Decizia nr. 1164/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație

Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul contestației deduse judecății Prin cererea înregistrată la data de 5 iulie 2022, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM", "Consiliul") a solicitat anularea Hotărârii nr. 632 din 18 aprilie 2024 a Consiliului Superior al Magistraturii - secția pentru judecători, prin care s-a respins cererea sa de transfer de la Tribunalul Harghita la Tribunalul Militar București.

Contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 632/18.04.2024 a Consiliului Superior al Magistraturii - secția pentru judecători se întemeiază pe încălcarea dispozițiilor art. 192 din Legea nr. 303/2022, art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, precum și pe nerespectarea jurisprudenței relevante a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale. Contestatorul susține că hotărârea atacată este nelegală, întrucât analiza cererii sale de transfer a fost realizată în mod incomplet, eronat, contradictoriu și cu vădită părtinire, cu ignorarea criteriilor legale obligatorii. În primul rând, se arată că secția pentru judecători a substituit criteriile imperative prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022 cu o examinare exclusivă a oportunității, deși în materia carierei magistraților respingerea unei cereri de transfer trebuie să se supună principiului legalității.

Contestatorul subliniază că legea nu permite înlăturarea criteriilor de departajare în favoarea unor aprecieri discreționare, iar jurisprudența Înaltei Curți (Decizia nr. 843/14.03.2024) sancționează caracterul arbitrar al unor astfel de hotărâri. Totodată, se evidențiază faptul că aplicarea criteriilor prevăzute de art. 192 a fost doar aparentă, întrucât analiza comparativă între candidați a fost incompletă și inegală. Contestatorul arată că doi dintre judecătorii transferați (B. și C.) aveau o vechime mai redusă în funcția de judecător decât el, iar includerea perioadei de auditor în calculul vechimii contravine Deciziei ÎCCJ nr. 1903/03.04.2024 și Deciziei CCR nr. 519/2023. De asemenea, acesta avea o vechime superioară în gradul profesional și în specializarea penală, aspect ignorat de intimat, care a valorizat selectiv experiența profesională a celorlalți candidați.

Un alt aspect esențial îl constituie eroarea materială gravă reținută în Hotărârile nr. 624 și nr. 626, unde se menționează că ar avea o vechime de "numai o lună" la Tribunalul Harghita, deși funcționează la această instanță din 01.07.2022 și a exercitat funcția de președinte al secției Penale timp de peste un an și jumătate. Această eroare a fost utilizată ca argument împotriva sa, în timp ce judecători fără nicio experiență efectivă în activitatea de tribunal au fost transferați la instanța militară. Contestatorul mai arată că, deși toți cei trei judecători transferați dețineau funcții de conducere, doar în cazul său această împrejurare a fost interpretată în sens negativ, fiind invocată necesitatea asigurării continuității manageriale la Tribunalul Harghita.

În aceeași ședință însă, CSM a admis transferul altor judecători aflați în funcții de conducere, ceea ce demonstrează o aplicare inconsistentă a criteriilor. În ceea ce privește volumul de activitate, contestatorul susține că analiza CSM este profund eronată, întrucât compară activitatea totală a Tribunalului Harghita cu activitatea Tribunalului Militar București, ignorând faptul că instanțele militare judecă exclusiv cauze penale. O comparație corectă ar fi impus raportarea doar la cauzele penale, iar sub acest aspect încărcătura secției penale a Tribunalului Harghita era net inferioară celei de la instanța militară. Contestatorul indică faptul că, la data cererii, avea pe rol doar 28 de dosare, dintre care 3 cu rechizitoriu, iar secția penală avea doar 48 de cauze, situație unică la nivel național.

Se mai arată că avizele favorabile ale președinților tuturor instanțelor implicate în transfer (Curtea de Apel Tg. Mureș, Curtea Militară de Apel și Tribunalul Militar București) au fost ignorate, în timp ce în cazul judecătorului B. au fost admise cereri de transfer în pofida avizelor negative ale președintelui Judecătoriei Sectorului 4 și ale președintelui Curții de Apel București. Această abordare denotă o aplicare selectivă și inegală a criteriilor legale. Contestatorul critică și argumentul CSM privind "dificultatea de ocupare a posturilor" la Tribunalul Harghita, arătând că în ultimele 6 luni nu mai puțin de 7 judecători au solicitat transferul la această instanță, însă CSM a respins cinci dintre cereri.

În aceste condiții, intimatul nu poate invoca propria conduită pentru a justifica respingerea cererii sale. În plus, se evidențiază aplicarea unui dublu standard în evaluarea delegărilor și detașărilor: în timp ce în cazul contestatorului caracterul temporar al delegărilor a fost reținut în defavoarea sa, în cazul judecătorului D. aceeași situație a fost valorizată în sens contrar, deși instanța de la care provenea acesta avea un număr mult mai mare de posturi vacante temporar și de judecători delegați. Un element determinant ignorat de CSM îl reprezintă vârsta contestatorului, care urma să împlinească 45 de ani la 20.09.2024, limită prevăzută de art. 36 lit. g) din Legea nr. 80/1995 pentru dobândirea calității de ofițer activ.

Admiterea cererii de transfer reprezenta ultima posibilitate legală de accedere în magistratura militară, iar ignorarea acestui aspect face ca argumentul privind prevalența interesului public să fie nefundamentat. În ansamblu, contestatorul susține că hotărârea atacată este arbitrară, întrucât nu demonstrează în mod obiectiv că interesul public justifică respingerea cererii sale, iar analiza criteriilor legale este incompletă, contradictorie și părtinitoare. Se invocă principiul proporționalității, astfel cum este interpretat în jurisprudența Înaltei Curți (Decizia nr. 843/14.03.2024), potrivit căruia marja de apreciere a CSM nu poate fi exercitată în afara cadrului legal și fără respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public și drepturile legitime ale magistratului.

2. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, Consiliul Superior al Magistraturii susține că Hotărârea nr. 632/18.04.2024 este legală și temeinică, fiind emisă în limitele competenței și marjei de apreciere conferite de lege în materia gestionării resurselor umane. CSM arată că cererea reclamantului a fost analizată împreună cu celelalte cereri formulate în aceeași sesiune, iar soluția de respingere a fost determinată de gradul foarte redus de ocupare a schemei Tribunalului Harghita și de necesitatea menținerii funcționării acestei instanțe, în timp ce instanțele de proveniență ale magistraților transferați aveau un grad de ocupare semnificativ superior. Se subliniază că vechimea reclamantului și avizele favorabile nu sunt decisive, legea neinstituind o ordine de prioritate între criterii, iar motivele personale invocate nu justifică prevalența interesului individual asupra interesului public.

CSM concluzionează că hotărârea este motivată suficient, nu este arbitrară și nu întrunește elementele excesului de putere. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației Examinând contestația formulată de reclamantul A., Hotărârea nr. 632/18.04.2024 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, întâmpinarea depusă de pârât, precum și ansamblul înscrisurilor aflate la dosar, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 188-192 din Legea nr. 303/2022, transferul judecătorilor se aprobă de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în baza unei analize complexe, realizate prin raportare la criteriile legale, care nu au o ordine de prioritate și reclamă o evaluare cumulativă.

Procedura presupune, totodată, menținerea unui just echilibru între interesul public privind buna funcționare a instanțelor și interesul individual al magistratului solicitant. Jurisprudența constantă a instanței supreme a statuat că transferul reprezintă o vocație, iar nu un drept subiectiv absolut, iar exercitarea prerogativei de apreciere de către CSM poate fi cenzurată doar în măsura în care se dovedește caracterul arbitrar sau excesul de putere. Din analiza hotărârii contestate rezultă că secția pentru judecători a procedat la examinarea concomitentă a celor nouă cereri de transfer formulate în cadrul aceleiași sesiuni, având în vedere situația instanțelor de proveniență, avizele consultative, gradul de ocupare al schemelor de personal, volumul de activitate, dificultățile de ocupare a posturilor, precum și motivele individuale invocate de fiecare solicitant.

În ceea ce privește situația reclamantului, secția a reținut că Tribunalul Harghita se confruntă cu un deficit major de personal, întrucât din cele 17 posturi prevăzute în schemă sunt ocupate doar 6, existând 11 posturi vacante, 3 funcții de conducere vacante, un post temporar vacant neocupat și 7 judecători delegați sau detașați. De asemenea, secția a avut în vedere că, în aceeași ședință, au fost aprobate trei transferuri către Tribunalul Militar București de la instanțe cu un grad de ocupare semnificativ superior, astfel încât vacantarea unui nou post la Tribunalul Harghita ar fi afectat funcționarea acestei instanțe. Contrar susținerilor reclamantului, analiza comparativă efectuată de CSM nu poate fi calificată ca fiind incompletă sau părtinitoare.

secția a examinat în mod explicit vechimea în funcție, în grad și în specializare, avizele favorabile, motivele personale invocate, precum și situația statistică a încărcăturii de cauze. Reclamantul susține că hotărârea contestată ar fi analizat exclusiv oportunitatea transferului, cu ignorarea principiului legalității și a criteriilor prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022. Înalta Curte constată însă că această critică este nefondată. Din cuprinsul hotărârii rezultă că secția pentru judecători a avut în vedere toate criteriile legale, analizând avizele instanțelor implicate, volumul de activitate al Tribunalului Harghita și al Tribunalului Militar București, gradul de ocupare al schemelor de personal, dificultățile de ocupare a posturilor, vechimea reclamantului în funcție, în grad și în specializare, precum și motivele personale invocate.

Aceste elemente au fost evaluate cumulativ, iar nu izolat, în conformitate cu cerințele legii. Totodată, jurisprudența constantă a instanței supreme a statuat că noțiunea de oportunitate este intrinsec legată de puterea discreționară a autorității publice, care beneficiază de o marjă de apreciere în alegerea soluției ce corespunde cel mai bine interesului public, în limitele competenței sale. În același sens, s-a reținut că "transferul la o altă instanță trebuie să corespundă și nevoilor sistemului judiciar, aspect de oportunitate ce intră în marja de apreciere a Consiliului Superior al Magistraturii" (decizia nr. 29/16.01.2018). Prin urmare, Înalta Curte constată că secția pentru judecători nu a substituit criteriile legale cu o analiză exclusivă a oportunității, ci a integrat criteriul oportunității în cadrul evaluării globale impuse de art. 192 din Legea nr. 303/2022.

Această integrare este nu doar permisă, ci necesară, întrucât legea nu stabilește o ordine de prioritate între criterii, iar Consiliul Superior al Magistraturii are obligația de a menține un just echilibru între interesul individual al magistratului și interesul public privind funcționarea instanței de proveniență. În contextul dat, secția pentru judecători a reținut în mod justificat că Tribunalul Harghita se confruntă cu un deficit major de personal, cu un număr foarte mare de posturi vacante și cu dependență de măsuri temporare de delegare și detașare, astfel încât vacantarea unui nou post ar afecta funcționarea instanței. În aceste condiții, criteriul oportunității - înțeles ca necesitate de a proteja interesul public al bunei funcționări a instanței - a fost aplicat în mod legal și proporțional, în cadrul evaluării tuturor criteriilor prevăzute de lege.

Înalta Curte reține că argumentele reclamantului privind volumul redus de activitate al secției penale nu pot conduce la concluzia nelegalității hotărârii contestate, întrucât art. 192 lit. b) impune analiza volumului de activitate al instanței în ansamblul său, iar nu al unei secții izolate. De asemenea, susținerea potrivit căreia dificultatea de ocupare a posturilor ar fi imputabilă CSM nu poate fi primită, întrucât existența unor posturi vacante nu generează automat obligația de a admite cererile de transfer, acestea fiind supuse unei analize de oportunitate circumscrise interesului public. În ceea ce privește avizele favorabile ale instanțelor implicate, acestea au fost avute în vedere, însă nu sunt decisive, având caracter consultativ, iar nu obligatoriu.

De asemenea, vechimea superioară a reclamantului în funcție și în grad nu poate prevala asupra celorlalte criterii, în lipsa unei dispoziții legale care să confere prioritate acestui element. În ceea ce privește susținerea reclamantului potrivit căreia respingerea celei de-a doua cereri de transfer ar fi nelegală întrucât secția pentru judecători nu ar fi avut în vedere faptul că acesta urmează să împlinească vârsta de 45 de ani, limită după care nu mai poate accede în magistratura militară, Înalta Curte constată că acest argument nu poate conduce la anularea hotărârii contestate. Este adevărat că art. 36 lit. g) din Legea nr. 80/1995 stabilește o limită de vârstă pentru dobândirea calității de ofițer activ, însă această împrejurare exprimă exclusiv un interes personal al reclamantului, iar nu un criteriu legal de prioritate sau un element determinant în procedura de transfer.

Nicio dispoziție din Legea nr. 303/2022 nu instituie obligația Consiliului Superior al Magistraturii de a admite cererea de transfer pentru a permite magistratului să acceadă într-o anumită structură înainte de împlinirea unei limite de vârstă. Dimpotrivă, art. 192 din Legea nr. 303/2022 impune o analiză complexă, în care criteriile obiective - volumul de activitate al instanțelor implicate, gradul de ocupare al schemelor de personal, dificultățile de ocupare a posturilor, situația delegărilor și detașărilor - au o relevanță decisivă. Aceste criterii sunt orientate către protejarea interesului public al bunei funcționări a instanțelor, iar nu către realizarea unor obiective individuale de carieră.

În acest sens, jurisprudența constantă a Înaltei Curți, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, consacră faptul că motivele personale - inclusiv cele legate de carieră, vârstă sau perspective profesionale - trebuie avute în vedere, însă nu constituie, prin ele însele, motive determinante pentru admiterea cererii de transfer. Ele trebuie analizate prin coroborare cu celelalte criterii legale, astfel încât admiterea transferului să nu afecteze buna funcționare a instanțelor implicate.

Aplicând aceste principii în cauză, Înalta Curte constată că secția pentru judecători a analizat motivele personale invocate de reclamant, inclusiv argumentul privind vârsta, însă a apreciat că acestea nu sunt apte să răstoarne raportul de preeminență dintre interesul public și interesul individual, în condițiile în care Tribunalul Harghita se confruntă cu un deficit major de personal, cu un număr foarte mare de posturi vacante și cu dependență de măsuri temporare de delegare și detașare. În acest context, admiterea cererii de transfer ar fi afectat funcționarea instanței, ceea ce justifică prevalența interesului public. Prin urmare, faptul că reclamantul urmează să împlinească vârsta de 45 de ani nu poate constitui un argument juridic pentru admiterea cererii de transfer și nu poate conduce la concluzia că hotărârea contestată ar fi nelegală sau nemotivată.

secția pentru judecători a acționat în limitele marjei de apreciere conferite de lege, iar analiza efectuată este conformă criteriilor prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022 și jurisprudenței relevante. În ceea ce privește celelalte critici formulate de reclamant, Înalta Curte constată că acestea nu sunt apte să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ contestat. secția pentru judecători a motivat în mod suficient și coerent soluția adoptată, expunând rațiunile pentru care cererea reclamantului nu a fost considerată oportună în contextul situației generale a instanțelor implicate. Motivarea hotărârii contestate permite identificarea traseului logic al deciziei și nu relevă elemente de arbitrar sau exces de putere.

În consecință, în cauză nu a fost răsturnată prezumția de legalitate a actului administrativ contestat, iar motivele invocate de reclamant nu sunt apte să conducă la concluzia că hotărârea secției pentru judecători ar fi fost emisă cu exces de putere sau cu încălcarea criteriilor legale. Prin urmare, se impune respingerea ca nefondată a contestației formulate împotriva Hotărârii nr. 632/18.04.2024 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge contestația formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 632 din 18 aprilie 2024 a Consiliului Superior al Magistraturii - secția pentru judecători, ca nefondată. Definitivă. Pronunțată astăzi, 4 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.