ÎCCJ, Secția penală, decizia din 22.01.2026 — cale de atac împotriva deciziei nr. 1143/2025 a Curții de Apel București

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 1143/A din 17 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2025 s-a dispus, în temeiul art. 599 alin. (5) rap. la art. 598 alin. (1) lit. c) teza a I C. proc. pen. respingerea, ca inadmisibilă, a contestației la executare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 442/A/14.03.2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a reținut că, potrivit art. 598 C. proc. pen., contestația la executare poate fi formulată doar în cazuri strict și limitativ prevăzute de lege, printre care și situația în care există o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau o împiedicare la executare.

În acest caz, competența de soluționare aparține instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută. Noțiunea de "nelămurire" este definită ca o neclaritate sau imprecizie a dispozitivului hotărârii, iar contestația este admisibilă doar dacă această neclaritate nu poate fi lămurită prin considerentele deciziei. Curtea a apreciat că susținerile contestatorului nu se încadrează în acest caz, deoarece hotărârea este clară și permite executarea fără dificultăți, neexistând o veritabilă nelămurire în sensul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.. subliniind că legea prevede expres și limitativ cazurile în care poate fi formulată contestația la executare, tocmai pentru a proteja principiul stabilității raporturilor juridice și autoritatea de lucru judecat.

Curtea a reținut că, prin cererea formulată, contestatorul urmărește să redeschidă discuții asupra unor aspecte deja soluționate definitiv prin hotărârea de condamnare, ceea ce echivalează cu o cale de atac mascată împotriva unei hotărâri definitive. Or, contestația la executare nu poate fi folosită pentru a repune în discuție legalitatea sau temeinicia hotărârii și nici pentru a modifica soluția pronunțată, inclusiv sub aspectul cuantumului pedepsei. În concluzie, contestația la executare este un instrument procedural destinat exclusiv rezolvării incidentelor apărute în faza de executare, fără a afecta autoritatea de lucru judecat. În cauză, nemulțumirea condamnatului vizează, în esență, pedeapsa rezultantă, aspect ce nu poate fi analizat pe această cale.

Împotriva deciziei penale nr. 1143/A din 17 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2025 persoana condamnată A. a formulat prezenta cale de atac, fără a o motiva, în ultimul cuvânt susținând că instanța de apel nu a indicat modalitatea de executare a restului pedepsei care urmează a fi executat pentru infracțiunea care nu a fost prescrisă. Examinând admisibilitatea căii de atac formulate de persoana condamnată A., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente: În conformitate cu dispozițiile art. 598 alin. (1) din C. proc.

pen., împotriva executării hotărârii penale se poate face contestație, printre altele, când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare (lit. c), competentă să dea o rezolvare contestației la executare fiind în acest caz, potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege, instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Totodată, teza finală a art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. prevede că, în cazul în care nelămurirea privește o dispoziție pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție. Așadar, instanța care a pronunțat hotărârea care se execută, în înțelesul art. 598 alin. (2) din C. proc.

pen., poate fi prima instanță de judecată, dacă nelămurirea vizează o sentință, sau, după caz, instanța de apel ori de recurs în casație, când aspectul ce se urmărește a fi clarificat face parte din dispozitivul unei decizii. Pe de altă parte, reglementând procedura la instanța de executare, art. 597 din C. proc. pen. stabilește, în alin. (1) și (6), că, în materia executării pedepsei, competența aparține fie instanței de executare (care, potrivit art. 553 alin. (1) din C. proc. pen., este prima instanță de judecată), fie instanței în a cărei circumscripție se află locul de executare, pentru ca, la alin. (7), să se menționeze că doar hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării pedepsei pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară în termen de 3 zile de la comunicare.

Din interpretarea coroborată a acestor prevederi rezultă că hotărârea pronunțată asupra contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. poate fi atacată doar atunci când se solicită lămurirea unei sentințe date în primă instanță, dar este definitivă în ipoteza în care vizează clarificarea unor dispoziții dintr-o decizie dată în apel sau recurs în casație. Raportând aceste considerente la contestația formulată în cauză, Înalta Curte constată că decizia penală nr. 1143/A din 17 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2025 nu a fost pronunțată de prima instanță, ci de instanța de apel, vizând o nelămurire cu privire la o decizie dată în apel; prin urmare, și hotărârea pronunțată, conform art. 597 alin. (7) din C. proc.

pen., de instanța de apel asupra contestației la executare formulată de persoana condamnată are același regim juridic, fiind, la rândul său, definitivă la data pronunțării. Se reține că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii. În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. Ca atare, atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, intervine sancțiunea procedurală a inadmisibilității. Față de considerentele expuse anterior, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de persoana condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 1143/A din 17 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2025.

Totodată, față de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 377 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de persoana condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 1143/A din 17 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2025. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana condamnată A., în cuantum de 377 RON, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2026.