ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 269 din data de 3 decembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. x/2019 s-au dispus următoarele:

I. În temeiul prevederilor art. 32 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 188 alin. (1)- art. 189 alin. (1) lit. d) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat (persoană vătămată B., faptă comisă în data de 11.11.2018 pe raza comunei Cazasu din județul Brăila)

În temeiul prevederilor art. 67 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale a închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 67 alin. (2) din C. pen. și art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii de 10 ani.

II. În temeiul prevederilor art. 233 alin. (1) - art. 234 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. (persoană vătămată B., faptă comisă în data de 11.11.2018 pe raza comunei Cazasu din județul Brăila)

În temeiul prevederilor art. 67 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. a fost interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale a închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 67 alin. (2) din C. pen. și art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii de 8 ani.

III. În temeiul prevederilor art. 32 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. e) și f) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat. (persoane vătămate C. și D., faptă comisă în data de 11.11.2018 pe DE 87 - Șoseaua de Centură a Municipiului Brăila, județul Brăila)

În temeiul prevederilor art. 67 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen. a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a conduce orice fel de autovehicule pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale a închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 67 alin. (2) din C. pen. și art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen. a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a conduce orice fel de autovehicule de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii de 12 ani.

IV. În temeiul prevederilor art. 32 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 188 alin. (1)- art. 189 alin. (1) lit. e) și f) din C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 33 alin. (2) teza a II-a din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 20 de ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat (persoane vătămate E., F., G., H., I., J., K., L. și M., faptă comisă în data de 11.11.2018 în parcarea x Mall Brăila).

În temeiul prevederilor art. 67 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen. a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a conduce orice fel de autovehicule pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale a închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 67 alin. (2) din C. pen. și art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen. a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a conduce orice fel de autovehicule de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii de 20 de ani.

V. În temeiul prevederilor art. 336 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

În temeiul prevederilor art. 67 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale a închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 67 alin. (2) din C. pen. și art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii de 3 ani.

VI. În temeiul prevederilor art. 338 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de părăsire a locului accidentului.

În temeiul prevederilor art. 67 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale a închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 67 alin. (2) din C. pen. și art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii de 4 ani.

VII. În temeiul prevederilor art. 253 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de distrugere.

VIII. În temeiul prevederilor art. 371 din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice.

IX. În temeiul prevederilor art. 38 alin. (1) și (2) și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele principale aplicate inculpatului constând în pedepsele închisorii de 10 ani, 8 ani, 12 ani, 20 de ani, 3 ani, 4 ani, 1 an și 2 luni și respectiv 1 an și 2 luni, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 20 de ani închisoare la care a fost adăugat sporul obligatoriu de 13 ani, o lună și 10 zile reprezentând o treime din restul celorlalte pedepse, rezultând pedeapsa principală rezultantă de 33 de ani, o lună și 10 zile de închisoare.

În temeiul dispozițiilor art. 60 din C. pen., constatând că pedeapsa principală rezultantă depășește maximul general al pedepsei închisorii de 30 de ani, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă a închisorii de 30 de ani.

În temeiul prevederilor art. 45 alin. (1) din C. pen. raportat la dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce orice fel de vehicule pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale rezultante a închisorii de 30 de ani, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În temeiul prevederilor art. 45 alin. (5) din C. pen., raportat la dispozițiile art. 45 alin. (1) din C. pen. și la art. 65 alin. (1) și art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce orice fel de vehicule de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până când pedeapsa principală rezultantă privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

X. În baza prevederilor art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. și art. 72 alin. (1) din C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la data de 11.11.2018 la zi.

În baza prevederilor art. 399 alin. (1) și ale art. 404 alin. (4) lit. b) din C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului.

XI.1. În baza prevederilor art. 25 alin. (1) și ale art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., raportat la dispozițiile art. 1349, art. 1357, art. 1381 din C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă B. și a fost obligat inculpatul A. să achite acestei părți civile suma de 6000 euro reprezentând daune materiale și suma de 60.000 RON reprezentând daune morale.

XII.1. În temeiul dispozițiilor art. 276 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., în referire la dispozițiile art. art. 11 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 132/2017, cu aplicarea dispozițiilor art. 86 din C. proc. pen., a fost obligată persoana responsabilă civilmente N. prin mandatar legal SC O. SRL să achite părții civile C. suma de 1300 RON constând în contravaloarea onorariului apărătorului ales al acestei părți civile.

XIII. În temeiul prevederilor art. 3, 4 alin. (1) lit. b) și art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. care vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în cadrul Sistemului Național de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic.

În temeiul dispozițiilor art. 351 alin. (2) și art. 404 alin. (4) lit. f) din C. proc. pen., a fost admisă în parte cererea formulată de persoana fizică P., mama inculpatului A., și dispune restituirea către aceasta a tabletei marca x, având display-ul crăpat, seria x, ridicată cu ocazia percheziției domiciliare efectuate data de 11.11.2018 la domiciliul inculpatului A. (potrivit procesului-verbal de percheziție domiciliară), după rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

XIV. În temeiul prevederilor art. 108 alin. (1) lit. d) din C. pen., în referire la prevederile art. 112 alin. (1) lit. b) s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a briceagului folosit la comiterea faptei privind persoana vătămată B., având lungimea de 20 de cm cu mâner de lemn cu lungimea de 10 cm și lama de 10 cm, având inscripționată pe una dintre părți mențiunea "Q.", identificat și ridicat cu ocazia cercetării locului faptei la data de 11.11.2018 în comuna Cazasu din județul Brăila, ambalat în plicul de hârtie nr. 4 ș sigilat prin ștampilare.

XV. În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să achite suma de 3300 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în prezenta cauză

Împotriva mai sus menționatei hotărâri au declarat apel inculpatul A., și partea responsabilă civilmente N. - prin mandatar SC O. SRL.

Prin Decizia penală nr. 263/A din 18 martie 2020, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a dispus următoarele:

A admis apelul declarat de inculpatul A..

A desființat în parte Sentința penală nr. 269/03.12.2019 pronunțată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. x/2019, iar în rejudecare a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului A. din infracțiunea prev. de art. 233 alin. (1) - art. 234 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 233 alin. (1) - art. 234 alin. (1) lit. a) C. pen., cu menținerea cuantumului pedepsei aplicate.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.

A respins, ca fiind nefondat, apelul declarat de persoana responsabilă civilmente N. prin mandatar legal SC O. SRL, împotriva aceleiași sentințe penale.

A obligat pe apelantul persoana responsabilă civilmente N. prin mandatar legal SC O. SRL la plata a câte 1400 RON către fiecare dintre părțile civile C. și D., precum și la plata sumei de 1.500 RON către partea civilă H., reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva Deciziei penale nr. 263/A din 18 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, au formulat recurs în casație inculpatul A., și partea responsabilă civilmente N. - prin mandatar SC "O.", în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Referitor la recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte arată că s-au invocat cazurile de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen., motivate pe următoarele considerente:

O primă critică adusă hotărârii recurate constă în aceea că inculpatul A., în mod greșit, a fost condamnat pentru infracțiunile de părăsire a locului accidentului și distrugere, întrucât faptele, așa cum au fost stabilite de instanța de apel, nu întrunesc condițiile de tipicitate.

În ceea ce privește infracțiunea de distrugere, s-a susținut că aceasta se sancționează ca și infracțiune numai atunci când este comisă cu intenție, respectiv în ipoteza în care autorul faptei urmărește în mod nemijlocit distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun aparținând unei persoane. Această rezoluție nu este identificabilă în cauza de față, fiind evident că inculpatul nu a urmărit ca scop distinct producerea unui astfel de rezultat socialmente periculos, scopul său declarat și recunoscut fiind acela de a ucide mai multe persoane.

Faptul că autoturismul staționa în zona de acțiune ilicită a inculpatului și a fost lovit în contextul unor manevre efectuate de acesta și îndreptate către un alt scop, nu justifică reținerea față de inculpatul A. a infracțiunii de distrugere, fiind în mod cert vorba de o distrugere din culpă care nu se sancționează în raport de mecanismul concret în care s-au derulat faptele, fapta nefiind comisă prin niciuna din modalitățile alternative prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen.

Urmând raționamentul anterior descris și constatând că inculpatul nu a acționat cu intenția distrugerii autoturismului persoanei vătămate R., apărarea a solicitat în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achitarea inculpatului în legătură cu această învinuire.

Referitor la infracțiunea de părăsire a locului accidentului, prev. de art. 338 alin. (1) C. pen., s-a susținut că rezoluția infracțională luată de inculpat a fost aceea de a ucide cât mai multe persoane, stabilind și modalitatea în care va acționa, respectiv prin lovirea acestora cu un autoturism, sens în care inculpatul și-a însușit autoturismul proprietatea persoanei vătămate B., expus spre vânzare, rezoluție care a fost pusă în executare prin lovirea, cu autoturismul, a mai multor persoane, aflate în același loc sau în locuri diferite, precum și a unui autoturism, parcat în zona de acțiune a inculpatului.

În aceste circumstanțe, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de părăsire a locului accidentului întrucât, impactul dintre autoturismul condus de inculpat și persoanele vătămate C. și D., nu poate fi calificat ca un accident rutier și aceasta deoarece acțiunea de lovire a avut un caracter intenționat și nu fortuit, în executarea intenției de a ucide sau răni persoanele pe care le întâlnește.

S-a mai invocat că, în mod greșit instanța de apel a reținut că, în raport de persoana vătămate B. sunt întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 188 alin. (1) rap. la art. 189 alin. (1) lit. d) C. pen. coroborat cu art. 32 alin. (1) C. pen., fiind întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii de omor simplu, în forma tentativei prev. de art. 188 C. pen. rap. la art. 32 C. pen.

În sensul acestei concluzii s-a susținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 189 alin. (1) lit. d) C. pen. întrucât în momentul în care inculpatul a exercitat actele de violență asupra persoanei vătămate B., acesta a acționat doar cu intenția de a suprima viața victimei fără să aibă conturată modalitatea în care va acționa în continuare, respectiv să folosească autoturismul, ca armă, pentru suprimarea vieții și a altor persoane, neputându-se reține deci că a urmărit uciderea persoanei vătămate B. pentru a înlesni comiterea celorlalte infracțiuni de omor .

În măsura în care inculpatul ar fi urmărit sustragerea autoturismului pentru ca, folosindu-se de acesta, să comită celelalte infracțiuni, aceasta s-ar fi putut realiza prin simpla inducere în eroare a proprietarului autoturismului în sensul luării autovehiculului sub pretextul că dorește să verifice el însuși funcțiile acestuia.

În esență, s-a arătat că, inițial, inculpatul a acționat doar cu intenția de a suprima viața victimei B. și că, după ce acesta s-a aruncat din autoturism, în încercarea de a-și salva viața, inculpatul a luat și hotărârea de a se folosi de autoturism pentru a suprima viața mai multor persoane.

Față de aceste considerațiuni, care se întemeiază în mod exclusiv pe probele dosarului, apărarea a solicitat, să se constate că activitatea infracțională a inculpatului nu îndeplinește condițiile de tipicitate ale infracțiunii de omor calificat, în forma de tentativă prev. de art. 188 alin. (1) C. pen. rap. la art. 189 alin. (1) lit. d) C. pen. coroborat cu art. 32 alin. (1) C. pen. ci doar condițiile de tipicitate ale infracțiunii de omor simplu, în forma tentativei, prev. de art. 188 C. pen. rap. la art. 32 C. pen.

Se relevă că înlăturarea dispozițiilor art. 189 alin. (1) lit. d) C. pen., are consecințe și asupra legalității pedepsei aplicată inculpatului recurent întrucât, pentru forma simplă a infracțiunii de omor, limitele de pedeapsă sunt mult reduse, fiind incident, astfel și cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

O altă critică a deciziei recurate a vizat împrejurarea că, în mod greșit, în raport de situația de fapt stabilită de instanța de apel, s-au reținut, în concurs, două infracțiuni de omor calificat în forma tentativei, prev. de art. 188 alin. (1) rap la art. 189 alin. (1) lit. e) și f) C. pen. coroborat cu art. 32 alin. (1) C. pen., una în raport de persoanele vătămate C. și D. și alta în raport de persoanele vătămate E., F., G., H., I., J. K., L. și M..

Se susține că, în raport de toate aceste persoane, a existat o rezoluție infracțională unică, luată anterior tuturor acțiunilor de lovire a acestora, ce a fost realizată la intervale reduse de timp, prin parcurgerea unor distanțe mici, în aceiași modalitate, respectiv prin lovirea victimelor cu autoturismul, autoturism folosit ca armă de suprimare a vieții.

Se relevă că reținerea unei singure infracțiuni prev. de art. 188 alin. (1) rap la art. 189 alin. (1) lit. e) și f) C. pen. coroborat cu art. 32 alin. (1) C. pen., are consecințe și asupra cuantumului pedepsei finale, prin înlăturarea sporului prev. de art. 39 lit. b) C. pen., care evident va mai redus, fiind incident astfel și cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Referitor la recursul în casație declarat de partea responsabilă civilmente N. prin mandatar legal SC O. S.R.L, Înalta Curte constată, prioritar, că decizia instanței de apel a fost criticată atât pe latură penală cât și pe latură civilă.

Pe latură penală s-a invocat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen. în sensul că, în mod greșit s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prev. de art. 338 alin. (1) C. pen.

S-a reliefat că rezoluția infracțională luată de inculpat a fost aceea de a ucide cât mai multe persoane, stabilind și modalitatea în care va acționa, respectiv prin lovirea acestora cu un autoturism, sens în care inculpatul și-a însușit autoturismul proprietatea persoanei vătămate B., expus spre vânzare, rezoluție care a fost pusă în executare prin lovirea, cu autoturismul, a mai multor persoane, aflate în același loc sau în locuri diferite, precum și a unui autoturism, parcat în zona de acțiune a inculpatului.

În aceste circumstanțe, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de părăsire a locului accidentului întrucât, impactul dintre autoturismul condus de inculpat și persoanele vătămate C. și D., nu poate fi calificat ca un accident rutier și aceasta deoarece acțiunea de lovire a avut un caracter intenționat și nu fortuit, în executarea intenției de a ucide sau răni persoanele pe care le întâlnește.

Pe latură civilă s-a susținut că instanța de apel a menținut în mod nelegal obligarea părții responsabile civilmente la plata despăgubirilor acordate părții civile, deși, din punct de vedere legal, se impune a fi obligat doar inculpatul, în condițiile în care acesta a fost condamnat pentru infracțiuni săvârșite cu intenție și nu din culpă.

Astfel, așa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, inculpatul a prevăzut și a acceptat rezultatul faptelor sale, acesta acționând cu premeditare, cu intenție directă, și pe cale de consecință, răspunderea civilă pentru faptele ilicite aparține exclusiv inculpatului.

Așadar, întrucât, nu s-a reținut o infracțiune săvârșită din culpă, ci a unei infracțiuni săvârșite cu intenție directă care a produs vătămarea corporală a mai multor persoane, răspunderea civilă pentru faptele ilicite aparține exclusiv inculpatului.

De asemenea, s-a solicitat să se observe că, în cauză, nici parchetul și nici instanța nu a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea vreunei infracțiuni de vătămare corporală din culpă, după cum nu se poate vorbi nici de existența "părăsirii locului accidentului și implicit a noțiunii accident de circulație", din care să fi rezultat vătămarea părților civile și pentru care partea responsabilă civilmente N. este ținută să preia în locul inculpatului plata daunelor față de părțile civile.

Prin urmare, raportat la obligațiile legale prevăzute în materia asigurărilor, societatea de asigurare N. este exonerată de obligația de preluare a răspunderii civile delictuale a utilizatorului autoturismului (...) și, respectiv de obligația de plată a oricăror despăgubiri către partea civilă ca urmare a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului.

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către părți și procuror, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar. După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data 23.06.2020, fiind fixat termen la data de 02.09.2020, în vederea examinării, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 C. proc. pen., fiind depus de asemenea și raportul asupra recursului în casație.

Prin încheierea din data de 2 septembrie 2020, constatând că prezenta cerere de recurs în casație formulată de inculpatul A., și partea responsabilă civilmente N. prin mandatar SC " O. " îndeplinește cerințele prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis în principiu cererea de recurs în casație, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a acesteia.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. și partea responsabilă civilmente N. prin mandatar legal SC O. SRL împotriva Deciziei penale nr. 263/A din 18 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Prioritar, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, așadar, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale de atac exclusiv de drept, în această procedură nu se poate obține schimbarea încadrării juridice a faptei după cum nu se poate reaprecia asupra poziției subiective cu care a acționat inculpatul.

Totodată, în cadrul recursului în casație nu este posibilă reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, fiind chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul nici unuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate în art. 438 C. proc. pen.

Înalta Curte reține că, recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile își pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunțate în condițiile cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale.

Ca atare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor și stabilirea vinovăției, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și care se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.

Deopotrivă, prevederile art. 438 pct. 7 C. proc. pen., nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și, pe această cale, stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Recursul în casație formulat de recurentul inculpat A.

În contextul evidențiat, Înalta Curte reține că recurentul inculpat A. a invocat, cu excepția criticilor ce vizează infracțiunea de părăsire a locului accidentului, doar formal nelegalitatea hotărârii atacate, în realitate criticile acestuia vizând netemeinicia raționamentului instanței de apel în stabilirea situației de fapt, a poziției subiective a inculpatului în raport de faptele comise și a încadrării juridice dată faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și condamnarea inculpatului.

Prin urmare, criticile invocate în susținerea recursului în casație nu vizează aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac, ci reprezintă critici ce țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanța de apel a reținut, pe baza probelor din dosar, vinovăția inculpatului precum și critici referitoare la încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea sa.

Înalta Curte constată că prin criticile aduse hotărârii definitive, cu excepția criticilor ce vizează infracțiunea de părăsire a locului accidentului, recurentul nu a evidențiat elemente de nelegalitate, ci a solicitat o reinterpretare a probelor, prin prisma unor critici comune cu cele formulate cu titlu de apărări în fond și cu titlu de motive de apel cu consecința schimbării încadrării juridice a faptelor sau a achitării acestuia.

Înalta Curte va argumenta, punctual, criticile formulate de inculpatul A..

Un prim motiv de recurs vizează greșita reținere în sarcina recurentului inculpat a infracțiunilor de distrugere și părăsirea locului accidentului, apreciind că aceste fapte, în modalitatea în care au fost reținute în rechizitoriu, nu sunt prevăzute de legea penală.

Referitor la infracțiunea de părăsire a locului accidentului prev. de art. 338 alin. (1) C. pen., Înalta Curte apreciază criticile formulate ca neîntemeiate, în baza următoarelor considerente:

Potrivit art. 338 alin. (1) C. pen., constituie infracțiune "Părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani."

Sintagma "accident de circulație" este definită de dispozițiile art. 75 lit. a) - c) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ca fiind "evenimentul care întrunește cumulativ următoarele condiții: a) s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc; b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale; c) în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare".

Obiectul juridic principal al infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) C. pen. este reprezentat de relațiile sociale privind siguranța circulației pe drumurile publice, care presupun prezența la fața locului a celui implicat în accidentul rutier. În subsidiar sunt protejate și relațiile sociale privind înfăptuirea justiției, întrucât părăsirea locului accidentului poate impieta asupra stabilirii modului în care s-a produs accidentul, dar și asupra tragerii la răspundere a persoanelor vinovate.

Situația premisă a infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., constă în existența unui accident de circulație.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din C. pen. constă în acțiunea de părăsire a locului accidentului, care se poate realiza în două modalități, respectiv printr-un act de comisiune, ce presupune plecarea efectivă de la locul accidentului și prin acte de omisiune - neîntoarcere la locul accidentului a persoanei care l-a părăsit legal, în baza dispozițiilor art. 338 alin. (3) lit. b) și c) C. pen. ori neoprirea la locul accidentului.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale privitoare la siguranța circulației pe drumurile publice, dar și pentru relațiile sociale privind înfăptuirea justiției.

Legătura de cauzalitate între acțiunea incriminată de lege și urmarea imediată nu mai trebuie dovedită, întrucât rezultă din materialitatea faptei.

Noțiunea de accident de circulație nu se regăsește în textul incriminator și aceasta din motive de tehnică legislativă, pentru a nu încărca textul de incriminare, accidental de circulație fiind definit prin art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670/3.08.2006, cu modificările și completările ulterioare, care constituie reglementarea-cadru în materia circulației pe drumurile publice.

Textele legale incidente trebuie interpretate din perspectiva dispozițiilor art. 1 C. pen. și art. 7 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Condițiile principiului legalității incriminării vizează, inter alia, necesitatea ca interpretarea legii penale să fie concordantă cu voința legiuitorului, adică să nu fie interpretată nici extensiv, nici restrictiv (lex stricta).

Înalta Curte observă că, dispozițiile art. 75 lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, folosesc sintagma de "eveniment" și nu pe aceea de "accident", noțiune care nu exclude caracterul intențional al faptului produs, putându-se aplica oricărei situații survenite pe drumurile publice, eveniment care devine accident rutier numai dacă sunt îndeplinite și condițiile impuse de art. 75 lit. b) și c) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

În același sens sunt și dispozițiile art. 2 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie potrivit cărora "Termenii și expresiile utilizați/utilizate în prezenta lege au înțelesul prevăzut la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, cu modificările ulterioare, precum și următoarele semnificații: 1. accident de vehicule - eveniment în care a fost implicat cel puțin un vehicul în urma căruia au rezultat prejudicii materiale și/sau vătămarea sănătății și a integrității corporale ori decesul uneia sau mai multor persoane;"

Este evident că și în acest act normativ folosește sintagma de "eveniment" și nu pe aceea de "accident", noțiune care nu exclude caracterul intențional al faptului produs, putându-se aplica oricărei situații survenite pe drumurile publice.

În aceste condiții, susținerea recurentului inculpat potrivit cu care interpretarea gramaticală a noțiunii de "accident" exclude caracterul intențional, fiind definit ca o întâmplare neprevăzută, eveniment fortuit, imprevizibil, nu are incidență în cauză, întrucât termenul folosit de ambele acte normative este acela de "eveniment", care, așa cum am arătat nu exclude caracterul intențional.

Relevante în sensul interpretării noțiunii de accident rutier inclusiv ca eveniment intențional produs în condițiile art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, sunt și dispozițiile art. 25 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie potrivit cărora: "Asigurătorul RCA are dreptul de a recupera sumele plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, în următoarele situații: a) accidentul a fost produs cu intenție."

Analizând noțiunea de accident rutier, din perspectiva valorilor sociale ocrotite prin incriminarea ca infracțiune a faptei de părăsire a locului accidentului și totodată prin raportare la scopul incriminării, Înalta Curte observă că prin incriminarea faptei se urmărește și sancționarea unui comportament care poate afecta relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției, prin îngreunarea sau imposibilitatea de stabilire a condițiilor reale, exacte în care a avut loc evenimentul rutier, prin imposibilitatea de prezervare a mijloacelor de probă care să permită tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de producerea accidentului, prin sustragerea celor care au produs evenimente rutiere de la stabilirea răspunderii penale sau civile, ceea ce evident, se impune atât în situația caracterului culpabil cât și intențional al evenimentului rutier.

În consecință, și din perspectiva apărării relațiilor sociale ocrotite, al scopului urmărit de legiuitor prin incriminarea faptei, nu prezintă nici o relevanță caracterul culpabil sau intențional al evenimentului rutier, dimpotrivă, relațiile sociale trebuie să fie protejate, în același mod, în ambele situații.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de părăsire a locului accidentului prev. de art. 338 alin. (1) C. pen., evenimentul rutier în care a fost implicat inculpatul constituind accident rutier conform dispozițiilor legale prev. de art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Referitor la infracțiunea de distrugere prev. de art. C. pen., Înalta Curte apreciază criticile formulate ca neîntemeiate, în baza următoarelor considerente.

Critica inculpatului a vizat, în esență, reținerea unei forme de vinovăție greșită, considerându-se că nu a acționat cu intenție la momentul la care, aflându-se în trafic, a lovit autoturismul persoanei vătămate R., impactul producându-se pe fondul acțiunii deliberate a inculpatului de a le lovi pe cele două persoane vătămate, respectiv C. și D. cu intenția de a le suprima viața.

Se critică astfel, aprecierea instanței de apel, ce are la bază analiza coroborată a materialului probator administrat în cauză, potrivit cu care impactul cu autoturismul proprietatea persoanei vătămate R. s-a produs cu intenție.

Se tinde astfel ca, în calea procedurală a recursului în casație, asociat motivului de casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. pro