ÎCCJ, Secția penală, decizia din 18.02.2026 — Prin sentința penală nr. 31 din data de 27.11.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2025, Tribunalul Militar Iași a admis excepția de necompetență după calitatea…

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 31 din data de 27.11.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2025, Tribunalul Militar Iași a admis excepția de necompetență după calitatea persoanei și, în temeiul art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 48 C. proc. pen. coroborat cu art. 37 C. proc.

pen., a declinat competența de soluționare a cauzei penale având ca obiect cererea de revizuire a sentințelor penale nr. 133/1949, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial Iași prin care s-a dispus condamnarea defunctului A. la pedeapsa de 7 ani de închisoare pentru comiterea delictului de uneltire contra ordinii sociale prevăzută și pedepsită de art. 209 pct. 2 Cod din 1936 și nr. 121/13.02.1950 pronunțată în dosarul nr. x/1950 al Tribunalului Militar Iași, formulată de revizuenții B. și C.. Pentru a se pronunța în acest sens, Tribunalul Militar Iași a reținut, în esență, că revizuenții B. și C. în nume propriu, au solicitat revizuirea post mortem a sentințelor penale nr. 133/1949 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial Iași prin care s-a dispus condamnarea defunctului A. la pedeapsa de 7 ani de închisoare pentru comiterea delictului de uneltire contra ordinii sociale prevăzută și pedepsită de art. 209 pct. 2 Cod din 1936 și nr. 121/13.02.1950, pronunțată în dosarul nr. x/1950 al Tribunalului Militar Iași, prin care s-a dispus pedeapsa de temniță grea pentru comiterea infracțiunii de delict de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută și pedepsită de art. 209 pct. 2 C. pen.

în vigoare în anul 1949. Tribunalul Militar Iași a constatat că obiectul cauzei îl constituie o cerere de revizuire formulată împotriva unor sentințe de condamnare politică dispusă față de o persoană care nu avea calitatea de militar la momentul judecății. S-a reținut că având în vedere hotărârea CEDO Maszni împotriva României din 21.09.2006, dar și competența conferită instanțelor militare de Legea nr. 135/2010, instanța nu este competentă după criteriul calității persoanei să judece prezenta cale de atac, aceasta revenind instanței civile. În ceea ce privește instanța competentă, a apreciat că aceasta este Curtea de Apel Bacău, instanță pe raza căreia domiciliază/își au sediul revizuenții.

Prin sentința penală nr. 16 din data de 05.02.2026, Curtea de Apel Bacău - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu de către instanță, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Militar Iași, iar în temeiul art. 51 alin. (1) din C. proc. pen. a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza instanței ierarhic superioară comună, Înalta Curte de Casație și Justiție. Curtea de Apel Bacău a reținut, în esență, că în cazul formulării unei cereri de revizuire, se impune a se verifica, în primul rând, dacă instanța sesizată este cea competentă potrivit art. 458 C. proc. pen. și abia apoi se poate trece la verificarea admisibilității în principiu a acesteia, în camera de consiliu, potrivit dispozițiilor art. 459 alin. (1) C. proc.

pen. S-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 458 din C. proc. pen., dispoziție preluată în mod identic din art. 401 din C. proc. pen. anterior, competentă să judece cererea de revizuire este instanța care a judecat cauza în primă instanță. De asemenea, s-a arătat că sub imperiul vechiul C. proc. pen. s-a pus problema competenței de soluționare a cererii de revizuire în situațiile în care s-a schimbat între timp competența de judecată în primă instanță a cauzei respective, respectiv dacă ar trebui ca o astfel de cerere să fie soluționată, așa cum prevedea art. 401 din vechiul C. proc.

pen., de către instanța care a judecat cauza în primă instanță, sau de către instanța care ar fi competentă să judece cauza în primă instanță la data formulării cererii de revizuire, existând și o practică neunitară în această materie, sens în care s-a făcut referire la Decizia nr. XXX din 9 octombrie 2006, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 725 din 26/10/2007 pronunțată de instanța supremă în cadrul mecanismului de unificare a practicii judiciare reprezentat de recursul în interesul legii și prin care s-a stabilit că instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire este instanța care a judecat cauza în primă instanță, chiar dacă, la momentul introducerii cererii, datorită modificării dispozițiilor legii procesual penale, aceasta nu mai avea competența de a judeca fondul cauzei în primă instanță.

De asemenea, Curtea a mai făcut referire la practica instanțelor militare, precum și la o practica instanței supreme, încheierea nr. 177/17.04.2025, pronunțată de Înalta Curte de Casție și Justiție, secția Penală, încheiere pronunțată de instanța supremă în cadrul unui conflict negativ de competență între o instanță militară și una civilă în care a stabilit în favoarea instanței militare competența de soluționare a cauzei. Totodată, s-a făcut referire la încheierea nr. 1401/29.07.2009 pronunțată în dosarul nr. x/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală a stabilit competența de soluționare a unei cauze privind pe revizuientul T. P., fost ofițer de poliție, în favoarea Tribunalului Militar Teritorial București.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța supremă a reținut că, potrivit art. 401 din C. proc. pen., competentă să judece de revizuire este instanța care a judecat cauza în primă instanță. Doar când temeiul cererii de revizuire constă în existența unor hotărâri ce nu se pot concilia, competența se determină potrivit dispozițiilor art. 35 din C. proc. pen., or în speță nu s-a invocat un asemenea temei. Prin urmare, cum Tribunalul Militar Teritorial București a judecat în primă instanță cauza penală privind pe revizuientul T. P., potrivit art. 401din C. proc. pen., este competent să judece cererea de revizuire formulată de condamnat. S-a reținut că doar în cazul admiterii cererii de revizuire, se va rediscuta competența de rejudecare a cauzei în raport cu actualele dispoziții procedurale; cât timp art. 401 din C. proc.

pen. nu a fost modificat, competența de soluționare a unei cereri de revizuire se stabilește conform dispozițiilor acestui text. S-a apreciat că jurisprudența C.E.D.O. în această materie ar fi încălcată doar dacă s-ar trece de momentul admiterii în principiu a acestei cereri și s-ar proceda la rejudecarea de către o instanță militară a unei persoane care la data săvârșirii faptelor pentru care a fost condamnată nu avea calitatea de militar.

Astfel, Curtea de Apel Bacău a reținut că instanța militară este cea care trebuie să procedeze la verificarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire a celor două sentințe penale pronunțate de Tribunalul Militar Teritorial Iași, dată fiind, pe de o parte natura juridică de cale de atac de retractare a cererii de revizuire, iar pe de altă parte, faptul că în acest moment procesual se verifică doar admisibilitatea în principiu a cererii, iar abia în ipoteza admiterii acesteia s-ar pune problema rejudecării de către o instanță militară a unei persoane care la data săvârșirii faptelor pentru care a fost condamnată nu avea calitatea de militar. Fiind învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, în temeiul art. 51 din C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Bacău, pentru următoarele considerente: Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 133/1949, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial Iași, s-a dispus condamnarea defunctului A. la pedeapsa de 7 ani de închisoare pentru comiterea delictului de uneltire contra ordinii sociale prevăzută și pedepsită de art. 209 pct. 2 Cod din 1936, iar prin sentința penală nr. 121/13.02.1950, pronunțată în dosarul nr. x/1950 al Tribunalului Militar Iași, s-a dispus pedeapsa de temniță grea pentru comiterea infracțiunii de delict de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută și pedepsită de art. 209 pct. 2 C. pen.

în vigoare în anul 1949. Prin cererea înregistrată la data de 13.06.2025, sub nr. x/2025, pe rolul Tribunalului Militar Iași, revizuenții B. și C. în nume propriu, au solicitat revizuirea post mortem a sentințelor penale nr. 133/1949 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial Iași și nr. 121/13.02.1950 pronunțată în dosarul nr. x/1950 al Tribunalului Militar Iași. Persoana condamnată A. nu avea calitatea de militar, acesta fiind condamnat de către Tribunalul Militar Iași în raport de dispozițiile art. 4 din Decretul nr. 221/1948 privind organizarea justiției militare conform cărora Tribunalele Militare ale Poporului judecă, în primă instanță, toate infracțiunile săvârșite de militari, precum și infracțiunile contra securității statului, contra ordinii sociale și contra regimului democrat-popular, indiferent de calitatea persoanei care le săvârșește.

Conflictul negativ de competență privind soluționarea cererii de revizuire a luat naștere între o instanță civilă, respectiv Curtea de Apel Bacău și o instanță militară, Tribunalul Militar Iași. Potrivit dispozițiilor art. 458 din C. proc. pen., competentă să judece cererea de revizuire este instanța care a judecat cauza în prima instanță. Când temeiul cererii de revizuire constă în existența unor hotărâri ce nu se pot concilia, competența se determină potrivit dispozițiilor art. 44. Aceste dispoziții au fost preluate în mod identic din vechea reglementare, respectiv art. 401 din C. proc. pen. anterior care prevedea: competentă să judece cererea de revizuire este instanța care a judecat cauza în primă instanță.

Când temeiul cererii de revizuire constă în existența unor hotărâri ce nu se pot concilia, competența se determină potrivit dispozițiilor art. 35. Deopotrivă, instanța supremă reține că prin Hotărârea din 21 septembrie 2006 (cererea nr. 59.892/00), pronunțată în Cauza Maszni împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 585 din 24 august 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, secția întâi, a constatat că a avut loc încălcarea art. 6 paragraf 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în situația judecării civililor de către instanțele militare.

Instanța de la Strasbourg a statuat asupra excluderii competenței instanțelor militare din domeniul penal atunci când este vorba de judecarea civililor (par. 47) și a mai reținut că instanțele militare trebuie, din principiu, să fie necompetente să judece civili, iar statul trebuie să aibă grijă că civilii acuzați de o infracțiune penală, oricare ar fi natura ei, să fie judecați de instanțe civile (par. 48). De altfel, potrivit art. 37 alin. (1) din noul C. proc. pen., tribunalul militar judecă în primă instanță toate infracțiunile comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe. Astfel, normele de procedură circumscriu competența instanțelor militare exclusiv cauzelor privind persoane care au calitatea de militar, cadrul legislativ intern fiind armonizat cu exigențele Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În raport de aspectele anterior evocate, Înalta Curte reține că față de obiectul prezentei cauze ce îl constituie cererea de revizuire formulată împotriva unor sentințe de condamnare cu caracter politic, pronunțate față de o persoană care nu deținea calitatea de militar, soluționarea cauzei în primă instanță excede competenței instanței militare, revenind instanței civile. În acest sens, este jurisprudența instanței supreme care a reținut că în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, reflectată în Hotărârea din 21 septembrie 2006 pronunțată în cauza Maszni împotriva României, precum și a regulii cu valoare de principiu a "judecării civililor de către instanțele civile", consacrată în art. 35 C. proc.

pen..

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, instanța civilă devenită competentă să judece cauza în primă instanță, printr-o modificare legislativă, este instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire a hotărârii penale definitive de condamnare a persoanei care nu are calitatea de militar, chiar dacă instanța ce a judecat cauza în primă instanță și a dispus condamnarea este o instanță militară (ICCJ, secția penală, încheierea nr. 581 din 25 martie 2008). Instanța supremă a mai reținut în cuprinsul acestei încheieri că obligativitatea principiului ce se degajă din noile prevederi legale interne și opțiunile jurisprudențiale ale Curții Europene a Drepturilor Omului, regăsită în sistemele de drept europene și internaționale, limitează, sub acest aspect, aplicabilitatea Deciziei nr. XXX din 9 octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, în ceea ce privește competența instanțelor militare de a judeca cererile de revizuire a hotărârilor judecătorești prin care au fost condamnați civili, chiar dacă o instanță din această categorie procedase la judecarea în primă instanță, în ciclul ordinar de judecată.

În cauză, competența de soluționare a cererii de revizuire de referință aparține instanței civile determinate, sub aspect material, de dispozițiile art. 38 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. privind competența în cazul infracțiunilor privind siguranța națională a României. Infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea numitului A., respectiv delictul contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 2 din C. pen. 1936, era inclusă în categoria infracțiunilor politice împotriva ordinii sociale a statului având corespondent în actualul C. pen. în categoria infracțiunilor privind securitatea națională a României. Or, în actuala reglementare procedural penală, dispozițiile art. 38 alin. (1) lit. b) din C. proc.

pen. prevăd: curțile de apel judecă, în primă instanță infracțiunile privind securitatea națională a României, prevăzute în legi speciale. Față de aceste considerente, Înalta Curte va stabili că instanța competentă a soluționa cauza privindu-i pe revizuenții B. și C. este Curtea de Apel Bacău - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, instanță căreia i se va trimite dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei privindu-i pe revizuenții B. și C. în favoarea Curții de Apel Bacău - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, instanță căreia i se va trimite dosarul. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2026.