Decizia nr. 186/2026 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată și parcursul dosarului Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 25.08.2023, reclamanta PFA Cabinet de Avocat A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală a Municipiului Timiș, anularea refuzului emis de pârâtă cu nr. IF2023-038493, 038498 din data de 26.07.2023, și obligarea pârâtei la restituirea sumelor solicitate, respectiv a sumei de 2658 RON, plus dobândă fiscală, pentru perioada cuprinsă între data plății sumelor și data restituirii lor, plus actualizarea sumelor cu rata indicelui de inflație și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu derularea prezentului litigiu.

Cererea a fost admisă de Tribunalul Timiș iar această soluție a fost recurată, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal. Prin încheierea din data de 9 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023, cererea de recurs a fost suspendată, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Tribunalului Timiș. Pentru a pronunța această încheiere prima instanță a reținut următoarele: "Totodată, reclamanta a învederat că prin acțiunea ce formează obiectul dosarului înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. x/2024, a solicitat constatarea nelegalității HCLMT nr. 459/16.12.2021 și HCLMT nr. 664/2022.

De aceea, apreciind că soluționarea prezentei cauze depinde de soluția ce va fi pronunțată în dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Tribunalului Timiș, Curtea urmează să dispună suspendarea judecății până la soluționarea definitivă a celui din urmă." 1. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii din 9 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023, recurenta - reclamantă Direcția Fiscală Timișoara a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, în motivare, a arătat că refuzul organului fiscal de a restitui suma considerată ca fiind achitată în plus cu titlu de impozit pe clădiri pentru anul 2022 si pentru anul 2023, refuz concretizat în adresa nr. IF2023-038493, 038498/26.07.2023, adresa ce face obiectul prezentului dosar nu are ca temei HCLMT nr. 459/16.12.2021 si nici HCLMT nr. 664/27.12.2022, ci deciziile de impunere nr. x/09.05.2022 si nr. y/17.03.2023 decizii care nu au fost atacate în condițiile legii. Astfel, plata efectuată de către intimata — reclamanta în temeiul deciziilor de impunere nr. x/09.05.2022 si nr. y/17.03.2023 este una legal datorata bugetului local al Municipiului Timisoara, refuzul organului fiscal de restituire partiala a sumelor achitate fiind legal intemeiat pe neîndeplinirea condițiilor instituite de dispozițiile art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Deși deciziile de impunere nr. x/09.05.2022 si nr. 85 1 129/17.03.2023 au fost întemeiate pe dispozițiile HCLMT nr. 459/2021 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale în Municipiul Timișoara pentru anul 2022 si, respectiv, pe cele ale HCLMT nr. 664/2022 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale în Municipiul Timișoara pentru anul 2023, dispoziții care, ulterior, au fost anulate prin hotărâri judecătorești definitive nu au drept efect implicit anularea actelor administrative fiscale individuale emise anterior în baza actului normativ anulat (consecință care ar încălca prevederile art. 23 din Legea nr. 554/2004). Drept urmare, nefiind îndeplinite conditiile instituite la art. 168 din Codul de procedură fiscală, prin care se aprobă condițiile restituirii în materie fiscală, în condițiile nedesființării deciziilor de impunere prin care au fost stabilită obligatia fiscală, refuzul organului fiscal este unul întemeiat.

A susținut că nu se relevă legătura cu cauza în care se contestă legalitatea celor două HCLMT anterior amintite. Anularea, in parte, a acestor hotărâri ale consiliului local nu dă nastere unui drept al intimatei-reclamante de a ataca, retroactiv, deciziile de impunere nr. x/09.05.2022 si nr. y/17.03.2023, neatacate anterior cum de altfel nici nu obligă organul fiscal la anularea acestora, întrucât efectele anulării se produc doar pentru viitor, în temeiul prevederilor art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2002. Prezenta acțiune este îndreptată împotriva refuzului organului fiscal de restituire a sumei solicitate nu împotriva actelor administrative de stabilire a obligației fiscale a cărei restituire se solicită.

Soluționarea prezentei cauze nu depinde de dezlegarea cauzei supuse judecării in dosarul nr. x/2024 având ca obiect constatarea, pe cale de exceptie, a nelegalității HCLM T nr. 459/16.12.2021, respectiv a HCLM T nr. 664/27.12.2022, numai in ceea ce privește majorarea impozitului pe clădirile nerezidențiale aflate in proprietatea persoanelor fizice. Din interpretarea art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. rezultă că suspendarea judecății este un incident procedural ce determină sistarea temporară a judecății, aceasta fiind facultativă, iar nu obligatorie, posibilă doar atunci când se apreciază că justa soluționare a unui proces pendinte este legată cu necesitate de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Mai mult, această dependență trebuie să legată în raport cu un "drept" a cărui existență sau întindere să facă obiectului unei alte judecăți. Prin drept subiectiv civil se înțelege posibilitatea subiectului activ, în limitele normelor juridice ivile, de a avea o anumită conduită, de a pretinde subiectului pasiv o conduită corespunzătoare, iar, în caz de nevoie, de a solicita concursul forței coercitive a statului. Or, în speță, admiterea unei eventuale cereri de chemare în judecată formulată intimata- reclamanta, având ca obiect constatarea, pe cale de exceptie, a nelegalității HCLM T nr. 459/16.12.2021 și a HCLMT nr. 664/27.12.2022 (actiune care este si inadmisibila potrivit dispozitiilor art. 4 din Legea nr. 554/2 04 privind contenciosul administrativ) nu ar avea drept consecință rămânerea fără obiect a prezentei cauze.

Astfel, anularea actului normativ - HCLMT în baza căruia au fost stabilite creanțele fiscale nu are drept efect implicit anularea actelor administrativ-fiscale emise în baza actului normativ anulat. aceste acte putând fi anulate numai prin parcurgerea procedurii obligatorii prevăzută de art. 281 și următoarele din Codul de procedură fiscala si numai prin formularea unor acțiuni in contencios administrativ. Desi actele de impunere fiscală au fost întemeiate pe dispozițiile art. 1 alin. (5) din HCLMT nr. 459/2021 si pe dispozitiile art. 1 alin. (5) din HCLM T nr. 664/2022, dispoziții care au fost anulate prin hotărâre judecătorească definitivă, totuși anularea actului normativ în baza căruia au fost stabilite creanțe fiscale nu are drept efect implicit anularea actelor administrativ-fiscale emise în baza actului normativ anulat aceste acte putând fi anulate numai prin formularea unor acțiunii in contencios administrativ îndreptate împotriva acestora.

În concluzie, a solicitat, în temeiul prevederilor art. 488. alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 414 alin. (1) din acelasi act normativ, admiterea recursului, casarea încheierii recurate si reluarea judecății recursului. II. Soluția Înaltei Curți asupra căii de atac Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat depârâta Direcția Fiscală Timișoara este fondat și va fi admis, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 414 C. proc. civ. "(1) Asupra suspendării judecării procesului instanța se va pronunța prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic superioară.

Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă.(2) Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului." Totodată, Înalta Curte mai reține că potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept care face obiectul alte judecăți. Astfel, din interpretarea acestui text, rezultă că trebuie să existe un raport de dependență, între cele două cauze, respectiv cauza cu care este investită instanța să nu poată fi soluționată, întrucât este necesară lămurirea unui alt aspect ce face obiectul altui dosar pendinte.

Prin prezenta cerere de recurs, recurenta -pârâtă a invocat un argument valid care va conduce la admiterea prezentei căi de atac, deoarece între dosarul de față și cel în raport de care pricina a fost suspendată nu se evidențiază legătura de dependență. Mai precis, soluția pe care instanța trebuie să o dea cererii de anulare a refuzului emis de pârâtă cu nr. IF2023-038493, 038498 din data de 26.07.2023, și obligarea acesteia la restituirea sumelor achitate în temeiul unor acte normative anulate în procedura judiciară, respectiv a sumei de 2658 RON, plus accesorii, nu depinde de soluția ce se va pronunța în cauza nr. 6443/30/2024 în care a fost invocată excepția de nelegalitate a HCLMT nr. 459/2021 și respectiv nr. 664/2022.

La emiterea acestui raționament se va avea în vedere împrejurarea că cercetarea legalității celor două HCL-uri(care constituie temei al actelor fiscale criticate în cauză) s-a efectuat în cadrul acțiunilor în anulare care au făcut obiect al dosarelor nr. x/2022 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 65/2023, rămasă definitivă prin Decizia nr. 600/2023 a Curții de Apel Timișoara, și nr. 3248/30/2023 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 177/27.02.2024, definitivă prin decizia civilă nr. 836/25.09.2024 a Curții de Apel Timișoara, fiind constatată nelegalitatea art. 1 alin. (5) din ambele HCL-uri. Astfel, având în vedere că motivele invocate de prima instanță în justificarea măsurii suspendării cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ. (care se raportează la două dosare soluționate în mod definitiv precum și la al treilea de care nu depinde soluția din prezenta cauză), Înalta Curte apreciază că în mod greșit prima instanța a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024 Pentru toate aceste motive, considerând că în speță nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a putea fi dispusă suspendarea în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și văzând și dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din același act normativ, Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea recurată și va trimite cauza aceleași instanțe în vederea continuării judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara împotriva încheierii din 9 ianuarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal. Casează încheierea recurată și trimite cauza primei instanțe pentru reluarea judecății. Definitivă. Pronunțată astăzi, 16 ianuarie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.