Înalta Curte reține că hotărârile judecătorești menționate au stabilit, cu autoritate de lucru judecat, o stare de fapt și de drept contrară obiectului cererii de chemare în judecată, astfel că orice chestiuni referitoare la titularul dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu nu mai pot fi repuse în discuție în prezentul dosar, fiind deja soluționate în mod definitiv.

Înalta Curte subliniază că în mod corect instanța de primă jurisdicție a constatat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, prevăzută la art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., conform căruia "(2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.", Astfel, condiția de aplicare a autorității de lucru judecat presupune identitatea de acțiuni (părți, obiect și cauză juridică) ce se opune repetării judecății, (ceea ce nu este cazul în speța de față), pe când puterea, prezumția de lucru judecat, impune consecvența în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre (acesta fiind aspectul la care s-a raportat prima instanță), indiferent că soluția s-ar regăsi în dispozitiv sau în considerente cu valoare decizională, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți.

Aceasta înseamnă că nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente între cele două procese, cum este cazul excepției autorității de lucru judecat, ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăți, în sensul de a nu se repune în discuție ceea ce o instanță a statuat deja definitiv. În consecință, criticile formulate prin recursurile analizate nu pot fi reținute, soluția primei instanțe fiind temeinică și legală. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanța de control judiciar va respinge recursurile declarate de recursurile declarate de recurenții-reclamanți A. și U.A.T.

Spring împotriva sentinței civile nr. 152 din data de 4 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia- secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursurile declarate de recurenții-reclamanți A. și U.A.T. Spring împotriva sentinței civile nr. 152 din data de 4 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia- secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Definitivă. Pronunțată astăzi, 2 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.