Decizia nr. 1/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată la data de 25.09.2020, reclamanții A. S.R.L., B. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar C., Cabinet Medical Veterina D., E., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., CMV DR J., K. S.R.L., au solicitat instanței anularea adreselor emise de: 1. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (în continuare "ANSVSA") nr. x/21.08.2020 (A. SRL), x/24.08.2020 (B. SRL), x/21.08.2020 (Cabinet Medical Veterinar C.), x/21.08.2020 (Cabinet Medical Veterinar D.), x/19.08.2020 (E. SRL), x/24.08.2020 (F. SRL), x/21.08.2020 (G. SRL), x/21.08.2020 (H. SRL), x/19.08.2020 (I. SRL), x/21.08.2020 (CMV DR J.), x/26.08.2020 (K. SRL) și

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița Năsăud ("DSVSA") nr. x/3.09.2020 (A. SRL), x/3.09.2020 (B. SRL), x/3.09.2020 (Cabinet Medical Veterinar C.), x/3.09.2020 (Cabinet Medical Veterinar D.), x/3.09.2020 (E. SRL) x/3.09.2020 (F. SRL), x/7.09.2020 (G. SRL), x/3.09.2020 (H. SRL), x/3.09.2020 (I. SRL), x/7.09.2020 (CMV DR J.), x/26.08.2020 (K. SRL)ca răspuns la plângerile reclamanților prealabile, cu consecință, obligării pârâtei DSVSA la plata sumei de 10.000 RON/lună reprezentând contravaloarea indemnizației prevăzute de art. IV din Legea nr. 236/2019, începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data plății efective (suma de 70.000 RON la data introducerii plângerii prealabile), în favoarea fiecărui reclamant, precum și obligarea pârâtei ANSVSA la alocarea și virarea din bugetul său către DSVSA Bistrița-Năsăud, a sumelor necesare plății indemnizației prevăzute de art. IV din Legea nr. 236/2019 în cuantum de 10.000 RON/lună, începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data plății efective (suma de 70.000 RON la data introducerii plângerii prealabile), în favoarea fiecărui reclamant, cu cheltuieli de judecată. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 75 din data de 11 martie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernul României. Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității cererii de anulare a adreselor, formulate de către pârâta Autoritatea Națională Sanitară și pentru Siguranța Alimentelor. A admis în parte precizarea de acțiune în contencios administrativ formulată de reclamanți și în consecință: A constatat refuzul nejustificat al pârâtei Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița - Năsăud de admitere a cererilor de plată formulate de către reclamanți. A obligat pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița - Năsăud la plata sumei de 80.000 RON pentru fiecare dintre reclamanți, reprezentând contravaloare indemnizație pentru perioada ianuarie - august 2020. A obligat pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la alocarea și virarea din bugetul său către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița -Năsăud a sumelor necesare pentru plata indemnizației. A respins cererea de obligare la plata daunelor materiale, în sumă de 45.000 RON pentru fiecare dintre reclamanți. A obligat pârâtele Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița - Năsăud și Autoritatea Națională Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor să achite, în solidar, reclamanților, următoarele cheltuieli de judecată: - 433,37 RON pentru Cabinet Medical Veterinar C.; - 1.028,37 RON pentru Cabinet Medical Veterinar D.; - 1.028,37 RON pentru E..; - 1.028,37 RON pentru F. S.R.L.; - 1.028,37 RON pentru G. S.R.L.; - 1.028,37 RON pentru H. S.R.L.; - 1.028,37 RON pentru I. S.R.L.; - 1.028,37 RON pentru CMV dr. J.; - 1.810,27 RON pentru K. S.R.L.; - 433,37 RON pentru B. S.R.L.; - 1.028,37 RON pentru A. SRL

Cererile de recurs Împotriva sentinței civile nr. 75 din data de 11 martie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția secția a III-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud. În motivarea căii de atac exercitate, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și a solicitat casarea hotărârii și rejudecarea litigiului în fond. În motivarea căii de atac s-a arătat că instanța de fond a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 și a apreciat, în mod nelegal, că potrivit legislației în materie "factura nu era menționată ca document justificativ", ignorând dispozițiile art. 1 din Ordinul președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 106/2015, Anexa conținând procedura de deontare a acțiunilor sanitar-veterinare sau Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2634/2015. Instanța a apreciat greșit atunci când a statuat că "pârâții nu au invocat faptul că în intervalul de timp menționat anterior nu au fost desfășurate activități specifice menționate în contractele încheiate", întrucât reclamanții nu au contestat neplata acțiunilor efectuate în baza contractelor încheiate cu fiecare în parte, ci și-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe art. IV din Legea nr. 236/2019. Pentru acțiunile efectuate în baza contractelor încheiate reclamanții au depus documente justificative prin care au arătat suma solicitată, emițând factură fiscală aferentă sumei respective, sens în care le-a fost decontată plata acestor facturi. Din materialul probator depus, rezultă că există doar documente justificative aferente acțiunilor efectuate în baza contractelor încheiate, respectiv, decont justificativ - Partea 1 Bugetul Statului și document justificativ - Partea 2 cofinanțate, ambele deconturi având înscrisă suma aferentă acțiunilor efectuate în luna respectivă. În urma avizării acestor documente a fost emisă factura fiscală. Rolul facturii fiscale este esențial, întrucât factura emisă în urma avizării decontului justificativ certifică efectuarea acțiunilor sanitar-veterinare efectuate. Reclamanții trebuiau să depună un decont justificativ aferent acțiunilor efectuate în baza contractului încheiat cuprinzând suma aferentă efectuării acestor acțiuni, sumă care variază de la o lună la alta, în funcție de acțiunile efectuate. În urma avizării decontului respectiv, este emisă factură fiscală cu suma de 10.000 RON, conform Legii nr. 236/2019. De altfel, din întregul material probator, se observă că nu există la dosar niciun decont justificativ aferent sumei de 10.000 RON, însoțit de factura fiscală cu aceeași sumă, existând doar deconturi justificative pentru activitățile efectuate în baza contractelor încheiate. Astfel, factura este un document justificativ, în lipsa căruia nu se poate face dovada efectuării acțiunilor sanitar-veterinare, ceea ce duce la greșita aplicare și interpretare a primei instanțe, conform căreia "până la adoptarea normelor metodologice factura nu era menționată ca un document justificativ". Mai mult, instanța este într-o vădită eroare și nu a observat că pentru perioada ianuarie- iulie 2020 (perioadă anterioară adoptării O.U.G. nr. 117/2020) reclamanții nu au depus niciun decont justificativ, urmat de o factură fiscală cuprinzând suma de 10.000 RON conform Legii nr. 236/2019, luna august 2020 fiind prima pentru care se emite un decont justificativ, urmat de factura fiscală pentru suma de 10.000 RON. Prin O.U.G nr. 117/2020 a fost introdusă Anexa nr. 21 la O.G. nr. 42/2004, unde sunt reglementate prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanță și modalitatea de decontare a activităților sanitar-veterinare publice. Art. 8 alin. (1) - (6) cap. II din Anexa nr. 21 la O.G. nr. 42/2004 prevede modalitatea de stabilire a penalităților, aceste dispoziții fiind aplicabile conform alin. (7) al aceluiași articol și beneficiarilor contractelor de concesiune și/sau prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019. Din interpretarea textelor de lege menționate rezultă, fără putință de tăgadă, că voința legiuitorului este în sensul ca suma de 10.000 RON, exclusiv T.V.A., să fie acordată din bugetul A.N.S.V.S.A., prin bugetul Direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, beneficiarilor contractelor de concesiune și/sau prestări servicii pentru realizarea activităților prevăzute la art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 117/2020, numai în baza decontului și a documentelor justificative. În cauză, reclamanților le-au fost emise facturile fiscale aferente lunii august, dar a fost efectuată și operațiunea de stornare a acestor facturi, astfel că nu putea fi efectuată plata acestora. Unele dintre activitățile desfășurate de medicii veterinari, așa cum sunt cele prevăzute la lit. c) și f) ale art. 6 din Anexa nr. 21 la O.G. nr. 42/2004, respectiv, consilierea privind condițiile de biosecuritate și bunăstare a animalelor în exploatațiile nonprofesionale și consilierea privind lanțul alimentar, nu aveau cum să fie efectuate, când aceste activități au fost introduse prin O.U.G. nr. 117/2020; în situație similară se află și celelalte activități care nu au avut cum să fie prestate în acord cu cerințele actului normativ, anterior intrării acestuia în vigoare și care nu retroactivează, nefiind stabilite de cătrea Legea nr. 236/2019 obligații concrete ce cad în sarcina medicilor veterinari de liberă practică împuterniciți pentru efectuarea activităților legate de această lege, modul cert de prestare precum și formalitățile ce trebuie îndeplinite pentru plata acestora. Având în vedere faptul că prin Legea nr. 236/2019 nu au fost stabilite obligații concrete ce cad în sarcina medicilor veterinari pentru efectuarea activităților vizate de această lege, modul cert de prestare a acestor activități și nu doar o simplă enumerare, condițiile de prestare, precum și formalitățile ce trebuie îndeplinite pentru plata acestora, toate acestea fiind reglementate prin O.U.G. nr. 117/2020, recurenta a apreciat că reclamanții nu sunt îndrituiți a susține că au prestat vreo activitate în baza Legii nr. 236/2019 care să oblige la plata sumelor solicitate. Reclamanții nu au făcut dovada efectuării acțiunilor sanitare-veterinare prin emiterea de documente justificative, decont justificativ, respectiv factură fiscală aferente lunilor ianuarie- iulie 2020, singura factură fiscală emisă în urma deconturilor justificative fiind cea pentru luna august. În acest context, instanța a reținut în mod eronat că reclamanții și-au îndeplinit atribuțiile contractuale, cu atât mai mult cu cât aceștia nu și-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe încălcarea vreunei obligații contractuale de către pârâta D.S.V.S.A. Bistrița-Năsăud, ci pe art. IV din Legea nr. 236/2019. Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de fond a reținut, în mod nelegal, refuzul pârâtei de admitere a cererilor de plată formulate de reclamanți, fără să arate în ce constă acest refuz, fără să arate motivele care au dus la o asemenea constatare, ci doar o referire la art. 1 din Legea nr. 554/2004. Instanța nu a motivat în niciun fel de ce lipsa normelor metodologice, lipsa facturilor fiscale aferente lunilor ianuarie- iulie, lipsa fondurilor bugetare alocate în acest sens, stornarea facturilor pe luna august, aspecte la care s-a făcut referire în răspunsurile oferite la cererile reclamanților, constituie refuz nejustificat din partea autorității pârâte. Mai mult, aceeași instanță de fond face o confuzie, între alin. (2) din art. 15 din O.G. nr. 42/2004, așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 117/2020 și alin. (2) al art. I din Legea nr. 236/2019, recunoascând că la data adoptării Legii nr. 236/2019 existau dispoziții privind decontarea prestațiilor executate de reclamanți, dar fără să arate care au fost motivele de fapt care au format convingerea instanței că "de la aceea dată în privința reclamanților sunt aplicabile dispozițiile menționate la art. IV, referitoare la plata sumei de 10.000 RON lunar din bugetul A.N.S.V.S.A. Concluzionând, recurenta a arătat că prima instanță nu a motivat în ce constă refuzul nejustificat al pârâtei, respectiv dacă lipsa normelor metodologice, lipsa facturilor fiscale aferente lunilor ianuarie- iulie, acordarea sumei de 10.000 RON conform Legii nr. 236/2019 condiționată de dovada unui document justificativ (decont justificativ, factură fiscală), lipsa fonduritor bugetare alocate în acest sens, stornarea facturilor pe luna august constituie refuz nejustificat. Recurenta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ. și a solicitat casarea în parte a hotărârii, rejudecarea acțiunii și respingerea în tot a acesteia. În motivarea recursului s-a arătat că soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a A.N.S.V.S.A. este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 20-22 din Legea nr. 500/2002 și art. 5 din O.G. nr. 42/2004, având în vedere dispozițiile art. 36 C. proc. civ. și împrejurarea că intimații-reclamanți au un raport contractual cu D.S.V.S.A. Bistriția, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat, căreia, în calitate de ordonator terțiar de credite, îi revine competența exclusivă de îndeplinire a atribuțiilor referitoare la stabilirea și plata drepturilor izvorâte din O.U.G. nr. 117/22.07.2020. Simpla calitate a A.N.S.V.S.A. de ordonator principal de credite nu atrage calitatea sa procesuală pasivă întrun litigiu ce decurge din raporturile contractuale stabilite între beneficiari/prestatorii contractelor pentru efectuarea activităților sanitar-veterinare prevăzute la art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004 și o unitate cu personalitate juridică subordonată recurentei. Atragerea în proces a A.N.S.V.S.A nu poate fi justificată nici de necesitatea stabilirii unei garanții pentru aprobarea și repartizarea creditelor bugetare potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002, o astfel de garanție fiind nu numai lipsită de suport legal, dar și inutilă, în condițiile în care, potrivit art. 4 din O.G. nr. 22/2002 ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de redite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii. Un alt set de critici a vizat fondul acțiunii deduse judecății, recurenta apreciind că soluția de admitere a acesteia este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor art. V din Legea nr. 236/2019 privind modificarea și completarea art. 15 din O.U.G. nr. 42/2004, art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 117/2020, art. 15 alin. (2) și alin. (6)-(9), art. 1, 2 și 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020. S-a arătat că în mod eronat instanța de fond a apreciat că tăcerea legislativă pe un interval de opt luni nu poate fi interpretată în defavoarea reclamanților. Prezentând parcursul demersului pentru adoptarea normelor metodologice prin hotărâre de guvern, conform art. V din Legea nr. 236/2019, recurenta a arătat că la data de 14.05.2020, când s-a ajuns la concluzia că este necesară introducerea de norme exprese la nivel de reglementară primară, inclusiv pentru dreptul prevăzut de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 și până la data de 22.07.2020, când proiectul de ordonanță de urgență a fost adoptat, au trecut aproximativ 60 de zile. Rezultă că A.N.S.V.S.A. și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, fără a-i putea fi imputată vreo culpă în ceea ce privește plata serviciilor sanitar-veterinare prestate de către intimații-reclamanți. De asemenea, recurenta a arătat că, în mod cu totul nejustificat, instanța a obligat D.S.V.S.A. Bistrița la plata începând cu luna ianuarie 2020, deși anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020 (normele metodologice de aplicare), fără de care dreptul solicitat de reclamanți nu putea fi acordat, a intrat în vigoare la 24.07.2020. În același timp, din interpretarea dispozițiilor art. 15 alin. (2), (6) și 9 din O.G. nr. 42/2004, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 117/22.07.2020, art. 1 și 2 din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020 (Anexa nr. 21 din O.G. nr. 42/2004), rezultă că voința legiuitorului a fost în sensul că suma de 10.000 RON, exclusiv T.V.A., să fie acordată, din bugetul A.N.S.V.S.A., prin bugetul Direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a Municipiului București, beneficiarilor contractelor de concesiune/prestări servicii pentru realizarea activităților prevăzute la art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 117/2020, numai în baza decontului și a documentelor justificative. Mai mult decât atât, beneficiarii contractelor de concesiune și/sau contractelor de servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 beneficiază de suma de 10.000 RON numai dacă aceștia au încheiat, în condițiile legii, un act adițional la acestea și numai în baza decontului și a documentelor justificative prevăzute în capitolul II - "Decontarea activităților sanitar-veterinare publice" din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020 (Anexa nr. 21 din O.G. nr. 42/2004). Conform art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020, decontul și documentele justificative întocmite conform reglementărilor în vigoare, de către beneficiarii contractelor pentru realizarea activităților prevăzute la art. 15 alin. (2) din același act normativ, sunt verificate și vizate de către medicul veterinar oficial al circumscripției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, înainte de depunerea oficială la registratura D.S.V.S.A. județene și, ulterior, de către Serviciul/Biroul economic, respectiv aprobate de Directorul executiv în vederea realizării plății. Așadar, contrar reținerilor instanței de fond, dreptul reglementat de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 este un drept sub condiție și anume: - exstența unui contract subsecvent la acordul cadru; - existența unui act adițional la contractul subsecvent; - prestarea serviciilor prevăzute în actul adițional la contractul subsecvent încheiat potrivit O.U.G. nr. 117/2020; - depunerea decontului și a documentelor justificative; -verificarea acestora de către medicul veterinar oficial al circumscripției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor și de către serviciul/biroul economic din cadrul direcției județene; - aprobarea de către directorul executiv. S-a invocat faptul că instanța de fond a dispus acordarea sumei solicitate, fără să procedeze la verificarea îndeplinirii de către intimații-reclamanți a activităților prevăzute la art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004, modificat prin O.U.G. nr. 117/2020 și fără să verifice dacă în speță nu a intervenit vreuna dintre situațiile care conduc la aplicarea unor penalități, cu consecința diminuării sumei prevăzute de lege.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimații - reclamanți au invocat excepția nulității recursurilor declarate de pârâte, având în vedere că motivele invocate în cuprinsul recursurilor nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Pe fond, a solicitat respingerea recursurilor.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimații-reclamanți prin întâmpinarea depusă în cauză, Înalta Curte, în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 488 din C. proc. civ., constată că argumentele invocate de recurentele-pârâte se pot circumscrie motivelor de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 același Cod. Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâte sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Reclamanții au încheiat cu DSVA Bistrița Năsăud contracte de concesiune sau de prestări servicii având ca obiect activități sanitar veterinare de interes public. În baza art. IV din Legea nr. 236/2019, reclamanții au solicitat pârâtei Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița Năsăud plata sumei de 10.000 RON/lunar începând cu data intrării în vigoare a modificării legislative menționate anterior, respectiv 16 decembrie 2019, la zi. Reclamanții au solicitat, în procedură administrativă, pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor alocarea și virarea din bugetul acesteia, către Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud a sumelor necesare plății indemnizației prevăzute la art. IV din Legea nr. 236/2019, în cuantum de 10.000 RON/lună, începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data plății efective, respectiv suma de 70.000 RON la data formulării cererii. Pârâta a transmis reclamanților refuzul soluționării favorabile a reclamației administrative formulate. Același răspuns negativ a fost primit de către reclamanți și din partea pârâtei Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Prima instanță a constatat că pârâta Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor are calitate procesual pasivă în cauză și că refuzul pârâtelor de a achita reclamantei suma de 10.000 RON/lunar pe perioada de timp solicitată este nejustificat. Recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., se referă la cazul când hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază sau ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Recurenta-pârâtă Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a invocat formal acest motiv de casare, fără a preciza care dintre situațiile reglementate de articol ar fi incidentă în cauză. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este întrunit, hotărârea recurată fiind rezultatul unei interpretări și aplicări corecte a prevederilor art. IV și V din Legea nr. 236/2019, precum și a disp. art. 15 din O.G. nr. 42/2004. O primă critică invocată de pârâta Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor în susținerea acestui motiv de recurs vizează lipsa calității procesuale pasive, motivat de faptul că intimații - reclamanți au un raport contractual cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița Năsăud și că simpla calitate de ordonator principal de credite nu atrage calitatea sa procesuală în litigiu. Înalta Curte reține că potrivit art. IV (1) din Legea nr. 236/2019, beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora. De altfel, prevederile art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004, atât în forma aflată în vigoare anterior adoptării O.U.G. nr. 117/2020, cât și în urma modificărilor aduse în baza acestui act normativ, au prevăzut că, plata drepturilor recunoscute concesionarilor pentru serviciile prestate, se asigură din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor. Prin urmare, în condițiile în care, drepturile bănești solicitate în cuprinsul cererii pot fi acordate doar condiționat de alocarea sumelor de bani necesare în acest sens din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor, instanța de control judiciar constată că această parte justifică legitimare procesual pasivă în cauza pendinte. Tot în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta - pârâtă a arătat că nu este corectă reținerea instanței de fond în sensul că tăcerea legislativă pe un interval de 8 luni nu poate fi interpretată în defavoarea reclamanților, întrucât ANVSA și-a îndeplinit obligațiile pentru adoptarea normelor metodologice. Textul legal pe care reclamanții și-au întemeiat cererea de chemare în judecată are următorul conținut: Art. IV din Legea nr. 236/2019: " (1) Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora." Legea menționată anterior a intrat în vigoare la data de 16 decembrie 2019, moment în care reclamanții erau deja titularii contractelor de concesiune menționate în O.G. nr. 42/2004 și desfășurau activități specifice, menționate în actul normativ, în baza unui temei contractual. În cauză, termenul de 90 de zile, stabilit pentru adoptarea normelor metodologice, nu a fost respect. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că dificultățile privind aplicarea acestor prevederi care, în final, au determinat adoptarea O.U.G. nr. 117/2020, nu pot fi reținute în favoarea pârâtei Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor atât timp cât dreptul de a primi o sumă de 10.000 RON lunar pentru activitățile prevăzute de art. I alin. (1) din lege a fost instituit în favoarea reclamanților, iar aceștia au făcut dovada prestării respectivelor servicii. Recurenta - pârâtă Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a criticat hotărârea instanței de fond și prin prisma faptului că nu au fost adoptate normele metodologice de aplicare a prevederilor O.G. nr. 42/2004. Cum această critică este comună cu una dintre acelea aduse de pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița Năsăud sentinței, urmează a fi analizată în cadrul recursului declarat de această pârâtă. Recursul declarat de pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița Năsăud. Recurenta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița Năsăud a critica soluția instanței de fond raportat la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocând un caz de viciu al motivării constând într-o lipsă a motivării, o motivarea inexactă și insuficientă. Recurenta a susținut că prima instanță nu a motivat în niciun fel de ce lipsa normelor metodologice, lipsa facturilor fiscale aferente lunilor ianuarie- iulie, lipsa fondurilor bugetare alocate în acest sens, stornarea facturilor pe luna august, constituie refuz nejustificat. Înalta Curte constată că este nefondat motivul invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei". Din conținutul acestui text legal rezultă cu claritate că motivarea insuficientă a unei hotărâri nu constituie, de principiu, motiv de casare. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii, instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile și argumentele părților. Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis, a stării de fapt, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi, scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, decizia atacată este motivată, motivarea unei hotărâri nefiind o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, astfel că, în speță, considerentele sentinței recurate sunt clare, concise și concrete, în concordanță cu probele și actele de la dosar, iar instanța de fond a răspuns apărărilor invocate de către pârâtă reținând că aceasta nu a invocat faptul că în perioada cuprinsă între intrarea în vigoare a Legii nr. 236/2019 și intrarea în vigoarea a O.U.G. nr. 117/2020 nu s-au desfășurat activități specifice, ci s-a limitat la a arăta că nu existau norme metodologice care să detalieze documentele justificative ce trebuiau depuse de reclamanți. De asemenea, a reținut că, din perspectiva documentelor justificative, recurenta - pârâtă a invocat exclusiv lipsa facturii reprezentând totalitatea valorică a activităților lunare, confirmând practic realitatea activităților. Sub acest aspect instanța de fond a arătat că potrivit dispozițiile legale aflate în vigoare în perioada 16.12.2019-27.07.2020 factura nu era menționată ca un document justificativ ce condiționa existența dreptului reclamanților de a primi indemnizația. Prin urmare, nu se configurează o motivare insuficientă a hotărârii primei instanțe, astfel că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. În susținerea criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ambele recurente au susținut că refuzul pârâtelor de a achita reclamanților suma de 10.000 RON/lunar pe perioada de timp solicitată este justificat, deoarece prevederile art. IV din Legea nr. 236/2019 nu puteau să fie puse în aplicare în lipsa normelor metodologice a căror necesitate de adoptare a fost recunoscută, prin art. V din cuprinsul aceluiași act normativ. Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat. Este de necontestat că anterior intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 care a modificat și completat O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, recurenții - reclamanți pentru serviciile prestate, menționate în O.G. nr. 42/2004, erau plătiți ca urmare a contractului încheiat în acest sens. Deși recurenții-reclamanți efectuau și anumite activități sau servicii numite intermediare, precum transportul probelor la laborator, ridicarea produselor și tipizatelor necesare, instruirea și formarea profesională aferentă activităților contractante, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informațiilor privind lanțul alimentar, consilierea proprietarilor de animale privind condițiile de biosecuritate, consilierea proprietarilor de animale privind bunăstarea animalelor, efectuarea catagrafiei animalelor în situații de urgență, inspecția și certificarea animalelor destinate sacrificării, acestea nu erau decontate de către pârâte. Prin modificarea O.G. nr. 42/2004, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019, prin disp. art. IV s-a prevăzut, pentru activitățile, serviciile sus-menționate primirea lunară pentru fiecare contract a sumei de 10.000 RON din bugetul pârâtei Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Înalta Curte constată că, prin lege, s-a prevăzut în favoarea entităților ce dețin contracte de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior, printre care și reclamanții, dreptul de a primi 10.000 RON/lunar pentru realizarea activităților de la art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004. Art. V din Legea nr. 236/2019 precizează că, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii, Guvernul, la propunerea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, va elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, aprobate prin hotărâre a Guvernului Textul nu condiționează însă intrarea în vigoare a legii sau acordarea drepturilor beneficiarilor contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii stipulate în art. IV din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 de elaborarea acestor norme metodologice. Prin urmare dreptul reclamanților la plata sumei de 10.000 RON/lunar pentru prestarea serviciilor există în virtutea legii, nu este condiționat și nici nu poate să fie condiționat de elaborarea normelor metodologice prevăzute la art. V din Legea nr. 239/2019. Normele metodologice au rolul de a explicita prevederile legale și de a interpreta, eventual, fiecare articol al legii, dar în sensul celor stipulate în actul normativ respectiv, nu pot adăuga la lege, nu pot contrazice legea și nu pot anihila un drept recunoscut. Este adevărat că prin O.U.G. nr. 117/2020, în vigoare de la 24.07.2020 au fost abrogate prevederile art. IV și V din Legea nr. 236/2019, dar această împrejurare nu poate lipsi de efecte norma ce a fost activă în perioada 16.12.2019 - 24.07.2020, deoarece noua lege nu retroactivează. O altă critică invocată de recurenta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița Năsăud vizează lipsa facturilor fiscale aferente lunilor ianuarie - iulie 2020. Art. 6 din Anexa nr. 2 1 din O.G. nr. 42/2004, în forma aflată în vigoare în perioada ianuarie - iulie 2020, prevede că: "(1) Beneficiarii contractelor pentru realizarea activităților prevăzute la art. 15 alin. (2) din ordonanță primesc suma de 10.000 RON, exclusiv TVA, din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, prin bugetul direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, în baza decontului și a documentelor justificative. (2) Decontul prevăzut la alin. (1), însoțit de documentele justificative, se depune până pe data de 5 a lunii în curs pentru luna anterioară, iar decontarea sumei respective se realizează în maximum 20 de zile de la depunerea acestuia. (3) Decontul prevăzut la alin. (1) se depune împreună cu următoarele documente justificative, după caz: a) copie a fișei de pontaj a personalului sanitar-veterinar angajat care asigură implementarea contractului prevăzut la alin. (1) și tabelul nominal cu persoana/persoanele care au asigurat programul zilnic de opt ore, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică și a sărbătorilor legale, conform prevederilor legale în vigoare; b) copie a ordinelor de deplasare care confirmă participarea la instruiri, la ridicarea tipizatelor și a produselor biologice, la predarea probelor către laborator; c) copii ale documentului/documentelor întocmit/întocmite ca urmare a acțiunii de consiliere privind condițiile de biosecuritate și bunăstare a animalelor din exploatațiile nonprofesionale; d) copie a certificatelor de participare la cursurile de formare profesională cu tematică aferentă activităților sanitar-veterinare contractate; e) tabel centralizator privind certificatele emise pentru animalele destinate sacrificării; f) tabel centralizator cu semnătura proprietarului/deținătorului de animale, pentru consilierea privind documentele de informare privind lanțul alimentar care au fost emise, în condițiile legii; g) documentul care confirmă recepționarea catagrafiei animalelor din exploatațiile nonprofesionale în situații de urgență. (4) Documentele privind catagrafia animalelor din exploatațiile nonprofesionale în situații de urgență se depun la sediul achizitorului la termenele solicitate și în conformitate cu legislația specifică fiecărei boli în cauză. (5) Decontul prevăzut la alin. (1) și documentele justificative aferente este/sunt verificat/e și vizat/e de către medicul veterinar oficial al circumscripției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale, care stabilește, după caz, penalitățile aplicabile conform prevederilor art. 8, înainte de depunerea oficială la registratura achizitorului." Prin urmare, din lecturarea textului anterior citat rezultă faptul că printre condițiile de acordare a indemnizației nu se numără și existența facturii. Recurenta a invocat drept dispoziții legale care impuneau depunerea facturii Ordinul președintelui ANSVSA nr. 106/2015. Înalta Curte constată că aceste dispoziții legale nu se referă la decontarea sumei prevăzute la art. IV din Legea nr. 236/2019 raportat la art. 15 din O.G. nr. 42/2004, ci la decontarea altor acțiuni sanitar - veterinare. În concluzie, soluția primei instanțe este legală, în concordanță cu actele și probele dosarului, și este pronunțată cu corecta interpretare și aplicare a normelor legale aplicabile. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, nefiind întrunite motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursurile, ca nefondate.