ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 21 mai 2025

Deliberând asupra admisibilității cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A., constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 14/2025 din data de 17 ianuarie 2025, pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș s-au dispus următoarele:

În baza art. 147 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoașterea pe cale incidentală a sentinței penale pronunțate de Tribunal Correctionnel de Paris - 16CH REF în dosar nr. x la data de 13.04.2012, definitivă la data de 04.05.2012, prin care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de 5 ani pentru durata de 9 luni închisoare, suspendare revocată prin decizia din data de 21.11.2014 emisă de Tribunal Correctionnel de Paris - 16CH, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 311-1 și 311-4 C. pen. francez.

În baza art. 335 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A., cu antecedente penale care atrag starea de recidiva postexecutorie internațională, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) și (3) din C. pen.

În baza art. 337 din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 337 din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) și (3) din C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că infracțiunea de conducere a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice au fost comise în concurs real.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele de 9 luni închisoare și 1 an și 6 luni închisoare aplicate prin prezenta, urmând ca inculpatului să-i fie aplicată în final pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare (pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare la care se adaugă 1/3 din pedeapsa de 9 luni închisoare, respectiv 3 luni închisoare), pedeapsă ce va fi executată în regim de detenție.

În baza 274 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1.374 RON (374 RON din etapa urmăririi penale și 1.000 RON din etapa judecății).

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A..

II. Prin decizia penală nr. 179/A din 13 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze penale cu minori, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 14/2025 din data de 17 ianuarie 2025 pronunțate de Judecătoria Negrești Oaș, pe care a menținut-o în totalitate.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat apelantul inculpat A. la plata către stat a sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare în apel.

În fapt instanța de apel a reținut cu autoritate de lucru judecat că "în data de 20.04.2020, orele 22:10-22:20, inculpatul A. a condus autoturismul pe str. din Negrești Oaș, având permisul de conducere suspendat, după care, ulterior identificării în trafic, a refuzat prelevarea probelor biologice pentru determinarea alcoolemiei."

III. Împotriva deciziei penale nr. 179/A din 13 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze penale cu minori, în dosarul nr. x/2023, a declarat recurs în casație inculpatul A. la data de 28.03.2025, prin apărător ales, avocat B., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Recurentul-inculpat a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza I din C. proc. pen., admiterea recursului în casație formulat, casarea deciziei penale recurate, iar pe cale de consecință, achitarea inculpatului pentru cele două fapte de care este acuzat, apreciind că acestea nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât nu întrunesc elementele de tipicitate prevăzute de normele de incriminare.

În esență, în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., a susținut că nu este îndeplinită cerința esențială cu privire la locul săvârșirii infracțiunii, anume aceea de a conduce pe drumurile publice, din moment ce acțiunea inculpatului de a conduce nu s-a consumat pe un drum public, astfel că este afectată tipicitatea obiectivă a faptei.

Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 337 din C. pen. privind refuzul sau sustragerea de la prelevare de mostre biologice, a susținut că nu sunt îndeplinite cerințele esențiale ale infracțiunii.

Astfel, a arătat că cerințele esențiale ale infracțiunii, indiferent de modalitatea în care a fost comisă fapta, constau în aceea ca autorul să fie depistat în trafic conducând pe drumurile publice un vechiul pentru care legea impune obligativitatea deținerii permisului și să îi fi fost explicit solicitată prelevarea mostrelor biologice.

Or, pentru ca acțiunile inculpatului reținute în rechizitoriu să poată constitui acte de refuz, acesta trebuia să fi fost depistat în trafic conducând, iar nu să îi fie solicitat de către organele de poliție în sediul poliției să se supună prelevării de mostre biologice.

În temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen. a solicitat suspendarea în tot a executării hotărârii atacate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 05.05.2025, sub nr. x/2023, fiind repartizată aleatoriu, cu prim termen de judecată pentru examinarea admisibilității în principiu la data de 07.05.2025.

La înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casație a fost legal îndeplinită.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Ministerului Public.

La data de 20.05.2025, a fost depus la dosarul cauzei raportul întocmit de magistratul-asistent raportor, acesta apreciind că cererea de recurs în casație nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen.

În termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.

IV. Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A., conform dispozițiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac care are ca scop asigurarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept în cazurile și condițiile limitativ prevăzute de lege.

Însă, pentru a proceda efectiv la analiza pe fond a chestiunilor de drept invocate, este necesar ca cererea de recurs în casație să îndeplinească condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen.

Examinând aceste condiții în raport cu actele dosarului, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație a fost formulată în termen, însă nu îndeplinește cumulativ condițiile de formă prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 alin. (1) lit. a)-d) și art. 438 din C. proc. pen., referitoare la cerințele prevăzute de lege pentru admiterea în principiu.

În ceea ce privește decizia penală recurată, aceasta se încadrează în categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, în sensul dispozițiilor art. 434 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., fiind pronunțată de o curte de apel, ca instanță de apel.

În raport cu actele dosarului, se constată că cererea de recurs în casație a fost formulată cu respectarea termenului legal de 30 zile, fiind îndeplinită condiția prevăzută la art. 435 din C. proc. pen.

Astfel, hotărârea instanței de apel a fost comunicată inculpatului A. la datele de 18.03.2025 la sediul apărătorului ales și 20.03.2025 la ultimul domiciliu, iar acesta a declarat recurs în casație la data de 28.03.2025 prin apărător ales, avocat B., cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

De asemenea, în cauză au fost respectate dispozițiile art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., inculpatul A. având calitatea procesuală prevăzută de lege pentru a declara recurs în casație și nu sunt incidente prevederile alin. (6) ale aceluiași articol, inculpații declarând apel în cauză, având în vedere că inculpatul a declarat apel în cauză, care i-a fost respins.

Pe de altă parte, se constată că cererea de recurs în casație întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., întrucât cuprinde numele și prenumele recurentului A., hotărârea care se atacă, iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat cererea de recurs în casație și care a atașat împuternicirea avocațială seria nr. x/28.03.2025 .

Însă, în ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită.

Potrivit art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.: Cererea de recurs în casație se formulează în scris și va cuprinde: (…) c) indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora. Totodată, conform art. 440 alin. (2) din C. proc. pen.: Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Așadar, se constată că legiuitorul a instituit în sarcina titularului cererii de recurs în casație obligația de a indica cazul de casare pe care se întemeiază cererea și motivele de recurs în casație (motivarea în fapt și în drept) prin însăși cererea de recurs în casație, sub sancțiunea respingerii cererii ca inadmisibilă, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen.

În acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție care prin încheierea nr. 396/RC din data de 08.12.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, a reținut că: simpla indicare a unui caz de casare dintre cele prevăzute de lege în cererea de recurs în casație nu conduce la constatarea de iure a admisibilității recursului, ci este necesar ca motivele expuse cu privire la cazul de casare invocat să corespundă acestuia.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casație, în ceea ce privește condiția cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că recurentul a invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârea este supusă casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Cu prioritate, se notează că, sintagma "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

În atare condiții, se observă că, deși pe calea recursului în casație promovat, recurentul inculpat A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., esența motivelor sale constă în negarea bazei factuale, reținute cu caracter definitiv de instanța de apel sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. (2) din C. pen. și refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 337 din C. pen., arătând că acțiunea inculpatului de a conduce nu s-a consumat pe un drum public, pe de o parte, iar pe de altă parte, recurentul trebuia să fi fost depistat în trafic conducând, și nu să îi fie solicitat de către organele de poliție în sediul poliției să se supună prelevării de mostre biologice.

Ca atare, prin criticile formulate, recurentul încearcă să acrediteze ideea că nu a săvârșit infracțiunea de conducere a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. (2) din C. pen., și infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 337 din C. pen., pentru care a fost condamnat (solicitând achitarea), tinzând, în realitate, la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecința stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reținute prin decizia instanței de apel, ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casație, care, potrivit art. 433 din C. proc. pen., se limitează exclusiv și în condițiile prevăzute de lege, la verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte subliniază că, pe calea cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate proceda la reinterpretarea materialului probator aflat la dosar cu consecința stabilirii unei alte baze factuale, care să conducă la achitarea inculpatului pentru infracțiunile de care este acuzat, așa cum a solicitat recurentul, evaluarea materialului probator fiind un atribut ce aparține exclusiv instanței de fond și, respectiv, instanței de apel.

Așadar, întrucât motivele prezentate de recurent nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare indicat expres prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și nici a altui caz de casare dintre cele reglementate de art. 438 alin. (1) din același cod, cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. nu este îndeplinită.

Cât privește cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, se observă că potrivit art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., instanța care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completul care judecă recursul în casație poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii.

Așadar, textul de lege invocat prevede posibilitatea suspendării executării hotărârii atacate numai în situația în care se admite în principiu cererea de recurs în casație.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen., motiv pentru care, va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 179/A/2025 din data de 13 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 179/A/2025 din data de 13 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 mai 2025.