ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 260/2025

Ședința publică din data de 10 aprilie 2025

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1 din data de 17 martie 2025, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, printre altele, a respins cererea formulată de inculpatul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, ca inadmisibilă.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că, la data de 03.03.2025, a fost înregistrat pe rolul instanței recursul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii penale pronunțată la data de 26.02.2025 de către Tribunalul Buzău prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate formulată cu privire la dispozițiile art. 161 alin. (2) lit. h) din C. proc. pen.

S-a mai reținut că, în fața Curții de Apel Ploiești, în ședința din data de 17.03.2025, recurentul - inculpat A. a invocat o nouă excepție de neconstituționalitate, respectiv excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu argumentarea că dispozițiile criticate sunt neconstituționale, în măsura în care nu permit aceluiași subiect/aceleiași părți să invoce în cadrul aceleiași proceduri o excepție de neconstituționalitate cu privire la același text de lege, dar solicitându-se o soluție diferită față de cea inițială, respectiv o decizie sancționatoare, nu una interpretativă și, respectiv, dacă se invocă motive, temeiuri diferite față de cele inițial invocate.

De asemenea, recurentul - inculpat a mai arătat că în cauza de față nu se poate reține o formă de identitate între cele două excepții, întrucât, chiar dacă se critică același text de lege, în prima excepție care a fost invocată s-a susținut că textul sau soluția legislativă este constituțională în măsura în care sintagma "explicații" nu se referă la fapte probatorii în legătură cu care s-a început urmărirea penală și care, în mod evident, pot fi mai apoi folosite în defavoarea persoanei ce capătă și calitatea procesuală.

În ce privește cea de-a doua excepție invocată, excepția nouă, dimpotrivă, s-a susținut că textul de lege este neconstituțional, în măsura în care sintagma explicației vizează fapte care pot mai apoi fi folosite în defavoarea persoanei care le oferă, fără a mai face distincția după cum s-a început sau nu urmărirea penală.

Astfel, recurentul - inculpat a apreciat faptul că soluțiile solicitate prin cele două excepții sunt total diferite, întrucât în primul caz s-a solicitat o decizie interpretativă din partea Curții Constituționale în care, în mod evident, să păstreze soluția legislativă, dar să dea o interpretare sub aspectul că această variantă interpretativă ar fi potrivită Constituției, cu alte cuvinte nu ar fi fost necesară intervenția succesivă a legiuitorului deoarece textul ar rămâne în continuare.

Curtea de apel a mai reținut că, referitor la cea de-a doua excepție, recurentul - inculpat a arătat că, dimpotrivă, s-a solicitat să se constate neconstituționalitatea soluției legislative implicită a textului, prin urmare s-a solicitat o decizie extremă, simplă din partea Curții Constituționale, de această dată considerându-se sau susținându-se că textul nu poate fi salvat prin abstragerea viciului de neconstituționalitate tocmai pentru faptul că acest text de lege sau această posibilitate de a oferi și a obține în mod evident acele explicații nu ar fi însoțite de anumite garanții, cu privire la respectarea celorlalte drepturi, precum dreptul la tăcere. În opinia recurentului, aceasta ar fi o primă deosebire netă între cele două excepții care au fost invocate.

Referitor la a doua deosebire, recurentul - inculpat a arătat că aceasta ar consta sub aspectul temeiurilor sau mai bine spus sub aspectul cauzei de neconstituționalitate. Astfel, dacă în prima formă a susținut că varianta interpretativă ar fi neconstituțională tocmai pentru faptul că persoana care mai apoi dobândește calitatea de suspect sau de inculpat practic ar fi pusă în postura în care să nu se mai poată prevala de aceste drepturi, în cea de-a doua variantă sau cea de-a doua excepție a susținut o teză diferită, o situație premisă, nu s-a mai raportat la ipoteza în care s-a început urmărirea penală in rem cu privire la faptele în legătură cu care informațiile sunt obținute, ci a luat în calcul orice variantă, anume în cazul în care unei persoane i se solicită anumite explicații în mod activ, pentru ca mai apoi acele informații să poată fi folosite în defavoarea acelei persoane, cu respectarea garanțiilor procesuale privitoare la dreptul la tăcere.

Curtea de apel a mai reținut că, totodată, recurentul - inculpat a arătat că această situație sau această nouă excepție a fost generată de interpretarea dată de către judecătorul de la fond pentru că, în esență, respingând excepțiile pe fond de nelegalitate a probatoriului, judecătorul a spus: "întrucât nu avea o calitate procesuală, organele judiciare nu aveau obligația să respecte acele drepturi precum cele recunoscute suspectului sau inculpatului privitoare la dreptul la tăcere".

Pornind de la această realitate procesuală nouă, recurentul - inculpat a susținut că acest text de lege este neconstituțional, indiferent dacă s-a început sau nu urmărirea penală în legătură cu faptele ce sunt solicitate a fi furnizate pe cale informațională, prin urmare, fără să se impună să existe un cadru sau fără să se impună ca mai apoi persoana respectivă să dobândească o calitate. Cu alte cuvinte, în momentul în care a invocat excepția, a susținut pur și simplu orice situație în care anumite informații pot fi culese, pot fi obținute în mod activ, iar mai apoi să poată fi folosite imperios în defavoarea persoanei respective, prin urmare, o altă premisă, o situație de fapt și evident conceptuală pe care se grefează, diferită de cea inițială.

În ceea ce privește condițiile de admisibilitate, recurentul - inculpat a arătat că în prezenta cauză nu se poate discuta despre triplă identitate, aceeași parte, același obiect, același text, deoarece cererea nu se referă la textul în sine, ci se referă inclusiv la solicitarea ce se tinde a fi înaintată Curții Constituționale și, evident, cauză diferită, temeiuri diferite, circumstanțe diferite care conduc la concluzia că nu poate opera în cauza de față o formă a autorității de lucru judecat.

Recurentul - inculpat a mai apreciat că soluția dată de către prima instanță de a respinge cererea de solicitare, ca inadmisibilă, dar nu pe condiții de admisibilitate proprii, ci pe o situație sui generis în care reține o autoritate de lucru judecat, este neîntemeiată pe fondul ei.

Față de aceste aspecte, recurentul - inculpat a solicitat desființarea încheierii atacate și trimiterea cauzei pentru a se verifica întrunirea celorlalte condiții pe fond de către instanța de fond.

În ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, recurentul - inculpat a arătat că acestea sunt neconstituționale, deoarece încalcă art. 146 și art. 53 din Constituție, în măsura în care nu permit aceleași părți, în cadrul aceluiași proces, dar în etape procesuale diferite, să invoce o nouă excepție de neconstituționalitate cu privire la același text, prin care se solicită pronunțarea unei decizii diferite (interpretative sau simple) și/sau se invocă un viciu de neconstituționalitate/temeiuri, diferit(e).

Recurentul - inculpat a mai susținut că o astfel de interpretare sau textul în această formă interpretată ar fi neconstituțional pentru că, în definitiv, dreptul la acces la justiția constituțională este recunoscut de Constituția României, având în vedere faptul că orice drept fundamental, într-adevăr, poate fi supus anumitor limitări, dar potrivit art. 53 din Constituție orice limitare trebuie să fie prevăzută de lege și, sigur, cu respectarea celorlalte condiții privitoare la necesitate, proporționalitate și așa mai departe.

Totodată, a solicitat să se observe că, potrivit legii de organizare a Curții Constituționale sau orice altă normă intraconstituțională, nu există o astfel de piedică în ceea ce privește posibilitatea invocării unei noi excepții de neconstituționalitate, chiar cu privire la același text de lege, dar solicitându-se practic o altă soluție din partea Curții Constituționale, o decizie sancționatoare și nu una pur interpretativă sau simplu interpretativă pe de-o parte și, de asemenea, nu există niciun fel de text de lege care să limiteze posibilitatea de a invoca aceeași excepție de neconstituționalitate, dar cu argumente diferite, inclusiv cu privire la condiția de admisibilitate din perspectiva legăturii cu cauza respectivă, sigur raportat la momentul la care se formulează acea excepție.

În consecință, recurentul - inculpat a solicitat admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția în forma în care a fost invocată.

Analizând actele dosarului, curtea a constatat că prin rechizitoriul nr. x/2024 din data de 30.05.2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept - prev. de art. 271 din Lega nr. 86/2006, art. 342 alin. (1) și (2) din C. pen. și art. 343 alin. (1) din C. pen., totul cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen., reținându-se în sarcina acestuia că, în perioada 21 - 23.04.2024, a introdus în țară, fără drept, trei arme letale și muniție aferentă acestora, care fac parte din categoria armelor letale, supuse autorizării, arme și muniții pe care le-a depozitat și deținut la domiciliu, fără drept și fără a fi autorizat în acest sens pe teritoriul României, iar ulterior, în data de 04.05.2024, în jurul orei 17:00, s-a deplasat pe raza județul Buzău, în fața imobilului numitului B., având asupra sa una dintre armele de vânătoare, unde, dorind să-l amenințe pe acesta, a executat două focuri de armă în plan vertical.

S-a reținut că inculpatul A. a solicitat în fața judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Râmnicu Sărat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 161 alin. (2) lit. h) din C. proc. pen., solicitare respinsă de către Judecătoria Râmnicu Sărat prin încheierea penală din data de 27.09.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024, definitivă prin încheierea nr. 1/06.12.2024 pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de inculpat.

Prin încheierea penală din data de 30.10.2024, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Râmnicu Sărat a respins cererea inculpatului A. de sesizare a CJUE, a respins cererile și excepțiile invocate de inculpat, a constatat legalitatea sesizării instanței, competența instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și, în consecință, a dispus începerea judecății cu privire la inculpatul A..

Împotriva încheierii penale din data de 30.10.2024 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Râmnicu Sărat inculpatul A. a formulat contestație, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 13.12.2024.

Pentru primul termen de judecată - 23.01.2025 - stabilit la Tribunalul Buzău, inculpatul A. a depus la dosarul cauzei, prin e-mail, motivele contestației și, totodată, a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 161 alin. (2) lit. h) din C. proc. pen.

Prin încheierea penală din data de 26.02.2025, Tribunalul Buzău a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 161 alin. (2) lit. h) din C. proc. pen. invocată de inculpatul A., având în vedere autoritatea de lucru judecat raportat la încheierea penală din data de 27.09.2024, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Râmnicu Sărat în dosarul nr. x/2024, prin care a fost respinsă solicitarea inculpatului A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 161 alin. (2) lit. h) din C. proc. pen., definitivă prin încheierea nr. 1/06.12.2024 pronunțată de Tribunalul Buzău, prin respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de inculpatul A..

Cu privire la recursul formulat în cauză, curtea de apel a constatat că ambele cereri formulate de către inculpatul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 161 alin. (2) lit. h) din C. proc. pen., respectiv cererea depusă la data de 31.07.2024 în cameră preliminară și respinsă prin încheierea penală din data de 27.09.2024, definitivă prin încheierea nr. 1/06.12.2024 pronunțată de Tribunalul Buzău, cât și cererea depusă la data de 23.01.2025 în calea de atac la Tribunalul Buzău au în vedere sintagma "explicații" cuprinsă la art. 161 alin. (2) lit. h) din C. proc. pen., pe care o apreciază ca neconstituțională, având în vedere neclaritatea acesteia, care creează un echivoc în ce privește înțelesul noțiunii, respectiv dacă se referă la răspunsuri oferite de către persoana vizată la solicitarea organului judiciar sau pot fi relatări voluntare și spontane a căror consemnare se face.

De asemenea, curtea a constatat că apărătorul inculpatului A. a arătat în fața Tribunalului Buzău că a invocat aceeași excepție, însă cu argumente noi, respectiv interpretarea dată art. 161 alin. (2) lit. h) din C. proc. pen. de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Râmnicu Sărat, în sensul că procesul-verbal de percheziție nu este o declarație.

Având în vedere atât argumentele inițiale, cât și argumentele noi, curtea a constatat că se invocă aceleași aspecte, conform cărora dispozițiile art. 161 alin. (2) lit. h) din C. proc. pen. încalcă în mod esențial exigențele constituționale, respectiv art. 1 din Constituție privitoare la exigențele statului de drept, dreptul la un proces echitabil și dreptul la tăcere.

Drept urmare, curtea a constatat că încheierea penală din data de 26.02.2025 pronunțată de Tribunalul Buzău este legală și temeinică.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, invocată în fața Curții de Apel Ploiești de către inculpatul A. cu ocazia judecării recursului formulat de către același inculpat împotriva încheierii penale din data de 26.02.2025 prin care Tribunalul Buzău a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 161 alin. (2) lit. h) din C. proc. pen., curtea a apreciat-o ca inadmisibilă, dat fiind faptul că autorul excepției invocate a solicitat ca instanța de control constituțional să pronunțe un anumit tip de hotărâre referitor la posibilitatea invocării din nou, cu argumente diferite, a excepției de neconstituționalitate fără a interveni autoritatea de lucru judecat, respectiv pronunțarea unei decizii sancționatoare și nu una pur interpretativă sau simplu interpretativă.

Curtea de apel a mai reținut că, pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional și a arătat că neconstituționalitatea unui text este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională.

Or, autorul excepției tinde în fapt la modificarea textului legislativ, prin completarea acestuia cu obligarea instanței de control constituțional de a pronunța o hotărâre în conformitate cu solicitarea autorului excepției de neconstituționalitate invocate (decizii sancționatoare, pur interpretativă sau simplu interpretativă).

Curtea a mai avut în vedere faptul că nu autorii excepțiilor invocate stabilesc felul deciziilor pronunțate de către instanța de control constituțional, acest aspect fiind atributul exclusiv al Curții Constituționale, întrucât, având în vedere rolul său de garant al supremației Constituției, instanța de control constituțional, odată învestită cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, este singura în măsură să decidă asupra necesității declanșării controlului de constituționalitate și a limitelor exercitării acestuia.

Pe de altă parte, așa cum s-a arătat mai sus, cu ocazia analizării recursului, nu au fost invocate în susținerea excepției invocate în fața Tribunalului Buzău temeiuri ale neconstituționalității dispozițiilor art. 161 alin. (2) lit. h) din C. proc. pen. diferite de cele invocate inițial.

Astfel, o pronunțare asupra neconstituționalității art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992 pe motiv că nu ar permite invocarea neconstituționalității aceluiași text de lege cu argumente noi, nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Față de cele reținute, curtea a constatat că cererea formulată de inculpatul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este inadmisibilă, având în vedere neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul deciziei penale nr. 1 din data de 17 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs inculpatul A..

În motivarea cererii, recurentul, personal și prin apărător ales, a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, susținând, referitor la condițiile de admisibilitate a cererii, că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(5) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția de neconstituționalitate este ridicată de părți, în fața unei instanțe judecătorești, ea privește dispoziții dintr-o lege care au legătură cu soluționarea cauzei, iar prevederile invocate nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Pe fondul excepției de neconstituționalitate, inculpatul A. a susținut, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale în măsura în care ar fi interpretate în sensul că nu permit aceleiași părți procesuale să invoce, într-o etapă procedurală distinctă, o nouă excepție de neconstituționalitate cu privire la același text de lege, anterior contestat, chiar dacă aceasta se întemeiază pe argumente diferite și urmărește obținerea unei soluții substanțial diferite față de cea solicitată inițial, respectiv constatarea expresă a neconstituționalității textului criticat, și nu doar valorificarea unui posibil viciu de constituționalitate.

În concret, a precizat că situația premisă vizează faptul că, într-o etapă procesuală anterioară, a mai invocat excepția de neconstituționalitate în raport cu același text de lege -art. 161 alin. (2) lit. h) din C. proc. pen., însă solicitarea a vizat exclusiv constatarea neconstituționalității unei anumite interpretări, fără a fi pusă în discuție neconstituționalitatea intrinsecă a textului de lege.

Examinând recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul deciziei penale nr. 1 din data de 17 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge, în considerarea următoarelor argumente:

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerințe de admisibilitate, cumulativ, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:

a) - calitatea de parte în proces a autorului excepției;

b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

c) - existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia Curții Constituționale nr. 591 din 21 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014).

d) - verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Curtea Constituțională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are, însă, valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. Instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are, potrivit legii, nu doar competența, ci și obligația corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În aceste coordonate de principiu, procedând la reevaluarea admisibilității sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte reține că recurentul pretinde că textul în cauză este contrar art. 146 și art. 53 din Constituție în măsura în care nu permite aceleași părți, în cadrul aceluiași proces, dar în etape procesuale diferite, să invoce o nouă excepție de neconstituționalitate cu privire la același text, prin care se solicită pronunțarea unei decizii diferite (interpretative sau simple) și/sau se invocă un viciu de neconstituționalitate/temeiuri diferit(e).

Se constată că prin decizia penală nr. 1 din data de 17 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie s-a reținut, în esență, că cele două cereri de sesizare a Curții Constituționale formulate de inculpat privesc aceeași excepție de neconstituționalitate referitoare la sintagma "explicații" din cuprinsul art. 161 alin. (2) lit. h) din C. proc. pen., fără a se aduce temeiuri esențial diferite în cea de-a doua cerere.

Examinând excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul A. prin prisma exigențelor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și a tuturor motivelor invocate de către inculpat, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiția referitoare la "legătura" normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Înalta Curte de Casație și Justiție observă că argumentele prezentate nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate, invocarea unor motive suplimentare în susținerea unei excepții de neconstituționalitate anterior formulate neconstituind per se o cerere autonomă de sesizare a Curții Constituționale.

Astfel, se reține că în absența unor temeiuri de neconstituționalitate substanțial diferite sau a unei modificări calitative semnificative a fundamentului juridic invocat, criticile noi formulate de către recurent reprezintă o dezvoltare argumentativă în cadrul unei sesizări deja individualizate sub aspectul obiectului normativ, context în care instanța este ținută de autoritatea de lucru judecat și nu poate dispune reluarea controlului asupra unei cereri de sesizare a Curții Constituționale anterior respinse.

Prin urmare, a solicita o soluție "interpretativă" sau "extremă" nu echivalează cu o schimbare calitativă a obiectului sesizării, cât timp norma contestată este aceeași și criticile rămân circumscrise aceleiași problematici de constituționalitate. În această ipoteză, instanța este în drept să constate că se află în prezența unei dezvoltări argumentative în cadrul aceleiași excepții, iar nu a unei sesizări noi, autoritatea de lucru judecat aplicabilă în materie constituțională operând nu doar asupra dispoziției contestate, ci și asupra cadrului litigiului care i-a dat naștere.

A admite contrariul ar însemna transformarea controlului de constituționalitate într-un mecanism regresiv, lipsit de coerență, în care o parte ar putea formula în mod repetat și fragmentar aceleași critici la adresa unui text legal, sub aparența aducerii unor "motive noi", ceea ce ar compromite nu doar rolul instanței de judecată ca prim filtru de admisibilitate, ci și autoritatea și finalitatea deciziilor Curții Constituționale.

Legea nr. 47/1992 nu reglementează în mod expres reiterarea succesivă, de către aceeași parte, a excepției de neconstituționalitate privind același text normativ, însă interpretarea sistematică a dispozițiilor sale coroborat cu principiul securității raporturilor juridice și cu jurisprudența constantă a Curții Constituționale (ex. Decizia Curții Constituționale nr. 224 din 4 martie 2008, publicată în M.Of. nr. 260/2 apr. 2008 - sintagma "critici similare") - impune respingerea ca inadmisibilă a reînnoirii aceleiași excepții în absența unui pretins viciu constituțional fundamental nou sau a unei modificări esențiale a cadrului normativ ori jurisprudențial.

Așadar, nu ne aflăm în prezența unui adaos legislativ de natură pretoriană, ci a unei aplicări firești și necesare a principiilor generale ale dreptului, care limitează invocarea abuzivă și reiterativă a excepțiilor în aceeași cauză, sub aceleași coordonate normative, cu ignorarea principiului autorității de lucru judecat.

Ca atare, condiția referitoare la "legătura" normei contestate cu soluționarea cauzei este doar formală, de vreme ce autorul excepției nu tinde la a supune cenzurii instanței de contencios constituțional, în mod efectiv, aspecte de neconstituționalitate intrinsecă, respectiv derivate din modalitatea de redactare a dispozițiilor legale criticate, ci tinde, în realitate, la obținerea unei modificări legislative de fond, în sensul extinderii conținutului art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, prin instituirea unei obligații în sarcina Curții Constituționale de a se pronunța într-un anumit registru decizional - sancționator, interpretativ sau pur interpretativ - conform solicitării formulate în cadrul excepției de către autorul acesteia.

De altfel, se constată că în mod judicios curtea de apel a reținut că stabilirea tipului de soluție ce urmează a fi pronunțată în cadrul controlului de constituționalitate nu intră în atribuțiile autorului excepției, ci revine exclusiv Curții Constituționale, întrucât această competență derivă din rolul său constituțional de garant al supremației legii fundamentale, fiind singura autoritate îndreptățită să exercite controlul de constituționalitate și să stabilească limitele acestuia.

În concluzie, criticile aduse de recurent dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate o invocă nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate și previzibilitate a acestora în raport cu conținutul propriu-zis in abstracto, aspectele neintrând sub incidența controlului de constituționalitate, întrucât modificarea textelor de lege este atributul exclusiv al legiuitorului.

În acest sens, se reține că potrivit art. 2 alin. (3) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.".

Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază că nu se impune sesizarea Curții Constituționale, deoarece nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a cererii de sesizare ca prevederile ce fac obiectul excepției să aibă legătură cu cauza, având în vedere că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, ci de reformare legislativă, calea de atac urmând a fi respinsă ca atare.

Soluția se înscrie într-o logică firească, pentru că altfel sesizarea Curții Constituționale ar fi de prisos, întrucât instanța de contencios constituțional ar constata, la rândul său, neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate și ar respinge excepția ca inadmisibilă, fără a mai proceda la verificarea temeiniciei acesteia.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul deciziei penale nr. 1 din data de 17 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură, va obliga pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 90 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul deciziei penale nr. 1 din data de 17 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 90 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 aprilie 2025.