- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 20 noiembrie 2025
Decizia nr. 820/2025 — ÎCCJ, Secția penală — contestație împotriva sentinței nr. 39/2025 a Curții de Apel Ploiești
Asupra contestației de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 39 din 07 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2025, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins cererea de revizuire formulată de inculpatul A., ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Ploiești a reținut că, la data de 10.02.2025, s-a înregistrat pe rolul instanței, cererea de revizuire formulată de inculpatul A. cu privire atât la hotărârile pronunțate de către Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2022 și dosarul nr. x/2024 ce au avut ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurilor asiguratorii dispuse în cauză, cât și cu privire la ordonanța nr. 154/D/P/2016 prin care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Biroul Teritorial Buzău a dispus luarea măsurilor asiguratorii în cauză.
În ședința din camera de consiliu din data de 02.04.2025, inculpatul A. a arătat instanței că cererea de revizuire privește doar hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2024, iar această cerere este formulată doar în numele lui, nu și în numele S.C. B. S.R.L., solicitând instanței să modifice hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2024, în sensul ca bunurile indicate în dosarul nr. x/2022 să se regăsească în mod identic și în dosarul nr. x/2024. Apărătorul inculpatului revizuent a precizat că temeiurile legale avute în vedere la formularea prezentei cereri de revizuire sunt cele prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) și e) C. proc. pen., respectiv s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.
Studiind actele dosarului, instanța a constatat că prin încheierea penală din data de 04.11.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel Ploiești, în baza art. 250 2 C. proc. pen., a menținut sechestrul asigurător instituit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Biroul Teritorial Buzău asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A. prin ordonanța nr. 154/D/P/2014 din data de 19.04.2016 și prin ordonanța nr. 154/D/P/2014 din data de 14.09.2016. Încheierea penală din data de 04.11.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024 de către Curtea de Apel Ploiești, a rămas definitivă prin decizia nr. 870/27.11.2024, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, contestația formulată de contestatorii A. și S.C.
B. S.R.L.. Instanța a constatat că hotărârea supusă revizuirii a fost pronunțată în baza art. 250 2 C. proc. pen., hotărâre rămasă definitivă prin decizia nr. 870 din 27.11.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Având în vedere că dispozițiile art. 452 C. proc. pen. vizează exclusiv hotărârile judecătorești definitive prin care s-a rezolvat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, deoarece finalitatea revizuirii constă în înlăturarea erorii judiciare, prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile acestei norme legale, motiv pentru care a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.
Împotriva sentinței penale nr. 39 din 07 mai 2025 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2025, revizuentul inculpat A. a formulat contestație, motivele fiind susținute de apărătorul desemnat din oficiu, astfel cum sunt consemnate în practicaua prezentei hotărâri. Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacată, Înalta Curte apreciază contestația ca nefondată, pentru considerentele expuse în continuare. Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. și numai în cazurile prevăzute de art. 453 C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a unor raționamente jurisdicționale pretins eronate, este exclusă, în raport de dispozițiile procesuale menționate și de principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.
Coroborând dispozițiile legale enunțate, se impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condițiile legii, cu consecința respingerii cererii pentru acest motiv, în situația afirmării generice a nelegalității și netemeiniciei hotărârii a cărei retractare se cere. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 452 C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă, din conținutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești care conțin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt, pe care le conțin hotărârile judecătorești.
În cauză, Înalta Curte constată că încheierea penală din 04.11.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, prin care s-a menținut sechestrul asigurător instituit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Biroul Teritorial Buzău asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A., nu poate forma obiectul căii extraordinare de atac a revizuirii, întrucât nu sunt realizate condițiile art. 452 C. proc. pen., deoarece nu conține o rezolvare a fondului cauzei, în sensul dezlegării raportului juridic de drept substanțial, cu consecința pronunțării unei soluții de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânare a aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal, ci vizează o hotărâre prin care s-au verificat măsurile asiguratorii în baza art. 250 2 C. proc.
pen. În consecință, nefiind îndeplinite cerințele impuse cumulativ de art. 452 C. proc. pen. și art. 459 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul inculpat A.. Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de revizuentul inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 39 din 07 mai 2025 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2025. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga revizuentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (6) C. proc.
pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru revizuentul inculpat, în cuantum de 377 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca nefondată, contestația formulată de revizuentul inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 39 din 07 mai 2025 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2025. Obligă revizuentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru revizuentul inculpat, în cuantum de 377 RON, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie 2025.