ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 17 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 3003 din 01.11.2024 a Judecătoriei Sectorului 4 București, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere în stare de recidivă postcondamnatorie (faptă săvârșită la 28.06.2024).

În temeiul art. 104 alin. (2) C. pen., a fost revocată liberarea condiționată din executarea pedepsei de 6 ani și 20 zile închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 3104/08.12.2020 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. x/2020, definitivă prin necontestare la 22.12.2020, și s-a dispus executarea restului de pedeapsă de 538 zile închisoare.

În temeiul art. 104 alin. (2) C. pen. rap. la art. 43 alin. (1) C. pen., s-a adăugat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare stabilită în cauză la restul de pedeapsă rămas neexecutat, de 538 zile închisoare, pentru care s-a dispus revocarea liberării condiționate, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an, 6 luni și 538 zile închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa închisorii și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) și o) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate B., la mai puțin de 300 m și dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate C., la mai puțin de 300 m, pe o perioadă de 5 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 45 alin. (4) C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) și o) C. pen., pe o perioadă de 5 ani aplicată în cauză, perioada deja executată, de la 03.07.2024 la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) și o) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate B., la mai puțin de 300 m și dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate C., la mai puțin de 300 m, de la rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 72 C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului A., durata reținerii și a arestării preventive, de la 28.06.2024 la zi.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen.. raportat la art. 399 alin. (1), (4) C. proc. pen.., a fost menținută măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul A.. A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, formulată de inculpatul A..

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că, în drept, fapta inculpatului A., constând în aceea că, la data de 28.06.2024, în jurul orei 00:15, a condus pe drumurile publice autoturismul marca D., cu numărul de înmatriculare x, din direcția Șos. Berceni către Bd. x, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii a fost realizat prin acțiunea inculpatului de a conduce pe drumurile publice autoturismul marca D., cu numărul de înmatriculare x, deși cunoștea faptul că nu deține permis de conducere. Urmarea imediată o reprezintă atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice și crearea unei stări de pericol pentru circulația pe drumurile publice. Infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este una esențialmente de pericol, iar legătura de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul socialmente periculos - punerea în pericol a siguranței circulației pe drumurile publice - rezultă din însăși săvârșirea faptei (ex re). Locul comiterii infracțiunii, "pe drumurile publice", ca element constitutiv cerut de norma de incriminare este întrunit, inculpatul săvârșind activitatea infracțională circulând din direcția Șos. Berceni către Bd. x.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa cu intenție directă, în accepțiunea art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., prevăzând rezultatul faptei sale și urmărindu-l. Astfel, forma de vinovăție a intenției directe rezultă din aceea că, deși inculpatul avea cunoștință că nu posedă permis de conducere, a condus acel autoturism pe drumurile publice, prevăzând în momentul punerii autoturismului în circulație starea de pericol pe care o va crea.

Totodată, analizând fișa de cazier judiciar a inculpatului, instanța a constatat că acesta a săvârșit fapta dedusă judecății în stare de recidivă postcondamnatorie, conform art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (1) C. pen. Astfel, prin sentința penală nr. 3104/08.12.2020 a Judecătoriei Sectorului 4 București, pronunțată în dosarul nr. x/2020, definitivă prin necontestare la data de 22.12.2020, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 6 ani și 20 zile închisoare. Executarea pedepsei a început la 14.06.2018, urmând a expira la termen la 03.07.2024, inculpatul fiind însă liberat condiționat la 12.01.2023, cu un rest neexecutat de 430 zile închisoare, rest rezultat în urma scăderii a 108 zile considerate executate suplimentar ca măsură compensatorie, conform Legii nr. 169/2017.

Având în vedere decizia Curții Constituționale nr. 242/2021, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în interpretarea dată prin decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în conformitate cu care dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 nu reprezintă o normă de drept penal material, ci o normă care reglementează în materia executării pedepselor, instanța de fond a constatat că pentru pedeapsa de 6 ani și 20 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3104/08.12.2020 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. x/2020, definitivă prin necontestare la 22.12.2020, din care inculpatul A. a fost liberat condiționat la 12.01.2023, restul rămas de executat este de 538 zile (430 zile+108 zile).

S-a constatat că fapta care face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită în intervalul de timp cuprins între acordarea liberării condiționate și împlinirea duratei pedepsei.

Astfel, potrivit art. 41 alin. (1) C. pen., există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an și până la reabilitare sau la împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare, fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru reținerea stării de recidivă postcondamnatorie.

Prin urmare, constatând că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, precum și condițiile răspunderii penale, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., instanța de fond a stabilit în sarcina inculpatului A. o pedeapsă pentru fapta de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

La individualizarea sancțiunii, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C. pen., incidența circumstanțelor atenuante sau agravante, reținând aplicabilitatea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Drept urmare, având în vedere gravitatea concretă a infracțiunii, împrejurările și scopul comiterii acesteia, antecedentele penale și necesitatea responsabilizării inculpatului și îndreptării acestuia, în vederea atingerii scopului educativ și preventiv al pedepsei, instanța de fond a aplicat acestuia o pedeapsă cu închisoarea orientată spre mediu, ținând seama și de circumstanțele sale personale, pentru a reflecta toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, dându-se relevanță și principiului proporționalității între gravitatea faptei comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului. S-a reținut că inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală, acesta perseverând pe cale infracțională (astfel cum a reieșit din fișa de cazier judiciar).

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul A..

Prin motivele de apel, inculpatul A. a susținut că hotărârea atacată este nemotivată prin raportare la cererile și apărările formulate prin concluziile scrise, iar, din perspectiva ignorării concluziilor scrise, instanța de fond a încălcat dreptul său la un proces echitabil și dreptul la apărare.

În continuare, apelantul a susținut că instanța de fond a făcut o greșită încadrare juridică a faptei dedusă judecății și a pronunțat, în consecință, o pedeapsă nelegală, iar individualizarea judiciară a pedepsei pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere este greșită, întrucât se ține cont de antecedentele penale, de perseverența infracțională, dar nu și de efortul său real și susținut de reintegrare socială, dovedit prin înscrisurile în circumstanțiere, care au rămas neanalizate.

S-a mai arătat că, în mod greșit, instanța de fond a generat un efect retroactiv deciziei Curții Constituționale nr. 242/2021, considerând că, potrivit acesteia, zilele câștigate pentru executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare nu mai pot fi scăzute din restul rămas neexecutat cu ocazia liberării condiționate.

De asemenea, apelantul a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea dispozițiilor de art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen.

Întrucât această din urmă solicitare nu vizează în realitate încadrarea juridică a faptei, ci felul recidivei reținute în sarcina inculpatului, instanța de apel a constatat că aceasta reprezintă un motiv de apel, urmând să fie analizată ca atare.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel București a reținut, asemenea primei instanțe, că fapta inculpatului A., constând în aceea că, la data de 28.06.2024, în jurul orei 00:15, a condus pe drumurile publice autoturismul marca D. cu numărul de înmatriculare x, din direcția șos. Berceni către bd. x din București, în condițiile în care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Referitor la motivul de apel care vizează felul recidivei reținute prin hotărârea atacată, s-a reținut că infracțiunea dedusă judecății a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie, conform art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (1) C. pen. Astfel, prin sentința penală nr. 3104/08.12.2020 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. x/2020, definitivă prin necontestare la 22.12.2020, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 6 ani și 20 zile închisoare. Executarea pedepsei a început la 14.06.2018, urmând a expira la termen la 03.07.2024. Inculpatul a fost liberat condiționat la 12.01.2023, la data liberării fiind considerate ca executate suplimentar, ca măsură compensatorie, conform art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, 108 zile de închisoare.

Având în vedere cele statuate prin decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, la data liberării condiționate a fost calculat de către administrația locului de deținere un rest neexecutat de 430 de zile închisoare, rest la stabilirea căruia au fost avute în vedere (fiind scăzute din acesta) cele 108 zile de închisoare considerate ca executate suplimentar conform art. 55

1

din Legea nr. 254/2013.

Acest mod de calcul al restului rămas neexecutat din pedeapsa anterioară a devenit inaplicabil potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 242/2021, pronunțată de Curtea Constituțională, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în interpretarea dată prin decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt neconstituționale.

În considerentele acestei decizii s-a reținut, printre altele, că raționamentul instanței supreme expus în decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 este eronat, întrucât, în intervalul cuprins între data liberării condiționate și data considerării ca executată a pedepsei, nu mai sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 254/2013, ci acelea ale Legii nr. 253/2013. Totodată, s-a statuat că dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 nu reprezintă o normă de drept penal material, astfel că nu este incident în privința lor principiul aplicării legii penale mai favorabile.

Având în vedere considerentele enunțate de Curtea Constituțională în decizia nr. 242/2021 și dat fiind caracterul general obligatoriu al acestei hotărâri, care se impune a fi respectat în toate cauzele pendinte la data publicării deciziei, Curtea de Apel București a constatat că prima instanță a conchis în mod judicios că nu pot fi scăzute din restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară cele 108 zile de închisoare considerate ca executate suplimentar conform art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 la momentul liberării condiționate a inculpatului. Potrivit deciziei amintite, prin care, infirmându-se interpretarea dată de instanța supremă prin decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, s-a stabilit că după momentul liberării condiționate nu își mai găsesc aplicarea dispozițiile Legii nr. 254/2013 (prin urmare nici cele ale art. 55

1

din această lege), autoritatea de lucru judecat a hotărârii de liberare condiționată, invocată de inculpat în sprijinul primului motiv de apel, acoperă în mod exclusiv chestiunea îndeplinirii condițiilor pentru acordarea acestei liberări, fără să se extindă asupra calculului restului rămas neexecutat din pedeapsa anterioară (pe care, de altfel, nici nu îl realizează instanța care dispune liberarea condiționată, ci administrația locului de deținere).

În consecință, în mod corect, s-a reținut în hotărârea apelată că acest rest este în cuantum de 538 de zile de închisoare, respectiv perioada efectivă dintre data liberării condiționate (12.01.2023) și data la care s-ar fi împlinit durata pedepsei anterioare (03.07.2024). Cum fapta dedusă judecății (datând din 28.06.2024) a fost săvârșită anterior împlinirii acestei durate și, deci, înainte de considerarea ca executată a pedepsei anterioare, în cauză sunt aplicabile dispozițiile referitoare la recidiva postcondamnatorie.

Prin urmare, s-a constatat că primul motiv de apel este nefondat.

În ceea ce privește cel de al doilea motiv de apel, care vizează individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța de control judiciar a constatat că pedeapsa aplicată în fond se constituie într-un tratament sancționator mult prea sever în raport cu pericolul social concret al infracțiunii săvârșite, cu atitudinea procesuală a inculpatului și cu eforturile de reintegrare socială depuse după liberarea din executarea pedepsei anterioare. Astfel, fără a minimaliza periculozitatea socială abstractă a infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptă de natură să pună în pericol siguranța circulației rutiere), instanța de apel a constatat că inculpatul a condus autoturismul la o oră la care traficul nu este intens și nu a provocat evenimente rutiere, fiind oprit la un control de rutină efectuat de organele de poliție. Apoi, pe tot parcursul procesului penal, încă de la momentul opririi în trafic, inculpatul a adoptat o atitudine sinceră și cooperantă, contribuind semnificativ la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. În fine, chiar dacă este cunoscut cu antecedente penale, după liberarea condiționată din executarea pedepsei anterioare inculpatul a făcut eforturi pentru a se reintegra social, din înscrisurile de la dosar rezultând că își câștigă existența în mod licit.

Prin urmare, s-a apreciat că se impune admiterea apelului declarat de inculpat sub acest aspect și, în rejudecare, reindividualizarea pedepsei aplicate acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, astfel încât să fie mai bine reflectate împrejurările favorabile inculpatului, anterior relevate. Având în vedere criteriile oferite de art. 74 C. pen., instanța de apel a constatat că se impune aplicarea unei pedepse orientate mai aproape de minimul special prevăzut de lege, astfel cum a fost acesta redus ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. (privind efectele judecării cauzei în procedura simplificată a recunoașterii vinovăției). În circumstanțele cauzei, instanța de apel a constatat că o pedeapsă de 1 an închisoare este nu numai necesară, dar și suficientă pentru atingerea scopurilor justiției penale.

Având în vedere considerentele expuse, prin decizia nr. 85/A din 23 ianuarie 2025 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2024, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 3003/1.11.2024 a Judecătoriei Sectorului 4 București, secția penală, a fost desființată în parte hotărârea apelată și, rejudecând, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an, 6 luni și 538 de zile închisoare aplicată în primă instanță în elementele sale componente, care au fost repuse în individualitatea lor.

În baza art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. rap. la art. 43 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., s-a aplicat inculpatului A. o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

În baza art. 104 alin. (2) C. pen. rap. la art. 43 alin. (1) C. pen. s-a adăugat restul rămas neexecutat de 538 de zile de închisoare pentru care s-a dispus revocarea liberării condiționate la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 1 an și 538 de zile de închisoare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii apelate care nu contravin prevederilor deciziei.

S-a scăzut din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului durata reținerii și a arestării preventive, de la 28.06.2024 la zi.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a declarat recurs în casație inculpatul A. la data de 22 februarie 2025 (dată e-mail - dosar Î.C.C.J.).

Prin motivele formulate, invocând cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., recurentul inculpat A. a susținut că pedeapsa stabilită prin decizia atacată este nelegală. Sub acest aspect, a arătat că, la 14.06.2018, a început executarea pedepsei de 6 ani și 20 de zile stabilită prin sentința penală nr. 3104 din 08.12.2020 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, definitivă prin necontestare la 22.12.2020, a beneficiat de dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 pentru perioada 14.06.2018-20 decembrie 2019, acumulând un număr de 108 zile considerate ca executate în condiții necorespunzătoare, astfel încât pedeapsa de 6 ani și 20 de zile se consideră executată în cursul lunii martie 2024, conform deciziei nr. 10 din 12 ianuarie 2023 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția Penală, în dosarul nr. x/2022.

S-a învederat că infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză a fost comisă la 28 iunie 2024, așadar, după considerarea ca executată a pedepsei 6 ani și 20 de zile, în stare de recidivă postexecutorie, nu în stare de recidivă postcondamnatorie, cum în mod greșit au stabilit instanța de fond și cea de control judiciar.

Recurentul a susținut că, în mod greșit, instanța de fond și cea de apel au generat un efect retroactiv deciziei Curții Constituționale nr. 242/2021, considerând că, în baza acesteia, zilele câștigate pentru executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare nu mai pot fi scăzute din restul rămas neexecutat cu ocazia liberării condiționate. Chiar dacă s-ar putea considera că vocația sa la numărul de zile considerate ca executate în perioada în care a fost în vigoare legea recursului compensatoriu nu reprezintă un drept substanțial, deci nu este un drept câștigat, de care trebuia să se țină cont la data liberării condiționate, instanța învestită cu judecarea prezentei cauze nu putea modifica hotărârea privind liberarea condiționată, prin care s-a stabilit restul de pedeapsă, întrucât încalcă puterea de lucru judecat a unei hotărâri definitive, precum și principiul securității actelor juridice. În mod clar, restul de pedeapsă stabilit prin sentința penală nr. 1596/23.11.2022 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr. x/2022, definitivă prin decizia penală nr. 10/12 ianuarie 2023 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, este de 430 de zile, iar cursul judecății prezentei cauze nu se poate stabili un rest de pedeapsă mai mare, respectiv de 538 de zile.

Operațiunea de stabilire a restului de pedeapsă nu poate fi făcută decât în cadrul procesului privind o cerere de liberare condiționată până la judecarea definitivă, eventual în calea de atac, și nu poate fi repusă în discuție în cadrul unui proces penal în care se verifică temeinicia acuzației în materie penală pentru o presupusă infracțiune comisă ulterior. Aceasta abordare este în corelație cu principiul securității actelor juridice, care necesită respectarea autorității de lucru judecat, așa încât să nu poate fi rejudecată cauza de liberare condiționată sub niciun aspect, cuantumul restului de pedeapsă putând fi doar diminuat (modificat, deci, în avantajul inculpatului), în cazul unei circumstanțe având un caracter determinant: de exemplu, dacă nu ar fi fost avute în vedere zilele compensatorii pentru detenție în condiții necorespunzătoare, atunci ele ar fi fost scăzute din restul de pedeapsă stabilit prin hotărârea de liberare condiționată.

Curtea de Apel București nu poate recunoaște în anumite limite autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr. 1596 din 23.11.2022 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr. x/2022, definitivă prin decizia penală nr. 10 din 12.01.2023 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, doar pentru susținerea soluției juridice greșite privind reținerea stării de recidivă postcondamnatorie. Principiul securității actelor juridice impune ca la data liberării condiționate să se fi știut când se consideră executată pedeapsa, iar această dată nu se poate modifica ulterior.

Recurentul a susținut că pedeapsa de executat nu este stabilită în limitele legale, pornind de la ilegalitatea modificării restului de pedeapsă și a încadrării juridice greșite: reținerea stării de recidivă postcondamnatorie, în loc de cea postexecutorie. Din această perspectivă, pedeapsa de executat, incluzând și restul de pedeapsă, nu se încadrează în limitele legale, ea fiind excesivă limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă în stare de recidivă postexecutorie.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului în casație și să se asigure conformitatea soluției penale dată în apel cu legea, respectiv să fie determinate limitele de pedeapsă în raport cu reținerea stării de recidivă postexecutorie și să fie ajustată pedeapsa ce se execută în aceste limite.

Prin încheierea din camera de consiliu din 20 mai 2025, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație și s-a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a căi extraordinare de atac, constatându-se îndeplinite condițiile de formă prev. de art. 434-437 C. proc. pen.

S-a reținut în acest sens că decizia nr. 85/A din 23 ianuarie 2025 a Curții de Apel București, secția a II-a penală (dosarul nr. x/2024) a fost pronunțată în apel și poate fi atacată cu recurs în casație, neregăsindu-se printre hotărârile enumerate de art. 434 alin. (2) C. proc. pen.. Cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen.. și îndeplinește condițiile prevăzute art. 436 alin. (1) și alin. (6), art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.. în cuprinsul acesteia fiind menționate numele, prenumele și domiciliul inculpatului, hotărârea care se atacă, iar cererea este semnată de avocatul părții care a exercitat recursul în casație (E., cu împuternicirea avocațială la dosar). Referitor la condiția impusă de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a constatat că recurentul inculpat a invocat cazul reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege).

Înalta Curte a reținut că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Potrivit jurisprudenței instanței supreme, cazul reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. vizează înlăturarea nelegalităților care afectează limitele și natura sancțiunii (pedepse principale, complementare, accesorii, măsuri educative). Aceste prevederi sunt de strictă interpretare și vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermițând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului pedepsei. Aprecierea legalității limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută și menținută prin hotărârea atacată, precum și de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de fond sau de apel.

Conform susținerilor recurentului inculpat, pedeapsa stabilită prin decizia atacată este nelegală, având în vedere că, la 14.06.2018, a început executarea pedepsei de 6 ani și 20 de zile stabilită prin sentința penală nr. 3104 din 08.12.2020 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, definitivă prin necontestare la 22.12.2020, a beneficiat de dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 pentru perioada 14.06.2018-20 decembrie 2019, acumulând un număr de 108 zile considerate ca executate în condiții necorespunzătoare, astfel încât pedeapsa de 6 ani și 20 de zile se consideră executată în cursul lunii martie 2024, conform deciziei nr. 10 din 12 ianuarie 2023 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția Penală, în dosarul nr. x/2022. Drept urmare, infracțiunea dedusă judecății, comisă la 28 iunie 2024, după considerarea ca executată a pedepsei 6 ani și 20 de zile, a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, nu de recidivă postcondamnatorie, cum în mod greșit au stabilit instanța de fond și cea de control judiciar.

Instanța a constatat că recursul în casație este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., în ceea ce privește verificarea aplicării dispozițiilor privind tratamentul sancționator al recidivei postcondamnatorii [art. 43 alin. (1) C. pen..].

. . . . . . . . . .

Înalta Curte reține că examinarea cauzei în recurs în casație are o dublă limitare: pe de o parte, dispozițiile ce reglementează soluționarea pe fond a acestei căi extraordinare de atac, pe de altă parte, limitele admiterii în principiu.

Din această perspectivă, examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că recursul în casație este nefondat.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În jurisprudența instanței supreme s-a reținut că acest caz de casare este incident în situația unor erori de drept produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale. Acest caz de recurs în casație este incident atunci când sunt încălcate limitele prevăzute în partea specială, dispozițiile privind concursul de infracțiuni, recidivă, circumstanțe atenuante sau măsuri educative. (...) o pedeapsă depășește, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracțiune (Î.C.C.J., secția penală, decizia nr. 84/RC/2019).

Invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., recurentul a susținut că pedeapsa stabilită prin decizia atacată este nelegală, întrucât infracțiunea dedusă judecății a fost săvârșită la 28 iunie 2024, după considerarea ca executată a pedepsei 6 ani și 20 de zile stabilită prin sentința penală nr. 3104 din 08.12.2020 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, definitivă prin necontestare la 22.12.2020, trebuind, astfel, reținută starea de recidivă postexecutorie, iar nu cea de recidivă postcondamnatorie. Recurentul a precizat că, la 14.06.2018, a început executarea pedepsei de 6 ani și 20 de zile stabilită prin sentința penală anterior indicată, a beneficiat de dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 pentru perioada 14.06.2018-20 decembrie 2019, acumulând un număr de 108 zile considerate ca executate în condiții necorespunzătoare, astfel încât pedeapsa de 6 ani și 20 de zile se consideră executată în cursul lunii martie 2024, conform deciziei nr. 10 din 12 ianuarie 2023 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția Penală, în dosarul nr. x/2022 (prin care s-a dispus liberarea condiționată).

Înalta Curte reține că, astfel cum s-a menționat deja, prin sentința penală nr. 3003 din 01.11.2024 a Judecătoriei Sectorului 4 București, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere în stare de recidivă postcondamnatorie (faptă săvârșită la 28.06.2024).

În temeiul art. 104 alin. (2) C. pen., a fost revocată liberarea condiționată din executarea pedepsei de 6 ani și 20 zile închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 3104/08.12.2020 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. x/2020, definitivă prin necontestare la 22.12.2020, și s-a dispus executarea restului de pedeapsă de 538 zile închisoare.

În temeiul art. 104 alin. (2) C. pen. rap. la art. 43 alin. (1) C. pen., s-a adăugat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare stabilită în cauză la restul de pedeapsă rămas neexecutat, de 538 zile închisoare, pentru care s-a dispus revocarea liberării condiționate, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an, 6 luni și 538 zile închisoare.

Ulterior, prin decizia penală nr. 85/A din 23 ianuarie 2025 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2024, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 3003/1.11.2024 a Judecătoriei Sectorului 4 București, secția penală, a fost desființată în parte hotărârea apelată și, rejudecând, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an, 6 luni și 538 de zile închisoare aplicată în primă instanță în elementele sale componente, care au fost repuse în individualitatea lor și, în baza art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. rap. la art. 43 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., s-a aplicat inculpatului A. o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

În baza art. 104 alin. (2) C. pen. rap. la art. 43 alin. (1) C. pen. s-a adăugat restul rămas neexecutat de 538 de zile de închisoare pentru care s-a dispus revocarea liberării condiționate la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 1 an și 538 de zile de închisoare.

În speță, s-a reținut că inculpatul a comis infracțiunea dedusă judecății în stare de recidivă postcondamnatorie față de condamnarea la pedeapsa de 6 ani și 20 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3104/08.12.2020 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. x/2020, definitivă prin necontestare la 22.12.2020.

Recurentul inculpat a invocat autoritatea de lucru judecat a deciziei penale nr. 10/12.01.2023 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția penală, în dosarul nr. x/2022, prin care a fost admisă contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 1596/23.11.2022, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, a fost desființată parțial sentința penală atacată în sensul că a fost admisă cererea de liberare condiționată și s-a dispus liberarea condiționată a condamnatului din executarea pedepsei de 6 ani, 20 zile aplicată prin sentința penală nr. 3104/2020 a Judecătoriei București Sector 4 și punerea lui în libertate de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 5662/2020, emis de Judecătoria București Sector 4, dacă nu este arestat în altă cauză.

S-a solicitat să fie avute în vedere considerentele acestei decizii (nr. 10 din 12 ianuarie 2023 pronunțată de Tribunalul Mehedinți), conform cărora pedeapsa de 6 ani și 20 de zile, stabilită prin sentința penală nr. 3104 din 08.12.2020 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, definitivă prin necontestare la 22.12.2020, se consideră executată în cursul lunii martie 2024, de unde rezultă că infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, nu de recidivă postcondamnatorie, întrucât a fost comisă la 28 iunie 2024, după considerarea ca executată a pedepsei anterior indicate.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, decizia nr. 10 din 12 ianuarie 2023 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr. x/2022, are autoritate de lucru judecat cu privire la îndeplinirea condițiilor privind liberarea condiționată, însă, în considerentele acestei hotărâri, nu s-a efectuat o analiză cu privire la restul rămas de executat din pedeapsa de 6 ani și 20 de zile stabilită prin sentința penală nr. 3104 din 08.12.2020 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, definitivă prin necontestare la 22.12.2020, nestabilindu-se care ar fi cuantumul restului rămas de executat.

În privința susținerii recurentului, în sensul că, în cuprinsul deciziei privind liberarea condiționată s-a reținut că pedeapsa de 6 ani și 20 de zile se consideră executată în cursul lunii martie 2024, Înalta Curte constată că, în realitate, Tribunalul Mehedinți doar a făcut trimitere la relațiile comunicate de Penitenciarul Drobeta Turnu Severin și a constatat că sunt îndeplinite condițiile privind liberarea condiționată:

"Astfel, din relațiile comunicate de Penitenciarul Drobeta Turnu Severin cu privire la situația carcerală, caracterizarea, comportamentul și evoluția persoanei private de libertate, rezultă că petentul A. se află în executarea pedepsei principale de 6 ani și 20 de zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală prev. de art. 219 noul C. pen., a început executarea pedepsei la data de 14.06.2018, că pedeapsa urmează să expire în termen la data de 17.03.2024, a fost discutat pentru a treia oară de comisia de liberări condiționate din Penitenciarul Tr. Severin la data de 06.10.2022, a manifestat un interes adecvat față de programele și activitățile de reintegrare socială la care a fost inclus, nu a fost sancționat disciplinat și a fost recompensat de 14 ori, aspecte care dovedesc că acesta a avut o evoluție comportamentală pozitivă pe parcursul traseului execuțional, executând pedeapsa în regim semideschis.

Față de toate cele de mai sus, se apreciază că scopul pedepsei principale a fost atins, iar un nou termen de amânare nu se mai justifică în cauză, într-un astfel de interval de timp nefiind posibilă, de altfel, schimbarea temeiurilor invocate de instanța de fond."

În continuare, Înalta Curte constată că, în mod just, instanța de apel a avut în vedere cele statuate prin decizia Curții Constituționale nr. 242/2021, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, în interpretarea dată prin decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt neconstituționale.

În considerentele deciziei Curții Constituțonale anterior indicate, printre altele, s-au reținut următoarele:

"29. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, a reținut că (i) dispozițiile art. 55

1

alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 nu disting, în acordarea măsurii compensatorii, între persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 și persoanele liberate condiționat și nu limitează aplicarea dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 la persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a legii menționate; (ii) evoluția procesului legislativ care a condus la adoptarea Legii nr. 169/2017 relevă, cu claritate, voința legiuitorului de a nu limita aplicarea dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 la persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 și de a nu limita acordarea măsurii compensatorii la instituția liberării condiționate, aplicabilă ulterior intrării în vigoare a legii menționate; (iii) modificările operate de legiuitor asupra formei inițiale a proiectului, prin eliminarea reglementării măsurii compensatorii din capitolul consacrat liberării condiționate și includerea acestei reglementări în capitolul dedicat condițiilor de detenție, dar mai ales prin eliminarea referirii la liberarea condiționată, reflectă voința acestuia de a nu restrânge aplicabilitatea dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 la persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii, care au vocația de a beneficia de liberarea condiționată ulterior intrării în vigoare a legii menționate; (iv) excluderea persoanelor liberate condiționat anterior din sfera de aplicare a dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013, atunci când devin incidente dispozițiile în materia revocării liberării condiționate, ar contraveni voinței legiuitorului, care rezultă din evoluția procesului legislativ.

[...]

1

face parte din capitolul IV - "Condițiile de detenție" - al titlului III - "Executarea pedepselor privative de libertate". În acest context, Curtea observă că titlul III conține zece capitole care reglementează, pe lângă condițiile de detenție, organizarea executării pedepselor privative de libertate, siguranța penitenciarelor, regimurile de executare a pedepselor privative de libertate, drepturile persoanelor condamnate, munca prestată de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, activitățile educative, de asistență psihologică și asistență socială, instruirea școlară, învățământul universitar și formarea profesională a persoanelor condamnate, liberarea condiționată, recompensele, abaterile și sancțiunile disciplinare, documentele întocmite de administrația penitenciarului. Astfel, Curtea observă că întreg titlul III, ca de altfel întreg ansamblul normativ al Legii nr. 254/2013, se referă la măsuri/proceduri/situații ce decurg sau au legătură cu starea de privare de libertate a persoanei condamnate.

1

se va aplica doar în cazul persoanelor care se află la momentul adoptării acestei dispoziții într-un penitenciar. Această concluzie decurge logic, pe de-o parte, din obiectul de reglementare al legii modificate și, pe de altă parte, din opțiunea legiuitorului de a legifera distinct, prin două acte normative separate, punerea în executare a acelor "instituții"/"măsuri" care presupun restrângerea exercițiului libertății individuale, respectiv, punerea în executare a acelor "instituții"/"măsuri" care se realizează prin alte procedee, care, deși pot determina restrângerea exercițiului unor drepturi ori al unor libertăți fundamentale, nu produc efecte în sfera libertății individuale, în sensul restrângerii exercițiului acesteia, pe de altă parte. A aprecia în mod contrar ar însemna că în cazul oricărei dispoziții din Legea nr. 254/2013 legiuitorul ar trebui să facă precizări relative la persoanele care intră în sfera de aplicare a acesteia, ceea ce ar determina o îngreunare nejustificată a actului normativ, cu implicații asupra calității și previzibilității normelor conținute.

[...]

Având în vedere cele statuate prin decizia Curții Constituționale nr. 242/2021, Înalta Curte constată, că, în mod judicios, instanța de apel a apreciat că nu pot fi scăzute din restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară cele 108 zile de închisoare considerate ca executate suplimentar conform art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 la momentul liberării condiționate a inculpatului. Așa cum s-a stabilit prin decizia instanței de contencios constituțional anterior indicată, ulterior liberării condiționate nu mai sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 254/2013 (prin urmare nici cele ale art. 55

1

din această lege), autoritatea de lucru judecat a hotărârii de liberare condiționată privind chestiunea îndeplinirii condițiilor pentru acordarea acestei liberări, fără să se extindă asupra calculului restului rămas neexecutat din pedeapsa anterioară.

Drept urmare, acest rest este în cuantum de 538 de zile de închisoare, reprezentat de perioada efectivă dintre data liberării condiționate - 12.01.2023 - și cea la care s-ar fi împlinit durata pedepsei anterioare - 03.07.2024. Având în vedere că fapta dedusă judecății în prezenta cauză a fost săvârșită la 28.06.2024, înainte de considerarea ca executată a pedepsei anterioare (de 6 ani și 20 de zile stabilită prin sentința penală nr. 3104 din 08.12.2020 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, definitivă prin necontestare la 22.12.2020), sunt apli