ÎCCJ, Secția penală, decizia din 02.12.2025 — recurs în casație

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 361/A din data de 13 mai 2025, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia - secția penală, în dosarul nr. x/2022, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 643/2024 pronunțată la data de 10.10.2024 în dosarul nr. x/2022 a Judecătoriei Aiud, s-au hotărât următoarele: În temeiul art. 396 alin. (1) și (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., a fost stabilită pedeapsa de 1 an închisoare față de inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzute de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. În temeiul art. 83 C. pen., a fost dispusă amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 84 C. pen..

În temeiul art. 85 C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Maramureș la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. În temeiul art. 32 alin. (4) din Legea nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune, a fost desemnat ca organ cu atribuții pentru efectuarea supravegherii inculpatului Serviciul de Probațiune Maramureș, căruia i se va comunica o copie a prezentei sentințe la rămânerea definitivă a acesteia.

În temeiul art. 86 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. c)-e) C. pen. să se comunice Serviciului de Probațiune Maramureș. În temeiul art. 404 alin. (3) C. proc. pen., a fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 alin. (1) și (3) C. pen., referitoare la consecințele nerespectării măsurilor de supraveghere și a neexecutării obligațiilor impuse de instanță ori stabilite de lege și la consecințele săvârșirii de noi infracțiuni, constând în revocarea amânării aplicării pedepsei și aplicarea și executarea pedepsei. În temeiul art. 397, art. 19 și art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 1357 și art. 1381 C. civ., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de persoana vătămată B. S.R.L.

și, în consecință, a fost obligat inculpatul A. să achite părții civile B. S.R.L. daune materiale în sumă de 9.800 RON. A fost respinsă cererea părții civile B. S.R.L. privind obligarea inculpatului la plata de cheltuieli de judecată. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.240 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În esență, în fapt, s-a reținut că inculpatul, la data de 05.03.2021, în scopul primirii în folosință a pensiunii situate în comuna Livezile, județul Alba, aparținând societății B. S.R.L. fără a achita cea de a doua tranșă în cuantum de 5.000 RON, din chiria de 17.800 RON, a modificat documentul electronic (ordinul de plată) generat cu ocazia efectuării plății primei tranșe prin modificarea datei (în sensul indicării datei de 05.03.2021) și a numărului de referință și a transmis reprezentantului societății B. S.R.L.

(numitul C.) documentul astfel obținut, fără a efectua viramentul sumei de 5.000 RON. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a exercitat calea de atac a apelului inculpatul A.. Prin decizia penală nr. 361 din data de 13 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penală nr. 643/2024 pronunțată la data de 10.10. 2024, în dosarul nr. x/2022, al Judecătoriei Aiud. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul apelant la plata către stat a sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel. Decizia penală nr. 361 din data de 13 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a fost comunicată către Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data de 15.05.2025, părții civile B. S.R.L.

la data de 23.05.2025 și 20.05.2025 și recurentului inculpat A. la data de 20.05.2025. Pentru inculpatul A. termenul s-a împlinit la data de 20.06.2025, în conformitate cu art. 269 alin. (2) și (4) din C. proc. pen. Împotriva deciziei penale nr. 361 din data de 13 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a declarat recurs în casație inculpatul A. la data 20.06.2025. Cererea de recurs în casație a fost comunicată către parte civilă B. S.R.L. la data de 01.07.2025 și 30.06.2025 și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data de 25.06.2025. În cauză, nu au fost depuse concluzii scrise. Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc.

pen., la data de 07.10.2025. În cuprinsul cererii de recurs în casație formulată, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prev de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și în temeiul art. art. 448 alin. (1), pct. 2 lit. a) raportat la art. 16 lit. b) din C. proc. pen., achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., având în vedere faptul că fapta nu este prevăzută de legea penală. De asemenea, în temeiul art. 441 C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării dispozițiilor sentinței penale nr. 643/2024 pronunțată de Judecătoria Aiud.

În esență, a susținut că în mod nelegal, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au dat o greșită interpretare probelor administrate, reținând în mod eronat faptul că acțiunile sale întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, în condițiile în care prin raportare la materialul probator nu se poate reține că sunt întrunite elementele de tipicitate ale acestei infracțiuni. Aceste critici se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. Prin prezentul recurs, instanța este învestită ca, în acord cu dispozițiile legale, să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională în mod real, pe baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză și avute în vedere prin hotărârea atacată, în acest sens, indicând dispozițiile art. 103 alin. (2) C. proc.

pen. Decizia instanței de judecată asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului trebuie să fie motivată, cu trimitere la toate probele evaluate, inclusiv administrate în faza urmăririi penale. De asemenea, instanța de judecată trebuie să motiveze reținerea anumitor probe și înlăturarea altora, putând considera relevante și convingătoare numai anumite probe, indiferent de numărul și natura acestora față de probele înlăturate. Convingerea instanței asupra realității situației de fapt se formează prin examinarea și coroborarea fiecărei probe în raport cu restul probelor, numai în măsura în care acestea ajută la aflarea adevărului. Decizia luată trebuie să fie însă bazată pe raționamente logico-juridice, astfel încât indiferent de probele reținute să confirme o situație clară, de necombătut.

După administrarea întregului probatoriu și evaluarea acestuia, orice îndoială a organelor judiciare în formarea convingerii cu privire răspunderea penală a acuzatului pentru infracțiunea comisă, se interpretează în favoarea acestuia. Principiul "in dubio pro reo", consacrat în art. 4 alin. (2) din C. proc. pen., reprezintă un complement al prezumției de nevinovăție, în strânsă legătură cu atribuțiile organelor judiciare legate de aflarea adevărului în procesul penal. Respectarea acestui principiu este obligatorie, fiind necesară în vederea evitării producerii unor erori judiciare. Dacă în urma evaluării întregului probatoriu administrat în mod legal și loial, rezultă în mod obiectiv dubii, îndoieli rezonabile cu privire la vinovăția acuzatului, organele judiciare sunt obligate să dispună, după caz, clasarea cauzei sau achitarea inculpatului.

În primul rând, a solicitat să se observe absența manoperei frauduloase tipice. Pretinsa "inducere în eroare" constă exclusiv în transmiterea, prin D., a unui ordin de plată cu data și numărul de referință modificate, în practică, locatorii pot verifica ulterior confirmarea plății prin mijloace bancare obișnuite. Neglijența de a efectua aceste verificări relativ simple diminuează verosimilitatea pretinsei erori, iar în aceste condiții, înscrisul prezentat nu poate fi considerat un "mijloc fraudulos apt să producă eroare" în sensul consacrat în jurisprudența Î.C.C.J. (deciziile nr. 153/2022 și 260/2023). De asemenea, se poate constanta și lipsa unui prejudiciu efectiv. Suma de 9.800 RON, reținută ca prejudiciu, reprezintă doar debitul restant din chirie, născut din executarea parțială a contractului.

Conform Deciziei RIL nr. 24/2023, prejudiciul cerut de art. 244 din C. pen. trebuie să fie cert, actual și cauzat direct prin manopera frauduloasă și nu se confundă cu o simplă obligație civilă scadentă. Referitor la prioritatea răspunderii contractuale (principiul ultima ratio), a menționat că litigiul privește executarea unui contract de închiriere (art. 1530-1533 C. civ.), iar sancționarea penală a neplății tranșei nu respectă principiul subsidiarității dreptului penal consacrat de art. 1 din C. pen. și de jurisprudența C.E.D.O. Greșita aplicare a legii materiale se regăsește în faptul că instanța de apel a transformat orice neplată comercială urmată de prezentarea unui document inexact într-o faptă de înșelăciune, fără a stabili elementul subiectiv special, respectiv scopul obținerii unui folos injust și fără a constata existența prejudiciului imediat.

Având în vedere motivele invocate, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și în temeiul art. art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) raportat la art. 16 lit. b) din C. proc. pen., achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. d) și (2) C. pen., având în vedere faptul că fapta nu este prevăzută de legea penală. Prin încheierea din 07 octombrie 2025 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 361/2025 din 13 mai 2025 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia - secția Penală, în dosarul nr. x/2022. S-a trimis cauza Completului 2, în compunere de 3 judecători și s-a acordat termen la data de 02 decembrie 2025 cu citarea recurentului-inculpat, a părții civile și încunoștințarea apărătorului ales al inculpatului.

S-a respins cererea de suspendare a executării deciziei atacate formulată de inculpatul A.. Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată inculpatul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație. Din examinarea cererii de recurs în casație rezultă și îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., precum și a cerințelor de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc.

pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă decizia penală nr. 361 din 13.05.2025 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, domiciliul acestuia, cererea fiind semnată de apărătorul ales, fiind atașată delegația acestuia la dosarul cauzei. Procedând, în aceste coordonate de principiu, la verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., având în vedere motivele de recurs în casație formulate ce vizează faptul că în mod greșit s-a dispus condamnarea întrucât situația de fapt reținută nu se suprapune pe tipicitatea infracțiunii în absența manoperei frauduloase, lipsa unui prejudiciu, invocând totodată, și principiul in dubio pro reo, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate, s-a constatat că se circumscriu, formal, cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc.

pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă, în cursul judecății, nu au fost respectate dispozițiile privind greșita condamnare pentru o faptă ce nu este prevăzută de legea penală. În ceea ce privește solicitarea de suspendare a executării hotărârii formulată, s-a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere disp. art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora instanța care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completul care judecă recursul în casație poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii. Așadar, textul de lege invocat, prevede posibilitatea instanței, care admite în principiu cererea de recurs în casație, să suspende executarea hotărârii, oportunitatea luării acestei măsuri fiind lăsată la aprecierea instanței.

În considerarea acestor dispoziții legale, în raport cu motivele invocate în susținerea cererii de recurs în casație, împrejurările concrete ale cauzei și stadiul procesual al cauzei când se analizează doar îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen., s-a apreciat că nu se justifică suspendarea executării hotărârii atacate. Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc.

pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate. Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Astfel, calea de atac extraordinară a recursului în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante. Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" legiuitorul a avut în vedere atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege". În aceste coordonate de principiu, evaluând prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de inculpatul A. ce a susținut că situația de fapt nu se suprapune pe elementele de tipicitate ale infracțiunii, prin absența manoperei dolosive, lipsa prejudiciului și lipsa inducerii în eroare.

Sub aspectul situație de fapt instanța de apel, cu titlu definitiv, a reținut că în data de 27.02.2021, între inculpatul A., administrator al societății E. S.R.L., pe de o parte, și martorul C., persoana împuternicită ca reprezentant legal al societății B. S.R.L. de către F., pe de altă parte, au avut loc discuții privind închirierea pensiunii deținute de către această din urmă societate în comuna Livezile, județul Alba, cunoscută cu denumirea G., în perioada 05.03.2021-07.03.2021, în vederea organizării unui eveniment muzical. În urma discuțiilor purtate, în data de 29.02.2021, a fost încheiat contractul de închiriere înregistrat sub nr. x/29.02.2021, având ca obiect închirierea întregii pensiuni, compusă din camere de cazare, sală de servire a mesei, sală de conferințe, sală de recreere și parcare, pentru o perioadă de 2 zile, începând cu data de 05.03.2021, ora 12:00, până la data de 07.03.2021, ora 12:00.

Totodată, s-a convenit următoarea modalitate de plată a chiriei în sumă totală de 17.800 RON: 5.000 RON la data de 02.03.2021, 5.000 RON la data de 05.03.2021 până la ora 12:00 și restul de 7.800 RON la data de 05.03.2021 până la ora 19:00.

La data de 02.03.2021, inculpatul a achitat prima tranșă din chirie, în cuantum de 5.000 RON, prin virament bancar efectuat în contul părții civile B. S.R.L., numărul de referință al tranzacției fiind x. Evenimentul ce se dorea a fi organizat de inculpat se desfășura în plină pandemie Covid 19, și cum la data de 5.03.2021 rata de incidență cumulată a cazurilor Covid la nivelul județului Alba era de 4,99%, erau instituite atât la nivel central, cât și local reguli stricte de derulare a întâlnirilor în restaurante, activitatea în interiorul restaurantelor era suspendată, terasele puteau funcționa, dar cu respectarea strictă a măsurilor sanitare, evenimentele private erau interzise în spații închise, masca de protecție era obligatorie.

Atât inculpatul, cât si reprezentanții părții civile aveau cunoștință de incidența acestor dispoziții legale, fiind de notorietate că evenimentele de amploarea celor preconizate de inculpat sunt interzise. Tocmai în considerarea faptului că inculpatul a avut cunoștință despre această împrejurare, martorul C. l-a asigurat că pensiunea fiind izolată și nu vor fi deranjați de organele de poliție. Contrar acestor asigurări, și urmare publicității făcute de inculpat pe rețelele sociale, în data de 05.03.2021, organele de poliție sesizate din oficiu s-au prezentat la pensiune, iar după plecarea acestora, numărul participanților la evenimentul muzical s-a restrâns la cei care achitaseră deja avansul pentru evenimentul muzical.

Inculpatul i-a propus martorului C. să îi achite tranșa de 5.000 RON când vor ajunge o parte din invitați, însă acesta l-a refuzat și i-a solicitat respectarea termenelor de plată din contractul încheiat, menționându-i inculpatului că nu va permite organizarea evenimentului dacă nu achita suma de 5.000 RON, până la ora 12:00, iar A. a recurs la emiterea unui înscris falsificat pe care i l-a transmis martorului pe aplicația D.. Astfel, în scopul de a i se permite derularea evenimentului programat și fără a dispune de resursele financiare necesare, inculpatul A., cu bună știință, a modificat documentul electronic care atesta efectuarea primei tranșe, modificând data plății, din 02.03.2021 în 05.03.2021, și numărul de referință al tranzacției, din x în y, fiind menținută precizarea cu privire la virarea sumei de alți 5.000 RON, document pe care ulterior l-a trimis martorului C., prin intermediul aplicației D., fără ca în realitate să se efectueze vreun virament bancar către partea civilă B. S.R.L.

Ulterior, la data de 06.03.2021, inculpatul a mai achitat, în numerar, martorului H., angajat al pensiunii, suma de 3.000 RON, în trei tranșe a câte 1.000 RON. La data de 07.03.2021, în cursul dimineții, inculpatul și participanții la evenimentul muzical au eliberat pensiunea. Așadar, sintetizând, în data de 05.03.2021, în scopul primirii în folosință a pensiunii situate în comuna Livezile, județul Alba, inculpatul A., fără a achita în mod real cea de a doua tranșă în cuantum de 5.000 RON din chiria de 17.800 RON, a modificat documentul electronic, ordinul de plată, generat cu ocazia efectuării plății primei tranșe prin modificarea datei, în sensul indicării datei de 05.03.2021 și a numărului de referință, în sensul indicării numărului y și a transmis reprezentantului societății B. S.R.L., martorului C., documentul astfel obținut, fără a efectua viramentul sumei de 5.000 RON.

Înalta Curte are în vedere că latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., elementul material constă în acțiunea de "inducere în eroare", de amăgire sau de surprindere a încrederii persoanei care are deținerea unui bun, respectiv inducerea în eroare presupune acțiunea sau omisiunea unei persoane de a prezenta ca adevărată o faptă mincinoasă ori ca mincinoasă o faptă adevărată, având ca efect crearea unei reprezentări eronate a realității. Or, contrar susținerii inculpatului referitoare la lipsa manoperei dolosive și pretinsa inducere în eroare, Înalta Curte reține că alterarea primului ordin de plată obținut, prin modificarea datei emiterii și numărului de referință a tranzacției, se încadrează în categoria mijloacelor frauduloase la care fac trimitere dispozițiile art. 244 alin. (2) C. pen.

În raport de această bază factuală reținută în cauză, Înalta Curte constată că activitatea recurentului A. constând în inducerea în eroare a determinat o conduită păgubitoare a părții civile B. S.R.L. prin punerea la dispoziția inculpatului a pensiunii cunoscută cu denumirea G., în perioada 05.03.2021-07.03.2021, astfel încât, în cauză sunt întrunite condițiile laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune. Așadar, condamnarea recurentului inculpat A. pentru comiterea infracțiunii înșelăciune a fost urmarea analizei instanței de apel a ansamblului probelor administrate în cauză, iar rolul Înaltei Curți în procedura pendinte nu este unul strict formal, de verificare a considerentelor deciziei penale, ci în baza demersului analitic, instanța de casație verifică, prin raportare la normele de configurare legală a infracțiunii, dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de curtea de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

Înalta Curte reține că, în cauză, elementul material s-a realizat prin inducerea în eroare a reprezentantului societății B. S.R.L. cu privire la efectuarea plății celei de a doua tranșe din chiria convenită, în sumă de 5.000 RON, prin alterarea ordinului de plată întocmit pentru achitarea primei tranșe și transmiterea documentului electronic astfel obținut pentru a face dovada plății, care nu a fost, în fapt, efectuată, urmarea imediată constând în crearea unui prejudiciu în patrimoniul societății B. S.R.L., în speță suma de 5.000 RON, reprezentând cea de a doua tranșă din prețul de 17.800 RON convenit pentru închirierea imobilului.

În consecință, raportat la situația de fapt reținută cu titlu definitiv în cauză, fapta concretă reținută în sarcina recurentului inculpat, întrunește condițiile de bază ce caracterizează latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 244 alin. (1) din C. pen., fiind realizată o corespondență deplină între faptele comise, astfel cum au fost reținute de instanța de apel și configurarea legală a infracțiunii, pentru care s-a dispus în cauză condamnarea inculpatului A., așadar, în speță, nefiind incident în cauză, cazul de casare invocat, reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În cadrul acestui demers, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în decizia penală, ci verifică, exclusiv, dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, astfel încât criticile recurentului inculpat, care reiau în fapt apărările formulate în fața celorlalte instanțe, se impun a fi respinse ca nefondate. Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 361/A din data de 13 mai 2025, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia - secția penală, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 753 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 361/A din data de 13 mai 2025, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia - secția penală, în dosarul nr. x/2022. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 decembrie 2025.