ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 998/2023

Ședința publică din data de 22 februarie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 28.09.2020 pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanții A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D., E. - Cabinet medical veterinar, A. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. - Cabinet medical veterinar, I. S.R.L. au solicitat anularea adreselor emise de:

La data de 2.12.2020 reclamanții au formulat o precizare de acțiune și cerere adițională prin care au solicitat, în principal, a se constata refuzul nejustificat al A.N.S.V.S.A. și D.S.V.S.A. Bistrița-Năsăud de a dispune admiterea cererilor de plată, în baza art. 8 alin. (1) rap. la art. 2 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 554/2004, iar în temeiul art. IV din Legea nr. 236/2019 rap. la art. 15 din O.G. nr. 42/2004, să fie obligate:

- pârâta D.S.V.S.A. la plata sumei de 10.000 RON/lună reprezentând contravaloarea indemnizației prevăzute de art. IV din Legea nr. 236/2019, începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data plății efective (suma de 70.000 RON la data introducerii cererii), în favoarea fiecărui reclamant,

- pârâta A.N.S.V.S.A. la alocarea și virarea din bugetul său către DSVSA Bistrița-Năsăud, a sumelor necesare plății indemnizației prevăzute de art. IV din Legea nr. 236/2019 în cuantum de 10.000 RON/lună, începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data plății efective (suma de 70.000 RON la data introducerii cererii), în favoarea fiecărui reclamant.

Să se constate, în temeiul art. 8 alin. (1) teza a Il-a rap. la art. 2 alin. (1) lit. h) Legea nr. 554/2004, faptul că pârâtele nu au procedat la soluționarea cererilor în termenul legal și obligarea acestora la soluționarea deconturilor justificative aferente lunii august 2020 cu consecința plății către reclamanți a sumei de 10.000 RON.

În subsidiar, reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 45.000 RON pentru fiecare dintre ei, cu titlu de daune materiale, ca urmare a refuzului nejustificat de permite valorificarea drepturilor lor stabilite la art. IV din Legea nr. 236/2019 în raport de nerespectarea obligației prev. de art. V din Legea nr. 236/2019 de a adopta normele metodologice la O.G. nr. 42/2004 până la 16.03.2020, cu obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de judecată .

Reclamanții au arătat că înțeleg să precizeze petitele formulate inițial pentru a reflecta cât mai fidel pretențiile, în sensul că acestea se referă la constatarea refuzului nejustificat al pârâtelor de a răspunde solicitărilor ce le-au fost adresate. De asemenea, au susținut reclamanții, că au dreptul legal de a primi indemnizațiile lunare stabilite la art. IV din Legea nr. 236/2019 pentru perioada ianuarie - iulie 2020, indiferent dacă existau sau nu norme, întrucât existența dreptului la indemnizație este stabilită de lege și nu este condiționată de existența sau nu a normelor de punere în aplicare.

Prin sentința civilă nr. 48 din 24 februarie 2021 Curtea de Apel Cluj, secția a III - a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

"Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității cererii de anulare a adreselor, formulate de către pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Admite în parte precizarea de acțiune în contencios administrativ formulată de reclamanții A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D., E. - Cabinet medical veterinar, A. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. - Cabinet medical veterinar, I. S.R.L în contradictoriu cu pârâții Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și, în consecință:

Constată refuzul nejustificat al pârâtei Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud de admitere a cererilor de plată formulate de către reclamanți.

Obligă pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud la plata sumei de 80.000 RON pentru fiecare dintre reclamanți, reprezentând contravaloare indemnizație pentru perioada ianuarie - august 2020.

Obligă pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la alocarea și virarea din bugetul său către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud a sumelor necesare pentru plata indemnizației.

Respinge cererea de obligare la plata daunelor materiale.

Obligă pârâtele Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud Și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor să achite, în solidar, reclamanților, următoarele cheltuieli de judecată parțiale:

- 1.138,37 RON pentru H. - Cabinet Medical Veterinar, G. S.R.L., F. S.R.L., A. S.R.L., D.;

- 543,37 RON pentru B. S.R.L. și C. S.R.L.;

- 705 RON pentru I. S.R.L.;

- 310 RON pentru E. - Cabinet medical veterinar."

În esență, instanța de fond a reținut că reclamantii dețin contracte de concesiune sau de prestări servicii având ca obiect activități sanitar veterinare de interes public, desfășurându-și activitatea în condițiile reglementate de O.U.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, iar începând cu data de 16 decembrie 2019 le sunt aplicabile dispozițiile art. 12 alin. (1), prima teză, din Legea 236/2019, care dă naștere în patrimoniul lor unui drept la plata unei sume de 10.000 RON/lunar din bugetul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, drept ce rezultă din calitatea acestora de beneficiari ai contractelor menționate, încheiate anterior intrării în vigoare a legii, în baza cărora trebuiau executate activitățile menționate la alin. (2) alin. art. 15 din O.G. nr. 42/2004.

S-a reținut că art. V din Legea nr. 236/2019, ulterior abrogat se referea la emiterea unor Norme metodologice în vederea acordării sumei arătate la alin. (1), ce au fost adoptate ulterior, prin O.U.G. nr. 117/2020, intrată în vigoare la data de 24 iulie 2020.

Instanța a înlăturat apărările pârâților, potrivit cărora doar de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 117/2020 reclamanții ar putea beneficia de suma lunară de 10.000 RON, arătând că Legea nr. 236/2019 nu cuprindea nicio mențiune privind momentul intrăii sale în vigoare și nici o dispoziție de intrare în vigoare doar de la data publicării Normelor Metodologice. Legea a reprezentat un act normativ de modificare parțială a O.G. nr. 42/2004 care, în formă în vigoare la data modificării, cuprinde dispoziții privind încheierea contractelor de concesiune, obiectul acestora, drepturile și obligațiile părților precum și decontarea prestațiilor executate de către reclamanți.

La momentul intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 reclamanții erau deja titularii contractelor de concesiune menționate în O.G. nr. 42/2004 și desfășurau actiuvitățile specifice, menționate în actul normativ, în baza unui temei contractual, iar împrejurarea potrivit căreia ulterior legiuitorul a înțeles să detalieze textul legal și să menționeze actele justificative necesare acordării sumei de 10.000 RON/lunar nu prezintă relevanță, în condițiile în care tăcerea legislativă nu poate fi interpretată în defavoarea reclamanților.

A arătat instanța de fond că pârâții nu au invocat faptul că în intervalul de timp menționat anterior nu au fost desfășurate activitățile specifice, menționate în contractele încheiate, ci faptul că nu au existat normele metodologice care să detalieze documentele justificative ce trebuie depuse de către solicitanți.

Totodată, din perspectiva documentelor justificative necesare, pârâta DSVSA a invocat doar lipsa unuia, respectiv a facturii reprezentând totalitatea valorică a activităților lunare desfășurate de către fiecare reclamant, confirmând, practic, realitatea activităților. Însă, până la adoptarea Normelor Metodologice factura nu era menționată ca un document justificativ.

În consecință, a arătat curtea de apel că refuzul de plată a sumei pretinse de reclamanți este unul nejustificat, astfel că se impune obligarea pârâților la plată.

Împotriva sentinței au declarat recurs pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud, ambele criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ. și a solicitat casarea în parte a hotărârii, rejudecarea acțiunii și respingerea în tot a acesteia.

În motivarea recursului s-a arătat că soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a A.N.S.V.S.A. este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 20-22 din Legea nr. 500/2002 și art. 5 din O.G. nr. 42/2004, având în vedere dispozițiile art. 36 C. proc. civ. și împrejurarea că intimații-reclamanți au un raport contractual cu D.S.V.S.A. Bistriția, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat, căreia, în calitate de ordonator terțiar de credite, îi revine competența exclusivă de îndeplinire a atribuțiilor referitoare la stabilirea și plata drepturilor izvorâte din O.U.G. nr. 117/22.07.2020.

Simpla calitate a A.N.S.V.S.A. de ordonator principal de credite nu atrage calitatea sa procesuală pasivă întrun litigiu ce decurge din raporturile contractuale stabilite între beneficiari/prestatorii contractelor pentru efectuarea activităților sanitar-veterinare prevăzute la art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004 și o unitate cu personalitate juridică subordonată recurentei. Atragerea în proces a A.N.S.V.S.A nu poate fi justificată nici de necesitatea stabilirii unei garanții pentru aprobarea și repartizarea creditelor bugetare potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002, o astfel de garanție fiind nu numai lipsită de suport legal, dar și inutilă, în condițiile în care, potrivit art. 4 din O.G. nr. 22/2002 ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de redite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

Un alt set de critici a vizat fondul acțiunii deduse judecății, recurenta apreciind că soluția de admitere a acesteia este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor art. V din Legea nr. 236/2019 privind modificarea și completarea art. 15 din O.U.G. nr. 42/2004, art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 117/2020, art. 15 alin. (2) și alin. (6)-(9), art. 1, 2 și 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020. S-a arătat că în mod eronat instanța de fond a apreciat că tăcerea legislativă pe un interval de opt luni nu poate fi interpretată în defavoarea reclamanților. Prezentând parcursul demersului pentru adoptarea normelor metodologice prin hotărâre de guvern, conform art. V din Legea nr. 236/2019, recurenta a arătat că la data de 14.05.2020, când s-a ajuns la concluzia că este necesară introducerea de norme exprese la nivel de reglementară primară, inclusiv pentru dreptul prevăzut de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 și până la data de 22.07.2020, când proiectul de ordonanță de urgență a fost adoptat, au trecut aproximativ 60 de zile. Rezultă că A.N.S.V.S.A. și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, fără a-i putea fi imputată vreo culpă în ceea ce privește plata serviciilor sanitar-veterinare prestate de către intimații-reclamanți.

De asemenea, recurenta a arătat că, în mod cu totul nejustificat, instanța a obligat D.S.V.S.A. Bistrița la plata începând cu luna ianuarie 2020, deși anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020 (normele metodologice de aplicare), fără de care dreptul solicitat de reclamanți nu putea fi acordat, a intrat în vigoare la 24.07.2020.

În același timp, din interpretarea dispozițiilor art. 15 alin. (2), (6) și 9 din O.G. nr. 42/2004, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 117/22.07.2020, art. 1 și 2 din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020 (Anexa nr. 2

1

din O.G. nr. 42/2004), rezultă că voința legiuitorului a fost în sensul că suma de 10.000 RON, exclusiv T.V.A., să fie acordată, din bugetul A.N.S.V.S.A., prin bugetul Direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a Municipiului București, beneficiarilor contractelor de concesiune/prestări servicii pentru realizarea activităților prevăzute la art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 117/2020, numai în baza decontului și a documentelor justificative.

Mai mult decât atât, beneficiarii contractelor de concesiune și/sau contractelor de servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 beneficiază de suma de 10.000 RON numai dacă aceștia au încheiat, în condițiile legii, un act adițional la acestea și numai în baza decontului și a documentelor justificative prevăzute în capitolul II - "Decontarea activităților sanitar-veterinare publice" din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020 (Anexa nr. 2

1

din O.G. nr. 42/2004).

Conform art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020, decontul și documentele justificative întocmite conform reglementărilor în vigoare, de către beneficiarii contractelor pentru realizarea activităților prevăzute la art. 15 alin. (2) din același act normativ, sunt verificate și vizate de către medicul veterinar oficial al circumscripției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, înainte de depunerea oficială la registratura D.S.V.S.A. județene și, ulterior, de către Serviciul/Biroul economic, respectiv aprobate de Directorul executiv în vederea realizării plății.

Așadar, contrar reținerilor instanței de fond, dreptul reglementat de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 este un drept sub condiție și anume: - exstența unui contract subsecvent la acordul cadru; - existența unui act adițional la contractul subsecvent; - prestarea serviciilor prevăzute în actul adițional la contractul subsecvent încheiat potrivit O.U.G. nr. 117/2020; - depunerea decontului și a documentelor justificative; -verificarea acestora de către medicul veterinar oficial al circumscripției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor și de către serviciul/biroul economic din cadrul direcției județene; - aprobarea de către directorul executiv.

S-a invocat faptul că instanța de fond a dispus acordarea sumei solicitate, fără să procedeze la verificarea îndeplinirii de către intimații-reclamanți a activităților prevăzute la art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004, modificat prin O.U.G. nr. 117/2020 și fără să verifice dacă în speță nu a intervenit vreuna dintre situațiile care conduc la aplicarea unor penalități, cu consecința diminuării sumei prevăzute de lege.

La rândul său, recurenta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 Cod procedură și a solicitat casarea hotărârii în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

În motivarea căii de atac s-a arătat că instanța de fond a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 și a apreciat, în mod nelegal, că potrivit legislației în materie "factura nu era menționată ca document justificativ", ignorând dispozițiile art. 1 din Ordinul președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 106/2015, Anexa conținând procedura de deontare a acțiunilor sanitar-veterinare sau Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2634/2015.

Instanța a apreciat greșit atunci când a statuat că "pârâții nu au invocat faptul că în intervalul de timp menționat anterior nu au fost desfășurate activități specifice menționate în contractele încheiate", întrucât reclamanții nu au contestat neplata acțiunilor efectuate în baza contractelor încheiate cu fiecare în parte, ci și-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe art. IV din Legea nr. 236/2019.

Pentru acțiunile efectuate în baza contractelor încheiate reclamanții au depus documente justificative prin care au arătat suma solicitată, emițând factură fiscală aferentă sumei respective, sens în care le-a fost decontată plata acestor facturi. Din materialul probator depus, rezultă că există doar documente justificative aferente acțiunilor efectuate în baza contractelor încheiate, respectiv, decont justificativ - Partea 1 Bugetul Statului și document justificativ - Partea 2 cofinanțate, ambele deconturi având înscrisă suma aferentă acțiunilor efectuate în luna respectivă. În urma avizării acestor documente a fost emisă factura fiscală.

Rolul facturii fiscale este esențial, întrucât factura emisă în urma avizării decontului justificativ certifică efectuarea acțiunilor sanitar-veterinare efectuate. Reclamanții trebuiau să depună un decont justificativ aferent acțiunilor efectuate în baza contractului încheiat cuprinzând suma aferentă efectuării acestor acțiuni, sumă care variază de la o lună la alta, în funcție de acțiunile efectuate. În urma avizării decontului respectiv, este emisă factură fiscală cu suma de 10.000 RON, conform Legii nr. 236/2019. De altfel, din întregul material probator, se observă că nu există la dosar niciun decont justificativ aferent sumei de 10.000 RON, însoțit de factura fiscală cu aceeași sumă, existând doar deconturi justificative pentru activitățile efectuate în baza contractelor încheiate.

Astfel, factura este un document justificativ, în lipsa căruia nu se poate face dovada efectuării acțiunilor sanitar-veterinare, ceea ce duce la greșita aplicare și interpretare a primei instanțe, conform căreia "până la adoptarea normelor metodologice factura nu era menționată ca un document justificativ". Mai mult, instanța este într-o vădită eroare și nu a observat că pentru perioada ianuarie- iulie 2020 (perioadă anterioară adoptării O.U.G. nr. 117/2020) reclamanții nu au depus niciun decont justificativ, urmat de o factură fiscală cuprinzând suma de 10.000 RON conform Legii nr. 236/2019, luna august 2020 fiind prima pentru care se emite un decont justificativ, urmat de factura fiscală pentru suma de 10.000 RON.

Prin O.U.G nr. 117/2020 a fost introdusă Anexa nr. 2

1

la O.G. nr. 42/2004, unde sunt reglementate prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanță și modalitatea de decontare a activităților sanitar-veterinare publice. Art. 8 alin. (1) - (6) cap. II din Anexa nr. 2

1

la O.G. nr. 42/2004 prevede modalitatea de stabilire a penalităților, aceste dispoziții fiind aplicabile conform alin. (7) al aceluiași articol și beneficiarilor contractelor de concesiune și/sau prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019. Din interpretarea textelor de lege menționate rezultă, fără putință de tăgadă, că voința legiuitorului este în sensul ca suma de 10.000 RON, exclusiv T.V.A., să fie acordată din bugetul A.N.S.V.S.A., prin bugetul Direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, beneficiarilor contractelor de concesiune și/sau prestări servicii pentru realizarea activităților prevăzute la art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 117/2020, numai în baza decontului și a documentelor justificative.

În cauză, reclamanților le-au fost emise facturile fiscale aferente lunii august, dar a fost efectuată și operațiunea de stornare a acestor facturi, astfel că nu putea fi efectuată plata acestora.

Unele dintre activitățile desfășurate de medicii veterinari, așa cum sunt cele prevăzute la lit. c) și f) ale art. 6 din Anexa nr. 2

1

la O.G. nr. 42/2004, respectiv, consilierea privind condițiile de biosecuritate și bunăstare a animalelor în exploatațiile nonprofesionale și consilierea privind lanțul alimentar, nu aveau cum să fie efectuate, când aceste activități au fost introduse prin O.U.G. nr. 117/2020; în situație similară se află și celelalte activități care nu au avut cum să fie prestate în acord cu cerințele actului normativ, anterior intrării acestuia în vigoare și care nu retroactivează, nefiind stabilite de cătrea Legea nr. 236/2019 obligații concrete ce cad în sarcina medicilor veterinari de liberă practică împuterniciți pentru efectuarea activităților legate de această lege, modul cert de prestare precum și formalitățile ce trebuie îndeplinite pentru plata acestora.

Având în vedere faptul că prin Legea nr. 236/2019 nu au fost stabilite obligații concrete ce cad în sarcina medicilor veterinari pentru efectuarea activităților vizate de această lege, modul cert de prestare a acestor activități și nu doar o simplă enumerare, condițiile de prestare, precum și formalitățile ce trebuie îndeplinite pentru plata acestora, toate acestea fiind reglementate prin O.U.G. nr. 117/2020, recurenta a apreciat că reclamanții nu sunt îndrituiți a susține că au prestat vreo activitate în baza Legii nr. 236/2019 care să oblige la plata sumelor solicitate.

Reclamanții nu au făcut dovada efectuării acțiunilor sanitare-veterinare prin emiterea de documente justificative, decont justificativ, respectiv factură fiscală aferente lunilor ianuarie- iulie 2020, singura factură fiscală emisă în urma deconturilor justificative fiind cea pentru luna august. În acest context, instanța a reținut în mod eronat că reclamanții și-au îndeplinit atribuțiile contractuale, cu atât mai mult cu cât aceștia nu și-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe încălcarea vreunei obligații contractuale de către pârâta D.S.V.S.A. Bistrița-Năsăud, ci pe art. IV din Legea nr. 236/2019.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de fond a reținut, în mod nelegal, refuzul pârâtei de admitere a cererilor de plată formulate de reclamanți, fără să arate în ce constă acest refuz, fără să arate motivele care au dus la o asemenea constatare, ci doar o referire la art. 1 din Legea nr. 554/2004. Instanța nu a motivat în niciun fel de ce lipsa normelor metodologice, lipsa facturilor fiscale aferente lunilor ianuarie- iulie, lipsa fondurilor bugetare alocate în acest sens, stornarea facturilor pe luna august, aspecte la care s-a făcut referire în răspunsurile oferite la cererile reclamanților, constituie refuz nejustificat din partea autorității pârâte.

Mai mult, aceeași instanță de fond face o confuzie, între alin. (2) din art. 15 din O.G. nr. 42/2004, așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 117/2020 și alin. (2) al art. I din Legea nr. 236/2019, recunoascând că la data adoptării Legii nr. 236/2019 existau dispoziții privind decontarea prestațiilor executate de reclamanți, dar fără să arate care au fost motivele de fapt care au format convingerea instanței că "de la aceea dată în privința reclamanților sunt aplicabile dispozițiile menționate la art. IV, referitoare la plata sumei de 10.000 RON lunar din bugetul A.N.S.V.S.A.

Concluzionând, recurenta a arătat că prima instanță nu a motivat în ce constă refuzul nejustificat al pârâtei, respectiv dacă lipsa normelor metodologice, lipsa facturilor fiscale aferente lunilor ianuarie- iulie, acordarea sumei de 10.000 RON conform Legii nr. 236/2019 condiționată de dovada unui document justificativ (decont justificativ, factură fiscală), lipsa fonduritor bugetare alocate în acest sens, stornarea facturilor pe luna august constituie refuz nejustificat.

Intimații-reclamanți A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D., E. - Cabinet Medical Veterinar, A. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. - Cabinet Medical Veterinar, I. S.R.L. au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor formulate și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

În esență, intimații au apreciat că A.N.S.V.S.A. are calitate procesuală pasivă, conform art. V din Legea nr. 236/2019, deoarece nu a respectat procedura legală și termenul pentru adoptarea normlor metodologice, dar și datorită faptului că este menționată ca parte în raportul de drept substanțial dedus judecății, sursa bugetară a sumelor în privința cărora s-a stabilit obligația de plată trebuind a fi asigurată de către această pârâtă, după cum este stabilit expres în art. IV din aceeași lege nr. 236/2019.

Pe fondul acțiunii deduse judecății, intimații-reclamanți au arătat că nu există nici o normă legală care să prevadă restricționarea dreptului de a primi indemnizația odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 236/2019, câtă vreme aceștia au anexat cererilor de plată toate documentele necesare pentru a proba îndeplinirea condițiilor legale impuse de legislația în vigoare la acel moment, documente identice cu cele prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020.

În privința "documentului justificativ"/decont justificativ invocat de recurenta D.S.V.S.A. Bistrița Năsăud, s-a susținut că acesta era necesar doar începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 117/2020. Pentru perioada ianuarie- iulie 2020, dispozițiile Legii nr. 236/2019 și art. 15 din O.G. nr. 42/2004 nu impuneau depunerea unui decont justificativ care să aibă o anumită formă. Reclamanții au depus cereri de plată prin care a fost detaliată argumentat realizarea activităților și îndeplinirea condițiilor legale, anexând toate documentele justificative întocmite în raport de fiecare activitate în parte. De asemenea, recurenta invocă, în mod eronat, neîntocmirea facturii, deși, conform dispozițiilor legale, o astfel de factură nu putea fi emisă în lipsa aprobării cererii de plată.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele și pentru considerentele următoare:

Demersul judiciar inițiat de reclamanții din prezenta cauză, astfel cum a fost precizat, vizează în principal constatarea refuzului nejustificat al pârâtelor A.N.S.V.S.A. și D.S.V.S.A. Bistrița-Năsăud de a dispune admiterea cererilor de plată sumei de 10.000 RON/lună, formulate în temeiul art. IV din Legea nr. 236/2019 raportat la art. 15 din O.G. nr. 42/2004, urmată de obligarea pârâtelor la plata sumelor astfel cuvenite.

Fiind învestită cu soluționarea recursurilor declarate de autoritățile pârâte, Înalta Curte constată caracterul neîntemeiat al primei critici formulate de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor vizând soluția de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive.

Astfel, prima instanță a reținut în mod corect că A.N.S.V.S.A. are calitate procesuală pasivă pe capătul de cerere privind obligarea la alocarea și virarea în contul D.S.V.S.A. Bistrița-Năsăud a sumelor pretinse, în considerarea dispozițiilor art. IV din Legea nr. 236/2019 "(1) Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora."

În același timp, contrar susținerilor recurentei, se observă și faptul că Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin D.S.V.S.A. Bistrița Năsăud, are calitatea de concedent în actele adiționale la contractele de conseciune încheiate de o parte dintre reclamanții din prezenta cauză.

Pe fondul acțiunii deduse judecății, ambele autorități recurente au invocat aplicarea și interpretarea eronată a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative, lege pe care se întemeiază cererea reclamanților, dispozițiile art. IV aveau următorul conținut: (1) Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora. (2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București atribuie medicilor veterinari organizați în condițiile legii, pe bază de contract de concesiune cu durata de 5 ani, realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege.

Dispozițiile legale redate nu pot fi aplicate disociat de contextul legislativ în care au fost adoptate și trebuie citite împreună cu alte dispoziții din actul normativ la care se referă însuși titlul legii, scopul adoptării acesteia fiind modificarea și completarea art. 15 din O.G nr. 42/2004.

Prevederile art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, la care face trimitere art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, au fost modificate prin această lege, având următorul cuprins: "(2) Pentru efectuarea în exploatațiile nonprofesionale a unor activități sanitar-veterinare cuprinse în programul acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, precum și a altor acțiuni prevăzute în alte programe naționale, pe care Autoritatea trebuie să le pună în aplicare, direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București încheie contracte de concesiune pe o durată de 5 ani cu medicii veterinari organizați în condițiile legii sau pot angaja personal sanitar-veterinar propriu, în condițiile legii, în situațiile în care nu se pot încheia contracte cu medicii veterinari, organizați în condițiile legii."

Coroborând dispozițiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 cu textul legal în urmă redat, trebuie admis că nu pot fi determinate, doar pe baza acestora, care dintre activitățile sanitar-veterinare la care se referă art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004 vor fi sub incidența acestui text legal, legiuitorul prevăzând că direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București vor încheia contracte de concesiune pe o durată de 5 ani cu medicii veterinari organizați în condițiile legii sau pot angaja personal sanitar-veterinar propriu, în condițiile legii, pentru efectuarea unor activități sanitar-veterinare dintre cele cuprinse în programele menționate, pe care Autoritatea trebuie să le pună în aplicare.

Pe cale de consecință, dispozițiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 trebuie interpretate în cadrul normativ creat ca urmare a completării art. 15 din O.G. nr. 42/2004 cu alin. (6)-(11), din care rezultă că acordarea sumei de 10.000 RON lunar nu poate avea ca unic temei dispozițiile pe care reclamanții și-au întemeiat cererea. De asemenea, nu se poate reține ca și condiție sine qua non pentru acordarea sumei de 10.000 RON/lunar existența contractului valabil încheiat, întrucât suma în discuție nu putea fi acordată doar ca urmare a existenței unui contract între părți, ci ca efect al respectării acestuia, demonstrată prin depunerea deconturilor și a documentelor doveditoare ale realizării acțiunilor/activităților sanitar-veterinare pe teritoriul de competență.

Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din O.G. nr. 42/2004 prevedea la art. V. că: "În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul, la propunerea Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, va elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, aprobate prin hotărâre a Guvernului."

Textul de lege redat mai sus a fost abrogat prin O.U.G. nr. 117/2020, intrată în vigoare la data de 24 iulie 2020, care în Anexă conține "Prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanță", acestea reprezentând Normele metodologice de aplicare a art. 15 din O.G. nr. 42/2004, inclusiv în privința pretențiilor formulate prin cererea de chemare în judecată.

Anexa din O.U.G. nr. 117/2020, intrată în vigoare la data de 24 iulie 2020, constituie Anexa nr. 2

1

la O.G. nr. 42/2004 și reprezintă Normele metodologice de aplicare a art. 15 din O.G. nr. 42/2004.

Din această perspectivă, în condițiile în care O.U.G. nr. 117/2020 a intrat în vigoare la data de 24.07.2020, iar prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată la data de 28.09.2020, se impunea ca instanța de fond să țină cont inclusiv de aceste prevederi, respectiv de condițiile și de procedura de acordare a sumei solicitate, de 10.000 RON pe lună.

De altfel, chiar în preambulul O.U.G. nr. 117/2020 se prevede că aceasta a fost adoptată "având în vedere faptul că prin Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative a fost prevăzută acordarea unei sume de 10.000 RON, lunar, beneficiarilor contractelor încheiate în vederea realizării activităților sanitar-veterinare publice, aspect insuficient reglementat la nivel de legislație primară."

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că recurentele-pârâte au sesizat în mod corect că, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 117/2020, pe lângă normele de aplicare a art. 15 din O.G. nr. 42/2004, au fost modificate și prevederile art. 15 alin. (2) și (7) din O.G. nr. 42/2004, fiind corelate aceste dispoziții cu metodologia de aplicare a lor.

În acest sens, se impun a fi reținute prevederile art. I din O.U.G. nr. 117/2020, prin care au fost modificate prevederile art. 15 alin. (2), (6) și 7 din O.G. nr. 42/2004, acestea având în urma modificării următorul conținut:

"(2) Pentru efectuarea în exploatațiile nonprofesionale a unor activități sanitar-veterinare cuprinse în programul acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, precum și a altor acțiuni prevăzute în alte programe naționale, pe care Autoritatea trebuie să le pună în aplicare, direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București încheie contracte de concesiune pe o durată de 4 ani cu medicii veterinari organizați în condițiile legii sau pot angaja personal sanitar-veterinar propriu, în condițiile legii, în situațiile în care nu se pot încheia contracte cu medicii veterinari organizați în condițiile legii. (...)

(6) Pentru atribuirea contractelor prevăzute la alin. (2), prin ordin al președintelui Autorității sunt stabilite circumscripțiile sanitar-veterinare pentru care urmează a fi declanșată procedura de atribuire, la propunerea direcțiilor sanitar- veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, prin arondarea teritoriilor administrative ale comunelor și orașelor identificate în baza codului Sistemului informatic al Registrului unităților administrativ-teritoriale, astfel încât fiecare circumscripție să cuprindă exploatații nonprofesionale pe o rază de maximum 30 km și un număr minim de animale ce atinge 300 de unități vită mare, denumite în continuare U.V.M., respectiv lista circumscripțiilor sanitar- veterinare pentru care există contracte de concesiune și/sau de prestări servicii în executare.

(7) Concesionarii activităților prevăzute la alin. (2), care asigură prin unitățile medicale veterinare prevăzute la pct. 35 din anexa nr. 1 un program zilnic de 8 ore pentru proprietarii animalelor din exploatațiile nonprofesionale din circumscripția sanitar-veterinară contractată, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică și a sărbătorilor legale, primesc lunar, pentru fiecare contract, pe perioada de derulare a acestuia, suma de 10.000 RON, din bugetul Autorității, scutită de TVA, pentru transportul probelor, ridicarea produselor și tipizatelor necesare, instruirea și formarea profesională aferente activităților contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informațiilor privind lanțul alimentar, bunăstarea și condițiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situații de urgență, precum și pentru inspecția și certificarea animalelor destinate sacrificării."

De asemenea, în speță prezintă relevanță și prevederile art. 8 alin. (7) din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020, respectiv art. 8 alin. (7) din Anexa nr. 2

1

la O.G. nr. 42/2004, prevederile alin. (1) - (6) ale art. 15 din O.G. nr. 42/2004 aplicându-se în mod corespunzător și decontului aferent activităților din luna pentru care se întocmește, depus de beneficiarii contractelor de concesiune și/sau contractelor de servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019, astfel cum sunt și contractele reclamanților din prezenta cauză.

Prin urmare, din interpretarea coroborată a textelor de lege de mai sus, reiese că, într-adevăr, acordarea sumei de 10.000 de RON pe lună nu operează în mod automat atunci când există un contract de concesiune sau prestări servicii, ci aceasta se acordă doar pentru operațiunile expres prevăzute în textul de lege, derulate de către cabinetele veterinare, activități care trebuie dovedite.

Or, din această perspectivă, Înalta Curte constată că prima instanță s-a limitat la a reține că pârâtele invocă inexistența normelor metodologice și nu contestă desfășurarea efectivă de către reclamanți a activităților specifice, iar în final a dispus obligarea pârâtei D.S.V.S.A. Bistrița Năsăud la plata sumei de 80.000 RON pentru fiecare reclamant, reprezentând contravaloare indemnizație pentru perioada ianuarie- august 2020, fără a analiza însă prestarea efectivă a serviciilor ce îndreptățesc reclamanții la plata sumei solicitate, această prestare a serviciilor și prezentarea de dovezi în acest sens reprezentând, la rândul său, condiție de plată a sumei solicitate de fiecare reclamant, în baza contractului pe care îl deținea cu autoritatea publică la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019.

În acest context, întrucât reclamanții au depus o serie de astfel de înscrisuri doveditoare, iar prima instanță nu a procedat la o analiză detaliată a contractelor deținute de aceștia și a documentelor depuse în justificarea prestării serviciilor, Înalta Curte reține incidența cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluția pronunțată fiind rezultatul unei interpretări greșite a prevederilor legale redate în precedent. Astfel, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu această ocazie, instanța de fond va proceda la un examen efectiv al probelor administrate, în stabilirea realității prestării serviciilor, urmând a avea în vedere faptul că acordarea sumei de 10.000 de RON pe lună este condiționată inclusiv de efectuarea anumitor activități, precum și de urmarea unei anumite proceduri de verificare și control din partea autorității cu atribuții în acest sens.

În raport cu soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, nu se mai impune analizarea criticilor recurentelor subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 6 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 544/2004 raportat la art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile promovate, va casa în parte sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, menținând soluția pronunțată asupra excepțiilor invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud împotriva sentinței civile nr. 48 din 24 februarie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția a III - a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Menține soluția instanței de fond asupra excepțiilor invocate.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 22 februarie 2023.