ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1484/2023
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1484/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 15 iunie 2023
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele litigiului.
Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 01.02.2021, sub nr. x/2021, reclamantul Cabinet Medical Veterinar A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Brăila, obligarea acestora la plata sumei de sumei de 10.000 RON, fără TVA (aferentă lunii august), cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 3012/06.05.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați.
La Curtea de Apel Galați, secția pentru cauze de contencios administrativ și fiscal cauza a fost înregistrată sub nr. x/2021, la 29.06.2021.
Prin sentința civilă nr. 194/15.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, secția civilă a II-a de contencios administrativ și fiscal.
La Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2021, la data de 25.10.2021.
Soluția instanței de fond.
Prin sentința civilă nr. 576/15.12.2021, pronunțată de Tribunalul Brăila, a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Parcursul procesual
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs, în considerarea mențiunilor din sentința civilă atacată, reclamantul Cabinet Medical Veterinar A., înregistrat sub nr. x/2022 la Curtea de Apel Galați, secția pentru cauze de contencios administrativ și fiscal.
Prin decizia civilă nr. 402/14.04.2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a recursului declarat de reclamantul Cabinet Medical Veterinar A. împotriva sentinței nr. 576/15.12.2021 pronunțate de Tribunalul Brăila, în favoarea secției a II-a civilă a Curții de Apel Galați.
La, secția a II-a civilă a Curții de Apel Galați recursul a fost înregistrat sub nr. x/2022*.
Aspecte procedurale
La termenul de judecată acordat în recurs la data de 15.06.2022, Curtea a supus dezbaterii părților și a dispus recalificarea căii de atac în raport de obiectul cauzei și de dispozițiile art. 55 alin. (3)
1
cu referire la art. 53 alin. (1)
1
din Legea nr. 101/2016, din recurs în apel.
Decizia instanței de apel.
Prin decizia civilă nr. 222 din data de 15.06.2022, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul Cabinet Medical Veterinar A. împotriva sentinței nr. 576 din 15.12.2021, pronunțate de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2021.
Contestația în anulare. Hotărârea recurată.
Împotriva acestei decizii a promovat contestație în anulare contestatorul Cabinet Medical Veterinar A., apreciind că hotărârea atacată a fost pronunțată de către o instanță necompetentă, respectiv secția civilă a Curții de Apel Galați.
Intimata Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Brăila- D.S.V.S.A a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.
Intimata Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor-ANSVSA a formulat, la rândul său, întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare, iar pe fond a solicitat respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 423/A din 23 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a admis excepția inadmisibilității, invocată de intimata D.S.V.S.A. Brăila și a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de C.M.V. A. împotriva deciziei civile nr. 222 din 15.06.2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.
II. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs contestatorul CABINET MEDICAL VETERINAR A..
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 13.01.2023, sub nr. x/2022.
III. Procedura de soluționare a recursului
Cu titlu prealabil, se reține că prezentul proces este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanțelor la data de 01 februarie 2021, deci după intrarea în vigoare a acestei legi.
Prin rezoluția din 14 martie 2023, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 15 iunie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.
IV. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. Raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele:
Prezentul recurs este îndreptat împotriva deciziei civile nr. 423/A din 23 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, prin care s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul CABINET MEDICAL VETERINAR A. împotriva deciziei civile nr. 222 din 15.06.2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați.
Obiectul litigiului este reprezentat de cererea reclamantului Cabinet Medical Veterinar A. de obligare a pârâtelor la plata sumelor cuvenite în temeiul art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, modificat prin art. IV din Legea nr. 236/2019, aferente contractelor de concesiune încheiate și actelor adiționale la acestea, fiind incidente norme speciale sub aspectul procedurii de soluționare a acestor litigii.
Având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 01 februarie 2021, potrivit art. 27 C. proc. civ. în cauză este incidentă Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, în forma modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, intrată în vigoare la 13.07.2020.
Potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 101/2016 "prezenta lege reglementează remediile, căile de atac și procedura de soluționare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune, precum și organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor" și "prezenta lege se aplică și cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și celor privind executarea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor".
De asemenea, potrivit art. 53 alin. (1
1
) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, aplicabilă litigiului pendinte, "procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul" iar conform art. 55 alin. (3
1
) din același act normativ "hotărârea pronunțată în cazul litigiilor prevăzută la art. 53 alin. (1
1
) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară. Apelul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței".
Din textele legale evocate rezultă că hotărârile pronunțate în litigiile privind executarea contractelor administrative, categorie în care se încadrează și contractele de concesiune, cum este și cel din litigiul de față, pot fi atacate numai cu apel, potrivit art. 55 alin. (3
1
) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 114/2020.
Rezultă așadar că decizia civilă nr. 222 din 15.06.2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, este o hotărâre definitivă.
Pe de altă parte, astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a actelor dosarului, se constată că în prezenta cauză este dedus judecății recursul declarat împotriva hotărârii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul Cabinet Medical Veterinar A. (recurent în cauza de față) împotriva unei hotărâri date în apel, într-un litigiu în materie de atribuire a contractelor de concesiune de servicii, definitive potrivit textelor mai sus enunțate, din Legea nr. 101/2016.
Or, art. 508 alin. (4) C. proc. civ. prevede că "hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată".
Rezultă așadar, în acord cu aceste dispoziții legale, că hotărârea pronunțată de către Curtea de Apel Galați în soluționarea contestației în anulare, este la rândul său o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin raportare la prevederile legii speciale, Legea nr. 101/2016.
În aceste condiții, ținând cont de principiul legalității consacrat de legiuitor în art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege", calea de atac declarată în cauză de recurent, câtă vreme este exclusă în mod expres de către legiuitor, apare ca inadmisibilă.
Nu se poate aprecia că respingerea cererii de recurs ca inadmisibilă ar fi de natură să încalce dreptul de acces la justiție al recurentului, consacrat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de Constituția României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând în Cauza Botten împotriva Norvegiei că modalitatea de aplicare a art. 6 depinde de caracteristicile procedurii în justiție, de întreaga procedură internă și de rolul cuvenit instanțelor în ordinea juridică internă, urmând să se țină seama de natura situației de drept intern, de competența instanțelor, de modul în care interesele reclamantului au fost expuse și prezentate în fața instanței și, în special, de natura problemei pe care aceasta a trebuit să le soluționeze.
Prin urmare, de vreme ce recurentul a beneficiat de o judecată în primă instanță a căii de atac extraordinare declarate împotriva unei hotărâri definitive, nu se poate susține că prin respingerea recursului ca inadmisibil i s-ar încălca accesul la justiție, în condițiile în care hotărârea atacată este la rândul ei, potrivit dispozițiilor legale enunțate, definitivă.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 508 alin. (4) C. proc. civ., raportat la art. 55 alin. (3
1
) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 114/2020, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul CABINET MEDICAL VETERINAR A. împotriva deciziei civile nr. 423/A din 23 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2023.