ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.04.2025

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
03.04.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 03 aprilie 2025

Asupra conflictului de competență de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1144/2024 din 26 iunie 2024 pronunțată de Judecătoria Bacău, secția Penală, în baza art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. în referire la art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. raportat la art. 50 din C. proc. pen. s-a admis excepția de necompetență a Judecătoriei Bacău, invocată din oficiu și s-a declinat Judecătoriei Sector 1 București competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare, formulată de persoana condamnată A., deținut la momentul formulării cererii în Penitenciarul Bacău, în referire la sentința penală 472 din 15.06.2023 în dosar nr. x/2022 al Judecătoriei Sector 1 București definitivă prin Decizia 98/A/29.01.2024 a Curții de Apel București.

Pentru a dispune în acest sens, a menționat că la termenul de judecată din data de 25.06.2024 instanța a solicitat lămuriri cu privire la cererea formulată, după punerea în discuție contradictorie s-a stabilit că se invocă o nelămurire cu privire la sentința penală nr. 472 din 15.06.2023 în dosar nr. x/2022 al Judecătoriei Sector 1 București definitivă prin Decizia 98/A/29.01.2024 a Curții de Apel București. Din oficiu s-a invocat excepția necompetenței, apreciindu-se că atât în cazul unei nelămuriri cât și în cazul unei împiedicări, competența aparține instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută.

Instanța a constatat că nelămurirea invocată urmare a sesizării condamnatului poate fi clarificată pe calea unei contestații la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

În opinia petentului, instanța care i-a stabilit pedeapsa rezultantă a avut în vedere concursul de infracțiuni și nu existența mai multor acte materiale ale unei singure infracțiuni continuate, aplicând greșit sporul de o treime, apreciind prea aspră și individualizarea modalității de executare.

Din fișa de cazier judiciar și din considerentele hotărârii contestate, nu rezultă modificări ale situației juridice a petentului.

Prin sentința penală nr. 250 din data de 05.03.2025 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București, în baza art. 50 din C. proc. pen., rap. la art. 598 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din C. proc. pen., s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București invocată din oficiu.

S-a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulate de petentul condamnat A., deținut la momentul formulării cererii în Penitenciarul Bacău - în favoarea Judecătoriei Bacău.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență cu Judecătoria Bacău și dispune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță ierarhic superioară comună, în vederea soluționării conflictului de competență.

În acest sens, s-a reținut că petentul A. a invocat motive ce țin de modificarea pedepsei și nu aspecte care s-ar circumscrie cazului de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., astfel cum au fost detaliate în cererea formulată. Pentru a fi incident cazul prevăzut la art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. nelămurirea trebuie să fie cu privire la limitele în care se execută hotărârea, și nu asupra temeiurilor de drept ori a limitelor de pedeapsă sau a formei de executare.

Astfel, s-a menționat că în situația de față petentul a solicitat printre altele și deducerea unor perioade precum si aplicarea dispozițiilor privind infracțiunea continuată, aspecte care, în opinia instanței, se încadrează la cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., atunci când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Analizând excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 București prin raportare la aspectele arătate mai sus și la dispozițiile art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. care prevăd că, în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d) al aceluiași articol cererea se introduce, după caz, la instanța de executare ori la instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere, iar în cazul prevăzut la lit. c) la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, instanța o consideră întemeiată. Mai mult, în susținerea acestei soluții are în vedere că la data formulării cererii persoana condamnată se afla încarcerată în Penitenciarul Bacău și se află în executarea unei pedepse cu închisoarea.

Fiind învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, în temeiul art. 51 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Bacău.

Potrivit art. 51 alin. (1) din C. proc. pen., când două sau mai multe instanțe se recunosc competente a judeca aceeași cauză ori își declină competența reciproc, conflictul pozitiv sau negativ de competență se soluționează de instanța ierarhic superioară.

Conform art. 51 alin. (2) din C. proc. pen., instanța ierarhic superioară comună este sesizată, în caz de conflict pozitiv, de către instanța care s-a declarat cea din urmă competentă, iar în caz de conflict negativ, de către instanța care și-a declinat cea din urmă competența.

În acest sens, se constată, că cererea formulată de contestatorul A. are ca obiect contestația la executare, solicitând să îi fie deduse un număr de 126 zile din pedeapsa pe care o execută, în conformitate cu sentința penală nr. 666/2021 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. x/2021 privind zilele compensatorii conform Legii nr. 167/2017; pentru infracțiunea ce constă în "semnarea în fals a unor instrumente de plată (bilete la ordin)" a fost încadrat greșit la art. 311 alin. (1) din C. pen. în loc de art. 322 alin. (1) din C. pen., iar pentru uzul acestora a fost încadrat greșit la art. 313 alin. (2) din C. pen. în loc de art. 322 alin. (1) din C. pen. aplicarea prevederilor art. 35 alin. (1) din C. pen. pentru infracțiuni săvârșite pentru cele două societăți, deoarece faptele sunt săvârșite în aceeași perioadă de timp și în condițiile prevăzute de art. 35 alin. (1) din C. pen. aplicarea legii mai favorabile pentru a rămâne la executarea pedepsei de 3 ani, precizând că prin sentința penală 175/F/2015 pronunțată de către Tribunalul Bistrița Năsăud definitivă prin decizia penală nr. 699/20.05.2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a stabilit o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare prin contopirea pedepselor de 3 ani și 1 an închisoare conform art. 39 alin. (1) din C. pen.

Potrivit art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dispozițiile art. 597 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. stabilesc competența pentru instanța de executare, respectiv instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Din analiza actelor aflate la dosar, Înalta Curte constată că, cererea formulată de contestatorul A. a fost înregistrată la Judecătoria Bacău la data de 21.02.2024.

Totodată, Înalta Curte reține că incidente sunt dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Prin Decizia nr. 15 din 17 septembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 885 din 22 octombrie 2018, a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că:

"instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate."

În consecință, competența de soluționare a cererii privind contestație la executare, revine instanței de executare corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii.

Înalta Curte reține că la data formulării cererii, contestatorul se afla încarcerat în Penitenciarul Bacău, astfel că instanța competentă este Judecătoria Bacău.

Pentru considerentele ce preced Înalta Curte, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Judecătoriei Bacău, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 360 de RON, va rămâne în sarcina statului.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Judecătoriei Bacău, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 360 de RON, rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 aprilie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă