ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2674/2022

Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată la data de 20.11.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul Colegiul Medicilor Veterinari din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, anularea parțială a Ordinului nr. 79/21.06.2018 pentru modificarea și completarea Normei sanitare veterinare privind condițiile de organizare și funcționare a unităților farmaceutice veterinare, precum și procedura de înregistrare sanitară veterinară/autorizare sanitară veterinară a unităților și activităților din domeniul farmaceutic veterinar, aprobată prin Ordinul Președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 83/2014, publicat în Monitorul Oficial nr. 711 din 16.08.2018, cu privire la art. I pct. 6, pct. 8, pct. 9, pct. 15, pct. 21 și pct. 23; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin cererea modificatoare/completatoare depusă la termenul de judecată din 03.04.2019, reclamantul a solicitat anularea parțială a Ordinului ANSVSA nr. 79/21.06.2018, inclusiv cu privire la art. I pct. 2, pct. 4 și pct. 29 și suspendarea executării Ordinului ANSVSA nr. 79/21.06.2018 până la soluționarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu privire la art. I pct. 2, pct. 4, pct. 6, pct. 8, pct. 9, pct. 15, pct. 21, pct. 23 și pct. 29.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 57 din 19 februarie 2020, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată și completată de reclamantul Colegiul Medicilor Veterinari din România, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor; A dispus anularea parțială a Ordinului ANSVSA nr. 79/21.06.2018 pentru modificarea și completarea Normei sanitare veterinare privind condițiile de organizare și funcționare a unităților farmaceutice veterinare, precum și procedura de înregistrare sanitară veterinară/autorizare sanitară veterinară a unităților și activităților din domeniul farmaceutic veterinar, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 83/2014, publicat în Monitorul Oficial nr. 711 din 16.08.2018, în legătură cu prevederile art. I pct. 2, pct. 4, pct. 6, pct. 8, pct. 9, pct. 15, pct. 21, pct. 23 și pct. 29 din cadrul acestuia; A obligat autoritatea publică pârâtă la plata către reclamant a sumei de 70 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Cererile de recurs 3.1. Împotriva sentinței nr. 57 din 19 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de Colegiul Medicilor Veterinari din România, astfel cum a fost modificată. Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020. În motivarea recursului arată că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 160/1998, art. 2 alin. (1) pct. 30 din H.G. nr. 8/2013, art. 8 și 9 din Directiva 98/34/CEJ. Arată că prin cererea de chemare în judecată, așa cum a fost completată și modificată, intimatul-reclamantul a apreciat că actul atacat este nelegal, întrucât: a fost emis cu încălcarea Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională, respectiv cu nesocotirea dispozițiilor privind participarea la elaborarea de acte normative; a fost emis cu încălcarea art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 160/1998 și art. 2 alin. (1) pct. 30 din H.G. nr. 8/2013, respectiv fără obținerea avizului consultativ al Colegiului Medicilor Veterinari și a avizului obligatoriu al Ministerului Afacerilor Externe; a fost emis cu încălcarea obligației de notificare prealabilă a proiectului către Comisia Europeană, obligație impusă prin Directivele Parlamentului și Consiliului European nr. 98/34/CE și nr. 2006/1231 CE, ambele transpuse la nivel național prin H.G. nr. 1016/2004 și O.U.G. nr. 49/2009. Mai arată că Ordinul nr. 79/2018 nesocotește argumentele care stau la baza Deciziei nr. 511 din 04.07.2017, pronunțate de Curtea Constituțională în dosarul nr. x/2015 și se întemeiază pe modificările neconstitutionale aduse Legii nr. 160/1998 prin Legea nr. 155/2018 și de asemenea, nesocotește argumentele care stau la baza hotărârii CJUE pronunțate la 01.03.2018 în cauza C297/16. În acest sens, invocă dispozițiile art. 4 alin. (1) și (3) din H.G. nr. 1415/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, precizând că prin modificările survenite prin ordinul a cărui anulare se solicită, A.N.S.V.S.A. a corelat prevederile Ordinului Președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 83/2014 cu cele ale art. 37 din Legea nr. 160/1998, în special cu privire la deținerea capitalului social în cazul depozitelor farmaceutice veterinare, al farmaciilor veterinare și al punctelor farmaceutice veterinare, precum și la desfășurarea activității din cadrul farmaciilor veterinare și a punctelor farmaceutice veterinare. Recurenta-pârâtă susține, în esență, că avizul consultativ emis de către Colegiul Medicilor Veterinari nu era necesar în cauză, întrucât ordinul contestat reglementează condițiile de autorizare a farmaciilor veterinare, și nu exercitarea profesiei de medic veterinar. Precizează că avizul consultativ al Colegiului Medicilor Veterinari se impune, potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 160/1988, numai în situația în care actul normativ reglementează exercitarea profesiei de medic veterinar. Pe de altă parte, arată că Ordinul nr. 79/21.06.2018 a fost emis în scopul executării Legii nr. 160/1998, astfel că nu sunt necesare avizele solicitate de către recurentul-reclamant. Având în vedere că prin ordinul contestat se procedează doar la transpunerea în practică a unor norme legislative ce au suferit modificări prin acte normative ce conțin toate avizele necesare, rezultă că este neîntemeiată reținerea instanței de fond în sensul că ordinul contestat este nelegal având în vedere lipsa avizului consultativ de la Colegiul Medicilor Veterinari. În ceea ce privește lipsa avizului Ministerului Afacerilor Externe, arată că nici acesta nu era necesar, întrucât conform art. 2 alin. (1) pct. 30 din H.G. nr. 8/2013, era obligatoriu numai dacă actul normativ supus dezbaterii ar fi transpus o normă europeană, or, actul administrativ atacat a fost emis în scopul executării Legii nr. 160/1998, astfel că avizul Ministerului Afacerilor Externe nu era necesar. Consideră că, având în vedere că prin ordinul contestat se procedează doar la transpunerea în practică a unor norme legislative, instanța de fond a reținut în mod greșit că actul este nelegal, întrucât lipsește avizul Ministerului Afacerilor Externe, hotărârea fiind dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. (1) pct. 30 din H.G. nr. 8/2013. Apreciază că prima instanță a reținut în mod greșit că autoritatea pârâtă a încălcat prevederile art. 8 și 9 din Directiva 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului, întrucât nu a procedat la notificarea Comisiei Europene, recurenta-pârâtă susținând că, în fapt, doar s-au transpus în legislația inferioară (Ordinul A.N.S.V.S.A. nr. 79/2018) prevederile Legii nr. 160/1998, act normativ cu putere legislativă superioară, care îndeplinește toate condițiile de legalitate. Precizează că O.U.G. nr. 70/2017 privind modificarea și completarea Legii nr. 160/1998, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 155/2018, îndeplinește toate cerințele de formă și fond prevăzute de legislația în vigoare, nefiind necesară nicio notificare prealabilă, așa cum a reținut, în mod neîntemeiat, instanța de fond. 3.2. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs incident reclamantul Colegiul Medicilor Veterinari din România, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului incident și modificarea în parte a considerentelor sentinței atacate, în sensul de a se constata că temeinicia soluției de anulare parțială a Ordinului ANSVSA nr. 79/21.06.2018 se justifică inclusiv din perspectiva criticilor de nelegalitate respinse sau neanalizate de către instanța de fond. De asemenea, solicită obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului arată, în esență, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția cu privire la nesocotirea regulilor în domeniul securității comercializării produselor cu regim special de circulație, astfel cum sunt reglementate prin Legea nr. 160/1998, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea Legii nr. 52/2003, a normelor în domeniul securității comercializării produselor cu regim special de circulație, a art. 148 alin. (2) din Constituție din perspectiva prevalenței normelor comunitare și a considerentelor hotărârilor CJUE, care au stat la baza Deciziei CCR nr. 511/04.07.2017. Arată că Ordinul nr. 79/2018 a fost emis cu încălcarea Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională, întrucât între momentul publicării proiectului și cel al adoptării actului au trecut doar 21 de zile. De asemenea, ordinul în discuție a fost emis cu încălcarea normelor comunitare în materie și a argumentelor ce stau la baza hotărârii CJUE pronunțată la 01.03.2018 în Cauza C297/16, iar pe de altă parte, a fost emis cu încălcarea principiilor care stau la baza Deciziei nr. 511/04.07.2017 pronunțate de Curtea Constituțională în dosarul nr. x/2015.

Apărările formulate 4.1. Recurentul – reclamant Colegiul Medicilor Veterinari din România a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului pârâtei, ca neîntemeiat, și menținerea sentinței recurate, precum și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată. 4.2. Recurenta – pârâtă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a formulat întâmpinare la recursul incident, prin care solicită respingerea recursului incident. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu criticile formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul principal declarat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor este nefondat, iar recursul incident declarat de Colegiul Medicilor Veterinari din România este lipsit de interes. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Reclamantul Colegiul Medicilor Veterinari din România a învestit inatanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, anularea parțială a Ordinului nr. 79/21.06.2018 pentru modificarea și completarea Normei sanitare veterinare privind condițiile de organizare și funcționare a unităților farmaceutice veterinare, precum și procedura de înregistrare sanitară veterinară/autorizare sanitară veterinară a unităților și activităților din domeniul farmaceutic veterinar, aprobată prin Ordinul Președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 83/2014, publicat în Monitorul Oficial nr. 711 din 16.08.2018, cu privire la art. I pct. 6, pct. 8, pct. 9, pct. 15, pct. 21 și pct. 23; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin cererea modificatoare/completatoare depusă la termenul de judecată din 03.04.2019, reclamantul a solicitat anularea parțială a Ordinului ANSVSA nr. 79/21.06.2018, inclusiv cu privire la art. I pct. 2, pct. 4 și pct. 29. 2.1.1. În ceea ce privește recursul principal declarat de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Înalta Curte urmează a analiza punctual criticile formulate. O primă critică vizează faptul că Ordinul nr. 79/2018, prin dispozițiile sale, încalcă Decizia Curții Constituționale nr. 511/2017, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Asociația Națională a Distribuitorilor de Produse de Uz Veterinar din România în Dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și s-a constatat că dispozițiile art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998 pentru organizarea și exercitarea profesiunii de medic veterinar sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Referitor la acest aspect, prima instanță a reținut în mod corect că decizia de mai sus vizează reglementări cuprinse în Legea nr. 160/1998 privind organizarea și exercitarea profesiei de medic veterinar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 70/2017, aprobată prin Legea nr. 155/2018, act normativ cu forță juridică superioară, nedeclarat neconstituțional și în raport cu care au fost armonizare prevederile ordinului de față, potrivit art. 77 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. În ceea ce privește invocarea de către recurenta-pârâtă a faptului că Ordinul nr. 79/2018 a fost emis cu încălcarea Hotărârii pronunțate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-297/16, Înalta Curte constată că este nefondată. Astfel, în cauza mai sus arătată, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a avut a se pronunța cu privire la următoarele întrebări preliminare: "- Se opune dreptul Uniunii Europene unei reglementări naționale prin care se instituie în beneficiul medicului veterinar o exclusivitate de comercializare cu amănuntul și de utilizare a produselor biologice, a antiparazitarelor de uz special și a medicamentelor de uz veterinar?; - În măsura în care o asemenea exclusivitate este în concordanță cu dreptul Uniunii Europene, se opune acesta ca o asemenea exclusivitate să privească inclusiv unitățile prin care intervine respectiva comercializare, în sensul ca acestea să fie deținute în procent majoritar sau exclusiv de medicul veterinar/medicii veterinari?." Or, ulterior înregistrării solicitării de pronunțare a unei hotărâri preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, a fost adoptată O.U.G. nr. 70/2017, prin care s-a modificat art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998, în sensul anulării principiului exclusivității profesiei de medic veterinar în comercializarea cu amănuntul și utilizarea produselor biologice, antiparazitare de uz special și a medicamentelor de uz veterinar. Criticile formulate în prezenta cauză nu vizează aspectele tranșate prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, ci încălcarea unor condiții preliminare emiterii Ordinului nr. 79/2018, cum ar fi lipsa unor avize, astfel că Hotărârea pronunțată de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-297/16 nu este incidentă în cauză. În ceea ce privește avizul consultativ emis de către Colegiul Medicilor Veterinari, recurenta-pârâtă a susținut că nu era necesar în cauză, întrucât ordinul contestat reglementează condițiile de autorizare a farmaciilor veterinare și nu exercitarea profesiei de medic veterinar, iar pe de altă parte, că Ordinul nr. 79/21.06.2018 a fost emis în scopul executării Legii nr. 160/1998, astfel că nu sunt necesare avizele solicitate de către recurentul-reclamant. Potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 160/1998: "(1) Colegiul Medicilor Veterinari are următoarele atribuții: a) va da avizul consultativ pentru proiectele de acte normative, reglementările și normele de exercitare a profesiunii în toate domeniile de activitate specific veterinare, conform legislației în vigoare". Din formularea textului de lege de mai sus reiese, pe de o parte, obligativitatea emiterii avizelor consultative de către Colegiul Medicilor Veterinari în privința proiectelor de acte normative în toate domeniile de activitate specific veterinare și nu doar în ceea ce privește exercitarea profesiei de medic veterinar, cum în mod nefondat a susținut recurenta-pârâtă, o asemenea prevedere neregăsindu-se nicăieri în cuprinsul Legii nr. 160/1998. Astfel, reglementarea condițiilor de autorizare a farmaciilor veterinare se încadrează în noțiunea de domeniu de activitate specific veterinar, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 160/1998, pentru care era necesar avizul consultativ al Colegiului Medicilor Veterinari. Referitor la avizul obligatoriu al Ministerului Afacerilor Externe, Înalta Curte constată că prin Directiva 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului se prevede obligativitatea comunicării către Comisia Europeană, de îndată, a oricărui proiect de reglementare tehnică, cu excepția situației în care acesta transpune integral textul unui standard internațional sau european, caz în care este suficientă informația referitoare la standardul în cauză. De asemenea, aceeași directivă stabilește obligația înaintării Comisiei a unei expuneri a motivelor care fac necesară elaborarea unei astfel de reglementări, în cazul în care acest lucru nu a fost clarificat suficient în proiectul de reglementare tehnică. Directiva 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului a fost transpusă în legislația internă prin Hotărârea nr. 1016/2004, care la art. 4 alin. (1) pct. 6 definește noțiunea de "reglementare tehnică" ca fiind: "6. reglementare tehnică - specificație tehnică sau altă cerință ori regulă referitoare la servicii, inclusiv dispoziții administrative relevante a căror respectare este obligatorie pentru comercializarea, furnizarea unui serviciu, stabilirea unui operator pentru un serviciu sau utilizarea în România ori într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o importantă parte a acestui stat, precum și prevederile legale și administrative care interzic fabricarea, importul, comercializarea sau utilizarea unui produs ori prestarea sau utilizarea unui serviciu ori înființarea ca furnizor de servicii, cu excepția celor prevăzute la art.

Constituție (…)". Din această perspectivă, prima instanță a reținut în mod corect că reglementările litigioase cuprinse în ordinul contestat se înscriu în definiția noțiunii de "reglementare tehnică", întrucât privesc un serviciu de furnizare și comercializare, electronic, cu amănuntul, a produselor farmaceutice de uz veterinar, prin intermediul unui website, pe piața internă a unui stat membru al Uniunii Europene, după cum rezultă din art. I pct. 2 și următoarele din Ordinul nr. 79/2018. Totodată, nu pot fi reținute susținerile recurentei-pârâte, în sensul că prin modificările survenite prin ordinul a cărui anulare se solicită, A.N.S.V.S.A. a corelat prevederile Ordinului Președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 83/2014 cu cele ale art. 37 din Legea nr. 160/1998, câtă vreme modificările aduse se încadrau în noțiunea de reglementare tehnică și necesitau respectarea procedurilor prevăzute de legea în vigoare, inclusiv în privința obținerii avizelor și notificării Comisiei Europene. Date fiind aspectele anterior reținute, Înalta Curte constată incidența în cauză a art. 2 pct. 31 din Hotărârea nr. 16/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe, în vigoare la momentul emiterii ordinului contestat, potrivit căruia: "(1) În realizarea funcțiilor sale, M.A.E. are următoarele atribuții principale: (...) 31. avizează, în mod obligatoriu, proiectele de acte normative care urmăresc transpunerea sau asigurarea cadrului de aplicare directă în legislația națională a actelor legislative ale Uniunii Europene ori care au relevanță europeană și examinează, sub aspectul compatibilității cu reglementările Uniunii Europene, propunerile legislative în vederea formulării punctului de vedere al Guvernului asupra acestora." Astfel fiind, este nefondată susținerea recurentei-pârâte în sensul că nici acest aviz nu era necesar, în condițiile în care ordinul atacat se referă la reglementarea condițiilor de autorizare a farmaciilor veterinare, și nu la exercitarea profesiei de medic veterinar, câtă vreme Directiva 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului prevede obligativitatea comunicării către Comisia Europeană, de îndată, a oricărui proiect de reglementare tehnică în domeniu, iar art. 2 pct. 31 din Hotărârea nr. 16/2017 stabilește în sarcina Ministerului Afacerilor Externe obligația de avizare, în mod obligatoriu, a proiectelor de acte normative care urmăresc transpunerea sau asigurarea cadrului de aplicare directă în legislația națională a actelor legislative ale Uniunii Europene. Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-pârâtă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar. 2.1.2. În ceea ce privește recursul incident declarat de reclamantul Colegiul Medicilor Veterinari din România împotriva aceleiași sentințe, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în justificarea unui interes, iar interesul de a acționa trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac. Prin recursul incident, îndreptat împotriva considerentelor sentinței recurate, recurentul-reclamant a solicitat să se constate temeinicia soluției de anulare parțială a Ordinului ANSVSA nr. 79/21.06.2018, care, în opinia sa, se justifică inclusiv din perspectiva criticilor de nelegalitate respinse sau neanalizate de către instanța de fond. Or, din acest punct de vedere nu se poate reține că recurentul-reclamant Colegiul Medicilor Veterinari din România justifică vreun interes, în condițiile în care prin sentința recurată, cererea sa de chemare în judecată a fost admisă, iar prin promovarea recursului incident, recurentul-reclamant nu poate oricum obține o soluție mai favorabilă decât cea de admitere a acțiunii formulate. În acest sens, recurentul-reclamant nu a arătat în concret care este interesul, respectiv folosul practic pe care l-ar obține prin constatarea temeiniciei soluției din perspectiva criticilor de nelegalitate respinse sau neanalizate de către instanța de fond, câtă vreme acțiunea pe fond a fost admisă. Prin urmare, Înalta Curte constată că în privința recursului incident nu este îndeplinită condiția de exercitare a acțiunii referitoare la justificarea unui interes în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., urmând ca recursul incident formulat de reclamantul Colegiul Medicilor Veterinari din România să fie respins în consecință. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul principal declarat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva sentinței nr. 57 din 19 februarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat De asemenea, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul incident declarat de Colegiul Medicilor Veterinari din România (recurs incident) împotriva aceleiași sentințe, ca lipsit de interes.