Decizia nr. 732/2014 — ÎCCJ, Secția penală — recurs în casație împotriva sentinței nr. 51/2025 a Judecătoriei Mangalia

Asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 51 din data de 19.02.2025, pronunțată de Judecătoria Mangalia, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 336 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. (...) la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. S-a dispus ca pedeapsa să fie executată de inculpatul A. în regim de închisoare, potrivit dispozițiilor art. 60 din C. pen. În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat." Împotriva sentinței penale menționate, în termen legal, a formulat apel inculpatul A.. Prin decizia penală nr. 647/P din data de 30 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel Constanța - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat apelul formulat de inculpatul A., împotriva sentinței penale nr. 51 din data de 19.02.2025, pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul penal nr. x/2023 În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. apelantul inculpat a fost obligat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A., prin apărător ales, avocat B., la data de 27.06.2025 . Inculpatul și-a întemeiat recursul în casație pe cazul prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., susținând, în esență, că în ceea ce privește întrunirea tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, incriminată de art. 336 alin. (1) din C. pen., pentru a se reține existența faptei, astfel cum rezultă din textul de incriminare, interpretat în conformitate cu Decizia nr. 732/2014 a Curții Constituționale, este necesar ca la momentul la care conducătorul auto a fost depistat ca fiind implicat în activitatea de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, îmbibația sa alcoolică să fie peste 0,80 % alcool pur în sânge.

Or, apărarea consideră că nu a fost stabilit momentul "depistării în trafic", având în vedere probele administrate în cauză. Mai mult, apreciază că nu există probe directe care să conducă la ideea că în realitate inculpatul a condus autoturismul. În concret, apărarea a susținut că nu sunt întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii pentru că nu a fost stabilită concentrația de alcool în sânge la momentul depistării în trafic, iar această valoare în prealabil stabilită trebuie să fie superioară valorii de 0,80 g% alcool pur în sânge și, totodată, nu s-a stabilit în mod concret care este momentul consumării infracțiunii.

Astfel, conform situației de fapt reținute în actul de sesizare, mai exact faptul că inculpatul nu a fost depistat în trafic și nici nu a fost stabilit în concret momentul săvârșirii infracțiunii, apărarea a apreciat că nu sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen., întrucât nu s-a stabilit valoarea alcoolemiei din sângele inculpatului la momentul la care a condus autoturismul, iar această împrejurare nu poate fi interpretată în defavoarea acestuia. Totodată, apărarea a susținut că inculpatului i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prin aceea că în încheierea de ședință a fost menționată o altă infracțiune, în sentința penală au fost menționate alte persoane străine de cauză, iar în decizia atacată, aspecte ce nu au legătură cu cauza.

Prin încheierea din 15 octombrie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2023, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 647/P din data de 30 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța - secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023. În esență, s-a reținut că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute la art. 434-438 din C. proc. pen. Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc.

pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 15.10.2025, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Preliminar, Înalta Curte reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc.

pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situațiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare; dacă instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Este de menționat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc.

pen. nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reținută de instanța de apel. Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de către recurentul-inculpat A. ca temei al incidenței dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

vizează, în esență, împrejurarea că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, incriminată de art. 336 alin. (1) din C. pen., întrucât nu a fost stabilită concentrația de alcool în sânge la momentul depistării în trafic, iar această valoare în prealabil stabilită trebuie să fie superioară valorii de 0,80 g% alcool pur în sânge și, totodată, nu s-a stabilit în mod concret care este momentul consumării infracțiunii. În analiza conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte va porni de la situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel, precum și de la încadrarea juridică reținută de aceeași instanță, respectiv art. 336 alin. (1) din C. pen.

Înalta Curte reține că starea de fapt valorificată cu titlu definitiv prin decizia recurată ca întrunind elemetele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe constă în aceea că inculpatul A., la data de 27.08.2021, în jurul orei 16:20, a condus autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, pe str. principală din Stațiunea Costinești, având o îmbibație alcoolică de 2,82 g/l.

Astfel, în esență, în fapt, instanța de apel a reținut că: procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 27.08.2021 atestă intervenția imediată a organelor de poliție la fața locului, în urma sesizării prin 112 privind conducerea unui autoturism de către o persoană aflată sub influența alcoolului, în zona străzii Principale din localitatea Costinești, în fața hotelului C.. Lucrătorii de poliție s-au prezentat la fața locului, ocazie cu care s-a procedat la identificarea conducătorului auto, A., fiind consemnate și declarațiile martorilor oculari (D. și E.), care au relevat conduita periculoasă și starea de ebrietate a acestuia, acestea constituind probe directe privind comiterea faptei.

De altfel, la interpelarea organelor de poliție, chiar inculpatul a relatat că a condus autovehiculul respectiv până în fața hotelului C.. Testarea cu aparatul Drager, la fața locului, a rezultat într-o valoare a alcoolemiei de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior inculpatul fiind condus la Spitalul Municipal Mangalia, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, necesare pentru stabilirea îmbibației alcoolice. Din Buletinul de analiză toxicologică nr. x din 31.08.2021, întocmit de Serviciul Clinic Județean de Medicină Legală Constanța, a rezultat că la ora 17:10, inculpatul A. a avut o alcoolemie de 2,82 g/l alcool pur în sânge, iar la ora 18:10, o alcoolemie de 2,61 alcool pur în sânge, așadar și recoltarea probelor biologice a confirmat prezența unei alcoolemii mult peste limita legală, din date rezultând că această valoare era în scădere la momentul prelevării probelor biologice.

Deși inculpatul neagă că ar fi condus autoturismul, declarațiile martorilor și declarația sa din procesul-verbal de constatare îl indică ca fiind conducătorul vehiculului în momentul săvârșirii faptei, iar declarațiile martorilor propuși în apărare, apropiați ai inculpatului, date în fața primei instanțe (F. și G.) nu exclud posibilitatea conducerii autoturismului de către inculpat, iar probele biologice, testul alcooltest și constatările poliției întăresc această constatare.

În raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă a infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen., corespund faptei reținute în concret în sarcina inculpatului A.. Cu toate acestea, Înalta Curte constată că recurentul inculpat A. a evocat, în argumentarea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc.

pen., chestiuni ce antamează conținutul constitutiv al infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea sa, respectiv al infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen., care însă contravin situației de fapt reținute, cu caracter definitiv, de instanța de apel, susținând, în esență, că tipicitatea obiectivă a infracțiunii nu se realizează, prin aceea că nu s-a stabilit momentul "depistării în trafic" și că nu există probe directe care să conducă la ideea că în realitate inculpatul a condus autoturismul. În aceste condiții, văzând situația de fapt reținută de instanța de apel, anterior expusă, nu se poate considera că lipsesc elementele de tipicitate ale infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen.

pentru care recurentul inculpat a fost condamnat. În această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la modificarea situației de fapt, instanța de apel stabilind cu autoritate de lucru judecat că inculpatul A., la data de 27.08.2021, în jurul orei 16:20, a condus autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, pe str. principală din Stațiunea Costinești, având o îmbibație alcoolică de 2,82 g/l. Înalta Curte apreciază, ca neîntemeiată, critica potrivit căreia nu s-a stabilit valoarea alcoolemiei din sângele inculpatului la momentul la care a condus autoturismul, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În primul rând, instanțele de fond au reținut ca fiind favorabilă legea penală de la data săvârșirii faptei, infracțiunea prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen., având următorul conținut: "conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă." Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 (publicată în M. Of. nr. 69 din 27 ianuarie 2015), a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) din C. pen.

este neconstituțională. Această împrejurare nu are însă drept consecință dezincriminarea faptei prevăzute în art. 336 alin. (1) din C. pen., ci doar o modificare a textului, în sensul înlăturării din cuprinsul său a acestei prevederi neconforme Constituției. Practic, infracțiunea revine la o formă asemănătoare celei anterioare intrării în vigoare a noului C. pen., cea prevăzută în art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002 care incrimina conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Astfel, pentru a se reține existența faptei, așa cum rezultă din textul legal de incriminare, interpretat în conformitate cu Decizia Curții Constituționale nr. 732/2014 este necesar ca la momentul la care conducătorul auto a fost depistat ca fiind implicat în activitatea de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, îmbibația sa alcoolică să fie peste 0,80 g‰.

Contrar susținerilor inculpatului, pentru reținerea tipicității faptei în discuție, nu este absolut necesar să se stabilească valoarea exactă a alcoolemiei la momentul conducerii autovehiculului, fiind suficient să se stabilească existența unei îmbibații alcoolice peste limita legală, singura condiție fiind de a nu exista nici cel mai mic dubiu că la momentul conducerii autovehiculului conducătorul auto ar fi putut avea o îmbibație alcoolică sub limita la care legea penală incriminează această conduită ca infracțiune. Din Buletinul de analiză toxicologică nr. x din 31.08.2021, întocmit de Serviciul Clinic Județean de Medicină Legală Constanța, a rezultat că la ora 17:10, inculpatul A. a avut o alcoolemie de 2,82 g/l alcool pur în sânge, iar la ora 18:10, o alcoolemie de 2,61 alcool pur în sânge.

Ținând cont de valoarea alcoolemiei rezultată din probele biologice (respectiv 2,82 g‰ și 2,61 g‰) și văzând că valoarea alcoolemiei potrivit celei de-a doua probe este mai redusă decât valoarea primei probe, rezultă că alcoolul se afla în faza de eliminare și, prin urmare, la momentul conducerii autovehiculului pe drumul public, putea fi chiar mai ridicată decât alcoolemia rezultată din analiza primei probe biologice. Prin urmare, chiar dacă valoarea alcoolemiei nu a fost determinată pentru momentul în care inculpatul a condus autoturismul, aceasta era, categoric, superioară limitei de la care legea prevede că fapta de a conduce pe drumurile publice este infracțiune, atâta vreme cât recoltarea s-a făcut într-un interval de timp scurt de la momentul depistării, iar ambele probe au indicat valori cu mult peste limita legală.

Situația de fapt stabilită definitiv, rezultată din probatoriul administrat în cauză permite determinarea, în mod cert, a faptului că inculpatul a avut o îmbibație alcoolică peste limita de 0.80 g‰ la momentul conducerii autoturismului pe drumurile publice, moment ce se identifică cu cel al săvârșirii faptei, limită de la care fapta de a conduce vehicule pe drumurile publice este sancționată penal. Așa fiind, prin decizia atacată, în raport cu circumstanțele factuale și mijloacele de probă, analizate coroborat, s-a apreciat corect în sensul că nu există niciun un dubiu referitor la calificarea faptei drept infracțiunea de conducerea pe drumurile publice sub influența alcoolului. Pe de altă parte, instanța de apel a reținut că inculpatul A. a condus autoturismul sub influența băuturilor alcoolice, în jurul orelor 16:20, astfel că nu este întemeiată susținerea potrivit căreia nu a fost stabilit momentul depistării în trafic a acestuia.

Într-adevăr, la momentul sosirii organelor de constatare inculpatul se afla deja staționat, însă instanța de apel a reținut că procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante atestă intervenția imediată a organelor de poliție la fața locului, în urma sesizării prin 112 privind conducerea unui autoturism de către o persoană aflată sub influența alcoolului, în zona străzii Principale din localitatea Costinești, în fața hotelului C., iar fapta se reține a fi săvârșită în jurul orei 16:20, și nu exact la ora 16:20. În plus, chiar instanța de apel a reținut că declarațiile martorilor și declarația inculpatului din procesul-verbal de constatare îl indică pe inculpat ca fiind conducătorul vehiculului în momentul săvârșirii faptei.

În această situație momentul săvârșirii faptei coincide cu momentul consumării infracțiunii. Înalta Curte reamintește că infracțiunea prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen. este o infracțiune de pericol și se consumă în momentul în care vehiculul este condus pe drumul public sub influența alcoolului. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 647/P din data de 30 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța - secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023. În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE OTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 647/P din data de 30 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța - secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2025.