ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5975/2024

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Colegiul Medicilor Veterinari din România, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea parțială a Ordinului ANSVSA nr. 143 din 27.08.2020 pentru modificarea si completarea Normelor privind identificarea si înregistrarea câinilor cu stăpân, aprobate prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 1/2014, publicat în Monitorul Oficial nr. 824 din 08.09.2020, în legătura cu prevederile art. I pct. 1,3 si 6 din cadrul acestuia și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata aferente prezentului litigiu.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 2429 din 16 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Colegiul Medicilor Veterinari din România (CMVRO), în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. S-a arătat că sentința atacată a fost dată cu nesocotirea, interpretarea si aplicarea greșită a art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 160/1998 raportat la prevederile Legii nr. 52/2003, art. 2 alin. (1) pct. 31 din H.G. nr. 16/2017, art. 4 alin. (1) pct. 2, art. 6 alin. (3) și art. 23 din Regulamentul (UE) nr. 676/2016 și art. 6 lit. e) din Legea Poliției Locale nr. 155/2010. Referitor la interpretarea si aplicarea greșită a art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea 160/1998, raportat la prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, s-a arătat că obligația emitentului actului contestat de a solicita avizul prevăzut de lege, trebuia îndeplinită independent/separat de observațiile trimise de Colegiu, care nu a fost încunoștințat în legătura cu forma și conținutul final al proiectului, stabilit pe baza propunerilor primite conform art. 7 alin. (4) din Legea nr. 51/2003, nefiindu-i solicitat avizul în discuție. Chiar dacă avizul are valoare consultativă, contrar celor stabilite la fond, solicitarea si obținerea acestuia este obligatorie, iar nu opțională, orice altă interpretare lipsind de efecte și conținut prevederile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea 160/1998. Referitor la corespondența purtată între părți, reținută de prima instanță ca satisfăcând cerința textului de lege, s-a arătat că aceasta nu prezintă nicio relevanță din perspectiva art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea 160/1998. De asemenea, s-a arătat că sentința atacată a fost dată cu nesocotirea art. 2 alin. (1) pct. 31 din H.G. nr. 16/2017 privind organizarea si funcționarea Ministerului Afacerilor Externe, iar pretinsa existență a normelor juridice superioare care ar sta la baza prevederilor contestate în cauză, nu este nici reală și nici relevantă. Aspectele în cauză au fost stabilite prin Ordinul nr. 1/2014 de către ANSVSA, nu pe baza normelor cuprinse în Legea nr. 258/2013, ci pe baza regulilor si normelor aplicabile la nivel comunitar, astfel cum erau și sunt stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 576/2013 privind circulația necomercială a animalelor de companie, a Regulamentului (CE) nr. 998/2003, Regulamentului (CE) nr. 577/2013 privind modelele de documente de identificare pentru circulația necomercială a câinilor, pisicilor și dihorilor domestici, Directivei nr. 2013/3l/UE de modificare a Directivei 92/65/CEE a Consiliului. Referitor la principiul simetriei, reținut de prima instanță, s-a arăta că avizul era necesar și pentru emiterea Ordinului nr. 1/2014. De asemenea, s-a arătat că necesitatea de obținere a avizului rezultă chiar din Referatul de aprobare a Ordinului nr. 143/2020, aspect lăsat neanalizat de către instanța de fond. S-a invocat prin motivele de recurs și încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) pct. 2, art. 6 alin. (3) și art. 23 din Regulamentului (UE) nr. 676/2016, Registrul de evidenta a câinilor cu stăpân (RECS) conținând inclusiv o colecție de date incluzând numele proprietarului câinelui înregistrat, CNP-ul, seria și numărul cărții de identitate, adresa de domiciliu, numărul de telefon și adresa electronică, astfel că problema asigurării accesului la baza de date nu este doar una de oportunitate, ci și una de legalitate a prelucrării datelor cu caracter personal. Practic, extrăgând, consultând și utilizând în mod direct si nelimitat baza de date RECS, autoritățile publice la care se face referire în art. I pct. 1, 3 si 6 din Ordinul ANSVSA nr. 143/2020 realizează o prelucrare a datelor personale aparținând proprietarilor de câini. În contra celor reținute de prima instanță, pentru legalitatea prelucrării nu este suficient ca autoritatea în cauză să aibă calitatea de operator de date cu caracter personal în acord cu Regulamentul (UE) nr. 676/2016, ci este necesar ca prelucrarea însăși sa fie legală, respectiv sa poată fi încadrată în una din modalitățile normative reglementate prin art. 6 alin. (1) din Regulament. Contrar celor reținute la fond, faptul că există o procedură de înregistrare a autorităților publice ca operatori RECS nu presupune posibilitatea CMVRO de a cenzura dreptul reglementat necondiționat prin normele contestate, ci doar îndeplinirea unor formalități procedurale. Or, Ordinul nr. 143/2020 nu face referire la limitele și condițiile în care ar trebui sa se facă prelucrarea, respectiv tipurile de date care fac obiectul prelucrării, persoanele vizate, entitățile cărora le pot fi divulgate datele și scopul pentru care respectivele date cu caracter personal pot fi divulgate, limitările legate de scop, operațiunile și procedurile de prelucrare, inclusiv măsurile de asigurare a unei prelucrări legale și echitabile. Art. 23 alin. (2) din Regulamentul nr. 676/2016 confirmă concluziile din recurs în sensul în care limitarea, respectiv restrângerea obligațiilor operatorului în legătură cu prelucrarea datelor se poate face doar prin masuri legislative care identifică scopurile prelucrării sau ale categoriilor de prelucrare; categoriile de date cu caracter personal; domeniul de aplicare al limitărilor introduse; garanțiile pentru a preveni abuzurile sau accesul sau transferul ilegal; menționarea operatorului sau a categoriilor de operatori; perioadele de stocare si garanțiile aplicabile având în vedere natura, domeniul de aplicare si scopurile prelucrării sau ale categoriilor de prelucrare; riscurile pentru drepturile si libertățile persoanelor vizate; dreptul persoanelor vizate de a fi informate cu privire la limitare, cu excepția cazului în care acest lucru poate aduce atingere scopului limitării. Niciuna dintre aceste cerințe nu este satisfăcută în cauză, reglementarea cuprinsă în art. I pct. 1, 3 si 6 din Ordinul nr. 143/2020 fiind una cvasigenerală, insuficientă pentru îndeplinirea condițiilor de legalitate a prelucrării. Totodată, s-a arătat că sentința civilă nr. 2429/16.12.2023 a fost dată cu interpretarea si aplicarea greșită a art. 6 lit. e) din Legea politiei locale nr. 155/2010. Din perspectiva criticilor de oportunitate, s-a arătat că prevederile art. 6 lit. e) din Legea politiei locale nr. 155/2010 în baza cărora Direcția Generală de Politie Locala si Control a Municipiului București a solicitat, iar ANSVSA a dispus emiterea Ordinului nr. 143/2020, nu justifică în niciun mod și în nicio proporție emiterea actului. S-a arătat că este necesară reglementarea calității autorității de utilizator RECS, fiind suficient ca polițiștii locali sa fie dotați cu un cititor de microcipuri și să folosească datele obținute prin aplicația pusă la dispoziție încă de la înființarea Registrului. Seria microcipului poate fi ulterior verificată prin aplicația disponibilă gratuit pe pagina www.x.ro. Pentru toate aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate și admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul anulării parțiale a Ordinului ANSVSA nr. 143 din 27.08.2020 pentru modificarea si completarea Normelor privind identificarea si înregistrarea câinilor cu stăpân, aprobate prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare si pentru Siguranța Alimentelor nr. 1/2014, publicat în Monitorul Oficial nr. 824 din 08.09.2020, în legătura cu prevederile art. I pct. 1,3 si 6 din cadrul acestuia.

Apărările formulate în cauză Intimata - pârâtă Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A apreciat intimata pârâtă caracterul nefondat al criticilor formulate, arătând că, astfel cum a reținut și prima instanță, Colegiul Medicilor a fost consultat cu privire la proiectul ordinului, iar lipsa unui aviz ca atare în forma obișnuită a acestuia, cât timp s-a dovedit că acest colegiu a fost implicat în procesul de adoptare și emitere a ordinului contestat, nu poate constitui un viciu de procedură pentru a conduce la anularea actului. Totodată, în ceea ce privește avizul emis de Ministerul Afacerilor Externe, s-a arătat că acesta nu este necesar. S-a solicitat să se constate și că o eventuală prelucrare a datelor cu caracter personal de către Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București, prin prisma atribuțiilor pe care le are, în conformitate cu prevederile Legii Poliției Locale nr. 155/2010, se circumscrie prevederilor art. 6 alin. (1) lit. c), și) e) din Regulamentul (UE) nr. 676/2016. Este neîntemeiat și motivul de recurs prin care recurentul reclamant critică analiza de oportunitate a instanței de fond, întrucât aplicația www.x.ro nu oferă acces la datele proprietarului animalului, ci doar date cu privire la câine, cum ar fi numele acestuia, vârsta, culoare, dar nicio informație cu privire la proprietarul animalului, sau CNP-acestuia sau alte date de identificare care să asigure o reală verificare cu privire la adevăratul proprietar al animalului verificat.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Reclamantul Colegiul Medicilor Veterinari din România a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, anularea parțială a Ordinului nr. 143/27.08.2020 pentru modificarea și completarea Normelor privind identificarea și înregistrarea câinilor cu stăpân, aprobate prin Ordinul Președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 1/2014, cu privire la art. I pct. 1, pct. 3 și pct. 4 din cadrul acestuia. Pârâtul a emis Ordinul nr. 1/07.01.2014, reglementând identificarea si înregistrarea câinilor cu stăpân, precum si cerințele Registrului de evidență a câinilor cu stăpân (RECS), sub forma unei colecții de informații aflate în gestiunea Colegiului Medicilor Veterinari din România, ce cuprinde datele de identificare ale animalului, evenimentele, informațiile veterinare și datele de identificare ale proprietarului, păstrate în forma electronică și arhivate într-o baza de date. Normele aprobate prin Ordinul nr. 1/07.01.2014 au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 31 din 15.01.2014, prin dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. g) din cuprinsul acestora mentionându-se ca au calitatea de utilizatori RECS "unitățile medicale veterinare de asistență înregistrate în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică, deținute de către Colegiul Medicilor Veterinari, precum și universitățile care dețin clinici veterinare universitare, care solicită și sunt licențiate de către Colegiul Medicilor Veterinari". În anul 2019, Direcția Generală de Politie Locală și Control a Municipiului București a solicitat obținerea accesului nelimitat la RECS, motivat de necesitatea verificării legalității deținerii animalelor periculoase. La cererea nr. x/02.07.2019 înregistrata la CMVRO s-a răspuns prin Adresa nr. x/01.08.2019 în sensul în care accesul nelimitat la RECS nu este nici oportun și nici necesar, Poliția Locală având deja posibilitatea de a accesa Registrul prin aplicația disponibilă pe pagina www.x.ro, prin introducerea seriei microcipului implantat câinelui, citit în prealabil cu ajutorul unui cititor de microcipuri. La cererea înregistrată la ANSVSA, pârâta a solicitat la 12.03.2020 un punct de vedere în legătura cu solicitarea Direcției Generale de Poliție Locală și Control București, la care s-a oferit un răspuns similar celui din 2019, fiind inițiat un proiect de act normativ privind modificarea Ordinul nr. 1/2014 în sensul asigurării accesului nelimitat la RECS pentru toate autoritățile publice care au calitatea de operator de date cu caracter personal în sensul Regulamentului (UE) nr. 676/2016. Proiectul de act publicat în transparență decizională la 08.04.2020 s-a concretizat prin emiterea Ordinului nr. 143/27.08.2020 publicat în MO nr. 824 din 08.09.2020. Astfel, potrivit art. I pct. 1 - "La articolul 2, lit. g) se modifică și va avea următorul cuprins: utilizator al Registrului de evidenta a câinilor cu stăpân - unitățile medicale veterinare de asistență înregistrate în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică, deținut de către Colegiul Medicilor Veterinari, universitățile care dețin clinici veterinare universitare, precum si instituțiile publice care au calitatea de operator de date cu caracter personal în condițiile Regulamentului (UE) nr. 679/2016 [...], care solicită calitatea de utilizator al Registrului de evidenta a câinilor cu stăpân și sunt înregistrate de către Colegiul Medicilor Veterinari". Art. I pct. 3 - "La articolul 3, după alin. (4) se introduce un nou alineat, alin. (4 1 ), cu următorul cuprins Institutiile publice care au calitatea de operator de date cu caracter personal în condițiile Regulamentului (UE) nr 679/2016 se supun procedurilor de înregistrare la CMV, în vederea obținerii drepturilor de acces si vizualizare a informațiilor existente în RECS". Art. I pct. 6 - " La articolul 6, după alin. (2) se introduce un nou alineat, alin. (2 ind. l), cu următorul cuprins: În vederea acordării drepturilor de acces și de vizualizare a informațiilor existente în RECS, instituțiile publice trebuie sa depună în scris sau electronic la CMV solicitarea de înregistrare ca utilizator al RECS, conform procedurilor CMV". Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv modalitatea în care instanța de fond a aplicat și interpretat normele de drept material, Înalta Curte constată că sentința recurată este temeinică și legală. Din definiția actului administrativ, astfel cum a fost reglementată de legiuitor prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, rezultă și regimul său juridic, respectiv condițiile sale de validitate (valabilitate) subsumate principiului legalității, condiții care se subordonează în esență obligației ca aceste acte să fie emise cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare. Observând definiția legală menționată și raportându-se la constantele identificate în jurisprudența îndelungată a instanțelor de contencios administrativ și fiscal, dar și în doctrina relevantă în materie, rezultă că, în principiu, actul administrativ trebuie să fie emis în conformitate cu dispozițiile constituționale, cu legile adoptate de Parlament și cu toate actele normative având forță juridică superioară lui de autoritatea competentă și în limitele competenței sale în forma și cu procedura prevăzută de lege. Fiind o sumă a tuturor condițiilor de validitate a actului administrativ, legalitatea acestuia implică și oportunitatea sa derivând din capacitatea pe care o are organul care emite respectivul act administrativ de a alege, dintre mai multe soluții posibile și egale în aceeași măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut. Instanța de contencios administrativ, în cenzurarea actelor administrative cu caracter normativ, trebuie să se raporteze tot la lege și la Constituție, simpla nemulțumire a recurenților cu privire la o parte din conținutul unui act administrativ normativ, fără a exista vreo încălcare a normelor juridice din actele cu forță superioară, sau a unor prevederi din dreptul uniunii, neconstituind un motiv de nulitate, instanța neputând cenzura aspectele care țin de oportunitatea emiterii, chestiune aflată în marja de apreciere a autorității emitente competente, dacă ar fi să se rețină nemulțumirile recurentei - reclamante cu privire la acordarea accesului Direcției Generale de Politie Locală și Control a Municipiului București la Registrului de evidenta a câinilor cu stăpân aflat în gestiunea Colegiul Medicilor Veterinari din România. Referitor la motivele de nelegalitate invocate de recurenta - reclamantă, reiterate prin motivele de recurs, Înalta Curte reține că, sub un prim set de critici, s-au invocat neregularități procedurale în procedura de emitere a actului normativ, respectiv lipsa avizului consultativ din partea reclamantei Colegiul Medicilor Veterinari, precum și a avizului obligatoriu emis de Ministerul Afacerilor Externe. Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea 160/1998 pentru organizarea și exercitarea profesiunii de medic veterinar: "Colegiul Medicilor Veterinari are următoarele atribuții: a) va da avizul consultativ pentru proiectele de acte normative, reglementările și normele de exercitare a profesiunii în toate domeniile de activitate specific veterinare, conform legislației în vigoare (...);" Prima instanță a reținut că, în contextul dezbaterii proiectului de modificare a ordinului și a corespondenței purtate anterior emiterii acestuia, au fost respectate aceste prevederi, iar lipsa unui aviz formal nu atrage nelegalitatea actului normativ contestat, concluzie împărtășită și de instanța de recurs. Or, recurenta invocă faptul că avizul formal era unul obligatoriu și că adoptarea variantei finale a ordinului prin care s-au modificat dispozițiile privind accesul la baza de date putea fi făcută numai cu consultarea reclamantei, așa cum rezultă din prevederile invocate. Înalta Curte constată că raționamentul expus de prima instanță este dat cu respectarea legii, aceasta având în vedere faptul că pârâta a solicitat la 12.03.2020 un punct de vedere în legătură cu solicitarea Direcției Generale de Politie Locală și Control București de adoptare a actului normativ privind modificarea Ordinului nr. 1/2014 în sensul asigurării accesului la RECS pentru toate autoritățile publice care au calitatea de operator de date cu caracter personal în sensul Regulamentului (UE) nr. 676/2016, existând între părți o amplă corespondență prin adresele nr. x/24.02.2020, nr. y/6.04.2020 și nr. 1465/16.06.2020. De asemenea, proiectul a fost publicat pe pagina de internet a pârâtei în dezbatere publică, recurenta - reclamantă formulând în perioada de transparență decizională observații și propuneri motivate, astfel cum rezultă din adresa nr. x S-a probat astfel că recurenta - reclamantă a fost implicată în procesul de adoptare a ordinului, astfel că lipsa unui aviz, ca atare, nu poate constitui un viciu de procedură suficient de puternic pentru a conduce la anularea actelor, dispoziția legală trebuind a fi interpretată în sensul scopului instituirii a acestei proceduri, iar nu în mod formalist. Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) pct. 31 din H.G. nr. 16/2017 privind organizarea si funcționarea Ministerului Afacerilor Externe, Înalta Curte reține că textul de lege introduce printre atribuțiile acestui minister pe aceea de a aviza, în mod obligatoriu, proiectele de acte normative care urmăresc transpunerea sau asigurarea cadrului de aplicare directă în legislația națională a actelor legislative ale Uniunii Europene ori care au relevanță europeana și examinează, sub aspectul compatibilității cu reglementările Uniunii Europene, propunerile legislative în vederea formulării punctului de vedere al Guvernului asupra acestora. Înalta Curte are în vedere că modificarea textului de lege vizează completarea noțiunii de utilizator RECS reglementată prin Ordinul nr. 1/2014, în sensul adăugării alături de unitățile medical-veterinare și universitățile care dețin clinici veterinare universitare și a instituțiilor publice care au calitatea de operator de date cu caracter personal în condițiile Regulamentului (UE) nr. 679/2016. În aceste condiții, independent de mențiunile generale cuprinse în Referatul de aprobare nr. 820/1.04.2020, se observă că Ordinul ANSVSA nr. 143 din 27.08.2020 pentru modificarea si completarea Normelor privind identificarea si înregistrarea câinilor cu stăpân, aprobate prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare si pentru Siguranța Alimentelor nr. 1/2014, nu transpune și nici nu urmărește transpunerea sau asigurarea cadrului de aplicare în legislația națională a unor acte legislative ale Uniunii Europene, pentru a fi obligatoriu avizul emis de Ministerul Afacerilor Externe, ca reprezentant al Guvernului României îndeplinirea sarcinilor care revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Ca motiv de nelegalitate intrinsecă a actului normativ, a invocat recurenta - reclamantă încălcarea, prin modificarea operată prin ordinul atacat, a dispozițiilor art. 4 alin. (1) pct. 2, art. 6 și art. 23 din Regulamentul (UE) nr. 676/2016. Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) pct. 2 din Regulamentul (UE) nr. 676/2016, "prelucrare înseamnă orice operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi [...] extragerea, consultarea, utilizarea. [...] sau punerea la dispoziție în orice alt mod [...] ". Susținerea recurentei - reclamante cu privire la existența pericolului unei prelucrări de date cu caracter persoana nelegale este nefondată, observându-se că textul de lege modificat are în vedere exclusiv instituțiile publice care au calitatea de operator de date cu caracter personal în condițiile Regulamentului (UE) nr. 679/2016, autorități care dețin, sau chiar atribuie persoanei fizice datele cu caracter personal reclamate de recurenta - reclamantă, cum ar fi codul numeric personal, seria actului de identitate, etc. În speță sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 676/2016, prelucrarea datelor cu caracter persoanal fiind legală în condițiile reglementate la lit.: c) prelucrarea este necesara în vederea îndeplinirii unei obligații legale care ii revine operatorului, sau după caz, la lit. e) prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care servește unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorității publice cu care este investit operatorul. De altfel, corect a reținut instanța de fond că ordinul impune o procedură de înregistrare ca utilizator al RECS la Colegiul Medicilor Veterinari din România iar în cadrul acestei proceduri, prin raportare la dispozițiile obligatorii ale Regulamentului UE nr. 676/2016 (art. 23) care are aplicabilitate directă în dreptul intern conform art. 288 TFUE, analizând temeiul legal invocat de instituții și eventualele dispoziții specifice pe care acesta le conține cu privire la scopul, limitele și condițiile în care ar trebui să se facă prelucrarea, recurenta - reclamantă poate acorda, refuza sau limita accesul la baza de date pe care o administrează. Observă instanța de control judiciar că reglementarea se încadrează în limitele dreptului de apreciere a emitentului actului administrativ cu caracter normativ, nefiind dovedită încălcarea unor dispoziții legale sau acte normative cu forță superioară în baza cărora a fost adoptat Ordinul, aspectele de nelegalitate invocate vizând, într-o mare măsură, modul în care urmează a fi implementat actul normativ, care însă nu fac obiectul analizei instanței de contencios administrativ. Înalta Curte reține și că O.G. nr. 155/2001, modificată prin Legea nr. 258/2013, prin care s-a reglementat gestionarea Registrului de evidentă a câinilor cu stăpân de către Colegiul Medicilor Veterinari, partajează atribuțiile privind gestionarea animalelor și a serviciilor specializate de asistență medicală veterinară, între cabinetele veterinare și Consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului București, în subordinea căruia se află și Direcția Generală de Politie Locala și Control a Municipiului București care a formulat solicitarea de modificare. Raportat la situația concretă a acestei autorități solicitante, care a stat la baza emiterii Referatului nr. x/1.04.2020 de aprobare a ordinului, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 6 lit. e) din Legea poliției locale nr. 155 din 12 iulie 2010, Poliția locală are atribuția "de a constata contravenții și aplica sancțiuni, potrivit competenței, pentru nerespectarea legislației privind regimul de deținere a câinilor periculoși sau agresivi, a celei privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân și a celei privind protecția animalelor și de a sesiza serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân despre existența acestor câini și acorda sprijin personalului specializat în capturarea și transportul acestora la adăpost;", astfel că susținerile recurentei - reclamante prin care se solicită cenzurarea eventualului "exces de putere" cu care a acționat autoritatea pârâtă, sunt nefondate. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.