ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 16 din data de 27 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia.

S-au constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată și s-a recunoscut sentința Reg.Gen.N.: 528/2022 – R.G.N.R. N.:9475/2021 din data de 19.12.2023 pronunțată de Tribunalul din Padova, definitivă la data de 08.03.2024, prin care cetățeanul român A a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de maltratări împotriva membrilor familiei și a concubinilor, în mod continuat și agravat, prevăzută de art. 81 alin. (2), 572 alin. (1) și 572 alin. (2) C. pen. italian, care au corespondent în legislația penală română în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (1) raportat la art. 199 C. pen., amenințare, prevăzută de art. 206 alin. (1) C. pen. și rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de art. 197 C. pen.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A în vederea continuării executării pedepsei închisorii de 5 ani și 6 luni închisoare într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare perioada de arestare preventivă de la data de 27.12.2021 la data de 28.12.2021, precum și perioada executată de la 22.04.2024 la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a sentinței.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Craiova a reținut în cauză că sunt îndeplinite condițiile speciale de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești străine, prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, întrucât hotărârea este definitivă și executorie, fapta pentru care a fost aplicată pedeapsa are corespondent în legea penală română în infracțiunea de lovire sau alte violențe, amenințare și rele tratamente aplicate minorului, iar persoana condamnată are cetățenie română și a fost de acord să execute pedeapsa în România.

Totodată, din verificările efectuate a rezultat că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare a unei hotărâri judecătorești străine prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004 și că până la inițierea procedurii de transferare condamnatul a executat o parte din pedeapsă, ce urmează a fi dedusă din pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, respectiv perioada de arestare preventivă de la 27.12.2021 la data de 28.12.2021, precum și perioada executată de la 22.04.2024 la zi.

De asemenea, s-a reținut că persoana condamnată a fost prezentă la procesul în urma căruia a fost pronunțată hotărârea de condamnare, la ședința din data de 12.04.2022, iar executarea pedepsei a început la data de 22.04.2024, pedeapsa urmând să fie considerată executată integral la data de 21.10.2029, conform legii statului emitent.

Curtea a reținut și că persoana condamnată și-a exprimat consimțământul la transferarea sa într-un penitenciar din România.

Împotriva acestei sentințe persoana condamnată A a formulat apel.

Persoana condamnată a solicitat admiterea apelului, menționând că și-a retras consimțământul acordat, context în care nu ar mai fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru recunoașterea hotărârii străine și executarea pedepsei într-un penitenciar din România.

Examinând apelul formulat de apelantul A, în temeiul art. 172 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că obiectul acestei cauze îl reprezintă cererea autorităților judiciare străine italiene privind recunoașterea și executarea unei hotărâri judecătorești într-un penitenciar din România, în conformitate cu dispozițiile art. 162 și următoarele din Legea nr. 302/2004 republicată.

Astfel, în cauza de față instanța a fost învestită în procedura de recunoaștere și executare a hotărârii străine de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, procedură prevăzută de Legea nr. 302/2004 prin care au fost transpuse în legislația internă dispozițiile Deciziei-Cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene, autoritatea judiciară din statul de condamnare înaintând în statul de executare (România), certificatul emis în speță de autoritățile judiciare italiene în baza art. 4 din Decizia cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, precum și hotărârea judecătorească de condamnare.

Înalta Curte constată că, prin sentința penală de condamnare a cărei recunoaștere s-a dispus în cauză, cetățeanul român A a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de maltratări împotriva membrilor familiei și a concubinilor, în mod continuat și agravat, prevăzută de art. 81 alin. (2), 572 alin. (1) și 572 alin. (2) C. pen. italian, reținându-se în esență că persoana condamnată, la data de 27.12.2021, la Casalserugo (Padova), și-a maltratat soția și fiicele minore, aducând amenințări cu moartea și cu acte de violență soției sale, lovindu-le în mod repetat cu picioarele și cu pumnii, provocându-le astfel vătămări corporale a căror gravitate nu a fost evaluată în zile de îngrijiri medicale, precum și că persoana condamnată le-a ținut pe soția și fiicele sale minore într-un climat de supunere și jenă, inducându-le o stare de teroare și prostrație fizico-psihică incompatibilă cu condițiile normale de viață.

În speță, se constată că prima instanță a analizat judicios actele dosarului și a concluzionat întemeiat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru recunoașterea hotărârii străine de condamnare și executarea pedepsei aplicate persoanei condamnate A prin hotărârea definitivă recunoscută în cauză într-un penitenciar din România.

Astfel, recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești pronunțate de autoritățile judiciare din Italia față de cetățeanul român A este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a - e) din Legea nr. 302/2004 republicată, obiectul procedurii fiind cel prevăzut de art. 172 alin. (3) din aceeași lege.

Din această perspectivă, prima instanță a reținut în mod legal întrunirea tuturor condițiilor pentru admiterea cererii de recunoaștere și executare pe teritoriul României a hotărârii de condamnare pronunțată de autoritățile italiene, respectiv: caracterul definitiv și executoriu al hotărârii, existența dublei incriminări (faptele comise de apelantul A, în contextul faptic descris în certificat, întrunind conținutul constitutiv al infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (1) raportat la art. 199 C. pen., amenințare, prevăzută de art. 206 alin. (1) C. pen. și rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de art. 197 C. pen.), statutul condamnatului de cetățean român, precum și neincidența vreunuia dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată.

De asemenea, nu există date cu privire la pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru aceleași fapte a apelantului în România sau într-un alt stat. În certificatul emis potrivit Deciziei-cadru se face mențiunea că persoana condamnată a fost prezentă la procesul penal pornit împotriva sa (pct. i din certificat, fila 25 verso dosar fond), a fost reprezentat de un avocat desemnat din oficiu din Baroul din Padova, astfel că nu se poate reține incidența motivului de nerecunoaștere și neexecutare prevăzut de art. 163 alin. (1) lit. g pct. ii) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În ceea ce privește consimțământul persoanei condamnate cu privire la recunoașterea hotărârii străine pronunțate de autoritățile judiciare și executarea pedepsei într-un penitenciar din România, se constată că, în cuprinsul certificatului menționat la art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din data de 27.11.2008, aflat în dosarul primei instanțe, la pct. d) se menționează că persoana condamnată se află în statul de condamnare, iar la pct. k) că aceasta și-a exprimat acordul cu privire la transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului.

Totodată, se reține că, având cetățenie română și domiciliul în România, în conformitate cu dispozițiile art. 167 alin. (1) lit. d din Legea nr. 302/2004, consimțământul acesteia pentru executarea pedepsei într-un penitenciar din România nu este necesar, context în care faptul că acesta și-a retras consimțământul acordat pentru recunoașterea hotărârii și transferul într-un penitenciar din România nu are relevanță și nu constituie un impediment în evaluarea îndeplinirii condițiilor legale în această procedură.

Prin raportare la dispozițiile art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că nu este necesară o adaptare a pedepsei stabilită prin hotărârea străină ce a fost recunoscută în cauză, întrucât potrivit legislației române, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (1) raportat la art. 199 C. pen., pedeapsa închisorii este cuprinsă între 3 luni și 22 de zile și 2 ani și 6 luni, pentru infracțiunea de amenințare, prevăzută de art. 206 alin. (1) C. pen., pedeapsa închisorii este cuprinsă între 3 luni și un an, pentru infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de art. 197 C. pen., pedeapsa închisorii este cuprinsă între 3 ani și 7 ani.

Cu referire la apărările formulate de apelant, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi avute în vedere în condițiile în care statul italian a transmis hotărârea penală de condamnare, solicitând recunoașterea și executarea pedepsei pe teritoriului României, având în vedere și statutul acestuia de cetățean român cu domiciliul în România.

În concluzie, instanța de control judiciar constată că, în mod corect, prima instanță a dispus recunoașterea hotărârii penale definitive privind pe persoana condamnată A și a dispus executarea pedepsei aplicată acestuia prin hotărârea de condamnare recunoscută în cauză, într-un penitenciar din România, neexistând, așadar, motive de nelegalitate care să impună reformarea sentinței apelate.

Față de considerentele expuse anterior, în temeiul art. 172 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul persoană condamnată A împotriva sentinței penale nr. 16 din data de 27.01.2025, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/54/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1.163 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul persoană condamnată A împotriva sentinței penale nr. 16 din data de 27.01.2025, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/54/2025.

Obligă apelantul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1163 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februrarie 2025.