ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Deliberând asupra recursului în casație formulat de recurentul A., reține următoarele:
Prin Sentința penală nr. 376 din data de 03 martie 2023, pronunțată de Judecătoria Galați în Dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 396 alin. (4) din C. proc. pen. în referire la art. 335 alin. (2) din C. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
În temeiul art. 83 din C. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei stabilite inculpatului A. pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani stabilit în condițiile art. 84 alin. (1) din C. pen. și calculat cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) lit. a) - e) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Brăila, la datele fixate de acesta;
b)să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 404 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 83 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenția inculpatului A. asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
Împotriva Sentinței penale nr. 376 din data de 03 martie 2023, pronunțate de Judecătoria Galați au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și inculpatul A..
Prin Decizia penală nr. 886/A din 20 iulie 2023, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, a desființat, în parte, Sentința penală nr. 376/03.03.2023 a Judecătoriei Galați, înlăturând dispozițiile privind amânarea aplicării pedepsei față de inculpatul A. și, în rejudecare:
A condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen.
În baza art. 91, 92 din C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului A., pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Brăila, la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecta următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile la Consiliul Local Municipal Brăila - Serviciul de utilitate publică, administrare și gospodărire locală Brăila sau la Consiliul Local Municipal Brăila - Serviciul de utilitate publică B..
Conform art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a atras atenția inculpatului că, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor sus-menționate, ori în cazul comiterii de noi infracțiuni, se va revoca suspendarea și se va dispune executarea pedepsei, potrivit art. 96 C. pen.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
A respins, ca fiind nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 376/03.03.2023 a Judecătoriei Galați.
Împotriva Deciziei penale nr. 866/A din data de 20.07.2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casație la data de 21.08.2023 inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
În esență, prin cererea de recurs în casație, recurentul a arătat că motivarea instanței de fond este greșită întrucât obligația de a înmâna permisul de conducere și a nu mai conduce pe drumurile publice îi incumba inculpatului la data rămânerii definitive a hotărârii civile prin care s-a respins plângerea contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție.
Recurentul a susținut că a așteptat comunicarea hotărârii ca să poată formula apel, iar atunci când a fost sancționat de poliție avea dreptul de a conduce.
De asemenea, a apreciat că motivarea instanței de apel este greșită întrucât nesocotește interpretarea legii. A apreciat că nu are relevanță juridică modul de soluționare a cauzei civile prin Sentința nr. 35 din 05.01.2021, pronunțată de Judecătoria Deva deoarece după comunicarea hotărârii avea dreptul de a formula apel, iar la momentul sancționării sentința nu era definitivă.
Analizând recursul în casație declarat de recurentul A. în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.
Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
Așadar, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.
Pe cale de consecință, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.
Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.
În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.
Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.
În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Cazul de casare menționat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei.
Dispozițiile menționate exclud din sfera de analiză a instanței de recurs situația de fapt și modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.
Deopotrivă, prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și, pe această cale, stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.
În raport de considerațiile teoretice expuse anterior, în limitele procesuale menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că starea de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel, în ceea ce-l privește pe recurentul A., constă în aceea că la data de 28.02.2021, în jurul orei 17:05, inculpatul a condus autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x pe strada x din municipiul Galați având dreptul de a conducere autovehicul pe drumurile publice suspendat. Înalta Curte reține că argumentele recurentului, în sensul că Sentința civilă nr. 35 din data de 05.01.2021 a Judecătoriei Deva pronunțată în Dosarul nr. x/2020, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție nr. x/22.01.2020 nu era definitivă la data săvârșirii faptei și prin urmare acesta nu avea obligația de a preda permisul de conducere, nu influențează sub nicio formă tipicitatea obiectivă a infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere pentru care inculpatul A. a fost condamnat în condițiile în care la data săvârșirii faptei, respectiv 28.02.2021, recurentul avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat, aspect care rezulta din Sentința civilă nr. 1734 din data de 30.10.2020 pronunțată de Judecătoria Deva în Dosarul nr. x/2020, având ca obiect anularea aceluiași Proces-verbal de contravenție nr. x/22.01.2020, hotărâre care, la data săvârșirii faptei de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, era definitivă din data de 19.01.2021 și începând cu această dată recurentul avea obligația predării permisului de conducere în vederea executării sancțiunii complementare.
În cauză, Înalta Curte reține că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, astfel cum este incriminată de art. 335 alin. (2) din C. pen.
Astfel, potrivit art. 335 alin. (2) din C. pen. infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere constă în "conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule, tramvaie ori tractoare agricole sau forestiere în România."
Așadar, elementul material al infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere se realizează prin acțiunea de a conduce un vehicul pe drumurile publice pentru care este obligatorie deținerea unui permis de conducere de o persoană care nu are permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte autovehicul, are permisul retras sau anulat sau i-a fost suspendat dreptul de a conduce ori nu are acest drept.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru siguranța circulației rutiere și se reține că această infracțiune este una de pericol abstract, ceea ce semnifică faptul că însăși prezența unui participant la trafic în condițiile descrise de normă este suficientă a atrage aplicarea textului, indiferent dacă acesta a condus doar pentru o perioadă scurtă de timp sau pe o distanță pe care o consideră neglijabilă.
Suprapunând aceste elemente peste starea de fapt reținută de către instanța de apel prin decizia recurată, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere corespund faptelor reținute în concret în sarcina inculpatului. Astfel, verbum regens al infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere pentru care recurentul a fost condamnat este reprezentat de acțiunea de a conduce pe drumurile publice autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x pe strada x din municipiul Galați în condițiile în care dreptul acestuia de a conduce era suspendat.
Recurentul, conducând pe drumurile publice un vehicul fără permis de conducere, în condițiile în care dreptul acestuia de a conduce era suspendat, în data de 28.02.2023, a produs o stare de pericol pentru siguranța circulației rutiere, respectiv pentru siguranța participanților la trafic, urmare imediată ce rezultă din chiar executarea elementului material.
Legătura de cauzalitate între faptele săvârșite de recurent și urmările socialmente periculoase rezultă ex re, din materialitatea faptelor, infracțiunea fiind de pericol abstract.
Prin urmare, Înalta Curte analizează incidența motivului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de recurent exclusiv în limitele lipsei prevederii în legea penală a faptei pentru care a fost condamnat, precum și tipicitatea obiectivă a acesteia, reamintind că statuarea asupra chestiunilor care implică reevaluarea materialului probator nu poate face obiectul acestei căi extraordinare de atac.
Prin raportare la aceste exigențe legale, Înalta Curte reține că criticile recurentului, referitoare la modalitatea în care ar fi rămas definitivă hotărârea civilă prin care a fost respinsă plângerea contravențională și aspectele privind momentul de la care acesta a considerat că îi revine obligația de a preda permisul de conducere, tind la reinterpretarea probelor și la stabilirea unei situații de fapt diferită de cea care a fost valorificată cu titlu definitiv de către instanța de apel, aspect nepermis dată fiind natura juridică a recursului în casație de cale extraordinară de atac exclusiv de drept.
Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 886/A din data de 20 iulie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 886/A din data de 20 iulie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 noiembrie 2023.