Decizia nr. 1536/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 septembrie 2020, pe rolul Curții de Apel Cluj - secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D. Întreprindere Individuală, E. - Cabinet Medical Veterinar, A. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. - Cabinet Medical Veterinar, I. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud ("DSVSA Bistrița-Năsăud"), Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor ("ANSVSA") și Guvernul României, au solicitat: (i) anularea adreselor emise de: - pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nr. 10634/26.08.2020 (A. SRL), nr. 10630/26.08.2020 (B. SRL), nr. 10637/26.08.2020 (C. SRL), nr. 10638/21.08.2020 (II D.), nr. 10647/21.08.2020 (CMV Dr. E.), nr. 10645/21.08.2020 (A. SRL), nr. 10636/26.08.2020 (F. SRL), nr. 10720/26.08.2020 (G. SRL), nr. 10640/21.08.2020 (CMV DR. H.), nr. 10722/26.08.2020 (I. SRL) și - pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița Năsăud nr. A/7799/F/445/7.09.2020 (A. SRL), nr. A/7792/F/438/7.09.2020 (B. SRL), nr. A/7798/F/444/7.09.2020 (C. SRL), nr. A/7803/F/447.09.2020 (II D.), nr. A/7800/F/446/7.09.2020 (CMV Dr. E.), nr. A/7784/F/430/7.09.2020 (A. SRL), nr. A/7794/F/440/7.09.2020 (F. SRL), nr. A/7880/F/455/8.09.2020 (G. SRL), nr. A/7786/F/432/7.09.2020 (CMV Dr. H.), nr. A/7881/F/456/8.09.2020 (I. SRL), ca răspuns la plângerile prealabile formulate; (ii) obligarea pârâtei DSVSA la plata sumei de 10.000 RON/lună reprezentând contravaloarea indemnizației prevăzute de art. IV din Legea nr. 236/2019, începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data plății efective (suma de 70.000 RON la data introducerii plângerii prealabile), în favoarea fiecărui reclamant; (iii) obligarea pârâtei ANSVSA la alocarea și virarea din bugetul său către DSVSA Bistrița-Năsăud a sumelor necesare plății indemnizației prevăzute de art. IV din Legea nr. 236/2019 în cuantum de 10.000 RON/lună, începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data plății efective (suma de 70.000 RON la data introducerii plângerii prealabile), în favoarea fiecărui reclamant, cu cheltuieli de judecată. 1.

La data de 2 decembrie 2020, reclamanții au formulat o precizare de acțiune și cerere adițională prin care au solicitat: (i) în principal, a se constata refuzul nejustificat al ANSVSA și DSVSA Bistrița-Năsăud de a dispune admiterea cererilor de plată, în baza art. 8 alin. (1) rap. la art. 2 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 554/2004, iar în temeiul art. IV din Legea nr. 236/2019 raportat la art. 15 din O.G. nr. 42/2004: - să fie obligată pârâta DSVA Bistrița-Năsăud la plata sumei de 10.000 RON/lună reprezentând contravaloarea indemnizației prevăzute de art. IV din Legea nr. 236/2019, începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data plății efective (suma de 70.000 RON la data introducerii cererii), în favoarea fiecărui reclamant; - să fie obligată pârâta ANSVSA la alocarea și virarea din bugetul său către DSVSA Bistrița-Năsăud, a sumelor necesare plății indemnizației prevăzute de art. IV din Legea nr. 236/2019 în cuantum de 10.000 RON/lună, începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data plății efective (suma de 70.000 RON la data introducerii cererii), în favoarea fiecărui reclamant; - să se constate, în temeiul art. 8 alin. (1) teza a Il-a rap. la art. 2 alin. (1) lit. h) Legea nr. 554/2004, faptul că pârâtele nu au procedat la soluționarea cererilor în termenul legal și obligarea acestora la soluționarea deconturilor justificative aferente lunii august 2020 cu consecința plății către reclamanți a sumei de 10.000 RON. (ii) în subsidiar, reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 45.000 RON pentru fiecare dintre ei, cu titlu de daune materiale, ca urmare a refuzului nejustificat de permite valorificarea drepturilor lor stabilite la art. IV din Legea nr. 236/2019 în raport de nerespectarea obligației prev. de art. V din Legea nr. 236/2019 de a adopta normele metodologice la O.G. nr. 42/2004 până la 16.03.2020; (iii) obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de judecată. 1.

Prin sentința civilă nr. 48 din 24 februarie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția a III - a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: (i) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României; (ii) a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității cererii de anulare a adreselor, formulate de către pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor; (iii) a admis în parte precizarea de acțiune în contencios administrativ formulată de reclamanții A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D. Întreprindere Individuală, E. - Cabinet medical veterinar, A. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. - Cabinet medical veterinar, I. S.R.L în contradictoriu cu pârâții Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și, în consecință (iv) a constatat refuzul nejustificat al pârâtei Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud de admitere a cererilor de plată formulate de către reclamanți; (v) a obligat pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud la plata sumei de 80.000 RON pentru fiecare dintre reclamanți, reprezentând contravaloare indemnizație pentru perioada ianuarie - august 2020; (vi) a obligat pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la alocarea și virarea din bugetul său către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud a sumelor necesare pentru plata indemnizației; (vii) a respins cererea de obligare la plata daunelor materiale; (viii) a obligat pârâtele Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud Și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor să achite, în solidar, reclamanților, următoarele cheltuieli de judecată parțiale: 1.138,37 RON pentru H. - Cabinet Medical Veterinar, G. S.R.L., F. S.R.L., A. S.R.L., D. Întreprindere Individuală; 543,37 RON pentru B. S.R.L. și C. S.R.L.; 705 RON pentru I. S.R.L.; 310 RON pentru E. - Cabinet medical veterinar. 1.

Prin decizia nr. 998 din 22 februarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile declarate de pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud împotriva sentinței civile nr. 48 din 24 februarie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția a III - a contencios administrativ și fiscal, a casat în parte sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, menținând soluția instanței de fond asupra excepțiilor invocate. 1.

În urma casării în parte a sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj - secția a III-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020*. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 296 din 07 august 2024, Curtea de Apel Cluj - secția a III-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: (i) a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanții A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D. Întreprindere Individuală, E. - Cabinet Medical Veterinar, A. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. - Cabinet Medical Veterinar, I. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud și pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor; (ii) a obligat pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud la plata către reclamanții A. S.R.L., C. S.R.L., D. Întreprindere Individuală, F. S.R.L., G. S.R.L., H. - Cabinet Medical Veterinar și I. S.R.L. a sumei de 70.000 RON, la plata către reclamanta B. S.R.L. a sumei de 50.000 RON, la plata către reclamantul CMV E. a sumei de 60.000 RON și la plata către reclamanta A. S.R.L. a sumei de 50.000 RON, aferente prestării activităților stabilite la art. 15 alin. (7) teza a II-a din O.G. nr. 42/2004, în perioada ianuarie 2020- iulie 2020; (iii) a obligat pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la alocarea și virarea din bugetul său către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud a sumelor necesare pentru plata indemnizației; (iv) a respins, ca neîntemeiat, petitul privind obligarea pârâtelor la alocarea și plata sumei de 10.000 RON către toți reclamanții, aferentă prestării activităților stabilite la art. 15 alin. (7) teza a II-a din O.G. nr. 42/2004, în luna august 2020; (v) a respins petitul subsidiar de acordare a daunelor materiale; (vi) a obligat pârâtele DSVSA BISTRIȚA-NĂSĂUD și ANSVSA să achite, în solidar, reclamanților, următoarele cheltuieli de judecată parțiale: suma de 1.138,37 RON pentru H. - Cabinet Medical Veterinar, G. S.R.L., F. S.R.L., A. S.R.L., D. Întreprindere Individuală, suma de 543,37 RON pentru B. S.R.L. și C. S.R.L., 705 RON pentru I. S.R.L. și suma de 310 RON pentru E. - Cabinet Medical Veterinar, reprezentând taxă de timbru și onorariu avocațial. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 296 din 07 august 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj - secția a III-a contencios administrativ și fiscal, pârâtele DSVSA Bistrița-Năsăud și ANSVSA au declarat recursuri principale, iar reclamanții au declarat recurs incident. 3.1. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a solicitat casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, iar în subsidiar respingerea acțiunii. În motivarea recursului, pârâta ANSVSA critică soluția de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, apreciind că este pronunțată cu greșita aplicare a art. 20-22 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, art. 5 din O.G. nr. 42/2004 și art. 1-4 din O.G. nr. 22/2002, față de împrejurarea că reclamanții au un raport contractual cu DSVSA Bistrița-Năsăud, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat, căreia, în calitate de ordonator terțiar de credite, îi revine competența exclusivă de îndeplinire a atribuțiilor referitoare la stabilirea și plata drepturilor izvorâte din O.U.G. nr. 117/2020. Consideră că simpla calitate a ANSVSA de ordonator principal de credite nu atrage calitatea sa procesuală pasivă într-un litigiu ce decurge din raporturile contractuale stabilite între beneficiari/prestatorii contractelor pentru efectuarea activităților sanitar-veterinare prevăzute la art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004 și o unitate cu personalitate juridică subordonată recurentei. Susține că atragerea în proces a ANSVSA nu poate fi justificată nici de necesitatea stabilirii unei garanții pentru aprobarea și repartizarea creditelor bugetare potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002, o astfel de garanție fiind nu numai lipsită de suport legal, dar și inutilă, în condițiile în care, potrivit art. 4 din O.G. nr. 22/2002 ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de redite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii. Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă ANSVSA susține că în speță nu erau îndeplinite condițiile pentru plata sumelor pretinse de reclamanți, conform documentelor depuse de acestea. Semnarea contractelor de concesiune și/sau prestări servicii nu echivalează cu dovada îndeplinirii obligațiilor care dau naștere la dreptul de a solicita suma de 10.000 RON lunar, iar acest drept nu putea fi valorificat strict în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, mai înainte de elaborarea actelor normative menționate de art. V din același act normativ. Învederează că, prin Legea nr. 236/2019 au fost aduse modificări și completări prevederilor art. 15 din O.G. nr. 42/2004, iar prin art. I pct. 2 din O.U.G., nr. 117/2020 au fost introduse noi alineate în cuprinsul art. 15, respectiv alin. (12) - (16). În acest context legislativ, plata sumei de 10.000 RON nu se putea face în orice condiții, ci doar cu respectarea dispozițiilor prevăzute la art. 5 alin. (1) - art. 8 din Capitolul II din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020 (Anexa 2 1 din O.G. nr. 42/2004). În vederea achitării sumei de 10.000 RON lunar, solicitanții trebuiau să prezinte decontul și documentele justificative, iar cei care au încheiat contracte de concesiune și/sau contracte de servicii anterior Legii nr. 236/2019, trebuie să încheie și un act adițional la acestea. Recurenta-pârâtă arată că, după elaborarea normelor metodologice și încheierea de către medicii veterinari a actelor adiționale, a procedat la alocarea către direcțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene a sumelor necesare plății, începând cu luna septembrie 2020, având în vedere și prevederea bugetară pentru punerea în executare a O.U.G. nr. 117/2020, suplimentată prin O.U.G. nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020. Mai arată că, potrivit art. 8 alin. (1) - (5) din O.U.G. nr. 117/2020, dacă beneficiarii contractelor de concesiune/servicii nu îndeplinesc sau îndeplinesc defectuos activitățile pentru care legea dispune acordarea sumelor în discuție, se poate ajunge la diminuarea sumelor prin aplicarea de penalități sau la neacordarea lor. Or, în speță nu s-a probat respectarea întregii proceduri de către reclamanți, simplul fapt că aceștia sunt beneficiari ai unor contracte de concesiune/prestări servicii nefiind în măsură să dovedească îndeplinirea condițiilor pentru a primi suma de 10.000 RON lunar. Recurenta-pârâtă ANSVSA consideră și că instanța de fond a aplicat greșit în cauză soluția și considerentele Deciziei RIL nr. 9/2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în cuprinsul căreia s-a lămurit doar aspectul referitor la aplicarea dispozițiilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 în absența normelor metodologice, fără a înlătura obligația beneficiarilor de a respecta condițiile în care se acordă suma lunară, care are natura unei indemnizații, iar nu a unei subvenții. Recurenta-pârâtă critică soluția de obligare la plata cheltuielilor de judecată, considerând că nu sunt îndeplinește condițiile prevăzute de art. 451 - 453 din C. proc. civ.. Apreciază că instanța de fond trebuia să facă aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. și să diminueze suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată, proporțional cu randamentul actelor procedurale și în raport de valoarea sau complexitatea cauzei ori activitatea desfășurată de avocat. 3.2. Recurenta-pârâtă Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bistrița-Năsăud a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată. Susține că în speță nu a fost îndeplinită condiția legală a asigurării unui program de lucru de 8 ore zilnic, astfel cum prevede art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004, cerință esențială, a cărei nerespectare atrage consecințe asupra eligibilității plății sumei de 10.000 RON. În acest sens, arată că înscrisurile depuse de reclamanți în dovedirea asigurării acestui program, respectiv foile colective de prezență, nu au fost înregistrate la DSVSA Bistrița-Năsăud în fiecare lună, fiind depus un singur înscris înregistrat, denumit "notă/adeverință", datat iulie 2020, prin care reclamanții încearcă să ateste retroactiv, pentru perioada ianuarie- iulie 2020, efectuarea programului zilnic de 8 ore. În opinia recurentei-pârâte, instanța de fond a susținut eronat că nu s-a indicat temeiul de drept care impune datarea și înregistrarea foilor de prezență la sediul DSVSA, acest temei legal fiind reprezentat de art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004, aspect reținut și prin decizia RIL nr. 9/2023, la par. 97 și 113. Printr-un alt rând de critici, apreciază recurenta-pârâtă DSVSA Bistrița-Năsăud că în speță nu a fost îndeplinită nici condiția legală prevăzută de art. 15 alin. (7) teza a II-a din O.G. nr. 42/2004, a realizării, în perioada ianuarie- iulie 2020, a activității de consiliere a proprietarilor de animale privind bunăstarea și condițiile de biosecuritate, prima instanță reținând îndeplinirea altor activități prevăzute de textul de lege, precum transport probe, inspecție și certificare animale destinate sacrificării, efectuarea catagrafiei animalelor în situații de urgență și împrejurarea că aceste activități nu trebuie îndeplinite cumulativ. Contrar acestor considerente, susține recurenta-pârâtă că activitatea de consiliere are o importanță majoră și trebuie desfășurată lunar, în acest sens fiind și prevederile art. 4 pct. 22 și 23 din Regulamentul UE 2016/429, art. 1 și art. 2 pct. 24 din Anexa 2 1 a O.G. nr. 42/2004, iar reclamanții nu au făcut dovada realizării acestei activități în perioada ianuarie- iulie 2020. 3.3. Recurenții-reclamanți au întemeiat recursul incident pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea în tot a acțiunii, respectiv și a pretențiilor privind acordarea indemnizației aferente lunii august 2020. Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți susțin că sentința recurată este necorespunzător motivată, fiind încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din același cod. Instanța de fond a făcut o analiză superficială a pretențiilor aferente lunii august 2020, motivarea fiind limitată la un singur paragraf, fără a se raporta la probele administrate pentru dovedirea prestării serviciilor. Arată că reclamanții au depus un decont aferent lunii august 2020 și documente justificative care dovedesc realizarea activităților prevăzute de art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, iar simpla stornare a facturii fiscale nu reprezintă o motivare suficientă în vederea respingerii în tot a pretențiilor pentru această lună, fără o analiză a tuturor argumentelor și probelor depuse. Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți susțin că instanța de fond nu a avut în vedere contextul factual în care a fost stornată factura aferentă lunii august 2020, astfel cum a fost expus în actele procesuale formulate de reclamante, respectiv presiuni ale DSVSA Bistrița-Năsăud, confirmate de declarații de martori, în contextul lipsei alocărilor bugetare, recunoscute de pârâte, bugetul DSVSA fiind creditat de ANSVSA doar începând cu luna septembrie 2020. Subliniază recurenții-reclamanți că printre condițiile legale de acordare a indemnizației prevăzute de Anexa 2 1 din O.G. nr. 42/2004 nu se numără existența facturii, iar reclamanții au depus deconturile lunare, împreună cu toate documentele justificative prevăzute de art. 6 alin. (3) - (5) și (7) din Anexa 2 2 la O.G. nr. 42/2004, până la data de 5 septembrie 2020, decontarea sumei trebuind să fi fost făcută în 20 de zile de la depunerea deconturilor. De altfel, reclamanții nu aveau cum să emită facturi în lipsa aprobării cererilor de acordare a indemnizației. 4. Apărările formulate în cauză 4.1. Recurenta-pârâtă Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud a depus întâmpinare față de recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, solicitând admiterea recursului în parte, respectiv doar în ceea ce privește criticile asupra fondului cauzei, considerând că este nefondată critica referitoare la greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a ANSVSA. 4.2. Recurenta-pârâtă Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud a depus întâmpinare și față de recursul incident declarat de recurenții-reclamanți, solicitând respingerea acestei căi de atac ca neîntemeiate. 4.3. Recurenții-reclamanți au depus întâmpinare față de recursurile principale declarate de pârâtele ANSVSA și DSVSA Bistrița-Năsăud, invocând excepția nulității ambelor recursurilor pentru nemotivare, excepția inadmisibilității criticilor formulate de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor cu privire la proporționalitatea cheltuielilor de judecată și excepția autorității de lucru judecat în privința criticilor pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor referitoare la calitatea sa procesuală pasivă. În subsidiar, recurenții-reclamanți au solicitat respingerea recursurilor declarate de pârâte, ca neîntemeiate. 5. Alte aspecte procesuale relevante Excepția nulității recursului pentru nemotivare în privința recursurilor principale declarate de pârâtele ANSVSA și DSVSA Bistrița-Năsăud, invocată de recurenții-reclamanți prin întâmpinare, a fost respinsă la termenul din 19 martie 2025, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii. La același termen de judecată, reprezentantul convențional al recurenților-reclamanți a precizat că aspectele invocate în susținerea inadmisibilității criticilor formulate de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor cu privire la proporționalitatea cheltuielilor de judecată și a autorității de lucru judecat în privința criticilor pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor referitoare la calitatea sa procesuală pasivă, reprezintă apărări de fond împotriva criticilor din recurs. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile de nelegalitate formulate în calea de atac, Înalta Curte constată că atât recursurile principale declarate de pârâte, cât și recursul incident declarat de reclamanți sunt nefondate, pentru următoarele considerente: II.1. Recursul principal declarat de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) Recurenta-pârâtă ANSVSA a subsumat motivele sale de recurs dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". În ceea ce privește criticile recurentei-pârâte referitoare la modul de soluționare a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, Înalta Curte le constată a fi nefondate. Chestiunea vizând legitimarea procesuală pasivă a pârâtei ANSVSA a format obiectul de analiză al instanței de fond și, ulterior, al instanței de recurs în primul ciclu procesual al pricinii, finalizat prin pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție - secția contencios administrativ și fiscal a deciziei nr. 998/2023, prin care s-a stabilit definitiv că această autoritate publică justifică în proces calitatea procesuală pasivă. Astfel, prin sentința civilă nr. 48/2021, pronunțată în primul ciclu procesual, Curtea de Apel Cluj a dispus, printre altele, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANSVSA. Această soluție a fost recurată de pârâtă, iar prin decizia nr. 998/2023 instanța de recurs a dispus casarea în parte a sentinței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare în limitele casării, menținând soluția instanței de fond asupra excepțiilor invocate. Așadar, deși instanța de control judiciar a dispus reluarea judecății în fața instanței de fond, această soluție nu a privit și rejudecarea excepției lipsei calității procesuale pasive a ANSVSA, cu privire la care Înalta Curte a apreciat că a fost în mod legal tranșată de instanța de fond. În consecință, soluția instanței de fond, pronunțată în primul ciclu procesual cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANSVSA, a căpătat caracter definitiv prin menținerea acestei soluții în recurs de către Înalta Curte, astfel că, în condițiile art. 430 alin. (1) raportat la art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., în recursul de față nu se mai poate relua analiza de legalitate cu privire la excepție. De altfel, este de observat că, în rejudecare, Curtea de Apel Cluj nu a mai procedat la analiza excepției în discuție, respectând dispozițiile deciziei de casare, astfel că recursul declarat de pârâta ANSVSA privește o soluție care nu se regăsește în dispozitivul sau considerentele sentinței recurate. Astfel fiind, criticile recurentei-pârâte ANSVSA, vizând lipsa calității sale procesuale pasive sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare. Prin cel de-al doilea rând de critici, recurenta-pârâtă ANSVSA a susținut că în cauză nu erau îndeplinite condițiile legale pentru plata sumelor pretinse de reclamanți, astfel cum sunt prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, art. 15 din O.G. nr. 42/2004 cu modificările și completările ulterioare și O.U.G. nr. 117/2020, precum și astfel cum rezultă din Decizia nr. 9 din 29.05.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. În esență, apreciază că nu era suficientă semnarea contractelor de concesiune sau prestări servicii între medicii veterinari și direcția sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, fiind necesar a se elabora normele metodologice prevăzute de art. V din Legea nr. 236/2019, a se încheia acte adiționale la aceste contracte și a se depune deconturi și documente justificative a serviciilor prestate de reclamanți. Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă a invocat, într-un argument succint, că dreptul reclamanților la plata sumei de 10.000 RON lunar nu putea fi valorificat, în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, mai înainte de elaborarea actelor normative menționate de art. V din același act normativ. Potrivit art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora. Potrivit art. V din Legea nr. 236/2019, forma de la data intrării legii în vigoare, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul, la propunerea Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, va elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, aprobate prin hotărâre a Guvernului. Este de observat și că, la data de 24 iulie 2020, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 117/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor și pentru abrogarea art. IV alin. (2) și art. V din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative, care, în anexă, cuprinde normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 15 din O.G. nr. 42/2004. Problema de drept referitoare la valorificarea dreptului la indemnizația lunară de 10.000 RON în lipsa normelor metodologice a fost dezlegată prin Decizia nr. 9 din 29.05.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii (ÎCCJ - RIL), în sensul că dispozițiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor sunt aplicabile în absența adoptării de către puterea executivă a normelor metodologice de aplicare prevăzute de art. V din această lege, pentru perioada 16 decembrie 2019 - 23 iulie 2020. În consecință, față de prevederile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., în conformitate cu care dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru toate instanțele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte constată că nu este necesar a dezvolta suplimentar considerente asupra criticilor recurentei-pârâte cu privire la necesitatea sau nu a existenței normelor metodologice pentru acordarea sumei de 10.000 RON lunar în perioada 16 decembrie 2019-23 iulie 2020, anterior adoptării O.U.G. nr. 117/2020, aceste critici fiind nefondate în raport de interpretarea obligatorie ce decurge din Decizia ÎCCJ - RIL nr. 9/2023. În ceea ce privește chestiunea vizând înscrisurile depuse de recurenții-reclamanți în dovedirea îndeplinirii condițiilor legale de plată a indemnizației lunare, Înalta Curte reține că în primul ciclu procesual instanța de recurs a dispus casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, reținând în considerente că «(...) întrucât reclamanții au depus o serie de astfel de înscrisuri doveditoare, iar prima instanță nu a procedat la o analiză detaliată a contractelor deținute de aceștia și a documentelor depuse în justificarea prestării serviciilor (...) pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare», iar cu această ocazie «instanța de fond va proceda la un examen efectiv al probelor administrate, în stabilirea realității prestării serviciilor (...)». Or, în rejudecare, prima instanță, respectând dispozițiile deciziei de casare, a procedat la examinarea înscrisurilor depuse de toți reclamanții la dosar, atât a celor care atestau existența raporturilor contractuale cu direcția sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, cât și a documentației care atesta prestarea serviciilor în discuție, arătând detaliat, pentru fiecare parte reclamantă, care dintre condițiile legale au fost dovedite și dau dreptul la plata indemnizației și care nu sunt dovedite, raportat la perioada de referință indicată în acțiune, sens în care a dispus o soluție de admitere parțială a acțiunii. Îndeplinirea condițiilor legale a fost examinată prin prisma art. 15 din O.G. nr. 42/2004, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 236/2019, relevanță în cauză având alin. (7), potrivit căruia "Beneficiarii contractelor încheiate în vederea realizării activităților prevăzute la alin. (2), care se încadrează în prevederile alin. (6) și care asigură un program zilnic de opt ore, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică și a sărbătorilor legale, primesc lunar pentru fiecare contract suma de 10.000 RON din bugetul Autorității, pentru transportul probelor, ridicarea produselor și tipizatelor necesare, instruirea și formarea profesională aferentă activităților contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informațiilor privind lanțul alimentar, bunăstarea și condițiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situații de urgență, precum și pentru inspecția și certificarea animalelor destinate sacrificării". Așadar, pentru perioada ianuarie- iulie 2020, pentru a beneficia de suma de 10.000 RON lunar, beneficiarul trebuia să fi încheiat un contract, să fi asigurat un program de 8 ore zilnic în zilele lucrătoare și să fi realizat activitățile stabilite la art. 15 alin. (7) teza a II-a din O.G. nr. 42/2004. În urma intrării în vigoare a O.U.G. nr. 117/2020, care stabilește procedura ce trebuie urmată de beneficiari pentru obținerea indemnizațiilor, respectiv începând cu luna august 2020, reclamanții aveau obligația să depună lunar decontul justificativ conform modelului din anexă și să factureze, în vederea decontării de către achizitor, a activităților realizate după caz, prevăzute de art. 15 alin. (7) din ordonanță. Deși aceste condiții au fost examinate detaliat și specific de către instanța de fond, în calea de atac recurenta-pârâtă ANSVSA s-a limitat la a susține generic că, în cazul tuturor reclamanților, nu sunt îndeplinite condițiile legale de plată a indemnizației, fără a specifica ce condiții nu sunt îndeplinite în cazul fiecăruia dintre aceștia, raportat la probatoriul amplu cu înscrisuri administrat în cauză (dosarul cauzei cuprinzând, în ambele cicluri procesuale, 19 volume). Simpla enunțare a dispozițiilor legale incidente cauzei și a concluziei nerespectării acestora de către intimații-reclamanți, fără expunerea unui raționament logico-juridic care să conteste considerentele instanțe de fond nu poate fi considerată o motivare adecvată a recursului, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, care analizează doar aspectele de nelegalitate a hotărârii atacate, astfel cum au fost invocate și susținute de partea recurentă, fără a proceda la o reanalizare a probatoriilor administrate în cauză. În consecință, nefiind formulate critici concrete cu privire la modalitatea de valorificare de către instanța de fond a probatoriului administrat în cauză în raport de normele legale incidente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, aceste critici ale recurentei-pârâte ANSVSA. Prin ultimul set de critici, recurenta-pârâtă ANSVSA a criticat soluția de obligare la plata cheltuielilor de judecată solicitate de intimații-reclamanți. Contrar acestor critici, Înalta Curte constată că atât obligația de plată a cheltuielilor de judecată, cât și cuantumul acestora au fost corect stabilite din perspectiva art. 452-453 din C. proc. civ., reclamanții având dreptul de a solicita plata cheltuielilor de la pârâții aflați în culpa procesuală ca urmare a admiterii parțiale a acțiunii, efectuarea lor fiind dovedită cu documente justificative, iar cuantumul fiind redus de instanța de fond în măsura randamentului acțiunii. Cât privește cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul avocațial, despre care recurenta-pârâtă afirmă că nu este pe măsura valorii și complexității cauzei și a muncii depuse de acesta, Înalta Curte reține că asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților s-a pronunțat Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prin decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020 a stabilit că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..". În motivarea soluției astfel dispuse, Înalta Curte a reținut că "proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate". Având în vedere obligativitatea dezlegărilor date prin decizia anterior menționată, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivul invocat de pârâtă, referitor la cenzurarea cheltuielilor de judecată, nu reprezintă o critică de nelegalitate, astfel încât nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., neputând face obiectul examinării de către instanța de recurs. Pentru toate aceste considerente, constatând că recurenta-pârâtă ANSVSA nu a expus critici care să atragă incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de această autoritate, ca nefondat. II.2. Recursul principal declarat de pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bistrița-Năsăud Recurenta-pârâtă DSVSA Bistrița-Năsăud a încadrat recursul declarat în cauză în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". A invocat recurenta-pârâtă că în speță nu erau îndeplinite toate condițiile legale pentru ca intimații-reclamanți să beneficieze de plata indemnizației lunare în sumă de 10.000 RON, indicând punctual neîndeplinirea a două dintre cerințele stipulate de art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004, respectiv: (i) asigurarea unui program zilnic de 8 ore și (ii) realizarea cumulativă a tuturor activităților prevăzute de textul de lege, inclusiv a activității de consiliere a proprietarilor de animale privind bunăstarea și condițiile de biosecuritate, pe care nu a efectuat-o niciun reclamant. În ceea ce privește prima cerință contestată, a asigurării de către medicii veterinari a unui program zilnic de 8 ore, Înalta Curte are în vedere că prima instanță a reținut îndeplinirea parțială a acestei cerințe de către reclamantele B. S.R.L. (nu a respectat în lunile martie și aprilie 2020), CMV E. (nu a respectat această cerință în luna aprilie 2020) și A. S.R.L. (nu a respectat această cerință a legii în lunile aprilie și iunie 2020) și în totalitate de către ceilalți reclamanți, în perioada de referință. Pentru a concluziona în acest sens, instanța de fond a avut în vedere foile colective de prezență (fișele de pontaj) depuse de intimații-reclamanți la dosar. În recurs, recurenta-pârâtă DSVSA Bistrița-Năsăud a susținut că folie colective de prezență, înfățișate de intimații-reclamanți instanței de fond, ar fi trebuit depuse și înregistrate lunar la sediul direcției județene, argument pe care Înalta Curte îl apreciază a fi nefondat. Este adevărat că dovada realizării programului zilnic de 8 ore reprezintă o condiție esențială prevăzută de lege pentru ca recurenții-reclamanții să beneficieze de indemnizația lunară, însă textul legal nu impune o anumită modalitate de întocmire și înregistrare a documentelor doveditoare a acestei cerințe. Referitor la cea de-a doua condiție legală contestată, Înalta Curte reține că, potrivit art. 15 alin. (7) din O.U.G. nr. 42/2004, indemnizația lunară se plătește pentru activitățile vizând transportul probelor, ridicarea produselor și tipizatelor necesare, instruirea și formarea profesională aferentă activităților contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informațiilor privind lanțul alimentar, bunăstarea și condițiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situații de urgență, precum și pentru inspecția și certificarea animalelor destinate sacrificării. Recurenta-pârâtă DSVSA Bistrița-Năsăud a interpretat acest text de lege în sensul că toate activitățile enumerate ar trebui realizate, cumulativ, în fiecare lună, interpretare pe care Înalta Curte o apreciază a nu fi corespunzătoare intenției legiuitorului. Pe de-o parte, prevederile art. 15 alin. (7) din O.U.G. nr. 42/2004 nu cuprind în mod expres cerința îndeplinirii cumulative a acestor activități, ci doar o enumerare a activităților care, odată realizate, nasc dreptul la plata indemnizației lunare. Pe de altă parte, nu toate activitățile stabilite la art. 15 alin. (7) teza a II-a din O.G. nr. 42/2004 sunt susceptibile de a fi realizate în fiecare lună, relevant fiind exemplul oferit chiar de instanța de fond și pe care recurenta-pârâtă nu l-a contestat în recurs, referitor la activitățile de efectuare a catagrafiei animalelor în situații de urgență, precum și pentru inspecția și certificarea animalelor destinate sacrificării, care sunt acțiuni specifice și care nu se desfășoară cu o frecvență lunară, ci doar în anumite circumstanțe particulare, așa cum reiese din textul legal. În consecință, deși nu poate fi contestată importanța activității de consiliere a proprietarilor de animale privind bunăstarea și condițiile de biosecuritate, astfel cum susține recurenta-pârâtă, textul de lege nu poate fi interpretat în sensul că reclamanții aveau obligația de a desfășura și această activitate, alături de celelalte prevăzute de normă, în fiecare lună, pentru a avea dreptul la încasarea sumei de 10.000 RON lunar. În consecință, Înalta Curte constată că sunt nefondate toate criticile recurentei-pârâte DSVSA, nefiind expuse motive de nelegalitate care să atragă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și să conducă la reformarea sentinței recurate. II.3. Recursul incident declarat de recurenții-reclamanți Calea de atac incidentă declarată de reclamanți vizează doar soluția de respingere, ca neîntemeiat, a capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la alocarea și plata sumei de 10.000 RON către toți reclamanții, aferentă prestării activităților stabilite la art. 15 alin. (7) teza a II-a din O.G. nr. 42/2004 în luna august 2020, cu privire la care instanța de fond a reținut a nu fi îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege, întrucât facturile emise inițial pentru luna în discuție au fost stornate, astfel că nu se poate reține că a fost îndeplinită cerința legală prevăzută de O.U.G. nr. 117/2020, a facturării serviciilor. Soluția instanței de fond a fost recurată prin prisma motivelor de casare/nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., potrivit cărora "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; (...) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". În ceea ce privește criticile subsumate de recurenții-reclamanți prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reține, contrar acestei opinii exprimate, că sentința recurată îndeplinește cerințele unei motivări adecvate și suficiente, raportat la probatoriul administrat în cauză, de natură să sprijine soluția pronunțată. Nu se poate reține nemotivarea soluției recurate, ca urmare a unui caracter excesiv de sumar al considerentelor hotărârii. Deși argumentația instanței de fond are o întindere succintă, din cuprinsul acesteia rezultă cu evidență motivele de fapt și de drept care stau la baza soluției, respectiv raționamentul juridic utilizat în analiza dreptului reclamanților de încasare a indemnizației aferente lunii august 2020, raportat la înscrisurile depuse în probațiune la dosarul cauzei. Instanța de control judiciar mai reține că hotărârea judecătorească nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susțineri formulate de părțile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor esențiale, de natură a susține soluția pronunțată în cauză, obligație îndeplinită în prezenta speță. Caracterul pretins sumar al motivării unei hotărâri judecătorești nu determină cu necesitate nelegalitatea actului, prezentarea considerentelor care susțin soluția nefiind o chestiune de volum, ci una de sinteză, iar în cauză motivarea sentinței recurate cuprinde argumente suficiente cu privire la chestiunea care interesează - justificarea de către reclamanți a dreptului la plata indemnizației lunare aferente lunii august 2020. Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că sentința recurată respectă exigențele art. 22 alin. (2) și art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și ale art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, în consecință, va respinge, ca nefondat, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Nefondate sunt și criticile subsumate de recurenții-reclamanți prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciind că prima instanță a făcut o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor O.U.G. nr. 117/2020. După cum s-a arătat anterior, la data de 24 iulie 2020, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 117/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor și pentru abrogarea art. IV alin. (2) și art. V din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative, care, în anexă, cuprinde normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 15 din O.G. nr. 42/2004. În consecință, începând cu luna august 2020, pentru a beneficia de indemnizația lunară, reclamanții aveau obligația să depună lunar decontul justificativ conform modelului din anexă și să factureze, în vederea decontării de către achizitor, activitățile prevăzute de art. 15 alin. (7) din ordonanță, astfel cum prevede art. 2 din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020 (Anexa 2 1 din O.G. nr. 42/2004). Or, după cum a învederat curtea de apel, în speță s-a dovedit că, deși inițial recurenții-reclamanți au facturat serviciile aferente lunii august 2020, ulterior au stornat aceste facturi și nu au mai emis alte facturi, motiv pentru care în mod corect instanța de fond a apreciat că nu au fost îndeplinite cerințele legale care nasc dreptul reclamanților-recurenți la încasarea indemnizației aferente acestei perioade, nefiind respectate prevederile O.U.G. nr. 117/2020. Împrejurările de fapt înfățișate de recurenții-reclamanți în cuprinsul recursului, prin care aceștia urmăresc să justifice operațiunea de stornare, nu prezintă relevanță în cauza de față, instanța de judecată având obligația de a examina îndeplinirea cerințelor legale necesare obligării pârâților la plata sumelor pretinse de reclamanți, iar în speță cerința legală a facturării serviciilor s-a dovedit a nu fi fost îndeplinită. Legea nu prevede însă vreo excepție de la această obligație. În orice caz, motivul stornării facturilor și neemiterea altor facturi ar fi putut avea justificare doar în ipoteza invocării unei împrejurări pe care reclamanții nu ar fi putut-o nici prevedea și nici împiedica, or, aspectele legate de pretinse presiuni ale autorităților ori lipsa fondurilor bugetare nu se circumscriu unei astfel de situații cu caracter excepțional. Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenții-reclamanți este nefondat, urmând a-l respinge în consecință, nefiind incidente motivele de casare/nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc. civ., va respinge atât recursurile principale declarate de recurenții-pârâți DSVSA Bistrița-Năsăud și ANSVSA, cât și recursul incident declarat de recurenții-reclamanți, ca nefondate. În privința cheltuielilor de judecată solicitate de recurenții-reclamanți, Înalta Curte constată că aceștia au depus la dosar dovezi privind suportarea, de către fiecare reclamant, a unui onorariu avocațial în sumă de 595 RON și a cheltuielilor de deplasare în sumă de 220,40 RON, solicitând obligarea recurenților-pârâți la suportarea acestor costuri aferente căii de atac. Reținând că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 452-453 din C. proc. civ., recurenții-pârâți promovând căi de atac nefondate, care au determinat efectuarea de reclamanți a unor cheltuieli în vederea apărării, cheltuieli care au fost dovedite și au un cuantum proporțional și rezonabil, Înalta Curte va obliga recurenții-pârâți Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în solidar, la plata către fiecare dintre recurenții-reclamanți a unei sume de 815,40 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.