ÎCCJ, Secția penală, decizia din 26.11.2025 — recurs în casație împotriva sentinței nr. 30/2025 a Tribunalului Mureș

Asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 30 din data de 25 februarie 2025 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2023, s-a dispus achitarea în baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a inculpatului A. de sub acuza săvârșirii a două infracțiuni de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. (b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. În baza art. 397 alin. (1) raportat art. 25 alin. (1) și alin. (5) teza I din C. proc.

pen., instanța a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată în cauză de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, având ca obiect obligarea inculpatului la plata sumei de 50.687 RON, reprezentând: TVA în cuantum de 43.848 RON aferentă anului 2016; Impozit pe veniturile microîntreprinderilor în cuantum de 2.192 RON aferent anului 2016; TVA în cuantum de 4.415 RON aferent anului 2017; Impozit pe veniturile microîntreprinderilor în cuantum de 232 RON aferent anului 2017, împreună cu dobânzile și penalitățile de întârziere calculate până la data stingerii efective a sumelor datorate.

În baza art. 397 alin. (5) din C. proc. pen. s-a menținut măsura sechestrului asigurator instituit prin Ordonanța procurorului din data de 04.06.2020, emisă în dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, asupra bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, aflate în proprietatea atât faptică cât și de drept a inculpatului A., astfel cum a fost restrânsă prin încheierea penală din data de 08 mai 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2023.1, respectiv cu privire la: - clădirea, casă de locuit, în suprafață de 672 mp, CF x situată în Ungheni, sat Cerghid, nr. 152, jud. Mureș și - terenul intravilan agricol, arabil, în suprafață de 1229 mp, CF x, curtea imobilului din Ungheni, sat Cerghid, nr. 152, jud. Mureș.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș. Prin decizia penală nr. 504/A din data de 07 august 2025, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș împotriva sentinței penale nr. 30 din data de 25 februarie 2025 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2023, și în consecință: A fost desființată parțial sentința atacată și rejudecând în limitele de mai jos cauza: În baza art. 396 alin. (1), (2) din C. proc.

pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. (b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) din C. pen. (fapta epuizată în 8 iulie 2017, săvârșită în calitate de administrator al S.C. B. SRL). A fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 2 ani, care curge de la data prezentei decizii, conform dispozițiilor art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., a drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., și anume: - a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; - b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

- g) dreptul de a administra societăți comerciale. În conformitate cu dispozițiile art. 65 alin. (1) din C. pen. au fost interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) din C. pen., drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., sus-menționate. Potrivit art. 91 din C. pen., a fost dispusă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii și a pedepsei accesorii pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

În temeiul art. 93 alin. (1), (2) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus că inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere și obligații: - să se prezinte, periodic, potrivit datelor care se vor fixa, la Serviciul de Probațiune Mureș; - să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunțe Serviciului de Probațiune Mureș, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; - să comunice acestui Serviciu schimbarea locului de muncă; - să comunice acestui Serviciu informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. - să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate, la alegerea serviciului de probațiune.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul urmează a presta un număr total de 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Ungheni, județul Mureș sau în cadrul Administrației Serelor, Parcurilor și Zonelor Verzi Tg. Mureș, la alegerea serviciului de probațiune. A fost desemnat Serviciul de Probațiune Mureș pentru supravegherea executării măsurilor și obligațiilor instituite în sarcina inculpatului. S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse inculpatului, al neplății cu rea-credință a despăgubirilor civile sau al comiterii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

În baza art. 25, art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L. să plătească părții civile Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș despăgubiri civile reprezentând TVA în cuantum de 4.415 RON aferent anului 2017 și impozit pe veniturile microîntreprinderilor în cuantum de 232 RON aferent anului 2017, împreună cu dobânzile și penalitățile de întârziere calculate până la data stingerii efective a sumelor datorate. În baza art. 274 alin. (1), (3), art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C.

B. S.R.L. la suma de 1000 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare parțiale în favoarea statului. În baza art. 397 alin. (5) din C. proc. pen. a fost menținută măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatului (casă de locuit, în suprafață de 672 mp, CF x situată în Ungheni, sat Cerghid, nr. 152, jud. Mureș și terenul intravilan agricol, arabil, în suprafață de 1229 mp, CF x, curtea imobilului din Ungheni, sat Cerghid, nr. 152, jud. Mureș) până la concurența despăgubirilor civile și a cheltuielilor judiciare la care este obligat inculpatul prin prezenta decizie. S-a dispus ca prezenta decizie să fie comunicată Oficiului Național al Registrului Comerțului în conformitate cu dispozițiile art. 45 din Legea nr. 265/2022.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale atacate, compatibile cu prezenta. În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A., prin apărător ales, avocat C., la data de 21.08.2025, prin e-mail, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. Inculpatul și-a întemeiat recursul în casație pe cazul prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., susținând, în esență, că subiectul activ al infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 este persoana obligată prin lege să organizeze și să țină contabilitatea, adică persoana juridică prin reprezentantul său legal (administratorul sau altă persoană desemnată).

În acest sens, a arătat că instanța de apel a reținut că lucrările efectuate pentru martorul D. în anul 2017 ar fi fost realizate "în numele S.C. B. SRL", dar nu s-a încheiat niciun contract de antrepriză în formă scrisă între societate și beneficiar; iar declarațiile martorilor relevă doar o înțelegere verbală cu el, nu cu firma; el a susținut constant că a prestat lucrările ca persoană fizică, folosind ocazional muncitori ocazionali, nu angajați ai firmei. Or, dacă prestația a avut loc ca persoană fizică, atunci nu exista obligația legală de a evidenția veniturile în contabilitatea S.C. B. S.R.L., astfel că elementul material al infracțiunii lipsește. Potrivit doctrinei și jurisprudenței în materie, pentru existența infracțiunii de evaziune fiscală este necesar ca fapta să fie săvârșită cu intenția de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, iar nu simpla omisiune de a le respecta.

Or, în lipsa unei astfel de intenții frauduloase, fapta nu poate fi calificată drept infracțiune, ci, eventual drept contravenție. A mai susținut că în speță, actele dosarului nu dovedesc că inculpatul ar fi urmărit ascunderea veniturilor ori sustragerea de la plata obligațiilor fiscale, ci cel mult o neglijență în evidențierea unor operațiuni economice. Prin urmare, nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă ale infracțiunii prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Instanța de apel a dedus calitatea de administrator activ al societății dintr-un înscris intitulat "situație de lucrări", pe care figurau antetul și ștampila firmei.

Însă, folosirea ocazională a unei ștampile nu echivalează juridic cu asumarea executării contractului prin firmă, iar inculpatul a explicat că a dorit inițial să lucreze prin societate, dar a renunțat din lipsa autorizației de construcție. În plus, nu există nicio factură emisă pe numele societății și nici înregistrare fiscală corespunzătoare. Așadar, probele fiind echivoce, nu se poate constata fără dubiu, tipicitatea faptei, reținerea răspunderii penale fiind făcută printr-o interpretare excesivă și analogică a art. 9 lit. b), ceea ce contravine art. 1 din C. pen. (nullum crimen sine lege), respectiv art. 7 CEDO (previzibilitatea legii penale). Astfel, în lipsa certitudinii că lucrările au fost executate prin S.C.

B. S.R.L., nu există obligația legală de evidențiere contabilă, iar fapta imputată nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală. Ca atare, fapta reținută de instanța de apel nu poate constitui infracțiune, ci, cel mult, contravenție, potrivit Legii contabilității, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., întrucât "fapta nu este prevăzută de legea penală". În concluzie, a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale, iar pe cale de consecință, achitarea inculpatului pentru fapta prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc.

pen. Prin încheierea din 15.10.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2023 a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 504/A din data de 7 august 2025, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, în limitele indicate. În esență, s-a reținut că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute la art. 434-438 din C. proc. pen., iar latura subiectivă a infracțiunii nu poate fi analizată pe calea acestei căi extraordinare de atac. Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc.

pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 15.10.2025, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Preliminar, Înalta Curte reține că în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc.

pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situațiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare; dacă instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Este de menționat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc.

pen. nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supusă cenzurii starea factuală reținută de instanța de apel. Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de către recurentul inculpat ca temei al incidenței dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. vizează, în esență, lipsa tipicității obiective a infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. (b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) din C. pen., susținând, pe de o parte, că nu are calitatea de subiect activ al infracțiunii, întrucât a acționat în calitate de persoană fizică, și nu în calitate de administrator al societății S.C.

B. S.R.L., iar pe de altă parte, că lipsește elementul material al infracțiunii, din moment ce prestația a avut loc ca persoană fizică și atunci nu exista obligația legală de evidențiere a veniturilor în contabilitatea societății. Fapta de care este acuzat inculpatul este reglementată de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 și constă în omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale; aceasta se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amendă. Pentru a verifica dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

În cauză, instanța de apel a reținut cu autoritate de lucru judecat că fapta inculpatului A. de a omite înregistrarea în actele contabile ale S.C. B. S.R.L. a sumelor de 3.200 euro anterior datei de 24.06.2017, 2.500 euro la data de 24.06.2017 și 350 euro la data de 08.07.2017 a avut ca scop sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. S-a stabilit că fapta de evaziune fiscală săvârșită cu ocazia lucrărilor din 2017, de la imobilul martorilor D. și E., a fost recunoscută, în esență, de inculpat, care a arătat că s-a înțeles cu martorul D. să execute lucrarea în numele societății, după care s-a răzgândit din cauza lipsei autorizației de construcție.

În acest sens, instanța de apel a avut în vedere declarațiile inculpatului, declarațiile martorului D., dar și situația de lucrări emisă în numele societății și semnată de inculpat în numele acesteia și de beneficiar, situație în care este inserat inclusiv TVA aferentă prețului lucrării . Cu privire la această faptă, s-a reținut că sumele încasate de inculpat în numele societății rezultă cu exactitate din situația de lucrări. Raportat la baza factuală reținută de instanța de apel, Înalta Curte constată că recurentul inculpat A. a evocat, în argumentarea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc.

pen., chestiuni ce antamează conținutul constitutiv al infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea sa, respectiv al infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, care însă contravin situației de fapt reținute, cu caracter definitiv, de instanța de apel, susținând, în esență, că nu are calitatea de subiect activ al infracțiunii, întrucât a acționat în calitate de persoană fizică, și nu în calitate de administrator al societății S.C. B. S.R.L., iar pe de altă parte, că lipsește elementul material al infracțiunii, din moment ce prestația a avut loc ca persoană fizică și atunci nu exista obligația legală de a evidenția veniturile în contabilitatea societății.

În aceste condiții, văzând situația de fapt reținută de instanța de apel, anterior expusă, nu se poate considera că lipsesc elementele de tipicitate ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru care recurentul inculpat a fost condamnat. În această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la modificarea situației de fapt, instanța de apel stabilind cu autoritate de lucru judecat că inculpatul A. a acționat în calitate de administrator al societății S.C. B. S.R.L, pe de o parte, iar pe de altă parte, că a omis înregistrarea în actele contabile ale acestei societăți a sumelor de 3.200 euro anterior datei de 24.06.2017, 2.500 euro la data de 24.06.2017 și 350 euro la data de 08.07.2017, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Înalta Curte reține că poate fi subiect al infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 orice persoană fizică sau juridică care acționează în numele sau în interesul contribuabilului ori în realizarea obiectului de activitate al acestuia. Prin urmare, subiect activ poate fi administratorul de drept al societății, precum și administratorul de fapt sau orice altă persoană din cadrul societății - director, contabil, vânzător - în măsura în care prin acțiunile și/sau inacțiunile lor urmăresc ca societatea să se sustragă de la plata taxelor și impozitelor datorate (în acest sens este decizia nr. 272 din 28 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție). Or, instanța de apel, astfel cum s-a menționat mai sus, a stabilit cu autoritate de lucru judecat că inculpatul a acționat în calitate de administrator al societății S.C.

B. S.R.L, împrejurare din care decurge și existența obligației legale de a evidenția veniturile în contabilitatea societății, astfel că este realizat și elementul material al infracțiunii. Instanța de recurs, constată corespondența între fapta comisă și tiparul de incriminare corespunzător infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 reținute în sarcina recurentului inculpat. Faptul că recurentul urmărește o reevaluare a situației de fapt și a materialului probator în cauză o dovedește și susținerea potrivit căreia probele cauzei sunt echivoce și nu se poate reține fără dubiu, tipicitatea faptei.

În ceea ce privește criticile recurentului referitoare la existența unei intenții frauduloase de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, iar nu simpla omisiune de a le respecta, care ar conduce eventual la reținerea unei contravenții, Înalta Curte încă din faza admiterii în principiu a reținut că vizează latura subiectivă a infracțiunii și intră în atributul exclusiv al instanței de apel. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 504/A din data de 7 august 2025, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de înlăturare a omisiunii vădite din data 03 septembrie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A., în cuantum de 753 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 504/A din data de 7 august 2025, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de înlăturare a omisiunii vădite din data 03 septembrie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A., în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2025.