ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3329/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal la data de 09 februarie 2021, sub nr. x/2021, reclamanții A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., Cabinet medical - veterinar Dr. F., Cabinet medical - veterinar Dr. G., H. S.R.L., Cabinet medical - veterinar Dr. I., J. S.R.L., K. S.R.L., L. S.R.L., Cabinet medical - veterinar Dr. M., N. S.R.L., O. S.R.L., P. S.R.L., Cabinet medical - veterinar Dr. Q., Cabinet medical - veterinar Dr. R., Cabinet medical – veterinar Dr. S., Cabinet medical - veterinar Dr. T., Cabinet medical - veterinar Dr. U., Cabinet medical - veterinar Dr. V., W. S.R.L., X. S.R.L., Y. S.R.L., Z. S.R.L., Cabinet medical - veterinar Dr. AA., BB. S.R.L., CC. S.R.L. și DD. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, au solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâților, în solidar, la achitarea cu titlu de despăgubiri pentru neîndeplinirea unei obligații de efectuare de operațiuni administrative, respectiv la achitarea a câte 55.000 (cincizeci și cinci mii) RON către primii 29 de reclamanți prestatori, fiecare, de activități sanitar - veterinare în baza a câte unui contract de concesiune/prestare servicii, respectiv 110.000 (una sută zece mii) RON către reclamanta DD. S.R.L., prestatoare de activități sanitar - veterinare în baza a două asemenea contracte, precum și a cheltuielilor de judecată efectuate reprezentate de onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 83/2021 din 12 mai 2021, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Guvernul României și a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. S.R.L., B. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., Cabinet medical-veterinar Dr. F., Cabinet medical-veterinar Dr. G., H. S.R.L., Cabinet medical-veterinar Dr. I., J. S.R.L., K. S.R.L., L. S.R.L., Cabinet medical-veterinar Dr. M., N. S.R.L., O. S.R.L., P. S.R.L., Cabinet medical-veterinar Dr. Q., Cabinet medical-veterinar Dr. R., Cabinet medical-veterinar Dr. S., Cabinet medical-veterinar Dr. T., Cabinet medical-veterinar Dr. U., Cabinet medical-veterinar Dr. V., W. S.R.L., X. S.R.L., Y. S.R.L., Z. S.R.L., Cabinet medical-veterinar Dr. AA., BB. S.R.L., CC. S.R.L., DD. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, prin Prim Ministru și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 83/2021 din 12 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții Cabinet Medical Veterinar Dr. F., J. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar Dr. I., H. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar Dr. T., X. S.R.L., BB. S.R.L., O. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar Dr. AA., A. S.R.L., E. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar Dr. M., Cabinet Medical Veterinar Dr. Q., Cabinet Medical Veterinar Dr. U., Y. S.R.L., CC. S.R.L., B. S.R.L., N. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar Dr. R., Cabinet Medical Veterinar Dr. V., Z. S.R.L., DD. S.R.L., C. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar Dr. G., K. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar Dr. S., W. S.R.L., D. S.R.L., L. S.R.L., P. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată. Recurenții-reclamanți au învederat, în esență, că instanța de fond a ignorat imperativul procedural de a se pronunța în limitele învestirii, în condițiile în care Guvernul a invocat inadmisibilitatea în raport de lipsa plângerii prealabile, iar instanța a reținut ca inadmisibilă acțiunea întrucât natura raportului litigios dedus judecății nu permite intervenția instanței de contencios administrativ. Mai mult, pe fondul acestei problematici, prima instanță și-a invocat, în fapt, propria sa necompetență materială de a soluționa litigiul după ce, prin încheierea de ședință din data de 21 aprilie 2021, s-a constatat competentă să îl soluționeze. Procedând în acest mod, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nulă, context în care se impune rejudecarea cauzei, iar pentru că în cazul de față este criticat refuzul nejustificat de efectuare a unei operațiuni administrative necesare pentru exercitarea unui drept, să se constate că nu este obligatorie plângerea prealabilă. În raport de prevederile art. 2 alin. (2) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 acțiunea este admisibilă, în ipoteza cauzei de față fiind fără echivoc că sunt titularii unui drept - anume acela de a primi lunar, condiționat de existența contractele administrative încheiate cu A.N.S.V.S.A. (condiție a cărei îndeplinire au dovedit-o) suma fixată prin lege - iar acest drept le-a fost vătămat prin neîndeplinirea în termenul legal/refuzul de îndeplinire a acelor operațiuni având ca finalitate punerea în plată a sumelor aferente perioadei 16 martie 2020-01 septembrie 2020. În ce anume constau efectiv acele operațiuni nu este căderea acestora să le indice, oricum ele se subsumează bugetării sumelor necesare (nebugetare invocată de către pârâta A.N.S.V.S.A. prin direcția sa vasluiană atunci când a revenit asupra deciziei sale de a pune în aplicare Legea începând cu 01 august 2020 și a prorogat astfel pentru data de 01 septembrie 2020).

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 18 august 2021, intimata-pârâtă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară Și Pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat și menținerea în totalitate a hotărârii instanței de fond, ca fiind temeinică și legală. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 26 august 2021, intimatul-pârât Guvernul României a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea soluției instanței de fond.

Cererea de renunțare la judecata recursului Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei la data de 18 ianuarie 2023, recurenta-reclamantă Z. S.R.L. a învederat că renunță la judecarea recursului declarat în cauză. II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal Referitor la cererea de renunțare la judecata recursului formulată de reclamanta Z. S.R.L., se reține că potrivit art. 463 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi, ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre". În cauză, Înalta Curte constată că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata căii de atac, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentei-reclamante, care nu este supus cenzurii Înaltei Curți, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil și în temeiul dispozițiilor art. 463 din C. proc. civ., republicat. Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 463 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va lua act de cererea de renunțare la judecata recursului formulată de reclamanta Z. S.R.L. Examinând, cu prioritate, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului Cabinet Medical Veterinar Dr. U., invocată din oficiu, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 32 din C. proc. civ. "Orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală în condițiile legii (...). Totodată, conform prevederilor art. 56 C. proc. civ. "(1) Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile. (…) (3) Lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului. (…)." Așadar, capacitatea procesuală de folosință, care este determinată de însăși capacitatea civilă de folosință, este aptitudinea generală și abstractă a persoanei juridice/fizice de a avea drepturi și obligații de natură procesuală civilă, reprezentând astfel o reflectare în plan procesual a capacității civile de exercițiu, iar durata capacității procesuale de folosință coincide cu durata capacității civile de folosință. În cazul persoanelor juridice supuse înregistrării, cum este cazul recurentului-reclamant din cauză, capacitatea de folosință începe, așa cum prevăd dispozițiile art. 205 din C. civ., la data înregistrării acesteia și încetează, conform prevederilor art. 251 alin. (1) și (2) din același cod, la data radierii din registrele în care au fost înscrise. Excepția lipsei capacității de folosință este o excepție absolută și peremptorie, care poate fi invocată de către orice parte, precum și de instanța de judecată, din oficiu, în orice stadiu al soluționării pricinii. În cauză, Înalta Curte constată că, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul instanței de recurs, recurentul-reclamant Cabinet Medical Veterinar Dr. U. a fost radiat la data de 11 mai 2023 din Registrul Unic al cabinetelor medicale individuale și, de asemenea, mențiunea de radiere a calității de membru a fost înscrisă în Tabloul general al membrilor Colegiului Medicilor Veterinari pentru domnul doctor U., conform adresei înaintate la dosarul cauzei de Colegiul Medicilor Veterinari nr. 1723/15.05.2023 . În raport de situația de fapt expusă, rezultă că recurentului-reclamant i-a încetat capacitatea procesuală de folosință, în sensul dispozițiilor art. 32 coroborat cu art. 56 alin. (1) C. proc. civ., astfel că nu mai poate fi parte în prezentul proces. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul Cabinet Medical Veterinar Dr. U. ca fiind formulat de o persoană fără capacitate procesuală de folosință. Examinând, cu prioritate, cerința satisfacerii timbrajului aferent căii de atac, Înalta Curte constată că, în cauză, nu s-a făcut dovada achitării de taxei judiciare de timbru de către reclamanții A. S.R.L., E. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar Dr. G., Cabinet Medical Veterinar Dr. S., Cabinet Medical Veterinar Dr. V., W. S.R.L. și CC. S.R.L., având în vedere următoarele aspecte: În cauză, sunt incidente dispozițiile art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora: "(2) Se taxează cu 50 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătorești: a) hotărârile prin care s-a respins cererea ca prematură, inadmisibilă, prescrisă sau pentru autoritate de lucru judecat;" În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) din C. proc. civ. potrivit cărora: "Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", iar art. 197 din C. proc. civ. statuează că în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează acesteia, iar netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrag anularea cererii de chemare în judecată sau, după caz, a căii de atac, în condițiile legii. Conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității. Prin citațiile comunicate recurenților A. S.R.L., E. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar Dr. S. la data de 02 mai 2023, Cabinet Medical Veterinar Dr. V. la data de 03 mai 2023, precum și Cabinet Medical Veterinar Dr. G., W. S.R.L. și CC. S.R.L. la data de 04 mai 2023, conform dovezilor de înmânare aflate la dosar, Înalta Curte a adus la cunoștința părților obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 de RON, aferentă căii de atac declarate în cauză, obligație pe care recurenții nu au îndeplinit-o până la termenul de judecată fixat pentru data de 15 iunie 2023. Înalta Curte reține că, în cauză, nu s-a formulat cerere de ajutor public judiciar și nici cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru. Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanții A. S.R.L., E. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar Dr. G., Cabinet Medical Veterinar Dr. S., Cabinet Medical Veterinar Dr. V., W. S.R.L. și CC. S.R.L., ca netimbrat. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanții Cabinet Medical Veterinar Dr. F., J. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar Dr. I., H. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar Dr. T., X. S.R.L., BB. S.R.L., O. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar Dr. AA., Cabinet Medical Veterinar Dr. M., Cabinet Medical Veterinar Dr. Q., Y. S.R.L., B. S.R.L., N. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar Dr. R., DD. S.R.L., C. S.R.L., K. S.R.L., D. S.R.L., L. S.R.L., P. S.R.L. este fondat, în următoarele limite și pentru următoarele considerente: Examinând sentința recurată prin prisma criticilor circumscrise motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., republicat, constată că este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs. În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege. Înalta Curte are în vedere că art. 14 din C. proc. civ., care reglementează principiul contradictorialității în procesul civil, stipulează la alin. (5) și (6) că instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate, precum și că își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii, iar principiul contradictorialității constituie o garanție a unui proces echitabil prin prisma exigențelor cerute de art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului procedurii de judecată propriu-zise. Contradictorialitatea este așadar unul dintre principiile specifice procedurii civile, fiind o componentă a dreptului fundamental la apărare, constând în dreptul părților aflate pe poziții cu interese contrare de a propune și administra probe și de a pune concluzii în legătură cu problemele de fapt și de drept care interesează dezlegarea pricinii, indiferent dacă elementele puse în discuție reprezintă rezultatul inițiativei părților ori al judecătorului. Corelativ acestui drept, pentru asigurarea respectării sale, instanța de judecată are obligația de a pune în discuția părților toate chestiunile de fapt și de drept apărute în cursul procesului, în baza cărora va soluționa litigiul, putându-se chiar afirma că principiul contradictorialității primează față de principiul rolului activ, instanța neputându-se pronunța fără a asculta poziția părților. Din acest punct de vedere, dispozițiile acestui articol trebuie corelate cu prevederile art. 224 C. proc. civ. care reia, în linii mari, prevederile art. 14 alin. (5) din C. proc. civ. Nu în ultimul rând, se are în vedere că principiul contradictorialității este intrinsec legat de principiul egalității armelor, fiind principiul care îngăduie părților din proces să participe în mod activ și egal la prezentarea, argumentarea și dovedirea drepturilor lor în cursul desfășurării procesului. Mai precis, părțile trebuie să aibă posibilitatea de a discuta și de a combate susținerile făcute de fiecare dintre ele și de a-și exprima opinia asupra inițiativelor instanței în scopul stabilirii adevărului și al pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, finalitate prevăzută de dispozițiile art. 211 C. proc. civ., potrivit cu care "Completul de judecată, constituit potrivit legii, efectuează activitatea de cercetare și dezbaterea fondului procesului, cu respectarea tuturor principiilor și garanțiilor procesuale, în vederea soluționării legale și temeinice a acestuia". Instanța de control judiciar constată că, în cauză, deși prima instanța a pus în discuție excepția inadmisibilității, invocată de pârâtul Guvernul României din perspectiva lipsei procedurii prealabile, a soluționat excepția prin prisma altor motive decât cele care au fost invocate de autorul excepției și puse în dezbaterea contradictorie a părților. În acest context se are în vedere și faptul că în considerentele hotărârii recurate instanța de fond a reținut aspecte ce țin de propria sa competență în soluționarea litigiului, în condițiile în care prin încheierea de la primul termen de judecată din data de 21 aprilie 2021 a reținut că este competentă material și teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății. În consecință, judecătorul fondului nu mai avea oricum posibilitatea de a invoca necompetența și trebuia să soluționeze cauza ținând cont de calificarea juridică data de reclamanți prin cererea de chemare în judecată. În orice caz, reține instanța de control judiciar că ne aflăm într-un raport de drept administrativ, privind un drept izvorât din lege, în care una dintre părți este o autoritate publică centrală, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 asimilând actelor administrative și refuzul nejustificat al autorității, neavând relevanță, sub aspectul competenței funcționale, împrejurarea că reclamanții nu fac vreo referire la anularea vreunui act administrativ sau la refuzul autorității de rezolvare a unei cereri, astfel cum în mod greșit a apreciat prima instanță. Prin urmare, se apreciază că, în cauza de față, hotărârea pronunțată de instanța de fond nu respectă exigențele procedurale impuse de textele de lege anterior menționate, astfel încât, în vederea respectării principiilor ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialității și ținând cont de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție, se impune casarea integrală a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care va proceda inclusiv la soluționarea excepției inadmisibilității, invocată de pârâtul Guvernul României din perspectiva lipsei procedurii prealabile. În raport de soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici de nelegalitate formulate de recurenții-reclamanți, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de fond la rejudecarea cauzei. Pentru aceste considerente, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanții Cabinet Medical Veterinar Dr. F., J. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar Dr. I., H. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar Dr. T., X. S.R.L., BB. S.R.L., O. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar Dr. AA., Cabinet Medical Veterinar Dr. M., Cabinet Medical Veterinar Dr. Q., Y. S.R.L., B. S.R.L., N. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar Dr. R., DD. S.R.L., C. S.R.L., K. S.R.L., D. S.R.L., L. S.R.L., P. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 83/2021 din 12 mai 2021 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, exclusiv cu privire la acești reclamanți, întrucât cu privire la ceilalți reclamanți hotărârea recurată a intrat sub autoritatea lucrului judecat.