ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 01 aprilie 2025

Deliberând asupra apelului declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 30/2025 din data de 14 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 30 din data de 14 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de numitul A. cu privire la sentința penală nr. 6/20.05.1946 pronunțată de Tribunalul Poporului Cluj, în dosarul penal nr. x/1946, iar în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul să plătească în favoarea statului suma de 500 RON reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prin sentința penală nr. 6/20.05.1946 pronunțată în dosarul nr. x/1946, Tribunalul Poporului Cluj a dispus condamnarea contelui B. la pedeapsa de 5 ani temniță grea în temeiul art. 3 alin. (1) combinat cu alin. V din Legea nr. 312/1945 și cu aplicarea art. 121, art. 123 C. pen., iar în temeiul art. 3 alin. ultim din Legea nr. 312/1945, cu aplicarea art. 25 pct. 2 din C. pen. la pedeapsa de 3 ani interdicție corecțională prin suspendarea drepturilor prevăzute de art. 58 pct. 2 din C. pen., precum și confiscarea întregii averi în folosul Statului Român cu titlu de despăgubiri. Prin aceeași hotărâre penală s-a dispus achitarea acestuia de sub acuzarea crimelor prevăzute de art. 2 lit. o), m) și n) și pedepsite de art. 3 din Legea nr. 312/1945.

În calitate de strănepot al condamnatului defunct B., în temeiul art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuentul A., prin apărător ales, a formulat cerere de revizuire a sentinței penale nr. 6/1946 pronunțate de Tribunalul Poporului Cluj la data de 20.05.1946, în dosarul nr. x/1946, solicitând admiterea în principiu a acesteia, iar subsecvent, anularea sentinței și rejudecarea în fond a cauzei.

În cuprinsul cererii, a fost prezentată și argumentată îndeplinirea condițiilor impuse de lege, cu privire la termen și calitatea persoanei, condițiile de formă, competenta instanței sesizate și motivul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuentul susținând că s-au descoperit împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei din 1946 și care dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare, întrucât acestea conturează o situație de fapt nouă, distinctă celei inițial analizate în fond. În concret, este vorba despre conduita condamnatului-defunct B. care a manifestat o atitudine generală de opoziție în raport de ordinele și dispozițiile criminale ale naziștilor și care, în mod categoric și-a exprimat refuzul expres de a se supune și de a executa ordinele acestora.

În acest sens, mijlocul central de probă care dovedește noua stare de fapt este materializat în telegrama expediată în anul 1944 de către C..

Elementul de noutate cerut de art. 459 alin. (3) lit. d) C. proc. pen. - conduita condamnatului-defunct B. care a manifestat o atitudine generală de opoziție în raport de ordinele și dispozițiile criminale ale naziștilor și care și-a exprimat refuzul expres de a se supune și de a executa ordinele naziștilor (probată în particular prin telegrama cu privire la care se face trimitere) reprezentând un element de noutate care delimitează, în opinia revizuentului, o nouă perspectivă, anterior necunoscută și neanalizată. Este adevărat că în cursul anului 2023 a fost inițiată o procedură similară, de revizuire, însă se susține că în cazul respectivului demers au fost indicate o serie de elemente faptice distincte de actualul demers.

În concret, premisa și întregul nucleu al solicitării anterioare de revizuire au fost grefate pe ceea ce, corect a calificat instanța de control, ca fiind "apărări anterioare la care a mai recurs antecesorul petentului", acestea fiind efectiv analizate, însă sub altă formă în procesul de fond, de către Tribunalul Poporului Cluj.

Astfel, petentul a învederat că în demersul anterior, respins ca inadmisibil de către Curtea de Apel Cluj, s-a căutat prezentarea unor elemente punctuale, individual determinate care să expună și să descrie de o manieră incontestabilă faptele de bunăvoință efectiv întreprinse de către antecesor în perioada de interes analizată în procesul de fond, însă perspectiva acuzării a rămas aceeași, respectivele fapte de bunăvoință reprezentând strict o serie de excepții de la ceea ce acuzarea a calificat drept comportament general și omniprezent al antecesorului.

În prezentul demers, starea de fapt expusă de respectiva telegramă aduce în discuție o nouă împrejurare faptică - antecesorul B. nu doar că a săvârșit fapte izolate, punctuale, de bunăvoința și întrajutorare a populației supusă măsurilor opresive (element dovedit și analizat chiar în 1946), ci mult mai mult - privit in extenso - a adoptat o conduită generală, de zi cu zi, total străină ordinelor transmise și expres direcționată împotriva regimului, prin reprezentanții săi în funcții.

Prin urmare, elementul de noutate faptică este de netăgăduit, în condițiile în care întreaga sa conduită, expres manifestată, era direcționată împotriva sistemului opresiv și nicidecum în direcția susținerii acestuia. Însăși construcția acuzației este străină de cele redate prin respectiva telegramă. S-a mai subliniat că până la acest moment, starea de fapt pe care se fundamentează prezenta cerere (și anume conduita adoptată în perioada de interes de către B. - care viza un refuz expres și general manifestat al acestuia vis-a-vis de supunerea și executarea ordinelor naziștilor, ilustrată prin telegrama lui C.) nu a făcut niciodată obiectul analizei vreunei instanțe.

În continuare, făcând trimitere la acuzațiile aduse persoanei condamnate și la soluția pronunțată prin hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat, revizuentul a prezentat elementele cheie, relevante în opinia sa, în raport de temeiul mai sus indicat. Astfel, împrejurarea faptică cu caracter de noutate, care justifică admiterea prezentei, este conduita condamnatului-defunct B. care a manifestat o atitudine generală de opoziție în raport de ordinele și dispozițiile criminale ale naziștilor și care, în mod categoric și-a exprimat refuzul expres de a se supune și de a executa ordinele naziștilor, aspect constatat prin intermediul unui înscris - telegrama expediata în anul 1944 de către ofițerul SS, dr. C.. adresată oficialilor naziști. Respectiva telegramă provine din arhivele germane, fiind numerotată "Nr. 162" și expediată în data de 08.05.1044 de la Budapesta către Ministerul de Externe al Reichului German.

Raportat la conținutul respectivei telegrame, aceasta a adus în prim-plan un element faptic nou, neanalizat anterior, în fond. Astfel, din cele expuse în cuprinsul respectivei telegrame, a rezultat fără vreo formă de dubiu că antecesorul petentului, contele B., "nu aproba acțiunea desfășurată în acea zonă la momentul actual și și-a luat concediu medical". Mai specific, în respectiva telegrama s-au arătat următoarele: "Contele a declarat că nu vrea să devină un criminal în masă și preferă să-și dea demisia". În încheierea respectivei telegrame, autorul acesteia completează mesajul transmis, precizând că "Voi solicita demiterea Contelui".

Respectiva telegramă a fost adresată direct către D. - înalt oficial al ministerului, cu grad de ambasador cu însărcinări speciale, consilier special al lui E. von Ribbentrop (ministrul de externe al Reichului) și redă, pe de o parte, percepția directă, din teritoriu, a împuternicitului special al Reichului German în Ungaria. Pe de altă parte, aceeași telegramă surprinde și esența voinței antecesorului din perioada respectivă - acesta refuzând expres îndeplinirea sarcinilor.

Referitor la factorul temporal, respectiva telegramă nu a fost avută în vedere la momentul soluționării procesului în fond - conținutul acesteia nefiind cunoscut la respectivul moment, ci a fost publicată pentru întâia oară în anul 1963 în lucrarea autorului F. intitulată "The destruction of Hungarian Jewry. A documentary account, Vol. II, doc. nr. 264, pp. 571-572".

În procesul din 1946 în care s-a și dispus condamnarea numitului B. i-a fost imputată o anumită stare de fapt, cu toate coordonatele și reperele descrise în sentința de condamnare. Deși, nu s-a insistat și cu privire la acțiunile pozitive, de într-ajutorare, întreprinse de B., este cert că acestea au fost văzute și tratate ca episoade izolate și mai degrabă excepționale, acuzarea (din perspectiva conduitei imputată) urmărind un caracter mai degrabă general și atotcuprinzător.

Or, împrejurarea/starea de fapt ce reiese din cuprinsul respectivei telegrame conturează, în opinia revizuentului, o paradigmă distinctă de cea inițial analizată: conduita adoptată în perioada de interes de către antecesorul B. viza un refuz expres și general manifestat al acestuia - vis-a-vis de supunerea și executarea ordinelor naziștilor.

Așadar, conduita lui - privita et singuli - nu este cea analizată în fond, în 1946, specifică unui răufăcător cu episoade izolate de binefacere, ci dimpotrivă - este caracterizată de o atitudine generală de opoziție în raport de ordinele și dispozițiile cu caracter criminal ale naziștilor.

Această conduită - probată de respectiva telegramă - se pliază perfect pe rigurozitatea temeiului de revizuire, generând o admisibilitate de principiu, în opinia revizuentului, forța ei probantă nereprezentând un surplus de argumente care să completeze mijloacele de probă deja administrate în fond.

Prin aducerea în prim-plan a acestui nou element factual (conduita caracterizată de o atitudine generală de opoziție în raport de ordinele și dispozițiile criminale ale naziștilor), pe de o parte, nu se tinde la prelungirea probatoriului deja existent, iar pe de altă parte, nu se reexaminează probele inițiale. Probatoriul deja existent a vizat optica acuzației din 1946 - acesta fiind axat pe conturarea unei conduite generale specifică unui răufăcător. Episoadele de binefacere au fost analizate și tratate dintr-o perspectivă de excepție, ca fiind pur izolate și nicidecum reprezentative pentru conduita contelui.

Premisa analizată astăzi este distinctă tocmai pentru că nu are în vedere un singur episod X sau o serie de episoade X, Y, Z - ci dimpotrivă, are în vedere o noua fundație. Conduita generală de nesupunere față de autoritățile naziste nu reprezenta excepția, ci regula în raport cu voința de manifestare a contelui.

Temeinicia acestei susțineri își găsește sursa tocmai în respectiva telegramă. După cum se poate observa din cuprinsul acesteia, expeditorul este reprezentat de un înalt funcționar al respectivului sistem nazist. Acesta din urma își informează superiorul despre propria constatare din teritoriu - fiind dincolo de orice dubiu că nu a existat vreo formă de sprijin/susținere din partea ofițerului C. față de conduita de nesupunere a lui B.. În mod rezonabil, respectiva consemnare a ofițerului beneficiază de toată credibilitatea, fiind departe de a fi privită drept o formă de susținere a contelui, ci dimpotrivă.

Referitor la mențiunea din cuprinsul telegramei, potrivit căreia respectiva informare apare subsumata subcategoriei "2. Evrei", s-au apreciat relevante explicațiile aduse de către istoricul dr. habil. G.. Potrivit expertizei acestuia: "rezolvarea problemei evreiești de pe frontul de Est" reprezenta un subiect sensibil la nivelul liderilor naziști, fiind dincolo de obsesia rasială a conducătorului lor, un obstacol efectiv - sub forma opoziției - în calea aprovizionării armatei germane cu cele necesare. Astfel, în categoria "Evrei" intrau toți cei care reprezentau un obstacol efectiv și reprezentau opoziția, indiferent de etnia lor - printre care și români. Obsesia naziștilor cu "acțiunea de purificare" a ajuns însă să genereze un interes exacerbat în raport de populația evreiască, astfel încât, inclusiv la nivel de comunicări oficiale, aceasta împrejurare polariza toate celelalte chestiuni, inclusiv diferențele de etnie.

Altfel spus, categoria "Evrei" nu cuprindea și nu făcea referire doar la evrei, ci inclusiv la românii din acel teritoriu. Mai mult, profitând de contextul antisemit, pentru a atrage atenția factorilor decidenți, C. alege să introducă opoziția antecesorului B. în această categorie tocmai pentru a-și maximiza șansele de a-1 îndepărta pe cel care funcționa în teritoriu ca un obstacol efectiv.

În vederea soluționării cererii de revizuire, Curtea de Apel Cluj a solicitat și i-a fost înaintat, prin adresa din 04.12.2024 emisă de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, dosarul nr. x/1946 al Tribunalului Poporului Cluj, în format electronic (2 DVD-uri), cu un total de 3.868 file. De asemenea, la data de 08.01.2025 i-au fost puse la dispoziție revizuentului, prin apărător ales, copii de pe înscrisurile vizându-l pe condamnatul B. conținute pe cele 2 DVD-uri.

Analizând cererea de revizuire formulată de revizuentul A., prin prisma motivului invocat și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea a constatat că, prin sentința penală nr. 194 din 13.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de numitul A. cu privire la sentința penală nr. 6/20.05.1946 a Tribunalului Poporului Cluj în dosarul penal nr. x/1946.

Verificând aspectele expuse de petent în respectiva cererea de revizuire, în esență, instanța a constatat că acestea au fost deja analizate la momentul soluționării cauzei de către Tribunalul Poporului Cluj, pentru garantarea dreptului la apărare al contelui B. fiind administrate probe pentru dovedirea afirmațiilor lui, constante de-a lungul procesului penal, potrivit cărora nu se face vinovat de acuzațiile aduse.

În acest sens, făcând trimiteri punctuale la probele administrate în dosarul penal, din care au reieșit și cazuri izolate de bunăvoință, inclusiv la aspectele redate în "Opinia de specialitate privind calitatea de criminal de război a contelui dr. B." întocmită de dr. G. la data de 07.10.2022 (ce a fost invocată și depusă în susținerea cererii de revizuire), respectiv, că această conduită a lui B. a fost analizată și avută în vedere la pronunțarea sentinței de condamnare, instanța de revizuire a observat că petentul urmărește o nouă apreciere a probatoriului deja administrat sau administrarea unor alte probe cu privire la fapte deja existente și cunoscute la momentul pronunțării, demers ce ar încălca într-un mod nepermis autoritatea de lucru judecat a sentinței penale supuse revizuirii, sentință pronunțată oricum ca urmare a unui proces penal pe parcursul căruia inculpatului i-au fost respectate drepturile prevăzute de lege.

Hotărârea susmenționată a fost menținută prin decizia nr. 332/A din 08.11.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, definitivă.

În ceea ce privește actuala cerere, formulată de același revizuent, cu privire la aceeași hotărâre judecătorească, în favoarea aceleiași persoane condamnate B., dar vizând, în opinia revizuentului, un motiv distinct față de cel anterior invocat, Curtea a reținut că, deși persoana condamnată a decedat cu mult anterior formulării prezentei cereri de revizuire, condiția impusă de art. 455 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. referitoare la persoana care a sesizat instanța este respectată, în speță, cererea fiind formulată de către un strănepot, după moartea condamnatului și în favoarea acestuia. Termenul de introducere a cererii de revizuire, prevăzut de art. 457 alin. (1) C. proc. pen. (oricând, chiar după ce pedeapsa a fost executată sau considerată ca executată ori după moartea condamnatului), a fost respectat, prin raportare la motivul concret invocat. Cererea adresată instanței îmbracă forma scrisă, iar în cuprinsul acesteia sunt redate motivele ce stau la baza cazului de revizuire invocat, fiind atașate în dovedirea acesteia mijloacele de probă, în conformitate cu prevederile art. 456 alin. (2) C. proc. pen.

În ceea ce privește competența instanței sesizate, Curtea a observat că, deși art. 458 alin. (1) teza I C. proc. pen. stabilește că aceasta revine "instanței care a judecat cauza în primă instanță", având în vedere cele statuate cu caracter obligatoriu prin Decizia nr. XXX/09.10.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, în dosarul nr. x/2006 în temeiul art. 38 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel Cluj este instanța competentă material să judece în primul ciclu procesual infracțiunile de război, pe cale de consecință, va judeca și cererea de revizuire a sentinței penale nr. 6/1946 a Tribunalului Poporului Cluj, pronunțată cu privire la săvârșirea unor crime de război.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., alin. (4) teza I al aceluiași text de lege impune întrunirea cumulativă a 2 condiții: - trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; - faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.

Fără a considera necesar a mai reda sau dezvolta considerentele teoretice la care a făcut referire Curtea de Apel Cluj cu ocazia soluționării precedentei cereri de revizuire ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2023, atașat, cuprinse în Deciziile nr. 1470/2011, nr. 365/2014, nr. 126/2016 sau de dată mai recentă, nr. 463/2020 ale Curții Constituționale, ori la jurisprudența CEDO (Hotărârea Golder c. Marii Britanii, Hotărârile din cauzele Hornsby c. Greciei, Lunari c. Italiei, Ouzoumis c. Greciei), dar pe care le-a considerat pe deplin aplicabile, dată fiind similitudinea aspectelor noi invocate de revizuent.

Curtea a constatat că revizuentul A. a susținut că telegrama expediată în anul 1944 de către ofițerul SS, dr. C. adresată oficialilor naziști (provenind din arhivele germane, numerotată "Nr. 162" și expediată în data de 08.05.1044 de la Budapesta către Ministerul de Externe al Reichului German) ar aduce în prim-plan un element faptic nou, neanalizat anterior în fond, acela că, în speță, contele B., "nu aproba acțiunea desfășurată în acea zonă la momentul actual și și-a luat concediu medical". Astfel, în respectiva telegramă se arată următoarele: "Contele a declarat că nu vrea să devină un criminal în masă și preferă să-și dea demisia", iar în încheierea respectivei telegrame, autorul completează mesajul transmis, precizând că "Voi solicita demiterea Contelui". Respectiva telegramă a fost adresată lui D. - înalt oficial al ministerului, cu grad de ambasador cu însărcinări speciale, consilier special al lui E. von Ribbentrop (ministrul de externe al Reichului) și, în opinia petentului, ar reda, pe de o parte, percepția directă, din teritoriu, a împuternicitului special al Reichului German în Ungaria, iar pe de altă parte, ar surprinde și esența voinței antecesorului din perioada respectivă - acesta refuzând expres îndeplinirea sarcinilor.

Analizând însă informațiile relevante pe care respectivul înscris le-ar aduce cu privire la situația de fapt ce a făcut obiectul judecății în dosarul nr. x/1946 al Tribunalului Poporului Cluj, Curtea a observat că ele nu au caracterul de noutate pe care, atât literatura de specialitate cât și practica judiciară în materie sunt constante în a le impune cu privire la împrejurările/întâmplările/situațiile invocate de revizuenți, pentru a fi susceptibile singure sau prin coroborare cu alte probe, de a dovedi netemeinicia hotărârii atacate.

Dimpotrivă, acestea au fost cunoscute și analizate de instanță cu ocazia judecării dosarului nr. x/1946.

În acest sens, Curtea a reținut că în vol. VI al dosarului de urmărire penală (în partea de anchetă care l-a vizat pe inculpatul B.), se află depus un înscris provenit de la acesta și intitulat Apel, declarat împotriva Hotărârii nr. 340/1945 a Comisiei de Purificare nr. 1 - pag. 20-22, în cuprinsul căruia, printre altele, inculpatul face referire la faptul că, în data de 19 martie 1944, când a venit la cârma Ungariei un guvern cu care nu se identifica, și-a înaintat demisia, care nu i-a fost primită; mai mult, în finalul documentului inculpatul face referire la demisiile sale repetate, care nu i-au fost acceptate, fiind ținut cu forța în funcție. De asemenea, la paginile 27-29 ale vol. VI, a fost identificată o adresă de înaintare și cererea soției inculpatului B., la care se referă adresa, în cuprinsul cererii fiind făcute referiri la demisiile înaintate de inculpat în data de 19 martie 1944 și în luna mai 1944, precum și la declarațiile a 5 persoane care aveau cunoștință despre manifestările de voință ale acestuia; mai mult, o declarație din 29.07.1945 a numitului H. - șef de secție la Prefectura Someș, în referire la demisia contelui B. din martie 1944, care a fost înaintată cu alte acte confidențiale în Ungaria; în același sens, memoriul depus de inculpat la pag. 88, 89 ale vol. VI, în care se face referire la demisia din funcție și la conduita sa ulterioară, fiind solicitată acvirarea dosarului aflat la Cabinetul de instrucție al acuzatorului I..

S-a reținut că despre demisia la care se face referire în telegrama din 08.05.1944 invocată de revizuent și despre conduita inculpatului în perioada de referință - percepută de autorul telegramei ca un refuz expres de îndeplinire a anumitor sarcini existau deja date/informații/trimiteri la dosarul nr. x/1946, iar acestea au fost analizate de instanță, fiind administrate probe pentru dovedirea apărărilor constante pe care inculpatul le-a invocat de-a lungul respectivului proces penal, potrivit cărora nu s-ar face vinovat de acuzațiile aduse.

În acest sens, pe lângă declarațiile martorilor care au relevat anumite acte de bunăvoință făcute de inculpat, Curtea a identificat la filele x, și procesul-verbal de ascultare din data de 11.04.1946 a numitei J. - funcționară la prefectură, în cuprinsul căruia aceasta relatează aspecte percepute în mod direct/indirect despre deportările de români, în Germania, făcute în cursul anului 1944 (în 2 transporturi efectuate succesiv, dar la intervale mari de timp), precum și despre modul de relaționare al inculpatului - prefect de Someș, cu subprefectul K. în exercitarea atribuțiilor, modul de raportare a fiecăruia din cei 2 la ordinele vizând deportările și la internarea evreilor în L., începând cu data de 03.05.1944, respectiv, la măsurile administrative luate.

Raportat la cele anterior expuse, Curtea a concluzionat în sensul că nu pot fi privite ca având caracter de noutate aspectele prezentate în prezenta cerere de revizuire ca fiind "fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei" (cu trimitere și la "Opinia de specialitate" întocmită de dr. G., la data de 01.07.2024, în urma analizării telegramei la care ne-am referit supra) întrucât, acestea au constituit deja apărări la care a recurs antecesorul petentului, B., care au fost analizate și apreciate ca lipsite de suport de Tribunalul Poporului Cluj.

Astfel, s-a apreciat că prin prezentul demers petentul urmărește, încă odată, o nouă apreciere a probatoriului deja administrat/completarea probatoriului cu privire la fapte deja existente și cunoscute la momentul pronunțării hotărârii de condamnare a antecesorului său - rezultat al unui proces penal pe parcursul căruia inculpatului B. i-au fost respectate drepturile prevăzute de lege. Or, aceasta nu poate fi permis în alte condiții decât cele strict reglementate de legiuitor, întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești penale și ar fi afectat principiul securității raporturilor juridice aplicabil și în materie penală, ca parte a procesului echitabil.

În raport de considerentele reținute mai sus, și observând că neîndeplinirea primei condiții, din cele două prevăzute cumulativ de art. 453 alin. (1) lit. a) și alin. (4) teza I C. proc. pen. (să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei), face inutilă analiza incidenței celei de-a doua condiții (faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare), în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen. Curtea a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de numitul A. cu privire la sentința penală nr. 6/20.05.1946 pronunțată de Tribunalul Poporului Cluj, în dosarul penal nr. x/1946. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuentul A. să plătească în favoarea statului suma de 500 RON reprezentând cheltuieli judiciare.

Împotriva sentinței penale nr. 30 din 14 februarie 2025 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. x/2024, a formulat apel revizuentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub dosar nr. x/2024.

În susținerea căii de atac, în esență, revizuientul A. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale și, pe cale de consecință, să se dispună admiterea cererii de revizuire, având în vedere că s-au descoperit fapte și împrejurări necunoscute la momentul judecării cauzei în anul 1946, invocând conduita domnului B., în sensul că acesta avea o atitudine generală de opoziție în raport cu ordinele și dispozițiile criminale ale naziștilor, în aceeași direcție, fiind analizate de Curtea de Apel Cluj elementele privitoare la problema demisiei. Totodată, a precizat că mijlocul de probă pe care își bazează susținerile este telegrama înaintată de ofițerul extern C. în anul 1963. În plus, a arătat că domnul B. a fost trimis în judecată pentru o serie de acțiuni care i se imputau, ulterior fiind achitat și condamnat pentru complicitate, acesta fiind considerat o persoană a sistemului, care trebuia pedepsită.

Examinând apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 30/2025 din data de 14 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024, Înalta Curte constată că următoarele:

Se observă că judecarea apelului se realizează din perspectiva soluției pronunțate prin sentința apelată - fiind vorba despre soluționarea unei cereri de revizuire ce a fost respinsă ca inadmisibilă și nu de soluționarea fondului cauzei.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare, care permite instanței penale să revină asupra propriei hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

La momentul analizării admisibilității în principiu a cererii de revizuire, conform prevederilor art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., "(3) Instanța examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3); c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4)."

Revizuentul A. a invocat cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., invocând, în esență, conduita domnului B., în sensul că acesta avea o atitudine generală de opoziție în raport de ordinele și dispozițiile criminale ale naziștilor, iar mijlocul de probă pe care își bazează susținerile este telegrama înaintată de ofițerul extern C. în anul 1944 și publicată în anul 1963, aspecte care constituie fapte și împrejurări noi, și dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare.

Referitor la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză, trebuie subliniat că faptele sau împrejurările (faptele probatorii) descoperite trebuie să fi fost necunoscute instanței la data judecării cauzei și să conducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe, la dovedirea netemeiniciei hotărârii prin care s-a dispus achitarea, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau încetarea procesului penal, ceea ce presupune pronunțarea unei soluții diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Astfel, pentru a fi incident cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., este necesar ca faptele și împrejurările noi să fi preexistat hotărârii atacate, doar că ele nu au putut fi cunoscute de instanță. Descoperirea lor ulterioară și invocarea pe calea revizuirii are drept scop evidențierea unor erori de fapt, produse în judecata inițială din cauza necunoașterii respectivelor împrejurări, astfel încât noua situație să conducă la anularea hotărârii contrare legii.

Revizuirea este inadmisibilă dacă faptele apreciate de revizuent ca având caracter de noutate au fost cunoscute și analizate de către instanțele care au judecat acuzația. Chiar dacă intervin probe noi, care confirmă faptele deja analizate, soluția este de respingere a revizuirii ca inadmisibilă, deoarece respectivele fapte au fost avute în vedere și înlăturate în considerentele deciziei. Cazul de revizuire nu se referă la descoperirea de probe noi, căci în acest mod revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar putea continua probațiunea.

Apelantul revizuent A. a criticat hotărârea apelată, în sensul că în mod greșit a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, susținând că telegrama înaintată de ofițerul extern C. în anul 1944 și publicată în anul 1963 constituie fapte și împrejurări noi și dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare

Astfel cum s-a menționat deja, cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. nu se referă la descoperirea de probe noi, pentru fapte deja cunoscute și analizate de instanțe, în caz contrar revizuirea transformându-se într-o cale ordinară de atac, în care s-ar putea continua probațiunea. Așadar, nu probele noi formează temeiul revizuirii, ci faptele și împrejurările cu caracter de noutate în raport de cele reținute în soluția de condamnare, pe care le dovedesc.

Înalta Curte constată că împrejurarea invocată în susținerea cererii de revizuire, despre demisia la care se face referire în telegrama din 08.05.1944 invocată de revizuent și despre conduita inculpatului în perioada de referință percepută de autorul telegramei ca un refuz expres de îndeplinire a anumitor sarcini existau deja date/informații/trimiteri la dosarul nr. x/1946, iar acestea au fost analizate de instanță, fiind administrate probe pentru dovedirea apărărilor constante pe care inculpatul le-a invocat de-a lungul respectivului proces penal, potrivit cărora nu s-ar face vinovat de acuzațiile aduse.

Sub acest aspect, se observă că informațiile relevante pe care respectivul înscris le-ar aduce cu privire la situația de fapt ce a făcut obiectul judecății în dosarul nr. x/1946 al Tribunalului Poporului Cluj, nu au caracterul de noutate pe care, atât literatura de specialitate, cât și practica judiciară în materie sunt constante în a le impune cu privire la împrejurările/întâmplările/situațiile invocate de revizuenți, pentru a fi susceptibile singure sau prin coroborare cu alte probe, de a dovedi netemeinicia hotărârii atacate, acestea fiind cunoscute și analizate de instanță cu ocazia judecării dosarului nr. x/1946.

Aspectele invocate de revizuent, astfel cum a reținut și Curtea de Apel Cluj, în considerentele hotărârii pronunțate, în urma analizării telegramei în "Opinia de specialitate" întocmită de dr. G., la data de 01.07.2024, s-a reținut că acestea au constituit deja apărări la care a recurs antecesorul petentului, B., fiind analizate și apreciate ca lipsite de suport de Tribunalul Poporului Cluj, astfel că, nu pot fi privite ca având caracter de noutate ca fiind fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei

Relativ la cele ce precedă, având în vedere că aspectele învederate în cuprinsul cererii de revizuire au fost cunoscute și analizate de către instanța de condamnare, în mod corect, a reținut Curtea de Apel Cluj că revizuentul nu a invocat fapte sau împrejurări noi care să fie de natură a conduce la stabilirea existenței unor temeiuri legale care să permită revizuirea și să aibă aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunțate, așa cum cer dispozițiile art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen.

Având în vedere considerentele expuse, conform dispozițiilor art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 30/2025 din data de 14 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 30/2025 din data de 14 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 aprilie 2025.