ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 767 din data de 13.03.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Sectorului 5 București, în baza art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. raportat la art. 83 din C. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 83 alin. (1) și (3) din C. pen., s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii de 10 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 din C. pen., de 2 ani, de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 85 alin. (1) din C. pen., s-a dispus că pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 404 alin. (3) din C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 935/A din data de 05 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 767 din data de 31.03.2022, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. x/2021.

S-a desființat sentința penală apelată și rejudecând:

În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din C. proc. pen., s-a încetat procesul penal față de inculpatul A. cu privire la infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen. (fapta din data de 09 februarie 2016), ca urmare a împlinirii termenului prescripției generale a răspunderii penale.

S-a înlăturat dispoziția privind obligarea inculpatului, în temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 1.142,3 RON.

Împotriva deciziei penale nr. 935/A din data de 05 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția I penală, a declarat recurs în casație la data de 05.08.2022 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În motivarea cererii de recurs în casație, parchetul a arătat că prin Decizia nr. 358/2022 Curtea Constituțională a reținut că fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, dar nu precizează care sunt efectele deja produse în contextul în care organele judiciare au fost obligate să aplice instituția întreruperii prescripției răspunderii penale, instituție care nu este desființată de către Curtea Constituțională așa cum rezultă din paragraful 74 al deciziei menționate. A arătat parchetul că în același paragraf 74 se precizează că termenele generale de prescripție sunt în continuare constituționale, fără a se arăta expres ce se întâmplă cu termenele prescripției care curg deja în condițiile unei întreruperi, care în perioada 2018-2022 părea predictibilă.

Parchetul a susținut că, dacă considera că în perioada 2018-2022 niciun act de întrerupere a prescripției răspunderii penale nu a produs efecte juridice, Curtea Constituțională avea posibilitatea de a informa că o consecință directă a Deciziei nr. 358/2022 este acest efect, că decizia se va aplica retroactiv tuturor actelor procesuale comunicate suspectului sau inculpatului care au fost interpretate ca acte întreruptive de prescripție, iar în intervalul de timp 2018-2022 nu au operat decât termenele generale de prescripție. Din considerentele Deciziei nr. 358/2022 rezultă un reproș adresat legiuitorului care a refuzat să se conformeze Deciziei nr. 297/2018 și a preferat să lase instanțele să aplice direct considerentele Deciziei nr. 297/2018.

În opinia parchetului dacă organele judiciare au stabilit ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale ne aflăm în situația în care a fost încălcată competența legiuitorului și Decizia nr. 297/2018, deci întreruperea nu ar produce niciun efect juridic, însă, în speță, nu suntem într-o astfel de situație atunci când actul de întrerupere a intervenit în baza considerentelor Deciziei nr. 297/2018, care impunea o astfel de soluție în cazul actelor procesuale esențiale pentru derularea procesului penal ce au fost comunicate suspectului sau inculpatului.

De asemenea, parchetul a considerat că aplicarea directă a considerentelor Deciziei nr. 297/2018 este conformă cu Decizia nr. 358/2022, organele judiciare nebeneficiind de opțiunea legiuitorului de a nu acționa pentru că raportul de drept penal material supus judecații trebuie soluționat, prin interpretarea legii, prin prisma considerentelor deciziilor relevante ale instanței de contencios constituțional în materie.

Parchetul a opinat că dacă Decizia nr. 297/2018 ar fi operat ca o lege ce excludea întreruperea prescripției răspunderii penale prin acte procesuale comunicate suspectului sau inculpatului, ar fi existat o mențiune expresă în considerente în acest sens. Dacă Decizia nr. 358/2022 ar fi operat ca o lege care intervine retroactiv și exclude aplicarea întreruperii prescripției răspunderii penale în perioada 2018-2022, ar fi trebuit să existe o dispoziție expresă în acest sens și o motivare a revirimentului jurisprudențial. Apreciind că considerentele celor două decizii exclud doar actul procesual care nu se comunică suspectului sau inculpatului și cele două decizii sunt considerate omogene de către Curtea Constituțională, atunci în opinia parchetului actul de întrerupere predictibil, act procesual comunicat suspectului sau inculpatului, produce efecte juridice, în baza obligației organelor judiciare de a respecta atât considerentele Deciziei nr. 297/2018, cât și ale Deciziei nr. 358/2022.

Parchetul a precizat că dacă Curtea Constituționala constată neconstituționalitatea unei prevederi legale, aceasta clarifică în considerente ce se întâmplă cu norma respectivă. A arătat că și dacă dispozitivul Deciziei nr. 297/2018 ar fi fost identic cu acela al Deciziei nr. 358/2022, organele judiciare aveau obligația de aplicare obligatorie a considerentelor celei dintâi decizii. Comparația dispozitivelor Deciziei nr. 297/2018 și nr. 358/2022 poate fi coroborată cu mențiunea din paragraful 73 al Deciziei nr. 358/2022, în sensul că lipsa din fondul activ al legislației nu poate privi decât "îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză". S-a menționat că Decizia nr. 297/2018 nu a constatat neconstituționalitatea integrală a art. 155 alin. (1) din C. pen., ci doar a unei părți din acesta, și nici nu s-a pronunțat cu privire la menținerea sau abrogarea expresă a art. 155 alin. (1) din C. pen., ambele decizii considerând că instituția întreruperii prescripției răspunderii penale este conformă cu normele constituționale și că efectele acestei instituții se pot produce doar în limitele considerentelor acestor două decizii până la intervenția legiuitorului.

În ceea ce privește susținerea instanței de apel că lipsa din fondul activ al legislației a art. 155 alin. (1) din C. pen. are drept consecință aplicarea exclusivă a termenului general de prescripție, parchetul a invocat Decizia nr. 1093/2012 a Curții Constituționale, din care rezultă că, și dacă nu am avea o normă de drept în vigoare, se aplică principiile generale de drept. A susținut că o normă juridică în materie penală sau procesual penală nu trebuie să fie în fondul activ al legislației, ci poate produce efecte chiar dacă este abrogată expres în baza unei decizii a Curții Constituționale, în măsura în care nu este vorba despre incriminarea unei infracțiuni, în acest sens indicând Decizia nr. 1086/2007 a Curții Constituționale.

Parchetul a invocat Decizia nr. 1086/2002 prin care Curtea Constituțională a acceptat aplicarea unei soluții legislative anterioare, chiar dacă a intervenit o modificare a acesteia, dacă modificarea nu este conformă cu normele constituționale, apreciind că aceeași este situația și în materia întreruperii prescripției răspunderii penale, instituție supusă unei modificări neconstituționale care a fost corectată prin aplicarea de către organele judiciare a soluției legislative anterioare.

S-a mai arătat că dacă prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 se excludea întreruperea prescripției răspunderii penale prin acte procesuale comunicate suspectului sau inculpatului, în mod expres Curtea Constituțională ar fi motivat de ce sunt excluse astfel de acte de întrerupere, în calitatea lor de efecte ale unei norme care nu se mai află în fondul activ al legislației, dar neexistând un astfel de demers al Curții Constituționale se confirmă teza aplicării directe de către organele judiciare a considerentelor Deciziei nr. 297/2018, considerente opozabile persoanelor acuzate și predictibile și accesibile acestora din momentul publicării Deciziei nr. 297/2018 în Monitorul Oficial.

A menționat că Decizia nr. 297/2018 a produs deja efecte juridice până la momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 358/2022, așa cum rezultă din practica judiciară constantă în care s-a reținut că întreruperea prescripției răspunderii penale operează în baza considerentelor acestei decizii. Decizia 358/2022 reprezintă o situație juridică ce ar putea opera ca o lege nouă ce intervine asupra unor situații juridice care sunt deja consumate potrivit legii vechi și potrivit opiniei parchetului are obligația de a respecta așteptările și previziunile legitime ale părților implicate în procesul penal și situațiile deja consumate potrivit legii vechi. Parchetul a susținut că legea nouă poate interveni în măsura în care situația juridică produce efecte și pe viitor, nu și asupra efectelor deja produse în trecut.

În materia prescripției răspunderii penale, parchetul a observat că a fost recunoscută în practica instanței de contencios constituțional teoria retroactivității autentice ce are drept consecință că dispozițiile de modificare a termenelor de prescripție produc efecte juridice numai pentru situații actuale, încă nefinalizate la date intrării în vigoare a noii legi, făcând referire la Decizia CCR nr. 473/2018 par. 23 final. Atât timp cât actul de întrerupere a produs efecte predictibile pentru persoana acuzată potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, parchetul a apreciat că nu se poate ulterior să se constate că efectele juridice au încetat doar pentru că se constată că o normă, într-o configurație neconstituțională, nu mai este în vigoare.

A opinat că jurisprudența constantă a Curții Constituționale reprezintă și o reflectare conformă a deciziilor CJUE în materia termenului de prescripție, făcând trimitere la deciziile Taricco I, Taricco II și C-379/19.

Parchetul a considerat că dacă am accepta că de la publicarea Deciziei nr. 358/2022 nu a operat niciun act de întrerupere a prescripției răspunderii penale s-ar creat un risc sistemic de impunitate pentru infracțiuni grave de fraudă care aduc atingere intereselor financiare ale UE sau de corupție în general, în condițiile în care infracțiunile respective nu au intrat în uitare socială ca urmare a inacțiunii organelor judiciare, care au respectat soluția oferită de către Curtea Constituțională în ultimul paragraf al considerentelor Deciziei nr. 297/2018, soluție conformă cu practica anterioară a instanței de contencios constituțional.

S-a mai arătat că nu se poate vorbi nici măcar de existența unei practici neunitare a organelor judiciare în materia actului procesual care permite întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale, relevant fiind că, așa cum s-a reținut în cauzele Cristian Borcea împotriva României (pct. 66) și Majkouf și Damjanovic contra Bosniei și Herțegovinei (pt. 66), orice risc de divergență jurisprudențială a fost resorbit, iar de momentul publicării Deciziei nr. 297/2018 a existat o interpretare unică, conformă cu ultimul paragraf din această decizie.

Imposibilitatea întreruperii termenului de prescripție exclusiv prin interpretarea extensivă a paragrafului 73 din Decizia nr. 358/2022, a arătat parchetul că are drept consecință potențială aplicarea doar a termenului general de prescripție, atât în cauze aflate în curs de soluționare, cât și în cauze deja soluționate în cadrul procesual al contestației în anulare prevăzute de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., cu discriminarea condamnaților care au invocat anterior Decizia nr. 297/2018 ca temei al încetării procesului penal.

Parchetul a precizat că desființarea întreruperii prescripției răspunderii penale ca urmare a actelor procesuale comunicate persoanei acuzate nu era o opțiune pe care organele judiciare o aveau la dispoziției în baza Deciziei nr. 297/2018 și chiar dacă s-ar fi apreciat că legea nu prevede, este neclară sau incompletă, exista obligația de a aplica legea și considerentele obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale, adică paragraful 34 al Deciziei nr. 297/2018.

Chiar dacă paragraful 73 din Decizia nr. 358/2022 califică Decizia nr. 297/2018 ca decizie simplă/extremă și consideră că era evident că fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, parchetul a susținut că efectele nu pot ignora realitatea juridică, respectiv la momentul întreruperii prescripției răspunderii penale se aplica direct paragraful 34 din Decizia nr. 297/2018, jurisprudența constantă a Curții Constituționale relevând că instanțele judecătorești au aplicat direct considerente ale deciziilor acesteia, chiar și în situația în care s-a constatat neconstituționalitatea integrală a unei prevederi legale.

Parchetul a precizat că orice decizie a Curții Constituționale nu poate produce efecte decât pentru viitor, inclusiv Decizia nr. 358/2022 care este un act jurisdicțional obligatoriu prin care interpretează un act normativ, art. 155 alin. (1) din C. pen., ce produce efecte juridice la data pronunțării deciziei. Decizia nr. 358/2022, prin înlăturarea tuturor întreruperilor de prescripție a răspunderii penale între 2018 și 2022, produce efecte ca o lege nouă, care se aplică retroactiv, fără însă să fie clare efectele sale și fără să respecte garanțiile de predictibilitate și accesibilitate ale unei legi noi, în condițiile în care acționează ca o lege de interpretare ce intră în contradicție cu legea veche pe care o interpretează.

De asemenea, a menționat că efectele deciziei Curții Constituționale nu pot privi decât actele, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui pe viitor, or paragraful 73 din Decizia nr. 358/2022 ar privi acte din trecut, cărora le aplică reguli noi, fără a se motiva un reviriment jurisprudențial, ci doar prin invocarea unor interpretări care ar fi fost evidente din considerentele Deciziei nr. 297/2018.

În prezenta cauză, după publicarea Deciziei nr. 297/2018, parchetul a arătat că au fost efectuate mai multe acte de procedură printre care: ordonanța din data de 27.07.2020 prin care s-a dispus și confirmat efectuarea în continuare a urmăririi penale față de numitul A., ordonanța din data de 20.09.2021 prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., încheierea din data de 17.12.2021 prin care s-a finalizat camera preliminară, hotărârea în primă instanță din data de 31.03.2022.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., parchetul a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale nr. 935/A din data de 05.07.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Prin încheierea din 01 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 935/A din data de 05 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția I penală, în dosarul nr. x/2021 și a trimis cauza la Completul 5 în vederea soluționării.

Prin încheierea menționată s-a admis în principiu cererea de recurs în casație referitor la cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., respectiv "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal", raportat la susținerile parchetului care aduc în discuție cazul de încetare a procesului penal referitor la intervenția prescripției, ce se subsumează formal cazului de casare invocat.

Analizând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În speță, în limitele procesuale menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că parchetul a susținut că desființarea întreruperii prescripției răspunderii penale ca urmare a actelor procesuale comunicate persoanei acuzate nu era o opțiune pe care organele judiciare o aveau la dispoziție în baza Deciziei nr. 297/2018 și chiar dacă s-ar fi apreciat că legea nu prevede, este neclară sau incompletă, exista obligația de a aplica legea și considerentele obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale, adică paragraful 34 al Deciziei nr. 297/2018. Chiar dacă paragraful 73 din Decizia nr. 358/2022 califică Decizia nr. 297/2018 ca decizie simplă/extremă și consideră că era evident că fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, parchetul a susținut că efectele nu pot ignora realitatea juridică, respectiv la momentul întreruperii prescripției răspunderii penale se aplica direct paragraful 34 din Decizia nr. 297/2018, jurisprudența constantă a Curții Constituționale relevând că instanțele judecătorești au aplicat direct considerente ale deciziilor acesteia, chiar și în situația în care s-a constatat neconstituționalitatea integrală a unei prevederi legale.

În prezenta cauză, după publicarea Deciziei nr. 297/2018, parchetul a arătat că au fost efectuate mai multe acte de procedură printre care: ordonanța din data de 27.07.2020 prin care s-a dispus și confirmat efectuarea în continuare a urmăririi penale față de numitul A., ordonanța din data de 20.09.2021 prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., încheierea din data de 17.12.2021 prin care s-a finalizat camera preliminară, hotărârea în primă instanță din data de 31.03.2022.

Argumentele invocate de parchet în susținerea cererii sale de recurs în casație sunt nefondate pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituționalitatea soluției legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate și, totodată, contrară principiului legalității incriminării, pentru că sintagma are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale (paragraful 31). Această decizie a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanța de contencios constituțional a sancționat unica soluție legislativă reglementată prin dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (aspect statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, paragraful 61). Referirea la soluția legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) și aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (paragraful 72);

De la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74);

Prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reținându-se că norma supusă controlului de constituționalitatea nu este susceptibilă de o aplicare clară și previzibilă în absența intervenției legiuitorului (paragrafele 60, 75).

În dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

În consecință, având în vedere aspectele reținute cu privire la efectele deciziilor Curții Constituționale, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenței unui caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție prevăzute de art. 154 din C. pen.

În sensul celor de mai sus este și Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a Înalte Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală prin care s-a statuat că "Având în vedere delimitarea efectelor prescripției răspunderii penale astfel cum rezultă din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 1.092/2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013) într-un efect principal, reprezentat de înlăturarea răspunderii penale și, respectiv, un efect derivat, de ordin procesual, constând în înlăturarea acțiunii penale, se reține că, la rândul său, întreruperea cursului prescripției răspunderii penale are un efect de drept material, modificând regimul răspunderii penale prin prelungirea intervalului de timp în care statul își poate exercita dreptul de a trage la răspundere penală, și un efect derivat, de ordin procesual, respectiv repunerea organelor judiciare într-un nou termen în care își pot exercita rolul activ, conferit de dispozițiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate.

Cele două efecte nu se confundă și nu sunt reglementate de aceleași categorii de norme legale.

În consecință, nu este posibilă extinderea regulilor referitoare la aplicarea în timp a legii procesuale care reglementează condițiile de legalitate ale actului procedural care constituie cauza la efectul de drept material al întreruperii cursului prescripției. Mai concret, dacă s-ar admite că întreruperea prescripției este reglementată de norme procesuale întrucât cauza ei este un act de procedură, ar însemna să se confunde cauza în sine cu efectul principal constând în întreruperea cursului prescripției penale. Or, așa cum s-a arătat, cauza prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen. (îndeplinirea unui act de procedură) are ca efect de drept material întreruperea termenului de prescripție, care produce consecința prelungirii termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală.

Așadar, nu pot fi extinse dispozițiile procesuale care reglementează cauza (actul de procedură) la întreaga instituție a întreruperii cursului prescripției, efectul acesteia fiind prevăzut în mod distinct de legea penală de drept material și constând în prelungirea termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală."

Înalta Curte constată că pentru fapta inculpatului A. s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. Astfel, potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., "prescripția înlătură răspunderea penală", atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt îndeplinite.

Se reține din decizia recurată că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că la data de 09.02.2016, în jurul orei 01:00, a condus autovehiculul marca x cu nr. de înmatriculare x, pe str. x, din sectorul 5 al municipiului București având în sânge o îmbibație alcoolică superioară limitei de la care fapta devine infracțiune, respectiv 1,65 g ‰ conform concluziilor raportului de expertiză medico-legală de recalculare a alcoolemiei efectuat în cauză.

Înalta Curte constată că pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge limitele de pedeapsă prevăzute de lege sunt închisoare de la 1 an la 5 ani și, prin urmare, termenul de prescripție incident în cauză este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., și anume de 5 ani, care a început să curgă de la data săvârșirii faptei, respectiv 09 februarie 2016 și s-a împlinit la data de 08 februarie 2021, nefiind nici suspendat conform art. 156 alin. (1) din C. pen. pe durata celor 60 de zile de stare de urgență din perioada 16 martie 2020 - 14 mai 2020, ca urmare a Decretelor Președintelui României nr. 195/2020 și nr. 240/2020, aprobate prin Hotărârile Parlamentului României nr. 3/2020 și, respectiv, nr. 4/2020.

Parchetul a mai considerat că dacă am accepta că de la publicarea Deciziei nr. 358/2022 nu a operat niciun act de întrerupere a prescripției răspunderii penale s-ar crea un risc sistemic de impunitate pentru infracțiuni grave de fraudă care aduc atingere intereselor financiare ale UE sau de corupție în general.

În mod evident, această susținere nu are nicio legătură cu infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.

Raportat la cele arătate, Înalta Curte constată că răspunderea penală pentru fapta inculpatului A. a fost înlăturată, prin urmare motivul de casare invocat de către parchet este nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 935/A din data de 05 iulie 2022 a Curții de Apel București, secția I penală.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de parchet, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 935/A din data de 05 iulie 2022 a Curții de Apel București, secția I penală.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2023.