ÎCCJ, Secția penală, decizia din 26.11.2025 — recurs în casație împotriva sentinței nr. 175/2015 a Tribunalului Bistrița-Năsăud

Asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 175 din 11 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, în dosarul nr. x/2014, printre altele, în baza art. 386 din C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care este trimis în judecată inculpatul A., din trei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiecare prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., art. 5 alin. (1) din C. pen., într-o singură infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 alin. (1) din C. pen. și din infracțiunile prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen.

raportat la art. 18 4 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 18 1 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (două infracțiuni) și prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 18 4 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 18 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 5 alin. (1) din C. pen., într-o singură infracțiune prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 18 4 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 18 1 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000 (modificată prin Legea nr. 187/2012), art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 alin. (1) din C. pen. A fost condamnat inculpatul A. la pedepsele de: - 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 alin. (1) din C. pen.

- 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 18 4 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 18 1 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000 (modificată prin Legea nr. 187/2012), art. 35 alin. (1), art. 5 alin. (1) din C. pen. S-a constatat că infracțiunile au fost săvârșite în concurs real prevăzut de art. 38 alin. (1) din C. pen. În baza art. 39 alin. (1) lit. b), art. 45 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare, urmând ca în final acesta să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 65 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. (referitor la pedeapsa accesorie). S-a constatat că Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit nu s-a constituit parte civilă și că nu a suferit pagube prin săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților. În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus desființarea totală a înscrisurilor falsificate (respectiv a Rapoartelor de activitate cont pretins a fi emise de B., aflate în original la dosarul de urmărire penală). S-a acordat avocatului din oficiu C. 400 RON onorariu avocațial din oficiu (pentru apărarea inculpatului A.) sumă care se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Au fost obligați inculpații să plătească fiecare în favoarea statului câte 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare. Împotriva sentinței menționate au declarat apel Parchetul de pe lângă ÎCCJ-DNA Serviciul Teritorial Cluj și inculpații A., D., E., F. și G.. Prin decizia penală nr. 699/A din data de 20 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj - secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2014, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DNA Serviciul Teritorial Cluj și inculpații A., D., E., F. și G., împotriva sentinței penale nr. 175 din 11 decembrie 2015 a Tribunalului Bistrița Năsăud. S-a stabilit în favoarea Baroului Cluj suma de 1040 RON (câte 520 RON pentru fiecare avocat), reprezentând onorarii avocați oficiu, cuvenite av.

H. și av. I., care se vor achita din fondul Ministerului de Justiție. Au fost obligați inculpații apelanți la plata a câte 500 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A. la data de 01.07.2025 - data plic . În motivarea cererii, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., urmare a Deciziei CCR nr. 50/2025, apreciind că poate invoca pe această cale incidența neaplicării art. 33 alin. (2) din C. pen. privind pedepsirea tentativei. În acest sens, a susținut că instanța de apel nu a sesizat nelegalitatea pedepsei, deși instanța de fond a reținut, în mod corect, că fapta prev. de art. 18 1 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000 este săvârșită în forma tentativei conform art. 18 4 din Legea nr. 78/2000.

A mai susținut că în cauză în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal în raport cu infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea sa, fiind incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen. - există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege. În concluzie, a solicitat, în temeiul art. 396 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen. raportat la art. 33 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, încetarea procesului penal în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 18 4 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 18 1 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000, ca urmare a neaplicării reducerii de pedeapsă conform art. 33 alin. (2) din C. pen.

Prin încheierea din 15.10.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2024, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 699/A din data de 20 mai 2016 a Curții de Apel Cluj - secția penală și de minori. În esență, s-a reținut că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute la art. 434-438 din C. proc. pen. Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 15.10.2025, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc.

pen., hotărârile sunt supuse casării când în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal. Prin decizia nr. 50/2025, Curtea Constituțională a constatat că aceste dispoziții creează un regim juridic diferit al procurorului și, respectiv, al inculpatului, sub aspectul posibilității acestora de a invoca pe calea recursului în casație o greșită apreciere de către instanța competentă a incidenței/neincidenței unei cauze de încetare a procesului penal, ceea ce conduce la un dezechilibru între mijloacele procesuale puse la dispoziția celor doi participanți la procesul penal anterior menționați, prin asigurarea doar în favoarea procurorului a dreptului prevăzut prin textul criticat. Astfel, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc.

pen. care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care în mod greșit nu a fost dispusă încetarea procesului penal este neconstituțională. În esență, recurentul inculpat a susținut că, în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal, deși el a săvârșit faptele prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 18 4 din Legea nr. 78/2000 și la art. 18 1 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000 sub forma tentativei, instanța nefăcând aplicarea dispozițiilor art. 33 alin. (2) din C. pen. privind pedepsirea tentativei.

Înalta Curte constată că instanțele de fond au reținut că faptele prev. de 18 1 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000 au fost săvârșite de către inculpatul A. în calitate de complice și sub forma tentativei, din moment ce la încadrarea juridică au fost reținute dispozițiile art. 18 4 din Legea nr. 78/2000 potrivit cărora "tentativa infracțiunilor prevăzute la art. 18 1 -18 3 se pedepsește", precum și dispozițiile referitoare la complicitate, respectiv art. 48 din C. pen., astfel că susținerile acestuia sunt neîntemeiate.

Pe de altă parte, Înalta Curte subliniază că așa cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 187 din C. pen., în cazul în care o faptă penală este reținută în forma tentativei, calculul termenului de prescripție a răspunderii penale se realizează întotdeauna raportat la maximul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată, chiar dacă fapta a rămas în faza tentativei; practic termenul de prescripție a răspunderii penale are aceeași durată, indiferent dacă infracțiunea s-a consumat/epuizat sau a rămas în faza tentativei. Pentru determinarea pedepsei prevăzute de lege în funcție de care se calculează termenul de prescripție a răspunderii penale nu sunt avute în vedere eventualele cauze de atenuare (circumstanțe atenuante ori cauzele speciale de reducere a pedepsei) sau agravare a pedepsei (circumstanțe agravante, infracțiune continuată, concurs de infracțiuni sau recidivă).

(A se vedea Sinteze de Drept penal - Partea generală, Ediția 5, Vol. II, pg. 1108, Mihail Udroiu). Având în vedere că faptele au fost săvârșite în anul 2010, că instanța de apel a stabilit în ceea ce îl privește pe inculpat că legea penală mai favorabilă este noul C. pen., iar termenul de prescripție este de 10 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) din C. pen., acesta nu era împlinit la momentul pronunțării hotărârii de către instanța de apel, respectiv 20 mai 2016. Raportat la motivele invocate, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură nu sunt incidente în prezenta cauză. În ceea ce privește susținerile recurentului-inculpat vizând incidența unei cauze de nepedepsire, Înalta Curte constată că acesta nu a invocat o asemenea cauză, și că, în realitate, face confuzie între astfel de cauze și cauzele de reducere a pedepsei, cum este cazul tentativei.

Cauzele de nepedepsire sunt definite ca fiind acele împrejurări care înlătură aplicarea unei pedepse în cazul săvârșirii unei infracțiuni, și nu însuși caracterul penal al faptei cercetate sau pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. În concluzie, astfel cum s-a arătat, motivele invocate de recurentul inculpat nu produc efecte asupra termenului de prescripție a răspunderii penale. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 699/A din data de 20 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj - secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2014.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurejjjntul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A. în cuantum de 753 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 699/A din data de 20 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj - secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2014. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A., în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2025.