Decizia nr. 1350/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș la data de 26 februarie 2024, sub dosar nr. x/2024, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, B. și C., anularea în întregime a Hotărârii nr. 492/2023, pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, obligarea acestuia din urmă la emiterea unei noi hotărâri prin care să se admită toate cererile care vizează comentariile la postările reclamate, astfel cum au fost formulate în petiția nr. 8260/2020 cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin cererea reconvențională, înregistrată la dosar la aceeași dată, pârâtul B., a solicitat anularea în tot a Hotărârii CNCD nr. 492/13.09.2023 emisă în dosarul nr. x/2020 în urma petiției nr. 8260/30.12.2020. În motivare, pârâtul arată că, prin Hotărârea nr. 565/21.07.2021 CNCD a soluționat petiția nr. 8260/30.12.2020. Această hotărâre nu a fost contestată de Fundație în termenul legal de 15 zile, ca atare această constituie titlu executoriu.

2. Hotărârea instanței de fond Curtea de Apel Târgu Mureș - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 92 din 20 iunie 2024, a dispus următoarele: A respins excepția lipsei de interes în formularea cererii reconvenționale, excepție invocată de reclamanta-pârâtă reconvențională A.. A respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, B., având ca obiect anularea Hotărârii nr. 492/13.09.2023 emisă de pârâtul CNCD. A respins cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional B.. 3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate Împotriva acestei hotărâri pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamanta A., invocând incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc.

civ. În dezvoltarea recursului, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța de fond a pronunțat sentința în contradicție cu prevederile legale incidente, soluția fiind întemeiate pe argumente parțial discutabile din punct de vedere legal și faptic neadevărate. În dezvoltarea criticii formulate, a susținut că prima instanță a refuzat cu o motivare faptic neadevărată cererea sa privind obligarea CNCD să soluționeze în mod legal petiția în raport cu nemoderarea comentariilor la postarea reclamată.

Prima instanță a refuzat cu o motivare faptic neadevărată cererea sa privind obligarea CNCD să soluționeze în mod legal petiția formulată în raport cu nemoderarea comentariilor la postarea reclamată, susținând că indiferent de caracterul acestor comentarii, trebuie dat relevantă comportamentului reclamantei care, anterior formulării petiției, nu a solicitat expres pârâtului să procedeze la eliminarea comentariilor cu caracter discriminator, nefiind dovedită o opoziție a acestuia de modera corespunzător legii paginile lor D." (pagina 12). Prin modul în care a soluționat petiția, CNCD a încălcat și prevederile art. 30 din O.G. nr. 2/2001, în primul rând, pentru că, constatând că faptele reclamate constituie încălcări ale legii care ar putea fi chiar de natură penală, în loc să adopte o hotărâre, ar fi trebuit să înainteze dosarul la Parchet și să adopte o hotărâre numai în cazul în care Parchetul clasează cazul.

Se mai susține în acest sens că, potrivit prevederilor acelui articol, după ce Parchetul a clasat cazul CNCD ar fi fost obligat să ia măsurile impuse de lege, ținând cont de faptul că inițial a constatat că faptele reclamate (nemoderarea comentariilor) încalcă legea, încălcări care, ținând cont de faptul că Parchetul a constatat că nu au gravitatea necesară să constituie infracțiuni, reprezintă contravenții. Însă, în loc să procedeze așa, CNCD în Hotărârea nr. 492/2023 a decis că acele comentarii se încadrează în limitele libertății de exprimare. Pentru aceste motive, recurenta susținut că sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. În continuare, recurenta-reclamantă și-a expus punctul de vedere asupra conținutului prevederilor legale pe care și-a întemeiat petiția și a invocat încălcarea sau aplicarea greșită a acestora de către instanța de fond, cu referire la: art. 30 din Constituția României, art. 20 alin. (6) din O.G.

nr. 137/2000, Legea nr. 554/2004, art. 6. I din Convenție. S-a susținut că este absurdă susținerea primei instanțe cu privire la inexistența atmosferei de intimidare și ostile, având în vedere chiar comentariile citate de CNCD în ultimul alineat din punctul 34 din Hotărârea nr. 492/2023 ("înlăturați cu orice preț chiar si cu vărsare de sânge", "Numai împușcați sunt buni ăștia", etc.). În altă ordine de idei a arătat că pentru ca o faptă să constituie încălcare a O.G. nr. 137/2000 nu este necesar să fie comisă cu intenția de a incita la ură. În privința comentariilor reclamate de recurentă se mai susține prima instanță a dat o interpretare greșită a prevederilor art. 2. alin. (8) din O.G. nr. 137/2000 unde este prevăzut, că prevederile prezentei ordonanțe nu pot fi interpretate în sensul restrângerii dreptului la liberă exprimare, a dreptului la opinie si a dreptului la informație.

În mod evident asta înseamnă că aplicarea prevederilor Ordonanței nu constituie o încălcare a libertății de exprimare, adică folosind termenul din sentință, libertatea de exprimare nu poate constitui un pretext pentru neaplicarea prevederilor O.G. nr. 137/2000. Or, prima instanță chiar asta a făcut, deci a adoptat sentința recurată cu aplicarea greșită a acestei prevederi dintr-o normă de drept material. 4. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la data de 6 septembrie 2024, intimatul -pârât B. a solicitat respingerea căii de atac formulate de reclamantă, ca nefondată, cu consecința menținerii sentinței atacate ca temeinică și legală. Intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, combătând susținerile recurentei- reclamante, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care, în esență, a reiterat argumentele invocate în susținerea recursului formulat. II. Soluția instanței de recurs Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce vor succede: Este de necontestat că reclamanta a adresat pârâtului CNCD o petiție la data de 28.12.2020 prin care a reclamat pârâții B. și C. pentru presupuse fapte care intră sub incidența O.G. nr. 137/2000, aducând atingere comunității maghiare. Prin Hotărârea CNCD nr. 565/21.07.2021, rămasă definitivă prin neatacare, s-a constatat că faptele comise de către persoanele reclamate, constând în postarea pe pagina de D. a C. și partajarea acestei postări, nu întrunesc elementele constitutive ale faptei de discriminare.

În ceea ce privește eventuala încălcare a legii rezultând din comentariile la această postare, comentarii efectuate de către terțe persoane, s-a dispus sesizarea Parchetului competent, în vederea efectuării de cercetări sub aspectul eventualei săvârșiri a unor infracțiuni. Astfel, prin Ordonanța emisă la data de 21.02.2022 de către Parchetul de pe lângă ÎCCJ, în dosarul nr. x/2021, s-a dispus clasarea cauzei cu privire la comiterea infracțiunilor de instigare publică prevăzută de art. 368 alin. (1) C. pen. și incitare la ură sau discriminare prevăzută de art. 369 C. pen., întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală. Ca urmare a acestei ordonanțe, pârâtul CNCD a reanalizat petiția reclamantei, în ceea ce privește exclusiv comentariile la postarea efectuată, respectiv partajată, fiind emisă hotărârea în prezent atacată.

Prin Hotărârea CNCD nr. 492/13.09.2023, a fost respinsă sesizarea nr. 8260/30.12.2020, reținându-se că "Raportat la comentariile venite ca reacție la postările reclamatului, acestea nu depășesc limita libertății de exprimare raportat la prevederile art. 15 O.G. nr. 137/2000, republicată". În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu prezenta cerere, prin care reclamanta A. a solicitat anularea hotărârii amintită mai sus. Instanța de fond a reținut, într-adevăr, pe baza probelor administrate, că în acord cu cele reținute prin hotărârea atacată, pârâții autori și distribuitor al postării în cauză au dat dovadă de diligență în ceea ce privește informațiile publicate pe pagina lor, procedând la ștergerea comentariilor în discuție.

În egală măsură, a constatat că, deși unele dintre aceste comentarii conțineau jigniri, ele nu depășesc limita libertății de exprimare, nefiind promovat în niciun caz un discurs al urii și violenței, spre a fi incidente dispozițiile legale mai sus citate, ci acestea constau în comentarii individuale, disipate și asupra cărora s-a intervenit ulterior. Pentru aceste motive, instanța a reținut, în acord cu soluția CNCD, inexistența faptelor de discriminare sesizate de A., sens în care a respins acțiunea formulată de reclamanta-petentă A. având ca obiect anularea Hotărârii nr. 492 din 13.09.2023. Soluția curții de apel este însușită și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a aplicării cadrului normativ incident la elementele factuale ale cauzei.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești. Înalta Curte mai arată și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată, respectă disp.

art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, având obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea. Așadar, nu pot fi primite criticile recurentei-reclamante potrivit cărora sentința de fond este netemeinică și nelegală deoarece instanța de fond nu ar fi motivat și analizat argumentele și susținerile reclamantei, de vreme ce în mod corect instanța de fond a procedat la sintetizarea criticilor formulate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată și a apreciat că argumentele prezentate de aceasta nu pot fi reținute, față de dispozițiile art. 2 alin. (1) și (8) și art. 15 din O.G.

nr. 137/2000, prezentând apoi în detaliu și motivele pentru care a ajuns la această concluzie. De altfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor.

Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)." Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată, iar motivarea instanței de fond are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil. Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Analizând sentința atacată prin raportare și la motivul de casare reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că viziunea instanței de fond asupra aplicării prevederilor legale incidente la faptele cauzei este corectă, art. 15 din O.G. nr. 137/2000, actul normativ citat se referă la comportamentul manifestat în public. Această cerință, a manifestării în public a unui comportament (de natură a aduce atingere demnității, îndreptat împotriva unei comunități și legat de apartenența acesteia la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie) este neîndeplinită în cauză. Recurenta-reclamantă a susținut interpretarea și aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor O.G.

nr. 137/2000, considerând că în temeiul acestora se impunea să constate săvârșirea faptelor de discriminare reclamate de petentă. Totodată, a arătat că solicitarea acesteia a fost în sensul ca autoritatea intimată să constate că persoanele reclamate se fac vinovate de discriminare, hărțuire, tratament degradant, propaganda naționalist-șovină, și de instigare la ură rasială sau națională, comise pe bază de apartenență la o comunitate etnică și să dispună sancționarea lor pentru aceste fapte, obligându-le să îndepărteze de pe paginile lor de internet toate textele și comentariile care cad sub incidența O.G. nr. 137/2000 și să publice în mass media hotărârea ce se va pronunța în cauză. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reține că, raportat la situația de fapt stabilită în cauză prin probatoriul corespunzător administrat, instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod corect dispozițiile legale aplicabile în cauză.

Înalta Curte, reamintește că, potrivit dispozițiilor legale avute în vedere de prima instanță: "Art. 2 (1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

(...) (4) Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale. (5) Constituie hărțuire și se sancționează contravențional orice comportament pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenență la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv.

" (…) Art. 15 Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia,,. Se constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a acestor dispoziții legale, interpretate prin prisma prevederilor care garantează libertatea de exprimare.

Convenția europeană a drepturilor omului prevede, la art. 10 alin. (2), limitarea libertății de exprimare: "Exercitarea acestor libertăți, ce comportă îndatoriri și responsabilități, poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau unor sancțiuni prevăzute de lege care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești." De asemenea, art. 30 al Constituției României asigură libertatea de exprimare, dar prevede și limitele acesteia.

astfel:"(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine. (7) Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război, de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri." Astfel, după cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice si una din condițiile primordiale ale progresului sau si a dezvoltării fiecărei persoane (cauza Lingens c. Austriei).

Sub rezerva celui de-al doilea paragraf al articolului 10, ea se aplica nu numai "informațiilor" sau "ideilor" primite în mod favorabil sau considerate ca inofensive, ci și celor care lovesc, șochează sau neliniștesc o persoana sau o parte a populației, în baza pluralismului, tolerantei și spiritului de deschidere fără de care o societate democratică nu poate exista (cauza Handyside c. Regatului Unit; cauza Jersild c. Danemarcei). Așa cum precizează articolul 10, exercitarea acestei libertăți este supusă unor formalități condiții, restricții și sancțiuni care trebuie totuși să fie interpretate strict, necesitatea lor trebuind sa fie stabilită în mod convingător (cauza Observer si Guardian c. Regatului Unit; cauza Jersild c. Danemarcei).

În primul rând, se constată că, prin petiția înregistrată la CNCD cu nr. 8260/30.12.2020, petenta/recurenta reclamă faptul că în data de 13.01.2020, reclamatul a facilitat exprimarea pe rețeaua de socializare D. a unor mesaje denigratoare la adresa comunității maghiare. Astfel, petenta reclamă în principal, o postare pe pagina părții reclamate R1 în care reclamatul R2 scrie despre o inițiativă cetățenească, susținută de peste 1 milion de cetățeni din toate țările UE. Autorii prezintă această inițiativă în mod total deformat, drept o acțiune antiromânească, naționalistă, revizionistă a Ungariei, având ca scop dezmembrarea României. Postarea conține afirmații faptic neadevărate, manipulatoare și denigratoare, cu scopul de a determina sentimente negative față de maghiari și de politicienii români despre care se susține că ar fi trădat țara.

"AU.R. consideră că europartamentarii români care au votat pentru adoptarea rezoluției cu privire la E. au votat împotriva intereselor României și ale poporului roman. Aceștia nu au nici măcar scuza incompetenței, din moment cu unii colegi ai lor s-au abținut de ia vot sau au votat împotrivă, conștienți fiind că, dacă se va ajunge la punerea în practică a prevederilor rezoluției, statul național unitar român va fi grav afectat prin promovarea autonomiei pe criterii etnice în județele Harghita și Covasna. Această inițiativă, pretins civică și europeană, este de fapt un instrument al politicii naționaliste și revizioniste promovată de guvernul Ungariei. Este încă o încercare de a « promova principiul autonomiei pe criterii etnice ta nivel european, cu implicații directe asupra României.

Cum bine a punctat judecătorul fondului, D. reprezintă un spațiu public, iar mesajele astfel publicate sau postate reprezintă un comportament manifestat în public, astfel cum prevede expres art. 15 din O.G. nr. 137/2000, însă pentru ca o faptă să fie tipică normei contravenționale astfel edictate, aceasta trebuie să îndeplinească o condiție specială sub aspectul laturii subiective, anume ca fapta să fie comisă cu intenția de a instiga la ură rasială sau națională, fie să aibă drept scop sau să vizeze atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare față de o anumită categorie socială. Or, în cazul de față, nu s-a putut proba o astfel de intenție în ceea ce privește postarea prezentată, soluția în acest sens rămânând definitivă.

O eventuală cenzurare a libertății de exprimare, în condițiile în care scopul este acela de a comunica informații și idei de interes public, ar fi în dezacord cu dispozițiile Convenției, astfel cum au fost mai sus prezentate. Pe de o parte, după cum s-a reținut în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Lingens c. Austriei)" limitele criticii acceptabile sunt mai largi cu privire la politicieni decât în raport cu indivizii obișnuiți". Văzând și că afimațiile cuprinse în mesajul postat nu conțin elemente de violență sau de instigare la violență, ură sau intoleranță, față de personale de etnie maghiară, fiind criticate anumite măsuri și acțiuni ale unei formațiuni politice, Înalta Curte, contrar celor susținute de recurentă, constată că afirmațiile analizate, nu depășesc limitele libertății de exprimare, astfel încât nu se impune o ingerință a statului în exercitarea acestui drept.

Pe de altă parte, nu trebuie omis comportamentul reclamantei care, anterior formulării petiției nu a solicitat expres pârâtului să procedeze la eliminarea comentariilor cu caracter discriminator, nefiind dovedită o opoziție a acestuia de modera corespunzător legii paginile lor D.. Soluția se impune și din perspectiva jurisprudenței CEDO din cauza Magyar Tartalomszolgaltatok Egyesulete și Index.hu ZRT contra Ungariei (2 februarie 2016) prin care s-a decis că responsabilitatea proprietarului unei pagini web pentru comentariile utilizatorilor nu poate fi angajată automat, pentru simplul motiv că setările respectivului site permiteau vizitatorilor să posteze comentarii.

În acest sens Curtea Europeană a subliniat faptul că un sistem bazat pe un disclaimer privind responsabilitatea utilizatorilor pentru comentariile postate și un sistem de ștergere a comentariilor la simpla solicitare a persoanei vizate pot constitui o alternativă pentru a se realiza un just echilibru între drepturile concurente implicate, în situația în care observațiile utilizatorilor terți nu se manifestă sub forma unor discursuri de incitare la ură și a unor amenințări directe la adresa integrității fizice a persoanelor.

Elemente din cauza Magyar pot fi aplicate și în cauza dedusă judecății, întrucât știrea postată de intimatul-reclamant nu este lipsită de bază factuală, iar recurentul-pârât B. nu a cerut anterior sesizării Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării ștergerea respectivelor comentarii." Elemente din cauza Magyar pot fi aplicate și în cauza dedusă judecății, întrucât postarea nu este lipsită de bază factuală, iar recurenta nu a cerut anterior sesizării Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării ștergerea respectivelor comentarii. Mai mult, deși injurioase și pe alocuri vulgare, comentariile utilizatorilor terți nu se încadrează într-un discurs al urii și violenței, ci reprezintă expresia unor judecăți de valoare sau opinii.

De altfel, conform jurisprudenței CEDO, utilizarea de fraze vulgare în sine nu este decisivă, fiind necesar a se ține cont de caracteristicile specifice ale stilului de comunicare pe diferite site-uri și de impactul care le-ar putea fi atribuit. În raport de toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și îl va respinge ca atare, în aplicarea art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 92 din 20 iunie 2024 a Curții de Apel Târgu Mureș - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 12 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.