ÎCCJ, Secția penală, decizia din 18.11.2025 — recurs în casație împotriva sentinței nr. 481/2025 a Judecătoriei Drobeta

Deliberând asupra recursului în casație formulat de inculpata S.C Combinatul de Celuloză și Hârtie S.A Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei penale nr. 930 din 08 iulie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Craiova - secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2023, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 481 din data de 26 martie 2025 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr. x/2023, în baza art. 153 alin. (1) și art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 5 C. pen. raportat la Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și 358/2022 coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. și art. 396 alin. (6) C. proc. pen. a fost încetat procesul penal față de inculpata S.C Combinatul de Celuloză și Hârtie S.A Drobeta Turnu Severin, pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2), alin. (3) C. pen.

S-a luat act că persoana vătămată A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpata S.C. Combinatul de Celuloză și Hârtie S.A Drobeta Turnu Severin. Prin decizia nr. 930 din 08 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Craiova- secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată. Curtea de Apel Craiova a reținut că faptele inculpatei, în calitate de angajator al persoanei vătămate, au constat in omisiunea protejării prin apărătoare de protecție zona capului benzii de ghidaj, iar lipsa oricărei protecții în zona tamburului (capul benzii de ghidaj) la momentul producerii evenimentului a condus, în data de 04.12.2018, la accidentarea persoanei vătămate A., angajat ca muncitor necalificat în cadrul Combinatul de Celuloză și Hârtie S.A.

Drobeta Turnu Severin, care se afla pe platforma unității angajatoare și încerca să curețe o bandă transportatoare de la tocătorul de deșeuri, moment în care i-a fost prins brațul stâng și smuls din articulația umărului, suferind o infirmitate și un prejudiciu estetic grav și permanent. Totodată, instanța de apel a reținut victima A. a fost angajat muncitor necalificat la S.C. Combinatul de Celuloză și Hârtie S.A.

Prin fisa postului din 28.11.2017 s-a prevăzut locul de muncă efectiv în secția carton ondulat, fiind muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor si avea principale atribuții de serviciu constând in lucrări de întreținere mecanica si reparații, acesta fiind scopul general al postului, iar sarcinile de serviciu obligatorii au constat: este direct răspunzător de îndeplinirea întocmai a atribuțiilor si prevederilor sarcinilor de serviciu stabilite prin fisa postului; este direct răspunzător de păstrarea bunurilor materiale sau de alta natura pe care le are in gestiune. Ulterior, victima angajata a fost transferata in fapt la Centrala Termică a combinatului unde avea ca sarcini curățenia în secție și curățirea cazanelor de cenușă.

Schimbarea locului de munca a fost realizata numai faptic, nu si scriptic, situația concreta a angajatului nefiind reflectata in evidentele societății angajatoare in conformitate cu dispozițiile Codului Muncii si ale legii nr. 319/2006 privind securitatea si sănătatea in munca. Pentru această faptă, încadrată în mod corect în infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin. (2) și (3) din C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal prin împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, nefiind incident niciun caz de achitare din cele prevăzute de dispozițiile art. 16 C. proc. pen. Hotărârea din apel a fost comunicată inculpatei la data de 11 iulie 2025. Astfel că data până la care inculpata avea posibilitatea să declare recurs în casație este 11 august inclusiv, inclusiv.

Împotriva deciziei instanței de apel, inculpata a declarat recurs în casație la data de 17 iulie 2025, prin director general. În esență, prin motivele de recurs în casație, invocând cazul de casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a solicitat achitarea inculpatei în temeiul art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen. și, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru a se stabili cuantumul culpei. În ceea ce privește solicitarea principală, argumentele în susținerea recursului în casație privesc, pe de o parte, lipsa probelor care să ateste dincolo de orice dubiu rezonabil referitor la existența unei culpe din partea inculpatei, contestând în acest sens situația de fapt reținută de instanța de apel, precum și a probelor administrate.

În egală măsură s-au formulat critici cu privire la tipicitatea subiectivă a infracțiunii. Pe de altă parte, recurenta inculpată a susținut că, în ceea ce privește latura obiectivă, sub aspectul elementului material imputat, acesta vizează inacțiunea, cu trimitere la nemontarea apărătorilor de protecție în capul tamburului, unde se susține fără probe, că ar fi introdus partea vătămată cârligul și mâna. În opinia recurentei inculpate, inacțiunea de a nu fi montat acele apărători, nu este cauza producerii accidentului, deoarece în lumina tezelor ce sunt analizate în cadrul raportului de cauzalitate, producerea accidentului nu este determinată de lipsa apărătorilor în capul tamburului, ci de încălcarea de către salariat a normelor IPSSM, care a plecat de la locul de muncă - pasarela utilaj Pezzolato - lăsându-l pornit și nesupravegheat și a introdus un cârlig pentru a curăța banda aflata în funcțiune, fapt interzis de norme.

S-a mai arătat că în lipsa legăturii de cauzalitate care conduce la nerealizarea elementelor laturii obiective, fără o determinare corectă a contribuției fiecărui participant la accident, deci la producerea rezultatului, nu se poate individualiza răspunderea caracteristică fiecăruia. Cererea de recurs în casație a fost comunicată tuturor participanților, iar până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., au fost depuse concluzii scrise de persoana vătămată. Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 27 august 2025, la înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casație era îndeplinită. La data 02.10.2025 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulate de inculpată, prin încheierea din data de 07.10.2026, Înalta Curte reține a dispus admiterea acesteia și judecarea recursului în casație în complet de 3 judecători, fixând termen la data de 18 noiembrie 2025: Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casație declarat de inculpata S.C. Combinatul de celuloză și hârtie S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc.

pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei. Se constată, așadar, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante. Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc.

pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și care se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel. Pentru a verifica dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

Astfel, în ceea ce privește starea de fapt valorificată prin decizia recurată, se observă că instanța de apel a reținut că societatea angajatoare a atribuit angajatului în funcția de muncitor necalificat un ansamblu de sarcini de muncă de complexitate ridicată, care necesitau pornirea, exploatarea și supravegherea funcționării unor echipamente tehnice în flux tehnologic complex și continuu, ignorând că angajatul nu avea calificarea și pregătirea profesională adecvată, instruire în securitatea muncii specifică echipamentului tehnic, pentru îndeplinirea respectivelor sarcini în condiții de siguranță, de unul singur și în lipsa actualizării elementelor esențiale ale contractului de muncă și a fișei postului, precum și a instruirii adecvate.

Faptele inculpatei persoana juridica, în calitate de angajator al persoanei vătămate, au constat în omisiunea protejării prin apărătoare de protecție zona capului benzii de ghidaj, iar lipsa oricărei protecții în zona tamburului (capul benzii de ghidaj) la momentul producerii evenimentului a condus, în data de 04.12.2018, la accidentarea persoanei vătămate A., angajat ca muncitor necalificat în cadrul Combinatul de Celuloză și Hârtie S.A. Drobeta Turnu Severin, care se afla pe platforma unității angajatoare și încerca să curețe o bandă transportatoare de la tocătorul de deșeuri, moment în care i-a fost prins brațul stâng și smuls din articulația umărului, suferind o infirmitate și un prejudiciu estetic grav și permanent.

Recurenta a susținut că inacțiunea de a nu fi montat acele apărători, nu este cauza producerii accidentului, deoarece în lumina tezelor ce sunt analizate în cadrul raportului de cauzalitate, producerea accidentului nu este determinată de lipsa apărătorilor în capul tamburului, ci de încălcarea de către salariat a normelor IPSSM, care a plecat de la locul de muncă - pasarela utilaj Pezzolato - lăsându-l pornit și nesupravegheat și a introdus un cârlig pentru a curăța banda aflata în funcțiune, fapt interzis de norme, motiv pentru care lipsa legăturii de cauzalitate conduce la nerealizarea elementelor laturii obiective, fără o determinare corectă a contribuției fiecărui participant la accident, deci la producerea rezultatului, neputându-se individualiza răspunderea caracteristică fiecăruia.

Înalta Curte subliniază că prin încheierea de admitere în principiu a recursului în casație s-a stabilit că prevederile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și, pe această cale, stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală. În schimb, lipsa legăturii de cauzalitate dintre nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 319/2006 și urmarea socialmente periculoasă produsă, constând în vătămarea corporală a persoanei vătămate, se circumscrie cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., întrucât face parte din latura obiectivă a conținutului constitutiv al infracțiunii reținute în sarcina recurentei.

Însă, verificarea instanței de recurs în casație, în acest caz, se face în limitele situației de fapt reținute de instanțele de fond și de apel pe baza analizei materialului probator administrat în cauză, așa cum a fost redată mai sus. Așa cum s-a reținut de instanța de fond și de instanța de apel, inculpata persoană juridică era obligată, față de lipsa calificării și pregătirii profesionale adecvate, să procedeze la instruirea în securitatea muncii specifică echipamentului tehnic, pentru îndeplinirea respectivelor sarcini în condiții de siguranță, de unul singur și în lipsa actualizării elementelor esențiale ale contractului de muncă și a fișei postului, precum și a instruirii adecvate (angajat muncitor necalificat la secția Carton și apoi mutat faptic la Centrala termică, unde a lucrat ca operator la tocătorul Pezzolato din aceeași secție).

Potrivit art. 22 din Legea nr. 319/2006, fiecare lucrător trebuie să își desfășoare activitatea, în conformitate cu pregătirea și instruirea sa, precum și cu instrucțiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât și alte persoane care pot fi afectate de acțiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă. De asemenea, potrivit art. 23 alin. (1), în scopul realizării obiectivelor prevăzute la art. 22, lucrătorii au printre obligații și pe aceea de a utiliza corect mașinile, aparatura, uneltele, substanțele periculoase, echipamentele de transport și alte mijloace de producție. Prin urmare, angajatul are obligația de a desfășura activitatea pentru care este pregătit și instruit, întrucât în lipsa primirii pregătirii și instruirii, nu se poate stabili forma de vinovăție în desfășurarea activității, dacă s-a produs un rezultat socialmente periculos.

Tocmai acest aspect i se impută recurentei inculpate, respectiv faptul că a mutat persoana vătămată, care era muncitor necalificat, în sfera de activitate a tocătorului Pezzolato, fiind pus astfel să desfășoare o altă activitate complexă pentru care nu a fost instruit, în condițiile în care recurenta inculpată trebuia să urmărească corelarea funcției/ocupației cu sarcinile și atribuțiile din fișa postului. Pe de altă parte, în sarcina recurentei inculpate s-au reținut și deficiențele de ordin tehnic și organizatoric, transpuse, printre altele, în nerespectarea dispozițiilor art. 13 lit. q) din Legea nr. 319/2006 (să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor), care au constat în lipsa apărătorilor de protecție a elementelor mecanice în mișcare, și anume la tamburul de antrenare a benzii, pe partea laterală a transportorului, prin care se putea preveni intervenția accidentală fără demontarea apărătorilor și oprire benzii.

Așadar, din analiza materialului probatoriu administrat în cauză, instanța de apel a reținut existența unei evidente legături de cauzalitate între inacțiunea inculpatei și vătămarea corporală a victimei.

Într-adevăr, din situația de fapt reținută de instanțele de fond și de apel, Înalta Curte constată, la rândul ei, că la rezultatul final al accidentului - vătămarea corporală din culpă, au contribuit două acțiuni: - prima, care a fost și cea generatoare, este reprezentată de nerespectarea dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 319/2006 care constă în lipsa instruirii generale la locul de muncă și periodic, conform prevederilor art. 20 din acest text de lege și ale Hotărârii de Guvern nr. 1245/2006, astfel cum rezultă din Fișa de instruire individuală în domeniul securității și sănătății în muncă care atesta ultima instruire generală la data de 10.10.2018, însă instruirea s-a făcut doar pentru funcția de muncitor necalificat, iar nu potrivit noilor atribuții și riscuri asumate de noua funcție, odată cu transferul de pe secția Carton, unde a și fost încheiat contractul de munca, pe secția Centrala unde se afla tocătorul la care s-a produs accidentul de munca; - a doua, care a condus la urmările rezultatului, este reprezentată de nerespectarea dispozițiilor art. 13 lit. q) din Legea nr. 319/2006, care a constat în lipsa apărătorilor de protecție a elementelor mecanice în mișcare, și anume la tamburul de antrenare a benzii, pe partea laterală a transportorului, prin care se putea preveni intervenția accidentală fără demontarea apărătorilor și oprirea benzii.

Prin urmare, dacă inculpata persoană juridică ar fi respectat întocmai regulile prevăzute de lege, accidentul nu s-ar fi produs, motiv pentru care nerespectarea dispozițiilor legale de către inculpata persoană juridică reprezintă contribuția esențială la producerea rezultatului periculos. Or, în atare situație, nu se poate susține cu temei că fapta reținută în sarcina inculpatei persoane juridice nu este prevăzută de legea penală. La nivel teoretic, lipsa de tipicitatea a infracțiunii de vătămare corporală din culpă și, prin urmare, fapta nu e prevăzută de legea penală, ar fi putut fi constatată numai dacă, deși recurenta inculpată ar fi respectat dispozițiile legale amintite, vătămarea victimei s-ar fi produs ca urmare a acțiunilor proprii (culpa exclusivă a victimei) sau ale unui terț, ceea ce în cauză nu se verifică.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpata S.C. Combinatul de celuloză și hârtie S.A. împotriva deciziei penale nr. 930 din data de 08 iulie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Craiova - secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta-inculpată la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpata S.C. Combinatul de celuloză și hârtie S.A. împotriva deciziei penale nr. 930 din data de 08 iulie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Craiova - secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023. Obligă recurenta-inculpată la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2025.