ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 11/2016

Ședința publică din data de 13 mai 2025

Deliberând asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 90 din 03 aprilie 2024, Judecătoria Marghita, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.. În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului.

În fapt, în esență, s-a reținut că inculpatul A. la data de 24.01.2020, în jurul orelor 11:00, a condus pe strada x și pe strada x din Marghita, județul Bihor, autoturismul fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita

Prin decizia penală nr. 60/A din data de 20 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita împotriva sentinței penale nr. 90 din 03 aprilie 2024 pronunțate de Judecătoria Marghita în dosarul nr. x/2021.

S-a desființat sentința atacată și rejudecând:

În baza art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 43 alin. (1) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de un an închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În baza art. 96 alin. (4) C. pen. cu referire la decizia nr. 11/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. prin sentința penală nr. 1406 din 02 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 182/A din 09 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. x/2012.

În baza art. 96 alin. (5) C. pen. cu referire la art. 43 alin. (1) C. pen., s-a adăugat pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. prin sentința penală nr. 1406 din 02 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 182/A din 09 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2012, la pedeapsa de un an închisoare aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în regim privativ de libertate.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare în favoarea statului în primă instanță. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în apelul parchetului, au rămas în sarcina statului.

Împotriva deciziei din apel, nr. 60/A din data de 20 ianuarie 2025, a formulat recurs în casație inculpatul A., în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casație formulată, apărarea inculpatului A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., solicitând să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există, iar în subsidiar, să se constate că decizia este nelegală, nefiind incidentă în cauză revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei și, în consecință, să se dispună ca modalitate de individualizare a pedepsei închisorii, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fiind îndeplinite condițiile în acest sens.

A mai invocat numeroasele erori în aprecierea probelor de către Curtea de Apel Oradea, nerespectarea principiului "in dubio pro reo", nelegalitatea modului de identificare a acestuia în calitate de inculpat, existența unui dubiu rezonabil privind identificarea făcută, lipsa unor probe directe și obiective, inexistența unei expertize tehnice asupra autoturismului, aplicarea eronată a revocării suspendării executării pedepsei anterioare, încălcarea dreptului la un proces echitabil (art. 6 CEDO).

A făcut referire la numeroasele contradicții în motivarea deciziei de către Curtea de Apel Oradea, raționamentul Curții de Apel Oradea este eronat, în sensul în care, reținând în cauză art. 5 din C. pen., a dispus, în baza art. 86

1

din C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 C. pen., suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit potrivit art. 86

2

din C. pen. din 1968.

Or, în interpretarea art. 5 din C. pen., Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 5 din C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. Dat fiind faptul că în cauză, Curtea de Apel Oradea a stabilit ca lege mai favorabilă legea nouă, respectiv C. pen. intrat în vigoare la data de 01.02.2014, în mod greșit s-au combinat prevederile acestuia cu cele ale C. pen. din 1968.

A solicitat să se constatate că la data presupusei fapte, respectiv 24.01.2020, nu se afla în perioada termenului de încercare, pentru a fi incidență instituția revocării suspendării executării pedepsei și pentru a se proceda la aplicarea dispozițiilor privitoare la recidiva.

Așadar, a susținut că prin modul în care Curtea de Apel Oradea a procedat în judecarea apelului, i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. în acest sens, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului arată că este interzisă condamnarea în apel, după achitare, fără a se. administra probe noi care să răstoarne probatoriul deja judecata în fond. Mai grav este că, pe lângă faptul că nu a procedat la reaudierea martorului B., Curtea de Apel Oradea a înlăturat declarația acestuia fără a explica de ce procedează astfel.

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către procuror, conform dovezii de comunicare aflate la dosar.

La dosar nu au fost depuse concluzii scrise asupra recursului în casație de față.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație, la data de 17 martie 2025, dosarul de recurs în casație a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 17.04.2025, dată până la care a fost depus la dosar raportul asupra recursului în casație de față.

Prin încheierea din data de 17 aprilie 2025, Înalta Curte, judecătorul de filtru, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulată în prezenta cauză, pentru considerentele expuse în încheierea respectivă, a dispus, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 60/A/2025 din data de 20 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, însă numai în ceea ce privește criticile referitoare la nelegalitatea pedepsei aplicate în sensul că la data presupusei fapte, respectiv 24.01.2020 nu se afla în perioada termenului de încercare pentru a fi incidentă instituția revocării suspendării executării pedepsei, cu excepția criticilor referitoare la administrarea probatoriului, încadrarea juridică, situația de fapt reținută, nerespectarea principiului in dubio pro reo și a prezumției de nevinovăție, nu se subsumează cazului de recurs în casație prev de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen.

În ceea ce privește solicitarea de suspendare a executării hotărârii formulată de inculpatul A., Înalta Curte a constatat că este neîntemeiată, având în vedere disp. art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora instanța care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completul care judecă recursul în casație poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii.

Așadar, textul de lege invocat, prevede posibilitatea instanței, care admite în principiu cererea de recurs în casație, să suspende executarea hotărârii, oportunitatea luării acestei măsuri fiind lăsată la aprecierea instanței.

Astfel, în limitele menționate prin încheierea de admitere în principiu, s-a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casație, pentru termenul de judecată din data de 13.05.2025, cu citarea recurentului inculpat și asigurarea apărării.

Cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc la termenul din 13.05.2025, s-au luat concluziile asupra recursului în casație de față, acestea fiind consemnate în cuprinsul părții introductive a prezentei decizii.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul în casație este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., invocat de către recurent, se observă că acesta este incident dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind greșita individualizare a pedepsei.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că acest caz de casare este incident nu doar în cazul unor erori de drept produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale, ci, printre altele, constituie temei și pentru cenzurarea legalității hotărârii definitive sub aspectul conformității acesteia cu dispozițiile relative la regimul sancționator în ansamblul său, inclusiv sub aspectul executării pedepsei principale și al aplicării/executării pedepselor complementare sau accesorii. (decizia nr. 522/RC/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro)

Astfel, problematica legalității unei pedepse nu poate fi analizată doar sub aspectul particular al felului ori limitelor speciale ale pedepsei principale, deoarece, în procesul penal, sancțiunea nu poate fi aplicată în afara unui regim expres prevăzut de lege ori cu depășirea exigențelor normative ale unui anumit mod de executare. Încălcarea dispozițiilor legale relative la aceste din urmă elemente ale regimului sancționator plasează acest regim și, implicit, pedeapsa aplicată, în afara limitelor determinate de legiuitor și justifică intervenția instanței în calea extraordinară de atac.

În consecință, încălcarea condițiilor în care se poate dispune o anumită modalitate de executare a sancțiunii, al regimului juridic aplicabil acelei forme de executare sau, după caz, al măsurilor și obligațiilor impuse inculpatului pe durata executării, constituie un aspect de nelegalitate cenzurabil prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Înalta Curte constată că recurentul a susținut că hotărârea atacată este nelegală în sensul că pedeapsa este aplicată în alte limite prevăzute de lege, întrucât nu era posibilă revocarea unei suspendări a executării pedepsei sub supraveghere în condițiile în care la data presupusei fapte, inculpatul nu s-a aflat în perioada termenului de încercare pentru a fi incidentă instituția revocării suspendării executării pedepsei și pentru a se proceda la aplicarea dispozițiilor privitoare la recidiva postcondamnatorie.

Anterior, prin sentința penală nr. 1406 din 02 decembrie 2012 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia Curții de Apel Oradea nr. 182/A din 09 aprilie 2014, inculpatul A. a fost condamnat, la 3 ani închisoare, dispunându-se suspenarea sub supraveghere a executării pedepsei în condițiile art. 86

1

și

2

vechiul C. pen. cu un termen de încercare de 6 ani pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Se observă, astfel, că, inculpatul A. a săvârșit fapta dedusă judecătii în prezenta cauză în cursul termenului de încercare.

Se reține astfel că, atunci când instanța pronunță o hotărâre de condamnare pentru o faptă comisă în cursul termenului de încercare stabilit potrivit art. 86

1

din C. pen. anterior și constată că legea penală nouă este mai favorabilă, stabilirea și executarea pedepsei rezultante în urma revocării suspendării sub supraveghere se realizează conform art. 96 alin. (4) și (5) din C. pen., în sens contrar ajungându-se la combinarea unor prevederi legale din vechiul și noul C. pen., încălcându-se astfel Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014.

Înalta Curte reține că, fapta pentru care a fost condamnat prin decizia penală atacată cu recurs în casație a fost comisă la 24.01.2020 anterior împlinirii termenului de încercare de 6 ani pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune dispusă prin sentința penală nr. 1406 din 02 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 182/A din 09 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2012; (care s-ar fi împlinit la 9 aprilie 2020).

Instanța de apel a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului, și a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită prin decizie. Soluția adoptată de instanța de apel este în concordanță cu datele de săvârșire a infracțiunii astfel că pedeapsa aplicată urmare a revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere este legală.

Conform dispozițiilor care reglementează pedeapsa în cazul recidivei, art. 43 alin. (1) și alin. (2) C. pen., dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată, ori la restul rămas neexecutat din aceasta.

Or, conform dispozițiilor care reglementează efectele revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, art. 96 alin. (4) și (5) din C. pen., dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei.

Pedeapsa principală pentru noua infracțiune se stabilește și se execută, după caz, potrivit dispozițiilor referitoare la recidivă.

În aceste condiții, au devenit aplicabile dispozițiile art. 96 alin. (4) C. pen. raportat la decizia nr. 11/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, și, în mod corect, s-a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1406 din 02 decembrie 2012 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia Curții de Apel Oradea nr. 182/A din 09 aprilie 2014.

Așa fiind, cu respectarea dispozițiilor art. 96 alin. (5) din C. pen. și art. 43 alin. (2) C. pen., s-a dispus executarea pedepsei de 3 ani închisoare stabilită prin sentința anterior menționată, alături de pedeapsa aplicată în cauză pentru noua infracțiune, în cuantum de 1 an închisoare, astfel că pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în regim privativ de libertate este în limitele prevăzute de lege, iar cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. nu are incidență.

În realitate, sub incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., apărarea dorește practic o reindividualizare a pedepsei, ceea ce nu este posibil pe calea recursului în casație.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 60/A/2025 din data de 20 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe recurent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 60/A/2025 din data de 20 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 mai 2025.