ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1258/2025

Ședința publică din data de 6 martie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 22.12.2020, sub nr. x/2021 înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., Molidul S.R.L., D. S.R.L., Cabinet medical - veterinar Dr. E., Cabinet medical - veterinar Dr. F., G. S.R.L., Cabinet medical - veterinar Dr. H., I. S.R.L., J. S.R.L., K. S.R.L., Cabinet medical - veterinar Dr. L., M. S.R.L., N. S.R.L., O. S.R.L., Cabinet medical - veterinar Dr. P., Cabinet medical - veterinar Dr. Q., Cabinet medical - veterinar Dr. R., Cabinet medical - veterinar Dr. S., Cabinet medical - veterinar Dr. T., Cabinet medical - veterinar Dr. U., V. S.R.L., W. S.R.L., X. S.R.L., Y. S.R.L., Cabinet medical - veterinar Dr. Z., AA. S.R.L., BB. S.R.L. și CC. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâților, în solidar, la achitarea cu titlu de despăgubiri pentru neîndeplinirea unei obligații de efectuare de operațiuni administrative, respectiv la achitarea a câte 55.000 (cincizeci și cinci mii) RON către primii 29 de reclamanți prestatori, fiecare, de activități sanitar - veterinare în baza a câte unui contract de concesiune/prestare servicii, respectiv 110.000 (una sută zece mii) RON către reclamanta CC. S.R.L., prestatoare de activități sanitar - veterinare în baza a două asemenea contracte, precum și a cheltuielilor de judecată efectuate reprezentate de onorariu de Prin sentința nr. 83 din 12 mai 2021 a Curții de Apel Iași a fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamanților, iar împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanții.

Prin decizia nr. 3329 din 15 iunie 2023 (C8), Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a luat act de cererea de renunțare la judecata recursului formulată de reclamanta Y. S.R.L., a respins recursul declarat de reclamantul Cabinet Medical Veterinar Dr. T. ca fiind formulat de o persoană fără capacitate procesuală de folosință, a anulat recursul declarat de reclamanții A. S.R.L., D. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar Dr. F., Cabinet Medical Veterinar Dr. R., Cabinet Medical Veterinar Dr. U., V. S.R.L. și BB. S.R.L., ca netimbrat, a admis recursul declarat de reclamanții Cabinet Medical Veterinar Dr. E., I. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar Dr. H., G. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar Dr. S., W. S.R.L., AA. S.R.L., N. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar Dr. Z., Cabinet Medical Veterinar Dr. L., Cabinet Medical Veterinar Dr. P., X. S.R.L., B. S.R.L., M. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar Dr. Q., CC. S.R.L., C. S.R.L., J. S.R.L., Molidul S.R.L., K. S.R.L., O. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 83/2021 din 12 mai 2021 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/2021*, iar la primul termen, în rejudecare, prin încheierea din 18 octombrie 2023, instanța respins excepția inadmisibilității, pentru lipsa procedurii prealabile, invocată de pârâtul Guvernul României, reținând că, având în vedere obiectul prezentei cauze, respectiv un refuz nejustificat, în condițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, plângerea prealabilă nu este obligatorie.

La data de 18 octombrie 2023, reclamanții Molidul S.R.L., G. S.R.L. și O. S.R.L., respectiv Cabinet Medical Veterinar Dr. Q. au depus precizări, prin care au arătat că recuantifică valoarea despăgubirilor de la 55.000 RON pentru fiecare reclamant, la 72.258 RON pentru fiecare reclamant, pentru refuzul/neîndeplinirea de către pârâți a operațiunilor administrative necesare exercitării drepturilor lor legale.

Pe parcursul procedurii în rejudecare reclamanții N. S.R.L., Cabinet medical - veterinar "Dr. L.", X. S.R.L., CC. S.R.L., J. S.R.L., W. S.R.L., Cabinet medical - veterinar "Dr. Z.", I. S.R.L., Cabinet medical - veterinar "Dr. F.", Cabinet medical - veterinar "Dr. H.", Cabinet medical - veterinar "Dr. S.", AA. S.R.L., B. S.R.L., M. S.R.L., C. S.R.L., K. S.R.L., W. S.R.L., Cabinet medical - veterinar "Dr. Z.", Cabinet medical - veterinar "Dr. E." și Cabinet medical - veterinar "Dr. P." au formulat cereri de renunțare la judecată.

Prin sentința nr. 296/20.12.2023 pronunțată de Curtea de Apel, în baza art. 406 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., s-a luat act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată a reclamanților N. S.R.L., Cabinet medical - veterinar "Dr. L.", X. S.R.L., CC. S.R.L., J. S.R.L., W. S.R.L., Cabinet medical - veterinar "Dr. Z.", I. S.R.L., Cabinet medical - veterinar "Dr. F.", Cabinet medical - veterinar "Dr. H.", Cabinet medical - veterinar "Dr. S.", AA. S.R.L., B. S.R.L., M. S.R.L., C. S.R.L., K. S.R.L., W. S.R.L., Cabinet medical - veterinar "Dr. Z.", Cabinet medical - veterinar "Dr. E." și Cabinet medical - veterinar "Dr. P.", cerere formulată în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, prin Prim Ministru și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Prin sentința nr. 50/2024 pronunțată la 14 februarie 2024,Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității cererii precizatoare formulate la data de 18.10.2023 de reclamații Molidul S.R.L., G. S.R.L., O. S.R.L. și Cabinet medical-veterinar Dr. Q., a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul Cabinet medical-veterinar Dr. Q., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantele Molidul S.R.L., G. S.R.L. și O. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin Prim Ministru, a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantele MOLIDUL S.R.L., G. S.R.L. și O. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a obligat pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor să plătească reclamantelor Molidul S.R.L., G. S.R.L. și O. S.R.L. câte 72.258 RON, cu titlu de despăgubiri și a obligat pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor să plătească reclamantelor Molidul S.R.L., G. S.R.L. și O. S.R.L. câte 1.600 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 50/2024 pronunțată la 14 februarie 2024 de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinice.

După o succintă prezentare a situației de fapt, a formei aplicabile a cadrului legal și a istoricului legislativ recent, respectiv a actului administrativ contestat, se învederează următoarele:

- instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 20-22 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, art. 5 din O.G. nr. 42/2004, art. 3 și art. I-4 din O.G. nr. 22/2002 și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive.

Recurenta-pârâtă susține că, în raport de structura instituțională și atribuțiile stabilite prin lege, calitatea procesuală pasivă nu poate fi reținută în sarcina sa, întrucât obligațiile de plată izvorâte din O.U.G. nr. 117/2020 revin exclusiv direcțiilor sanitare veterinare județene, instituții publice cu personalitate juridică, ordonatori terțiari de credite, aflate în subordinea A.N.S.V.S.A.

Potrivit art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020, plata sumelor de 10.000 RON se face din bugetul A.N.S.V.S.A. prin bugetul direcțiilor județene, în baza decontului și a documentelor justificative, verificate și aprobate de structurile competente din cadrul D.S.V.S.A. județene.

Astfel, recurenta consideră că simpla calitate de ordonator principal de credite nu atrage automat calitatea procesuală pasivă în litigiile ce decurg din raporturi contractuale încheiate de instituțiile subordonate, iar obligația de virare a fondurilor nu presupune participarea sa în proces.

În susținerea acestei poziții, invocă dispozițiile art. 4 din O.G. nr. 22/2002, art. 5 lit. c) din O.G. nr. 42/2004, pct. 4 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 1415/2009, precum și art. 1 din aceeași hotărâre, care definesc statutul juridic al D.S.V.S.A. județene ca instituții publice distincte, cu personalitate juridică, subordonate A.N.S.V.S.A.

- Instanța de fond a admis cererea reclamanților în mod neîntemeiat, raportându-se la Decizia nr. 9/2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2023.

Recurenta arată că, deși decizia ICCJ stabilește aplicabilitatea art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 în absența normelor metodologice, aceasta nu înlătură obligația beneficiarilor de a respecta condițiile legale pentru acordarea indemnizației de 10.000 RON lunar.

În acest sens, subliniază că dreptul reglementat de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 este un drept sub condiție, dependent de existența unui contract subsecvent, a unui act adițional, prestarea efectivă a serviciilor, depunerea decontului și a documentelor justificative, verificarea acestora de către structurile competente și aprobarea de către directorul executiv al D.S.V.S.A. județeană.

Recurenta-pârâtă susține că în speță nu s-a făcut dovada îndeplinirii acestor condiții, nefiind probată existența unor contracte subsecvente sau acte adiționale încheiate conform O.U.G. nr. 117/2020.

Mai mult, instanța de fond nu a verificat dacă activitățile pentru care se solicită plata se încadrează în cele prevăzute la art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004, modificat prin O.U.G. nr. 117/2020, și nici dacă au intervenit situații care atrag penalități conform art. 8 din Capitolul II al Anexei la O.U.G. nr. 117/2020.

Partea recurentă detaliază demersurile întreprinse pentru elaborarea normelor metodologice, începând cu constituirea grupurilor de lucru, consultarea interministerială și avizarea proiectului de hotărâre de Guvern, care a culminat cu adoptarea O.U.G. nr. 117/2020 în termen de aproximativ 60 de zile de la observațiile Ministerului Justiției.

În acest context, consideră că nu poate fi reținută o culpă în sarcina sa pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. V din Legea nr. 236/2019, iar soluția instanței de fond de obligare la plată pentru perioada 16.12.2019-23.07.2020 este nelegală.

- Judecătorul fondului a obligat instituția pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta solicitând instanței de recurs să analizeze îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 451-453 din C. proc. civ., susținând că aceste dispoziții permit instanței să reducă motivat onorariul avocaților dacă acesta este vădit disproporționat în raport cu complexitatea cauzei și activitatea desfășurată.

Partea recurentă susține că exonerarea sau diminuarea cheltuielilor de judecată este necesară pentru protejarea bugetului de stat, având în vedere că este o instituție publică centrală, finanțată integral de la bugetul de stat, conform art. 14 alin. (1) din H.G. nr. 1415/2009.

În plus, arată că este scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 și art. 7 din O.G. nr. 22/2002, iar obligația de plată a unor cheltuieli judiciare din bugetul de stat către același buget este lipsită de sens juridic, conform Deciziei Curții Constituționale nr. 391/2012.

Intimate-reclamante Molidul S.R.L., G. S.R.L., O. S.R.L. a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală a soluției instanței de fond și acordarea cheltuielilor de judecată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Cu prioritate, Înalta Curte reține cadrul normativ incident speței, respectiv art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, potrivit cu care beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora.

Potrivit art. V din Legea nr. 236/2019, forma de la data intrării legii în vigoare, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul, la propunerea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, va elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, aprobate prin hotărâre a Guvernului.

La data de 24 iulie 2020 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 117/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor și pentru abrogarea art. IV alin. (2) și art. V din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative, care, în anexă, cuprinde normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 15 din O.G. nr. 42/2004.

Prin Decizia nr. 9 din 29 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 672/21.07.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit următoarele:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative, aceste dispoziții sunt aplicabile în absența adoptării de către puterea executivă a normelor metodologice de aplicare prevăzute de art. V din această lege, pentru perioada 16 decembrie 2019-23 iulie 2020."

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, critica recurentei-pârâte ANSVSA referitoare la soluția dată excepției lipsei calității sale procesuale pasive.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri (act administrativ asimilat, conform art. 2 alin. (2) din aceeași lege).

În cuprinsul acțiunii, reclamanții a invocat împrejurarea că au adresat o cerere pârâtei ANSVSA, prin care au solicitat să le fie achitate sumele datorate în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 și că, față de răspunsul comunicat de această autoritate, formulează prezenta acțiune în temeiul prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, care definesc refuzul nejustificat drept "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane".

Raportat la modul în care au configurat acțiunea în contencios administrativ, Înalta Curte constată că Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor are legitimare procesuală pasivă, în calitate de autoritate emitentă a pretinsului refuz nejustificat contestat în prezenta cauză.

Cât privește argumentul recurentei-pârâte în sensul că procedura de achitare a sumei de 10.000 RON prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea nr. 263/2019 presupune verificarea, aprobarea solicitării la plată și plata efectivă a sumei de către direcțiile sanitar-veterinare județene, conform normelor metodologice adoptate prin O.U.G. nr. 117/2020, Înalta Curte reține că, potrivit art. IV alin. (1) din Legea nr. 263/2019, plata sumei se face din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor către beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii. Așadar, titularul obligației de plată este pârâta ANSVSA, iar atribuțiile delegate de legiuitor direcțiilor județene, în ceea ce privește formalitățile necesare achitării sumei lunare, nu justifică scoaterea din proces a autorității parte a raportului obligațional.

Înalta Curte mai reține că cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu cu pârâta ANSVSA luându-se în considerare calitatea sa de ordonator principal de credite.

Susținerea recurentei în sensul că obligațiile de plată izvorâte din O.U.G. nr. 117/2020 ar reveni exclusiv direcțiilor sanitare veterinare județene, instituții publice cu personalitate juridică, ordonatori terțiari de credite, iar nu A.N.S.V.S.A. ca ordonator principal, este nefondată. Direcțiile județene sunt structuri subordonate, fără autonomie decizională în privința recunoașterii și acordării dreptului. Calitatea procesuală pasivă a A.N.S.V.S.A. este astfel justificată prin lege, iar nu prin structura bugetară.

În plus, Decizia nr. 9/2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii a statuat că dreptul reglementat de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 este aplicabil chiar și în absența normelor metodologice, fiind un drept de creanță născut ope legis, necondiționat de acte administrative subsecvente.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va menține soluția primei instanțe de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a ANSVSA, consecutiv respingerii argumentelor din recurs, ca nefondate.

Înalta Curte constată că este nefondată și critica referitoare la greșita aplicare de către prima instanță a prevederilor art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004 și art. IV din Legea nr. 236/2019, din perspectiva condiționării dreptului beneficiarilor la acordarea sumei lunare de elaborarea normelor metodologice de aplicare prevăzute de art. V din Legea nr. 236/2019.

Această problemă de drept a fost dezlegată (anterior pronunțării și aplicată în cadrul sentinței recurate) prin Decizia interpretativă nr. 9 din 29 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că dispozițiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor sunt aplicabile în absența adoptării de către puterea executivă a normelor metodologice de aplicare prevăzute de art. V din această lege, pentru perioada 16 decembrie 2019-23 iulie 2020.

Față de prevederile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., în conformitate cu care dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru toate instanțele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte constată că interpretarea și aplicarea de către prima instanță a art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004 și art. IV-V din Legea nr. 236/2019 sunt conforme celor statuate prin Decizia nr. 9/29.05.2023.

Astfel fiind, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, critica cu privire la necesitatea elaborării normelor metodologice pentru acordarea sumei de 10.000 RON lunar în perioada 16 decembrie 2019-24 iulie 2020, anterior adoptării O.U.G. nr. 117/2020, apreciind că nu mai este necesar a dezvolta considerentele instanței de recurs, în raport de pronunțarea deciziei interpretative obligatorii.

Singura condiție era existența unui contract de concesiune în derulare și prestarea efectivă a activităților reglementate de art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, aspect dovedit în cauză de către intimații-reclamanții Molidul S.R.L., G. S.R.L. și O. S.R.L..

În mod legal prima instanță a reținut că:

"Din cuprinsul acestor deconturi rezultă că documentele justificative au fost prezentate, verificate și avizate de către medicul veterinar oficial al Circumscripției Veterinare Oficiale, confirmându-se astfel prestarea acțiunilor/serviciilor sanitar-veterinare prevăzute în Programul acțiunilor strategice de supraveghere, profilactice și combatere a bolilor la animale, de prevenire a transmiterii de boli de la animale la om și protecția mediului.

Se mai impune a se menționa că prin acțiunea inițială reclamantele au făcut referire și la indemnizația aferentă lunii august 2020, însă prin precizările formulate la dat de 18.10.2023 și-au recuantificat valoarea pretențiilor la 72.258 RON pentru fiecare reclamant, menționând expres că despăgubirea vizează perioada de până la data de 24.07.2020, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 117/2020, operând astfel o restrângere a analizei circumscrisă acestei din urmă perioade. De altfel, recuantificarea pretențiilor la suma de 72.258 RON, ce reprezintă, în mod necontestat, echivalentul indemnizațiilor lunare aferente perioadei 16 decembrie 2019 - 23 iulie 2020, relevă în mod explicit o restrângere a perioadei de analiză până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 117/2020."

Înalta Curte constată astfel că judecătorul fondului a verificat îndeplinirea condiției privind existența unui contract de concesiune în derulare și prestarea efectivă a activităților reglementate de art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, solicitând și analizând deconturile justificative depuse de reclamanți, confirmate de medicii veterinari oficiali.

Astfel, susținerea recurentei privind lipsa probelor este infirmată de înscrisurile aflate la dosar.

Recurenta-pârâtă detaliază demersurile administrative întreprinse pentru elaborarea normelor metodologice, susținând că nu poate fi reținută o culpă în sarcina sa. Această apărare este irelevantă în contextul cauzei, având în vedere că instanța de fond nu a fundamentat obligația de plată pe existența unei culpe în neadoptarea normelor metodologice, ci pe existența unui drept legal recunoscut de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, independent de adoptarea normelor. Neadoptarea normelor metodologice nu poate suspenda aplicarea unei dispoziții legale imperative, iar culpa autorității executive nu poate înlătura aplicabilitatea legii.

În finalul motivelor de recurs, instituția recurentă solicită diminuarea sau exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată, invocând caracterul disproporționat al onorariului și faptul că este instituție publică finanțată de la bugetul de stat.

Această critică este nefondată. Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții este obligată la plata cheltuielilor de judecată. Instanța de fond a analizat cuantumul onorariului și a reținut că acesta este justificat în raport cu complexitatea cauzei, durata procesului și activitatea desfășurată de apărătorul reclamanților. Faptul că recurenta este instituție publică nu constituie temei de exonerare, iar jurisprudența Curții Constituționale nu susține o astfel de interpretare.

Prin urmare, toate motivele de recurs sunt nefondate, iar hotărârea instanței de fond se circumscrie cadrului legal și jurisprudențial aplicabil, motiv pentru care se impune menținerea acesteia în întregime.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) împotriva sentinței nr. 50/2024 pronunțate la 14 februarie 2024 de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) împotriva sentinței nr. 50/2024 pronunțate la 14 februarie 2024 de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 6 martie 2025.