- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 30 octombrie 2025
Decizia nr. 744/2025 — ÎCCJ, Secția penală — contestație împotriva sentinței nr. 152/2025 a Curții de Apel Craiova
Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 152 din data de 26 august 2025, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de persoana condamnată A. cu privire la sentința penală nr. 166/09.08.2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, definitivă prin neapelare la data de 18.07.2023. În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat pe persoana condamnată A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din același cod, onorariul avocatului din oficiu a rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, că, la data de 22.08.2025, a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 166 din data de 09.08.2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2022, în cuprinsul căreia a arătat, prioritar, că se află în executarea condamnării emise de autoritățile din Italia - Tribunalul Reggio di Calabria din 21.12.2017 definitivă la 24.01.2019, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 30 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și port ilegal al unui cuțit, prev. de art. 110, 61 nr. 1, 575, 577 alin. (4) din C. pen. italian și art. 61 nr. 2, 699 alin. (1) și (2) din C. pen.
italian, care au corespondent în legea penală română în infracțiunile de omor, prev. de art. 188 din C. pen., și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 377 alin. (2) din C. pen. Totodată, persoana condamnată a învederat că prin sentința penală nr. 1113/2016 din 18.03.2016 a Tribunalului din Avellino, definitivă la data de 07.06.2016, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de vătămare corporală, prev. de art. 194 alin. (1) lit. a) din C. pen., fapte concurente conform art. 35 alin. (1) din Legea 200/2023, care nu au fost aplicate în dosarul său și în mandatul pe care îl execută. În acest context, persoana condamnată a apreciat că perioada calculului conform C. pen.
nu a fost făcută corect, deși în mandatul de executare a pedepsei închisorii judecătorul emitent din cadrul Curții de Apel Craiova a precizat că s-a dedus din pedeapsa de 30 de ani un număr de 2004 zile închisoare executate până la data de 04.03.2022 și la zi, cu argumentarea că, în opinia sa, nu i s-a dedus prin calcul pedeapsa și nu s-a calculat perioada din 2010 și 2015 executată în Italia, motiv pentru a solicitat admiterea cererii de revizuire și reanalizarea pedepsei după sentința nr. 166 din 09.08.2022 a Curții de Apel Craiova. S-a reținut că, în ședința de judecată din data de 26.08.2025, având în vedere precizările petentului A. cuprinse în declarația dată de acesta în fața instanței, s-a dispus recalificarea obiectului cererii din revizuire în contestație la executare conform dispozțiilor art. 598 lit. c) din C. proc.
pen. privind lămurirea sentinței penale nr. 166 din 09.08.2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2022. Analizând contestația la executare dedusă judecății, după prezentarea unor chestiuni teoretice privind această instituție coroborat cu jurisprudența instanței de contencios constituțional și a instanței supreme în materie, curtea de apel a notat dispozitivul sentinței penale nr. 166 din data de 09.08.2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2022, vizată de prezenta contestație la executare, definitivă prin neapelare la data de 18.07.2023, și a reținut că în baza acestei sentințe a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 175/2022 din data de 18.07.2023 în a cărui executare se află în prezent contestatorul.
Constatând că, în concret, persoana condamnată a invocat în esență existența unei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută referitor la deducerea zilelor executate în Italia, care nu i-ar fi fost corect deduse prin sentința penală nr. 166 din data de 09.08.2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2022, definitivă prin neapelare la data de 18.07.2023, curtea de apel a subliniat, prioritar, că nelămurirea privind o hotărâre care se execută presupune existența unor elemente de echivoc în dispozitivul hotărârii definitive de natură a afecta executarea acesteia.
Or, examinând înscrisurile înaintate de autoritățile judiciare din Italia care de altfel au și fost avute în vedere de Curtea de Apel Craiova în sentința vizată de prezenta contestație la executare, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 166 din data de 09.08.2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2022, definitivă prin neapelare, s-a dispus transferarea condamnatului A. în vederea executării pedepsei de 10950 de zile închisoare într-un penitenciar din România și s-a dedus din pedeapsa de 10950 de zile închisoare atât o perioadă de 2004 zile închisoare executate până la data de 04.03.2022, cât și perioada executată de la 04.03.2022 la zi, apreciindu-se că sentința vizată de prezenta contestație la executare nu implică existența unui element de echivoc care să afecteze în vreun fel executarea respectivei hotărâri.
De altfel, instanța a mai reținut că petentul din cauză avea posibilitatea de a exercita calea de atac a apelului împotriva sentinței penale nr. 166 din data de 09.08.2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova în dosarul, nr. x/2022, în situația în care avea nemulțumiri cu privire la cele statuate de Curtea de Apel Craiova prin sentința anterior menționată, lucru pe care însă nu a înțeles să-l facă. Împotriva sentinței penale nr. 152 din data de 26 august 2025 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a formulat contestație persoana condamnată A., fără a motiva în scris calea de atac promovată.
Cu ocazia dezbaterilor, contestatorul condamnat A., personal și prin apărător desemnat din oficiu, a criticat faptul că în evidențele penitenciarului nu apare ca fiind dedusă din pedeapsa rămasă de executat perioada de 2004 zile închisoare executată până la data de 04.03.2022, solicitând admiterea contestației formulate și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei care să cuprindă restul de pedeapsă. Examinând contestația formulată de persoana condamnată A., în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente: La data de 4 august 2022, Curtea de Apel Craiova a fost sesizată cu privire la recunoașterea și punerea în executare a unei hotărâri judecătorești de condamnare a cetățeanului român A. la o pedeapsă cu închisoarea, pronunțată de o instanță din Italia, stat membru al Uniunii Europene.
Se constată că prin sentința penală nr. 166 din data de 09.08.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și, constatând îndeplinite condițiile prev. de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a recunoscut: - sentința nr. 1283/2016 pronunțată la data de 30.09.2016 de Gip de pe lângă Tribunalul Reggio Calabria confirmată prin sentința Curții de Apel Reggio Calabria din 21.12.2017, definitivă la data de 24.01.2019, prin care cetățeanul român A., deținut într-un penitenciar din Italia, a fost condamnat la pedeapsa de 30 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și port ilegal al unui cuțit, prevăzute de art. 110, 61 nr. 1, 575, 577 alin. (1) nr. 4 din C. pen.
italian, și, respectiv, art. 61 nr. 2, 699 alin. (1) și (2) din C. pen. italian, care au corespondent în legea penală română în infracțiunile de omor, prev. de art. 188 din C. pen., și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 372 alin. (2) din C. pen. - sentința nr. 1113/2016 emisă la data de 18.03.2016 de Tribunalul din Avellino, definitivă la data de 07.06.2016, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 582 și art. 583 din C. pen. italian, care are corespondent în legea penală română în infracțiunea de vătămare corporală, prev. de art. 194 alin. (1) lit. a) din C. pen.
- decizia de executare de pedepse concurente nr. SIEP 12/2019 emisă la 07.03.2019 de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Reggio di Calabria, prin care au fost cumulate pedepsele și s-a stabilit ca persoana condamnată să execute pedeapsa rezultantă de 30 de ani închisoare (10950 de zile închisoare). A dispus transferarea condamnatului A. în vederea executării pedepsei de 10950 de zile închisoare într-un penitenciar din România.
Totodată, curtea de apel a dedus din pedeapsa de 10950 de zile închisoare: - 2004 zile închisoare executate până la data de 04.03.2022 - perioada executată de la 04.03.2022 la zi . Sentința penală anterior menționată a rămas definitivă, prin neapelare, la data de 18.07.2023, când a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 175/2022 din data de 18 iulie 2023 de Curtea de Apel Craiova, în cuprinsul căruia s-au dispus următoarele: - transferarea condamnatului A., aflat într-un penitenciar din Italia, în vederea continuării executării pedepsei de 30 de ani (10950 de zile) închisoare într-un penitenciar din România. -deducerea din pedeapsa de 30 de ani închisoare a unui număr de 2004 zile închisoare executate până la data de 04.03.2022, precum și a perioadei executate de la 04.03.2022 la zi . Ca efect ale acestei sentințe, persoana condamnată A. a fost transferată din Italia în România, fiind încarcerată la data de 08.09.2023 în Penitenciarul Aiud.
Înalta Curte reține că, în concret, criticile persoanei condamnate A. vizează faptul că perioada de 2.004 zile executată în Italia nu figurează în evidențele penitenciarului în care se află în executarea pedepsei ca fiind dedusă din pedeapsa de executat, ceea ce ar avea drept consecință stabilirea nelegală a duratei pedepsei rămase de executat. Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc.
pen., "Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei." Analizând contestația formulată de persoana condamnată A., prin prisma tuturor actelor și a înscrisurilor aflate la dosar, Înalta Curte constată prioritar că atât dispozitivul sentinței penale nr. 166/09.08.2022 a Curții de Apel Craiova, cât și mandatul de executare a pedepsei închisorii emis la data de 18.07.2023 conțin mențiuni exprese cu privire la perioada de 2.004 zile de închisoare executată de contestator până la data de 04.03.2022, această perioadă fiind dedusă din pedeapsa închisorii de 30 de ani aplicată de către autoritățile judiciare străine și recunoscută de instanța română, în a cărei executare se află.
Ca atare, criticile contestatorului referitoare la perioadele executate anterior transferului său într-un penitenciar din România nu se confirmă, actele judiciare emise de instanțele române în procedura privind recunoașterea hotărârilor de condamnare pronunțate de instanțele italiene și transferarea contestatorului în România menționând explicit perioadele executate la care acesta face referire. Cât privește pretinsele neconcordanțe între cele dispuse de instanță și mențiunile din registrele penitenciarului, acestea nu pot fi subsumate unei nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută sau unei împiedicări la executare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc.
pen., ci pun în discuție o chestiune de natură administrativă a cărei soluționare urmează regulile prevăzute de Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal -lege specială în materia executării. În consecință, constatând că sentința penală atacată este temeinică și legală, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 152 din data de 26 august 2025, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Deopotrivă, reținând culpa procesuală a contestatorului condamnat în formularea prezentei contestații, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc.
pen., va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 377 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 152 din data de 26 august 2025, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă pe contestator la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană condamnată, în cuantum de 377 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2025.