ÎCCJ, Secția penală, decizia din 18.11.2025 — recurs în casație împotriva sentinței nr. 135/2024 a Tribunalului Gorj

Deliberând asupra recursului în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 490 din 23.04.2025 pronunțate de Curtea de Apel Craiova - secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 135 din data de 25 noiembrie 2024 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2023, s-a constatat că legea penală mai favorabilă este legea în vigoare la acest moment. În baza art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (86 de acte materiale) și art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 6 ani și 6 luni. În baza art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de 66 alin. (1) lit. a) C. pen.

(dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice ale funcții publice), art. 66 alin. (1) lit. b) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. (dreptul de a ocupa funcția de administrator într-o societate comercială), pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de 66 alin. (1) lit. a) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice ale funcții publice), art. 66 alin. (1) lit. b) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. (dreptul de a ocupa funcția de administrator într-o societate comercială).

În baza art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 C. pen. (245 acte materiale) a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 3 ani. În baza art. 38 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea - de 6 ani și 6 luni, la care s-a adăugat un spor de un an, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 45 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de 66 alin. (1) lit. a) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice ale funcții publice), art. 66 alin. (1) lit. b) C. pen.

(dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. (dreptul de a ocupa funcția de administrator într-o societate comercială), pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 45 alin. (5) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de 66 alin. (1) lit. a) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice ale funcții publice), art. 66 alin. (1) lit. b) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. (dreptul de a ocupa funcția de administrator într-o societate comercială). În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca inculpatul să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, iar dacă a fost ales, să fie decăzut din drepturi.

În baza art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 39/2015 s-a dispus ca infracțiunea de evaziune fiscală săvârșită de inculpat să se înscrie în cazierul fiscal, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 coroborat cu art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea sentinței la Oficiul Național al Registrului Comerțului, pentru înscrierea cuvenitelor mențiuni, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) și (5) C. proc. pen. și art. 1357 și 1382 C. proc. civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă ANAF - D.G.R.F.P.

Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj și, în consecință, a fost obligat inculpatul la plata către această parte civilă a sumei de 2.866.167 RON reprezentând obligație fiscală principală datorată și la plata sumelor reprezentând obligații fiscale accesorii calculate conform Codului de procedură fiscală, de la data scadenței obligației și până la data achitării integrale a debitului. În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 249 alin. (1), (2), (5), (6) C. proc. pen.

s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, ale inculpatului A., până la concurența sumei de 2.866.167 RON, reprezentând obligație fiscală principală datorată, și la plata sumelor reprezentând obligații fiscale accesorii, calculate conform Codului de procedură fiscală, de la data scadenței obligației și până la data achitării integrale a debitului, cu respectarea dispozițiilor privind bunurile și veniturile care nu se pot urmări. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 18.783 RON cheltuieli judiciare statului, din care. suma de 18.183 RON cheltuieli judiciare în cursul urmăririi penale.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, inculpatul A. și partea civilă Statul Român - prin A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj. Prin decizia nr. 490 din 23.04.2025 pronunțată de Curtea de Apel Craiova - secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, inculpatul A. și partea civilă Statul Român - prin A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, a fost desființată în parte sentința penală și rejudecând, s-a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente.

Au fost reținute disp. art. 75 alin. (2) lit. b) și art. 76 alin. (1) C. pen. cu privire la ambele infracțiuni. S-a redus pedeapsa pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (86 de acte materiale) și art. 5 C. pen., la 4 ani închisoare, respectiv pedeapsa pentru infracțiunea de spălarea banilor prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. (245 acte materiale) la 2 ani închisoare. Au fost contopite pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din pedeapsa de 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani și 8 luni închisoare, în regim de detenție.

De asemenea, au fost menținute pedepsele accesorii și complementare aplicate de Tribunalul Gorj. În baza art. 112 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 1.017.191 RON. În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 249 alin. (1), (2), (5), (6) C. proc. pen. s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, ale inculpatului A. până la concurența sumei de 2.866.167 RON reprezentând obligație fiscală principală datorată, și până la concurența sumelor reprezentând obligații fiscale accesorii, calculate conform Codului de procedură fiscală, de la scadența obligației și până la data achitării integrale a debitului și accesoriilor, cu respectarea dispozițiilor privind bunurile și veniturile care nu se pot urmări.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii. Hotărârea din apel a fost comunicată inculpatului la domiciliu, la data de 29.04.2025 (unde a semnat de primire soția sa), iar, ulterior, data de 03.06.2025, la Penitenciarul Craiova, acesta fiind încarcerat la data de 23.04.2025. Data până la care inculpatul avea posibilitatea să declare recurs în casație în raport cu comunicarea la locul de deținere, este 04.07.2025, inclusiv. Împotriva deciziei instanței de apel, inculpatul A. a declarat recurs în casație la data de 23.05.2025, prin apărător ales, avocați B. și C., cu împuternicire avocațială depusă la dosarul instanței de apel . În esență, prin motivele de recurs în casație, invocând cazul de casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc.

pen., s-a solicitat de recurentul inculpat achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru infracțiunile de evaziune fiscală și spălare a banilor întrucât nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă și subiectivă. Astfel, sub un prim aspect s-a susținut că recurentul inculpat nu a deținut, în fapt, calitatea de administrator al societății și nu este îndeplinită condiția privitoare la săvârșirea cu intenție directă sau indirectă a infracțiunii de evaziune fiscală. S-a arătat că recurentul inculpat nu a avut calitatea de subiect activ, care este reprezentat de persoana care are obligația de a evidenția în actele contabile ori în alte documente legale, operațiunile comerciale efectuate cu veniturile realizate.

În ceea ce privește elementul material, recurentul inculpat a susținut că din mijloacele de probă administrate nu se poate reține în sarcina sa obligația de a ține evidența contabilă, respectiv de a evidenția în actele contabile operațiunile comerciale efectuate de către societate, motiv pentru care se apreciază că nu este îndeplinită nici condiția de tipicitate a infracțiunii de evaziune fiscală. Totodată, a criticat, în ceea ce privește forma de vinovăție, existența intenției calificate prin scop. Referitor la neîndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii de spălare a banilor, s-a arătat că nu este îndeplinită condiția de subiect activ al infracțiunii, având în vedere că instanța avea obligația de a stabili dacă sumele de bani presupus realizate de recurentul inculpat provin sau nu dintr-o infracțiune, nefiind dovedit izvorul sumelor de bani transferate.

De asemenea, s-a considerat că lipsește elementul material al infracțiunii, respectiv cunoașterea că banii provin dintr-o infracțiune, neexistând nicio probă în acest sens. Cererea de recurs în casație a fost comunicată tuturor participanților, iar până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise. Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 01.07.2025. La înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursurilor în casație era îndeplinită. La data 09.09.2025 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulate de inculpat, prin încheierea din 23.09.2025 Înalta Curte a dispus admiterea în principiu și judecarea recursului în casație în complet de 3 judecători pentru termenul din 07.10.2025, termen la care s-a dispus amânarea cauzei pentru data de 18.11.2025. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casație declarat de inculpatul A. este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc.

pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei. Se constată, așadar, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante. Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc.

pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și care se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel. Pentru a verifica dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv. Astfel, în ceea ce privește starea de fapt valorificată prin decizia recurată, se observă că, în ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea 241/2005 cu aplic.

art. 35 alin. (1) C. pen. (86 acte materiale) aceasta a constat în aceea că inculpatul A. a deținut în cadrul societății comerciale D. S.R.L. Albeni calitatea de asociat unic și administrator social, de la înființarea societății, respectiv din data de 14.02.2012 până la data 03.09.2018, dată de la care i-a fost ridicat dreptul de administrare, societatea având ca obiect principal de activitate "Intermedieri în comerțul cu produse diverse", conform codului CAEN 4619. În calitate de administrator de drept al S.C. D. S.R.L.

Albeni, inculpatul A., în decursul a 41 de luni din perioada iulie 2012 - noiembrie 2016, a omis, în tot sau în parte, să înregistreze în actele contabile ale societății operațiunile comerciale de achiziție de bunuri și implicit a veniturilor aferente realizate din valorificarea respectivelor bunuri, achiziții făcute din spațiul intracomunitar de la diverșii partenerii comerciali externi, fapte prin care s-a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 446.832 RON - echivalentul a 100.324 euro (TVA = 265.131 RON - 59.546 euro + impozit profit = 181.701 RON - 40.778 euro).

De asemenea, pe parcursul a 45 de luni consecutive din perioada iulie 2012 - martie 2016 (de la momentul debutului activității comerciale a societății ce administra până la momentul constatării lipsei oricăror stocuri), a omis, în tot sau în parte, să evidențieze în actele contabile ori în alte documente legale ale societății, veniturile realizate lunar din comercializarea bunurilor înregistrate în perioada iunie 2012- august 2015 ca solduri/stocuri, faptă prin care s-a prejudiciat bugetul de stat cu suma ce totalizează 3.436.526 RON - echivalentul a 772.136 euro, (din care obligația principală/prejudiciul penal, fără dobânzi și penalități, de natura TVA este în cuantum de 478.696 euro-2127613 RON, iar cea de natura impozitului pe profit este în cuantum de 73.193 euro - 328694 RON, total 551.889 euro) - prejudiciul total aferent celor 86 de acte materiale fiind în sumă de 3.883.358 RON.

Cu privire la infracțiunea de spălare a banilor prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (245 acte materiale), instanța de apel a reținut că inculpatul A., în calitate de administrator de drept al S.C. D. S.R.L.

Albeni, în perioada iulie 2012 - august 2015, în scopul disimulării originii ilicite a sumelor de bani rezultate din fapte de evaziune fiscală, a transferat aceste sume în patrimoniul societății prin efectuarea a 217 depuneri de numerar pe baza de dispoziții de încasare emise pe numele său și înregistrate în registrul de casă în RON (cont 5311) și în valută (cont 5312, 5314), pentru un total în sumă de 8.352.774,94 RON, creditând astfel societatea cu sume indicate ca fiind aport personal (deși nu avea astfel de venituri dobândite în mod licit), perioadă în care, consecutiv, în intervalul decembrie 2012- august 2015, urmărind același scop, ca justificare a restituirii presupuselor creditări, a procedat la retragerea în numerar din contabilitatea societății a sumei totale de 1.306.277,45 RON prin efectuarea a 28 de astfel de operațiuni (de retragere).

Critica recurentului inculpat vizează lipsa calității de subiect activ al celor două infracțiuni reținute în sarcina sa. În primul rând, așa cum s-a stabilit prin încheierea de admitere în principiu forma de vinovăție, insuficiența probatoriului din care ar rezulta inexistența scopului de sustragere de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, nedovedirea și neanalizarea izvorului sumelor de bani pe care le-ar fi transferat, nu pot face obiectul recursului în casație. În continuare, Înalta Curte reține că omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate - art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare -, constă în neînregistrarea în aceste documente a unor surse impozabile ori taxabile realizate de către contribuabil.

Conținutul infracțiunii este realizat indiferent de împrejurarea că există sau nu o evidență contabilă. Ceea ce interesează la această modalitate de săvârșire a infracțiunii nu sunt atât operațiunile comerciale, ci veniturile, întrucât ceea ce determină realizarea obligației fiscale este obținerea unui venit. Elementul material al laturii obiective constă în omisiunea de a evidenția, în tot sau în parte, în documentele legale, operațiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate. Obligațiile a căror încălcare este incriminată de textul de lege prev. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, se regăsesc în Legea nr. 82/1991.

Potrivit art. 2 alin. (1) din acest act normativ, contabilitatea trebuie să asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și alte informații referitoare la activitatea desfășurată, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu alte persoane (instituții publice, clienți, creditori financiari, comerciali etc.). Conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează la momentul efectuării ei, într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel, calitatea de document justificativ.

Cu titlu definitiv s-a stabilit că inculpatul A. a deținut în cadrul Societății comerciale D. S.R.L. Albeni calitatea de asociat unic și administrator social, de la înființarea societății respectiv din data de 14.02.2012 până la data 03.09.2018, dată de la care i-a fost ridicat dreptul de administrare. Prin urmare, a nega calitatea de administrator, inculpatul contestă, în concret, situația de fapt stabilită cu titlu definitiv, pe baza probelor, de instanța de apel.

Or, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 "Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1)-(4) revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective." Din perspectiva subiectului activ al infracțiunii de evaziune fiscală, instanța supremă notează că atâta vreme cât inculpatul a avut calitatea oficială de administrator și nefiind alte persoane care să aibă obligația gestionării societății, nu se poate susține că nu sunt îndeplinite elementele de tipicitate ale infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Referitor la infracțiunea de spălare a banilor prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (245 acte materiale), Înalta Curte reține că această infracțiunea este condiționată de săvârșirea prealabilă a unei infracțiuni din care să provină bunul supus unei operațiuni de spălare, având totuși un caracter autonom în raport de infracțiunea predicat, subiectul activ putând fi orice persoană fizică sau juridică responsabilă penal. Or, așa cum rezultă din decizia recurată, s-a stabilit că inculpatul cunoștea proveniența banilor, respectiv din infracțiunea de evaziune fiscală pe care chiar el o săvârșire anterior.

Critica inculpatului vizând lipsa calității de subiect activ al acestei infracțiuni pleacă de la premisa că instanța avea obligația de a stabili dacă sumele de bani presupus realizate de recurentul inculpat provin sau nu dintr-o infracțiune, nefiind dovedit izvorul sumelor de bani transferate, considerându-se că lipsește elementul material al infracțiunii, respectiv cunoașterea că banii provin dintr-o infracțiune, neexistând nicio probă în acest sens. Cu alte cuvinte, recurentul inculpat înțelege să contestate situația de fapt stabilită de instanța de apel, în baza probelor administrate, fapt ce excedează scopului recursului în casație, astfel cum este reglementat de art. 433 C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte consideră că se impune a se stabili dacă subiectul activ al infracțiunii din care provin bunurile poate fi și subiect activ al infracțiunii de spălare de bani, sens în care se constată că jurisprudența a reținut că, din punct de vedere teoretic, o asemenea posibilitate nu este interzisă de lege. Convenția Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii și finanțarea terorismului, adoptată la Varșovia la 16 mai 2005, ratificată de România prin Legea nr. 420/2006, stipulează în art. 9 paragraful 2 lit. a) că, în scopul punerii în practică sau al aplicării măsurilor ce se dovedesc necesare pentru sancționarea în dreptul intern a faptelor ce constituie spălare de bani, "se poate prevedea că infracțiunile enunțate în acest paragraf nu se aplică persoanelor care au săvârșit infracțiunea predicat." La momentul aderării la Convenția de la Varșovia, statul român nu a exprimat însă nicio rezervă.

Cum nici în Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, nu există vreo dispoziție care să împiedice reținerea în sarcina subiectului activ al infracțiunii din care provin bunurile și a infracțiunii de spălare de bani, rezultă că, din punct de vedere teoretic, un asemenea concurs de infracțiuni este posibil. În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională în Decizia nr. 73/2011.

Sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, susținându-se că ar încălca principiul non bis în idem, deoarece persoana considerată vinovată de săvârșirea infracțiunii din care provin bunurile ce constituie obiect material al infracțiunii de spălare de bani este cercetată și urmărită încă o dată pentru însușirea acelorași bunuri, Curtea a arătat că dispozițiile legale criticate sub aspectul lipsei de previzibilitate sunt constituționale, deoarece acestea stabilesc criterii obiective de apreciere a caracterului penal al operațiunilor săvârșite în legătură cu bunul sau sumele rezultate dintr-o anumită infracțiune.

Pentru ca principiul non bis în idem să-și găsească aplicarea, persoana în cauză trebuie să fi suferit o condamnare, să fi fost achitată sau să se fi dispus încetarea urmăririi penale pentru fapta cu privire la care este din nou urmărită sau judecată. În situația concursului de infracțiuni însă, infractorului i se aplică o pedeapsă principală, fără ca prin aceasta să fie încălcate în vreun fel dispozițiile art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenție. Înalta Curte a statuat însă că "infracțiunea de spălare de bani nu trebuie reținută automat în sarcina autorului infracțiunii din care provin bunurile, pentru simplul fapt că în activitatea sa infracțională s-a realizat și una dintre acțiunile proprii elementului material al infracțiunii de spălare de bani, pentru că aceasta ar lipsi infracțiunea de spălare de bani de individualitate.

Revine organelor judiciare sarcina de a decide în situații concrete dacă infracțiunea de spălare de bani este suficient de bine individualizată în raport cu infracțiunea din care provin bunurile și dacă este cazul să se rețină un concurs de infracțiuni sau o unică infracțiune" (Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept). Aceste considerații sunt pe deplin valabile și în cazul infracțiunii de spălarea banilor incriminate de disp. art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, care a preluat integral textul fostului art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 la care se referă deciziile sus menționate.

Verificând situația de fapt reținută în mod definitiv de instanța de apel prin raportare la considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că activitatea desfășurată de inculpat ulterior vânzării bunurilor neînregistrate în contabilitatea societății (efectuarea de depuneri de numerar pe baza de dispoziții de încasare emise pe numele său și înregistrate în registrul de casă, creditând astfel societatea cu sume indicate ca fiind aport personal, deși nu avea astfel de venituri dobândite în mod licit, urmată de retragerea în numerar din contabilitatea societății a sumei de bani), reținută ca întrunind infracțiunea de spălare de bani, este suficient de bine individualizată în raport cu activitatea ce intră în conținutul infracțiunii de evaziune fiscală, infracțiune din care provin bunurile, astfel că și din acest punct de vedere se verifică îndeplinirea condițiilor de tipicitate ale infracțiunii în discuție.

Prin urmare, instanța supremă constată că sunt întrunite elementele de tipicitate în ceea ce privește cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 490/2025 din data de 23 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Craiova - secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 490/2025 din data de 23 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Craiova - secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2025.