ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 06 iunie 2024

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 59 din 22.03.2023 pronunțată de Judecătoria Babadag, în dosarul nr. x/2022, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (1) și (4) din C. proc. pen. raportat la art. 83 din C. pen., inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, în forma conducerii unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, prevăzută de 335 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

În temeiul art. 83 alin. (1) din C. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei stabilite inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani calculat potrivit art. 84 din C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 85 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a stabilit ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune Tulcea, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;

În temeiul art. 85 alin. (2) lit. g) din C. pen., i s-a impus inculpatului obligația de a nu conduce niciun fel de vehicule pe durata termenului de supraveghere.

În temeiul art. 85 alin. (2) lit. b) C. pen., i s-a impus inculpatului obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei orașului Babadag, județul Tulcea sau al Inspectoratului Școlar Județean Tulcea pe o perioadă de 40 de zile.

În temeiul art. 404 alin. (3) din C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 din C. pen., privind revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere ori a obligației impuse, sau în cazul săvârșirii de noi infracțiuni pe durata termenului de supraveghere.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 600 RON (300 RON reprezentând cheltuieli în cursul urmăririi penale și 300 RON în faza de judecată).

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A..

Prin motivele de apel, inculpatul A. a solicitat, în esență, să se constate că, în cauză, fapta sa nu este prevăzută de legea penală întrucât, în concret, la data depistării sale în trafic, de către organele de poliție, nu avea cunoștință că exercitarea dreptului de a conduce îi era suspendată, sens în care a solicitat achitarea în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., invocând eroarea de fapt.

Totodată, a invocat lipsa tipicității obiective a infracțiunii și a tipicității subiective, solicitând achitarea în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., respectiv inexistența unei suspendări a dreptului său de a conduce.

Prin decizia penală nr. 336/P din 02.04.2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 59 din 22.03.2023 pronunțată de Judecătoria Babadag, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva hotărârii instanței de apel, la data de 08.04.2024, în termen legal, a declarat recurs în casație inculpatul A., prin apărător ales, avocat B., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Astfel, s-a arătat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, în forma conducerii unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, prevăzută de 335 alin. (2) din C. pen.

Sub acest aspect, s-a arătat că potrivit art. 118 alin. (4)

1

din O.U.G. nr. 195/2002, termenul de 30 de zile prevăzut de alin. (4) al aceluiași text de lege, respectiv 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii civile prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva procesului-verbal de contravenție, se calculează pe zile pline, începând cu ora 00

00

a zilei următoare datei la care hotărârea judecătorească a rămas definitivă.

De asemenea, s-a arătat că, potrivit acelorași dispoziții legale, în situația în care termenul se împlinește într-o zi nelucrătoare, acesta se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.

Or, în speță, data începerii zilei următoare este 06.05.2021, iar, termenul de 30 de zile s-a împlinit pe data de 06.06.2021, dată calendaristică care a căzut într-o zi de duminică, ceea ce înseamnă că devin aplicabile dispozițiile tezei a II a ale alin. (4)

1

a art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002, deci inculpatul putea să conducă, inclusiv, pe data de 07.06.2021, motiv pentru care, la data de 06.06.2021, nu a operat suspendarea dreptului de a conduce.

Având în vedere că instanța de fond nu a analizat prevederile art. 118 alin. (4)

1

din O.U.G. nr. 195/2002, acestea reprezentând legea contravențională mai favorabilă, apărarea a solicitat admiterea recursului în casație, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de fond în vederea analizării acestor dispoziții legale, fie reținerea dosarului spre rejudecare de către instanța de control judiciar și achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 alin. 1it. a C. proc. pen. sau art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Totodată, recurentul - inculpat a arătat, că, în cauză, lipsește orice intenție de a comite fapta pentru care a fost condamnat, având în vedere că, la data comunicării sentinței civile nr. 98 din 14.3.2021 a Judecătoriei Babadag se afla plecat din țară, dovada de comunicare a hotărârii instanței civile prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva procesului-verbal de contravenție fiind semnată de către factorul poștal.

Sub același aspect, a subliniat că, în condițiile în care, la data de 06.06.2021, nu se împlinise termenul de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii civile prin care s-a respins plângerea contravențională, nici poliția rutieră nu l-a înștiințat în vreun fel pe inculpat că s-ar fi reluat suspendarea dreptului de a conduce.

Prin urmare, a arătat că, în cauză, nu este îndeplinită nici condiția de tipicitate subiectivă, fapt ce atrage achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a - II-a C. proc. pen.

Prin încheierea din 23 mai 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 336/P din 2 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 6, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru motivele expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În speță, se constată că recurentul inculpat A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând, în esență, că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, întrucât, la data de 06.06.2021, nu operase suspendarea dreptului său de a conduce autoturisme pe drumurile publice, acesta având dreptul de a conduce, conform dispozițiilor art. 118 alin. (4)

1

, teza a- II- a din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, inclusiv, la data de 07.06.2021.

Verificând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în cauză, s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru aceea că, la data de 06.06.2011, a condus pe DJ222, în centrul localității Sarichioi, jud. Tulcea, autoturismul marca Mercedes Benz, cu numărul de înmatriculare x, deși îi fusese suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru perioada 05.06.2021- 02.10.2021, reținându-se că fapta realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, în forma conducerii unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen.

Cu privire la dreptul de a conduce al inculpatului, se observă că acesta a fost suspendat în perioada 05.06.2021 - 02.10.2021, ca urmare a comiterii, la data de 26.10.2020, a unei abateri contravenționale pentru care a fost sancționat în baza procesului-verbal nr. x din 26.10.2020.

Împotriva procesului-verbal de contravenție, inculpatul A. a formulat plângere contravențională, respinsă, ca nefondată, prin sentința civilă nr. 98 din 16.03.2021 pronunțată de Judecătoria Babadag, în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin neapelare la data de 05.05.2021.

Potrivit dispozițiilor art. 335 alin. (2) C. pen., conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Analizând, totodată, dispozițiile legislației speciale privind executarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce se constată că potrivit art. 118 alin. (4) și (5) din O.U.G. nr. 195/2002, în forma în vigoare la data faptelor, suspendarea exercitării dreptului de a conduce se reia de drept începând cu ora 00:00 a zilei următoare celei în care a fost predat permisul de conducere, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care instanța a respins plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției sau a admis-o în parte, menținând sancțiunea contravențională complementară aplicată, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești; predarea permisului de conducere de către contravenient se face personal, prin reprezentant convențional sau prin servicii de curierat, cu aviz de primire, în termenul prevăzut la alin. (4), la serviciul/biroul poliției rutiere, care îl va înainta unității de poliție care îl are în evidență.

Astfel, din interpretarea art. 118 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, rezultă că în ipoteza promovării plângerii contravenționale împotriva procesului-verbal de contravenție prin care s-a aplicat sancțiunea suspendării dreptului de a conduce, în cazul respingerii plângerii, sancțiunea suspendării exercitării dreptului de a conduce se reia în ziua următoare celei în care a fost predat permisul de conducere, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care instanța a respins plângerea.

Prin urmare, în speță, termenul de la care se reia suspendarea dreptului de a conduce se calculează prin raportare la termenul maxim stabilit de legiuitor, de 30 de zile de la momentul la care hotărârea de soluționare a plângerii contravenționale a rămas definitivă, respectiv de la data de 05.05.2021 și s-a împlinit la data de 04.06.2021.

În acest context, Înalta Curte constată că acțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul A., astfel cum a fost descrisă în hotărârea atacată, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, în forma conducerii unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, prevăzută de 335 alin. (2) din C. pen., criticile formulate sub acest aspect de către recurent în calea extraordinară de atac nefiind fondate.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 336/P din 02 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.

Totodată, față de culpa sa procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 336/P din 02 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 iunie 2024.