ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 01 aprilie 2025

Deliberând asupra conflictului de competență de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1502/F din 05 decembrie 2024, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, invocată de instanță din oficiu. În baza art. 50 din C. proc. pen., raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulate de contestatorul-condamnat A. în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că la data de 20.09.2024, contestatorul-condamnat A. a formulat o sesizare către Directorul Penitenciarului București-Jilava cu privire la nelegalitatea stabilirii pedepsei rezultante, așa cum este menționată în MEPI nr. 5804/01.11.2016 emis de Tribunalul București, secția I Penală în baza deciziei penale nr. 1633/A/01.11.2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2012.

La data de 05.11.2024, în urma calificării cererii ca fiind contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) și d) din C. proc. pen., de către contestator, Penitenciarul București Jilava a înaintat Tribunalului București, secția I Penală sesizarea formulată de contestator privind lămurirea deciziei penale nr. 1633/A/01.11.2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2012 și a modului de calcul al pedepsei rezultate aplicate ca urmare a constatării existenței concursului de infracțiuni, pe rolul acestei instanțe fiind înregistrat dosarul nr. x/2024.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) și d) din C. proc. pen., coroborat cu dispozițiile art. 4, 5 și 6 din C. pen.. Au fost depuse la dosar, în fotocopii, mandatul de executare a pedepsei închisorii, fișa de cazier judiciar și deciziile penale la care s-a referit contestatorul.

La data de 18.11.2024, contestatorul-condamnat prin apărător ales a depus la dosar note scrise, prin care și-a precizat cererea inițială în raport de precizările comunicate la solicitarea penitenciarului, apreciind că instanța competentă să soluționeze prezenta cerere este Curtea de Apel București.

La termenul de judecată din data de 03.12.2024, Tribunalul a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale, a pus în discuție excepția, și a rămas în pronunțare cu privire la aceasta.

Analizând actele dosarului prin prisma excepției invocate, s-a reținut că raportat la cazul de contestație la executare invocat de contestatorul-condamnat și față de precizările scrise depuse la dosar, potrivit art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., în cazul prevăzut la art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. contestația se face la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, iar dacă nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel, competența revine instanței de apel.

S-a reținut că în prezenta cauză, contestatorul a invocat existența unei pretinse nelămuriri cu privire la decizia penală nr. 1633/A/1.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, ca instanță de apel, în dosarul nr. x/2012.

Astfel, față de dispozițiile legale anterior enunțate, s-a apreciat că instanța competentă să soluționeze cererea care face obiectul prezentului dosar este Curtea de Apel București.

Pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a Penală cauza a fost înregistrată la data de 16.12.2024.

Prin decizia penală nr. 379/A din 14 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II a penală, s-a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel București, în baza art. 47, art. 50 din C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, iar în baza art. 51 din C. proc. pen., s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus sesizarea instanței ierarhic superioare, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestuia.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei. Conform art. 598 alin. (2) C. proc. pen. în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) (instanța de executare) sau 6 (instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la) instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.

Prin cererea de față, astfel cum a fost precizată ulterior atât oral cât și în scris de către condamnat și apărătorul ales al acestuia, s-a arătat că se impune a fi reanalizată modalitatea de aplicare a sporului de pedeapsă prin decizia penală nr. 1633/A/01.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2012 și, în consecință, să se procedeze la redozarea acestuia.

În esență, a considerat că modalitatea în care a fost aplicat sporul pedepsei închisorii, în două etape în raport de dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen., nu este prevăzută de C. pen., cu atât mai mult cu cât pedeapsa principală pe care condamnatul A. o execută a fost deja majorată cu 1/3 conform dispozițiilor legii speciale. Ca atare, raportat la aceste dispoziții legale, în opinia sa, sporul de pedeapsă după contopirea tuturor celorlalte pedepse ar fi trebuit stabilit la un cuantum de maxim 5 ani, iar nu la un cuantum de 11 ani.

La termenul de judecată din data de 13.03.2025, contestatorul-condamnat a precizat, între altele, că cererea a fost calificată de tribunal ca fiind o contestație la executare întemeiată pe prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., însă nu a susținut niciun moment că ar fi incident acest caz. De asemenea, a arătat că, raportat la motivele invocate în cerere, așa cum a arătat de fiecare dată și în celelalte demersuri efectuate anterior cu privire la acest aspect, în cauză nu este incident art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., ci este vorba despre o cauză de micșorare a pedepsei, conform art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., caz în care, în opinia sa, curtea de apel este competentă material să soluționeze cererea în primă instanță.

În contextul celor arătate, în raport cu aspectele învederate de contestatorul condamnat și prevederile legale susmenționate, s-a constatat că cererea formulată de condamnatul A. este o contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., și nu pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cum eronat a apreciat tribunalul.

Prin urmare, în măsura în care condamnatul a apreciat că rezolvarea situației sale juridice se poate realiza de către instanța de executare, cel mult, cererea acestuia ar putea fi calificată doar pe temeiul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (după cum, de altfel, a precizat expres avocatul ales la termenul din 13.03.2025), situație în care, conform art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., competența de soluționare în primă instanță aparține tribunalului ca instanță de executare, iar nu curții de apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, fiind stabilit termen pentru soluționare la data de 07 martie 2025.

Examinând conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul București și Curtea de Apel București cu privire la competența de soluționare a cauzei privindu-l pe contestatorul A., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București pentru următoarele considerente:

Prioritar, Înalta Curte notează că în fapt, contestatorul-condamnat nu a invocat nicio nelămurire cu privire la dispozitivul deciziei penale nr. 1633/A/01.11.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția II Penală, în dosarul nr. x/2012, prin cererea formulată condamnatul a solicitat a fi reanalizată modalitatea de aplicare a sporului de pedeapsă stabilit și redozarea acestuia, iar ulterior, apărătorul ales al acestuia a precizat că este vorba despre incidența unei cauze de micșorare a pedepsei, conform art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., acesta fiind temeiul legal al contestației la executare formulate.

Așadar, contestatorul a invocat aspecte de fond ce țin de soluționarea dosarului nr. x/2012, fiind aspecte ce vizează o situație care ar putea conduce la micșorarea pedepsei principale aplicate.

Contestația la executare reprezintă un mijloc procesual cu caracter jurisdicțional prin intermediul căruia pot fi soluționate doar incidente ivite cu ocazia punerii în executare și, respectiv, pe parcursul executării unei hotărâri judecătorești penale.

Conform dispozițiilor art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., se poate face contestație împotriva executării unei hotărâri penale în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Ultimul caz de contestație la executare reglementat la art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., vizează situațiile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care, fie pedepsele aplicate nu se mai execută (întrucât a intervenit amnistia, prescripția executării pedepsei, grațierea, decesul persoanei condamnate), fie au intervenit modificări în sensul micșorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau se execută. Această ultimă ipoteză, "orice cauză de micșorare a pedepsei", cuprinde apariția unei împrejurări ulterioare ce produce efecte asupra pedepsei individual determinate aplicate persoanei condamnate prin hotărârea definitivă, fiind exclusă posibilitatea unei reindividualizări judiciare a aceleiași sancțiuni penale.

În ceea ce privește instanța competentă să soluționeze contestația la executare, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), respectiv instanța de executare sau instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere, corespunzătoare în grad instanței de executare. Competența prevăzută de art. 598 alin. (2) C. proc. pen. nu este alternativă, ci este determinată de situația celui condamnat la data formulării contestației la executare (dacă se află sau nu deținut în cursul executării pedepsei).

Așadar, coroborând dispozițiile art. 597 alin. (1) din C. proc. pen., art. 598 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere motivele invocate, Înalta Curte constată că soluționarea contestației la executare formulată de contestatorul A. aparține instanței de executare, respectiv Tribunalul București.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privindu-l pe contestatorul A. în favoarea Tribunalului București, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției, iar în temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Tribunalului București, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 aprilie 2025.