ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 16.06.2022

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 388/2022

HOTĂRÂRE

16.06.2022

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 388/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 124 din data de 02 iunie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 a fost respinsă cererea de executare a mandatelor europene de arestare emise la data de 24.02.2022 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma în dosarul nr. x/2021/2/AG pe numele persoanei solicitate A., arestat în C.R.A.P. Dolj.

În temeiul dispozițiilor art. 99 alin. (3) și art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 s-au recunoscut pe cale incidentală:

- sentința penală nr. 11333/2008 RGGIP-2640/2008 SENT din 20.11.2008 pronunțată de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Roma, definitivă la 31.12.2010, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere la un grup infracțional în circumstanțe agravante prin transnaționalitatea infracțiunii prev. de art. 416 alin. (2) și (5) din C. pen. italian și art. 4 din Legea nr. 146/2006, participarea neautorizată la folosirea cardurilor de credit, a mijloacelor de plată și a documentelor care permit retragerea sumelor de bani cash în formă continuată, în circumstanțe agravante prin transnaționalitatea infracțiunii prev de art. 110, 81 din C. pen. italian, art. 1 din Legea nr. 197/91 și art. 4 din Legea nr. 146/2006, care au corespondent în legea penală română în infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., accesul ilegal la un sistem informatic prev. de art. 360 alin. (1) și (2) din C. pen. și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos prev. de art. 250 alin. (1) și (2) din C. pen.

- sentința penală nr. 4334/2010 RG DIB-10998/2013 SENT din 31.05.2013 pronunțată de Tribunalul din Roma-judecător unic, definitivă la 30.04.2014, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participarea neautorizată la folosirea cardurilor de credit, a mijloacelor de plată și a documentelor care permit retragerea sumelor de bani cash în formă continuată, prev. de art. 110, 81 din C. pen. italian și art. 12 din Legea nr. 197/1991, care are corespondent în legea penală română în infracțiunile de accesul ilegal la un sistem informatic prev de art. 360 alin. (1) și (2) din C. pen. și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos prev de art. 250 alin. (1) și (2) din C. pen.

- sentința penală nr. 6737/2010 RG-310/2014 SENT din 16.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel din Roma, definitivă la 13.11.2017, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participarea la infracțiunea de tâlhărie în circumstanțe agravante prev. de art. 110, 628 alin. (3) nr. 1, art. 62 bis, art. 99 alin. (2) nr. 1 și 2 din C. pen. italian, care are corespondent în legea penală română în infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 233 din C. pen.

- ordonanța emisă la data de 28.09.2018 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma, prin care au fost cumulate pedepsele, rezultând pedeapsa de 5 ani și 4 luni închisoare și s-a stabilit pedeapsa rămasă de executat de 3 ani, 5 luni și 1 zi închisoare.

S-a dispus punerea în executare a pedepsei de 5 ani și 4 luni închisoare într-un penitenciar din România.

S-au dedus din pedeapsa de 5 ani și 4 luni închisoare:

- perioada executată în statul de condamnare, de la 16.12.2007 până la 13.11.2009 (1 an, 10 luni și 29 zile închisoare);

- perioada reținerii și arestării preventive în procedura mandatului european de arestare de la 09.03.2022 la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut că prin adresa nr. x/2022 din data de 09.03.2022 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a înaintat semnalarea Biroului Național Sirene nr. x/SIRENE/ADS din data de 04.03.2022 transmisă în baza mandatului european de arestare emis la data de 24.02.2022 de autoritățile judiciare din Italia-Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma în dosarul nr. x/2021/AG pe numele persoanei solicitate A., cu propunerea de luare a măsurii arestării persoanei solicitate.

În cuprinsul semnalării s-a arătat că pe numele persoanei solicitate a fost emis mandatul european de arestare pentru executarea pedepsei rezultante de 3 ani, 5 luni și 1 zi închisoare stabilită prin ordinul de detenție emis la data de 28.09.2018 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma, în care este inclusă și pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința nr. 11333/2008 RGGIP-2640/08 SENT pronunțată la data de 20.11.2008 de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului Roma, definitivă la 31.12.2010.

Prin certificatul transmis s-a solicitat recunoașterea următoarelor sentințe de condamnare și preluarea executării pedepsei rezultante de 3 ani, 5 luni și 1 zi închisoare stabilite prin SIEP nr. 1443/2018:

- sentința penală nr. 6737/2010 RG-310/2014 SENT din 16.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel din Roma, definitivă la 13.11.2017, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Curtea, examinând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, a constatat următoarele:

Prin sentința penală nr. 11333/2008 RGGIP-2640/2008 SENT din 20.11.2008 pronunțată de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Roma, definitivă la 31.12.2010, A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere la un grup infracțional în circumstanțe agravante prin transnaționalitatea infracțiunii prev. de art. 416 alin. (2) și (5) din C. pen. italian și art. 4 din Legea nr. 146/2006, participarea neautorizată la folosirea cardurilor de credit, a mijloacelor de plată și a documentelor care permit retragerea sumelor de bani cash în formă continuată, în circumstanțe agravante prin transnaționalitatea infracțiunii prev de art. 110, 81 din C. pen. italian, art. 1 din Legea nr. 197/1991 și art. 4 din Legea nr. 146/2006.

S-a reținut că începând din luna aprilie 2007, în mod continuu, împreună cu alte persoane care nu au fost încă identificate, s-au asociat între ei, acționând, atât pe teritoriul Italiei, cât și pe teritoriul României, constituind o organizație criminală stabilă care acționa în Italia și România și în curs de extindere și în alte țări europene, cu structură ierarhică la care a participat cu rolul de colaborator cu șefii organizației infracționale, cu scopul de a săvârși infracțiuni de acces neautorizat la sistemele informatice ale diferitelor bănci, fraudă informatică în detrimentul deținătorilor de conturi curente online, utilizarea ilicită a cardurilor de credit, clonarea cardurilor de credit și a documentelor care permit retragerea sumelor de bani, escrocherii, falsificarea actelor de identitate și contrafacerea ștampilelor instituțiilor publice, prin asigurarea în acest scop a structurilor logistice care să fie utilizate pentru desfășurarea activităților infracționale, printre care: închirierea și folosirea imobilelor destinate, atât șederii asociaților, cât și pentru păstrarea bunurilor dobândite din activități infracționale, a instrumentelor și mijloacelor de comunicare între asociați, precum numeroase telefoane mobile și calculatoare, organizând totodată și necesarul economic și asistența juridică în favoarea asociaților arestați. Infracțiuni comise în circumstanțe agravante, întrucât au fost duse la îndeplinire cu contribuția unui grup organizat angajat în activități infracționale în mai multe state și întrucât infractorii s-au asociat între ei într-o grupare formată din mai mult de 10 persoane.

În Roma și Diamante (Cosenza), din luna octombrie 2007, în participație cu alte persoane neidentificate, prin mai multe acțiuni care făceau parte din același plan criminal, au achiziționat în mod fraudulos datele personale și operaționale a 5 carduri de credit emise de "B." și "C." deținute de alte persoane și pe care le-au pus pe suporturi magnetice falsificate, făcând tranzacții prin achiziționări la D. situate în Plaza XI Febbraio în Diamante (Cosenza), infracțiuni comise în circumstanțe agravante, întrucât au fost duse la îndeplinire cu aportul unei grupări infracționale angajată în activități criminale în mai multe țări, comise în formă continuată.

Condamnatul A. a fost prezent personal la dezbaterea procesului finalizat cu hotărârea pronunțată.

S-a reținut că infracțiunile au corespondent în legea penală română în infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., accesul ilegal la un sistem informatic prev. de art. 360 alin. (1) și (2) din C. pen. și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos prev. de art. 250 alin. (1) și (2) din C. pen.

Prin sentința penală nr. 4334/2010 RG DIB-10998/2013 SENT din 31.05.2013 pronunțată de Tribunalul din Roma-judecător unic, definitivă la 30.04.2014, a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participarea neautorizată la folosirea cardurilor de credit, a mijloacelor de plată și a documentelor care permit retragerea sumelor de bani cash în formă continuată, prev. de art. 110, 81 din C. pen. italian și art. 12 din Legea nr. 197/1991.

S-a reținut că la data de 16 decembrie 2007, la Roma, în participație cu E., prin nenumărate acțiuni ale aceluiași plan infracțional, cu scopul de a obține un beneficiu ilicit din folosirea necorespunzătoare, a falsificat și a determinat falsificarea din partea unor terțe persoane, deținându-le în același timp, a 8 carduri de credit emise de F. și G.

Condamnatul A. nu a fost prezent personal la dezbaterea procesului, fiind reprezentat și apărat de avocatul ales H. din Baroul Roma.

S-a apreciat că infracțiunea are corespondent în legea penală română în infracțiunile de accesul ilegal la un sistem informatic prev. de art. 360 alin. (1) și (2) din C. pen. și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos prev. de art. 250 alin. (1) și (2) din C. pen.

Prin sentința penală nr. 6737/2010 RG-310/2014 SENT din 16.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel din Roma, definitivă la 13.11.2017, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participarea la infracțiunea de tâlhărie în circumstanțe agravante prev. de art. 110, 628 alin. (3) nr. 1, art. 62 bis, art. 99 alin. (2) nr. 1 și 2 din C. pen. italian.

S-a reținut că la Roma, la data de 3 iulie 2006, în participație cu o persoană neidentificată, prin acte de violență asupra persoanei vătămate, și-a însușit o geantă în interiorul căreia se aflau: suma de 530 euro provenită din activitatea de prostituție practicată de I. și J. (270 euro prima și 260 euro cea de-a doua), șervețele de hârtie și prezervative, bunuri sustrase și deținute de I.

Condamnatul A. nu a fost prezent personal la dezbaterea procesului, fiind reprezentat și apărat de avocatul ales K. din Baroul Roma.

S-a arătat că infracțiunea are corespondent în legea penală română în infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 233 din C. pen.

Prin ordonanța emisă la data de 28.09.2018 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma, s-a procedat la efectuarea cumulului aritmetic al pedepselor stabilite prin cele 3 sentințe de condamnare, respectiv 5 ani închisoare și 4 luni închisoare, din care s-a scăzut perioada executată de 1 an, 10 luni și 29 zile închisoare, cuprinsă între 16.12.2007 - 13.11.2009, rezultând pedeapsa de executat de 3 ani, 5 luni și 1 zi închisoare.

În continuare, instanța a arătat că la termenul din data de 24.03.2022, cu ocazia audierii de către instanță, persoana solicitată A. a precizat că nu este de acord să fie predată autorităților judiciare italiene și solicită recunoașterea hotărârilor de condamnare și executarea pedepsei în România.

În acest context, Curtea de Apel Craiova a reținut că, potrivit dispozițiilor legale care reglementează executarea de către autoritățile române a unui mandat european de arestare, refuzarea executării unui mandat european de arestare are loc, în mod obligatoriu, atunci când există unul dintre cazurile prevăzute de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 și poate avea loc atunci când există unul dintre cazurile facultative de refuz prevăzute de alin. (2) al aceluiași articol.

S-a reținut, totodată că, în procedura mandatului european de arestare, care vizează executarea pedepsei aplicate în statul emitent al mandatului persoana solicitată a invocat motivul opțional de refuz al executării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, respectiv faptul că este cetățean român, locuiește cu familia pe teritoriul statului de cetățenie și a solicitat expres ca executarea pedepsei aplicate de autoritățile judiciare din statul de condamnare să aibă loc într-un penitenciar din România.

Examinând împrejurările de fapt învederate de persoana solicitată, curtea a reținut că motivul de refuz de predare invocat în procedura mandatului european de arestare este întemeiat, având în vedere că posibilitatea de reinserție socială după executarea pedepsei este mai bună în statul de cetățenie, unde persoana solicitată are șanse mai mari de reintegrare, întrucât beneficiază de sprijinul familiei și există perspectiva obținerii de venituri prin muncă în cadrul comunității unde locuiește.

Ținând cont de dispozițiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 rep., potrivit cărora recunoașterea hotărârii penale străine se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura mandatului european de arestare este pendinte, curtea a constatat că hotărârile de condamnare sunt definitive și executorii, faptele pentru care s-au aplicat pedepse constituie infracțiuni potrivit legii penale române, având corespondent în legea română în dispozițiile art. 367 alin. (1), art. 360 alin. (1) și (2), art. 250 alin. (1) și (2) și art. 233 din C. pen.

S-a reținut totodată, că nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004.

În acest sens instanța a constatat că art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 reglementează drept motiv opțional de refuz de executare a mandatului european situația când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, iar potrivit art. 163 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 302/2004, o hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută și pusă în executare în România și anume când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripția executării pedepsei.

Prin avocat ales, cu ocazia dezbaterilor, s-a invocat, prescripția executării pedepselor aplicate persoanei solicitate.

Contrar susținerilor avocatului ales, curtea a constatat că executarea pedepselor aplicate persoanei solicitate, nu s-a prescris.

Astfel, cu privire la pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin hotărârea din 20.11.2008 pronunțată de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Roma, definitivă la 31.12.2010 și de 10 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 4334/2010 RG DIB-10998/2013 SENT din 31.05.2013 pronunțată de Tribunalul din Roma-judecător unic, definitivă la 30.04.2014 din ordonanța de cumul emisă la data de 28.09.2018 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma instanța a reținut că aceste pedepse au fost inițial unificate prin ordonanța de cumul emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Roma în data de 01.06.2015 (SIEP 2458/2014), pedeapsa totală stabilită fiind aceea de 3 ani și 4 luni închisoare din care s-a dedus perioada executată de 1 an, 10 luni și 29 de zile de închisoare.

Ulterior datei de 13.11.2017, când a rămas definitivă sentința penală nr. 6737/2010 RG-310/2014 SENT din 16.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel din Roma, prin ordonanța de cumul emisă la data de 28.09.2018 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma s-au unificat toate pedepsele, inclusiv pedeapsa aplicată prin ultima hotărâre de condamnare și s-a stabilit pedeapsa de 5 ani și 4 luni închisoare din care s-a scăzut perioada deja executată de 1 an, 10 luni și 29 de zile de închisoare.

S-a reținut că, potrivit art. 162 alin. (2) din C. pen., durata termenelor de prescripție a executării se calculează de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În caz de concurs de infracțiuni, pluralitate intermediară ori recidivă postcondamnatorie, termenul de prescripție se calculează însă în funcție de pedeapsa rezultantă aplicată, în acest sens fiind dispozițiile art. 162 alin. (7) din C. pen. care prevăd că "prin pedeapsa ce se execută se înțelege pedeapsa stabilită de instanță, ținând cont de cauzele ulterioare de modificare a acesteia". Astfel, dacă după stabilirea pedepsei de către instanță intervine o grațiere parțială, termenul de prescripție a executării se va calcula în funcție de pedeapsa redusă, iar nu în funcție de pedeapsa stabilită de instanță.

În cauză, s-a apreciat că pentru pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, termenul de prescripție, potrivit legii române este de 7 ani și 6 luni și ar fi trebuit să se împlinească în iunie 2018.

Pentru pedeapsa de 10 luni închisoare, termenul de prescripție, potrivit legii române este de 5 ani și 10 luni închisoare și ar fi trebuit să se împlinească în aprilie 2020, iar pentru pedeapsa de 2 ani închisoare, termenul de prescripție, de 7 ani închisoare ar trebui să se împlinească în noiembrie 2024.

Cum prima ordonanță de unificare a pedepselor a intervenit în anul 2015, înainte de împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, iar cea de-a doua ordonanță de cumul a intervenit în anul 2018, înainte de împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei de 10 luni închisoare, termenul de prescripție calculat pentru pedepsele aplicate prin cele trei hotărâri de condamnare de la data ultimei ordonanțe de unificare a pedepselor, respectiv din data de 28.09.2018, nu s-a împlinit.

Curtea a mai apreciat că, în examinarea termenului de prescripție a executării pedepsei, nu pot fi omise ordonanțele de unificare pronunțate de autoritățile statului de condamnare întrucât, pe de-o parte, pedeapsa finală de executat a fost stabilită de autoritatea judiciară competentă din statul de condamnare, iar pe de altă parte, potrivit legii române, termenul de prescripție, în situația dată se calculează, în raport cu dispozițiile art. 162 alin. (7) din C. pen., în funcție de pedeapsa rezultantă, pedeapsa finală de executat.

Concluzionând, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru recunoașterea și executarea unei hotărâri judecătorești străine prev. de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, motiv pentru care a respins cererea de executare a mandatelor europene de arestare emise la data de 24.02.2022 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma în dosarul nr. x/2021/2/AG pe numele persoanei solicitate A.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat contestație persoana condamnată A., prin avocat ales, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 09.06.2022, când s-a stabilit termen pentru soluționare la data de 16.06.2022.

În esență, prin motivele de contestație depuse la termenul acordat, apărarea persoanei solicitate A. a susținut, în esență, că nu a existat o hotărâre judecătorească prin care să se stabilească în concret care este cuantumul pedepsei ce o are de executat. În acest sens a învederat că au fost emise două ordonanțe de unificare a pedepselor de către parchetele competente din țara emitentă a MAE, însă, în ceea ce privește procedura de executare a mandatului de arestare și recunoașterea pe cale incidentală a hotărârilor judecătorești prin care a fost aplicată o pedeapsă privativă de libertate, în conformitate cu art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, aceste două ordonanțe nu pot produce efecte în sensul reținut de către prima instanță, instanța penală română putând recunoaște pe cale incidentală doar o hotărâre penală străină de condamnare.

A mai învederat că în mod greșit instanța de fond a recunoscut pe cale incidentală ordonanța de cumul emisă la data de 28.09.2018 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma.

A arătat, de asemenea, că ordonanța de cumul din 28.09.2018 nu poate echivala cu o hotărâre judecătorească, iar pentru identitate de rațiune, nu se poate da eficiență executorie nici ordonanței de cumul emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Roma în data de 01.06.2015, ordonanță pe care, deși instanța de fond nu a recunoscut-o pe cale incidentală, i-a dat eficiență executorie prin aceea că a considerat-o implicit ca producând efecte în condițiile în care prima ordonanță menționată a avut în vedere primul cumul.

Analizând contestația declarată de persoana solicitată A., sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:

În cauză, prima instanță a fost sesizată cu semnalarea Biroului Național Sirene nr. x/SIRENE/ADS din data de 04.03.2022 transmisă în baza mandatului european de arestare emis la data de 24.02.2022 de autoritățile judiciare din Italia-Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma în dosarul nr. x/2021/AG pe numele persoanei solicitate A., în procedura prevăzută de dispozițiile art. 104 și următoarele din Legea nr. 302/2004 republicată, care reglementează cu privire la executarea mandatului european de arestare.

La termenul de judecată din data de 24.03.2022, Curtea de Apel Craiova a solicitat autorităților italiene transmiterea de copii certificate ale celor trei hotărâri de condamnare, ordonanța de cumulare a pedepselor prin care s-a stabilit pedeapsa rezultantă de executat de 3 ani, 5 luni și 1 zi închisoare, certificatul emis conform Deciziei-cadru nr. 2008/909/JAI, măsurile la care a fost supusă persoana condamnată, precum și orice alte date privind situația juridică a acesteia, întrucât persoana solicitată a invocat un motiv opțional de refuz al executării mandatului european de arestare, învederând faptul că dorește să execute pedeapsa în România, cu precizarea că înscrisurile solicitate sunt necesare pentru a proceda la recunoașterea pe cale incidentală a hotărârilor de condamnare, potrivit dispozițiilor art. 4 pct. 6 din Decizia- cadru 2002/584/JAI.

Autoritățile judiciare din Italia au comunicat Curții de Apel Craiova certificatul emis conform Deciziei-cadru nr. 2008/909/JAI prin care au solicitat recunoașterea și punerea în executare a celor trei hotărâri de condamnare. Totodată, au solicitat arestarea preventivă a inculpatului sau aplicarea altei măsuri care să poată garanta că acesta rămâne pe teritoriul României în așteptarea unei decizii referitoare la recunoașterea executării pedepsei.

O atare procedură judiciară de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești pronunțate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România este reglementată în cuprinsul dispozițiilor art. 171 și următoarele din Legea nr. 302/2004, republicată.

Pe de altă parte, după măsurile dispuse, din oficiu, de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, cererea autorităților italiene s-a soluționat în procedura judiciară a executării mandatului european de arestare.

Înalta Curte reține că potrivit Legii nr. 302/2004, procedura privind executarea mandatului european de arestare și respectiv, cea privind recunoașterea și executarea în România a hotărârii pronunțate în străinătate sunt două proceduri distincte, cu obiect, finalitate și garanții procesuale distincte, astfel încât acestea se exclud reciproc.

În concret, dacă procedura mandatului european de arestare are ca obiect predarea efectivă a persoanei solicitate în vederea efectuării urmăririi penale sau a executării unei sancțiuni privative de libertate, având corelativ posibilitatea persoanei de a formula apărări, cereri sau căi de atac în fața autorităților judiciare străine, procedura recunoașterii hotărârii străine are ca finalitate executarea sancțiunii în România, cu excluderea posibilității de a mai contesta hotărârea ce se execută. Prin urmare, având în vedere finalitatea diferită a celor două instrumente de cooperare judiciară internațională, o persoană nu poate fi subiect, simultan, al ambelor proceduri, atât de predare în baza unui mandat european de arestare, cât și de recunoaștere a hotărârii străine, vizând aceeași sancțiune privativă de libertate.

Înalta Curte reține și că diferențele dintre cele două instrumente de cooperare judiciară internațională sunt evidențiate de una dintre rațiunile care au stat la baza adoptării Deciziei-cadru 2008/909/JAI privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, respectiv cel ca executarea condamnării în statul de executare să sporească șansele de reabilitare socială ale persoanei condamnate, reținându-se că "ar trebui să țină cont de elemente precum atașamentul persoanei la statul de executare, faptul dacă persoana în cauză consideră sau nu statul de executare ca un loc față de care are legături familiale, lingvistice, culturale, sociale sau economice sau de alt tip"(parag. 9 din Preambul). Transpunerea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană s-a realizat în cadrul Titlului VI al Legii nr. 302/2004, din care face parte și Cap. II -Secțiunea a 3-a, Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România.

Chiar dacă în cauza de față, urmare a cererii persoanei solicitate, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 99 alin. (2) lit. c) și ale art. 99 alin. (3) și art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în ceea ce privește condițiile de recunoaștere a hotărârilor pronunțate în străinătate sunt diferențe notabile. Astfel, în procedura mandatului european de arestare, legiuitorul a prevăzut, la art. 99 din Legea nr. 302//2004 republicată, motivele de refuz a executării mandatului european de arestare, printre motivele facultative fiind menționat și cel de la alin. (2) lit. g) "când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române".

În cadrul procedurii de recunoaștere și punere în executare în România a hotărârii pronunțate în străinătate, instituția prescripției executării pedepsei este prevăzută ca motiv obligatoriu de nerecunoaștere și neexecutare potrivit art. 163 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 302/2004 republicată - "atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripția executării pedepsei".

Înalta Curte constată că, pe parcursul soluționării cauzei, instanța de fond a fost sesizată și cu certificatul înaintat de autoritățile italiene conform Deciziei-cadru nr. 2008/909/JAI iar, prin sentința nr. 124 din 02.06.2022, a respins cererea de executare a mandatelor europene de arestare emise la data de 24.02.2022 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma, în temeiul art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată și a dispus recunoașterea pe cale incidentală a celor trei sentințe cuprinse în certificatul înaintat de autoritățile italiene conform Deciziei-cadru nr. 2008/909/JAI.

Cu privire la critica apărării referitoare la faptul că pentru două din cele trei pedepse aplicate contestatorului a intervenit termenul de prescripție a executării pedepsei, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 162 din C. pen. prescripția înlătură executarea pedepsei principale după împlinirea termenului, care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Conform alin. (1) al art. 162 din C. pen. "Termenele de prescripție a executării pedepsei pentru persoana fizică sunt:a) 20 de ani, când pedeapsa care urmează a fi executată este detențiunea pe viață sau închisoarea mai mare de 15 ani; b) 5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul celorlalte pedepse cu închisoarea; c) 3 ani, în cazul când pedeapsa este amenda."

Raportând considerațiile teoretice anterior enunțate la speța dedusă judecății, se constată, pe de o parte, că din certificatul menționat în art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, tradus în limba română, rezultă că autoritățile italiene solicită recunoașterea următoarelor sentințe de condamnare și preluarea executării pedepsei rezultante de 3 ani, 5 luni și 1 zi închisoare stabilite prin SIEP nr. 1443/2018:

- sentința penală nr. 11333/2008 RGGIP-2640/2008 din 20.11.2008 pronunțată de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Roma, modificată prin sentința Curții de Apel din Roma din 10.11.2009, definitivă la 31.12.2010, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare;

- sentința penală nr. 4334/2010 RG DIB-10998/2013 din 31.05.2013 pronunțată de Tribunalul din Roma-judecător unic, definitivă la 30.04.2014, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare;

- sentința penală din 4 septembrie 2009 a Tribunalului din Roma, modificată prin sentința nr. 6737/2010 RG-310/2014 din 16.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel din Roma, definitivă la 13.11.2017, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Din examinarea sentinței penale nr. 11333/2008 RGGIP-2640/2008 din 20.11.2008 pronunțată de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Roma, modificată prin sentința Curții de Apel din Roma din 10.11.2009, definitivă la 31.12.2010, rezultă că A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere la un grup infracțional în circumstanțe agravante prin transnaționalitatea infracțiunii prev. de art. 416 alin. (2) și (5) din C. pen. italian și art. 4 din Legea nr. 146/2006, participarea neautorizată la folosirea cardurilor de credit, a mijloacelor de plată și a documentelor care permit retragerea sumelor de bani cash în formă continuată, în circumstanțe agravante prin transnaționalitatea infracțiunii prev de art. 110, 81 din C. pen. italian, art. 1 din Legea nr. 197/91 și art. 4 din Legea nr. 146/2006, infracțiuni ce au corespondent în legea penală română în infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., accesul ilegal la un sistem informatic prev. de art. 360 alin. (1) și (2) din C. pen. și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos prev. de art. 250 alin. (1) și (2) din C. pen.

Potrivit dreptului penal român, prescripția executării acestei pedepse se calculează în baza art. 126 alin. (1) lit. b) din C. pen., termenul de prescripție fiind de 7 ani și 6 luni, termen care s-a împlinit la data de 30 iunie 2018.

Prin sentința penală nr. 4334/2010 RG DIB-10998/2013 din 31.05.2013 pronunțată de Tribunalul din Roma-judecător unic, definitivă la 30.04.2014, a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participarea neautorizată la folosirea cardurilor de credit, a mijloacelor de plată și a documentelor care permit retragerea sumelor de bani cash în formă continuată, prev. de art. 110, 81 din C. pen. italian și art. 12 din Legea nr. 197/1991, având corespondent în legea penală română în infracțiunile de accesul ilegal la un sistem informatic prev. de art. 360 alin. (1) și (2) din C. pen. și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos prev. de art. 250 alin. (1) și (2) din C. pen.

Potrivit dreptului penal român, prescripția executării acestei pedepse se calculează în baza art. 126 alin. (1) lit. b) din C. pen., termenul de prescripție fiind de 5 ani și 10 luni, termen care s-a împlinit la data de 28 februarie 2020.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 302/2004 modificată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei pentru faptele care ar fi fost de competența autorităților române, conform legislației române, constituie un motiv facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare respectiv și un motiv obligatoriu, în ceea ce privește recunoașterea și executarea în România a hotărârii pronunțate în străinătate

În cauză nu a operat întreruperea cursului prescripției executării pedepsei, conform art. 163 din C. pen. român, care statuează următoarele: " (1) Cursul termenului de prescripție a executării pedepsei se întrerupe prin începerea executării pedepsei. Sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei, face să curgă un nou termen de prescripție de la data sustragerii; (2) Cursul termenului de prescripție a executării se întrerupe și prin săvârșirea din nou a unei infracțiuni; (3) Cursul termenului de prescripție a executării pedepsei amenzii se întrerupe și prin înlocuirea obligației de plată a amenzii cu obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității."

Din examinarea hotărârilor pronunțate de autoritățile italiene rezultă că toate infracțiunile pentru care persoana solicitată a fost judecat și condamnat prin cele trei hotărâri au fost săvârșite în perioada iulie 2006- decembrie2007, iar în cauză nu există date că acesta ar fi început executarea pedepsei, prin urmare termenul de prescripție se socotește de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În speța dedusă judecății, Curtea de Apel Craiova a apreciat că ordonanța de cumul emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Roma în data de 01.06.2015 (SIEP 2458/2014), prin care au fost unificate inițial pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin hotărârea din 20.11.2008 pronunțată de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Roma, definitivă la 31.12.2010 și de 10 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 4334/2010 RG DIB-10998/2013 SENT din 31.05.2013 pronunțată de Tribunalul din Roma-judecător unic, definitivă la 30.04.2014, este actul de la care începe să curgă termenul de prescripție, invocând dispozițiile art. 162 alin. (7) din C. pen.

Potrivit acestui text de lege, prin pedeapsa ce se execută se înțelege pedeapsa stabilită de instanță, ținându-se cont de cauzele ulterioare de modificare a acesteia.

Totodată, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, termenele de prescripție se socotesc de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă.

În aceste coordonate, se impune a se determina dacă ordonanța de cumul a Parchetului de pe lângă Parchetul de pe lângă Tribunalul din Roma, care nu reprezintă o hotărâre de condamnare în sensul alin. (2) al art. 167 din C. pen., poate constitui o cauză ulterioară de modificare a pedepselor aplicate prin cele trei hotărâri definitive.

Contrar instanței de fond, Înalta Curte consideră că prin această ordonanță nu s-a realizat o modificare a pedepsei în sensul dispozițiilor art. 162 alin. (7) din C. pen., întrucât potrivit legii române aceasta nu poate fi dispusă decât printr-o hotărâre judecătorească. De asemenea, se constată că autoritățile judiciare italiene au emis trei mandate europene de arestare vizând fiecare pedeapsă aplicată prin hotărârile de condamnare iar obiectul procedurii de recunoaștere, fie pe cale directă, fie pe cale incidentală, vizează hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene, iar nu ordonanța prin care au fost cumulate cele trei pedepse rezultante aplicate prin sentința penală nr. 11333/2008 RGGIP-2640/2008 din 20.11.2008, sentința penală nr. 4334/2010 RG DIB-10998/2013 din 31.05.2013 și sentința penală nr. 6737/2010 RG-310/2014 din 16.01.2014.

Or, având în vedere aceste considerente, ordonanța de cumul emisă de procuror nu reprezintă o cauză ulterioară de modificare a pedepsei, de natură să determine data curgerii termenului de prescripție.

Ca atare, având în vedere considerentele anterior și faptul că executarea pedepselor aplicate prin două dintre cele două hotărâri de condamnare este prescrisă potrivit legii penale române, este necesar a instanța de fond va clarifica dacă autoritățile judiciare ale statului emitent urmăresc ca sancțiunile privative de libertate aplicate să fie executate pe teritoriul acestuia, corespunzător procedurii de executare a mandatului european de arestare sau pe teritoriul statului al cărui cetățean este persoana condamnată, corespunzător procedurii de recunoaștere a hotărârii străine, situație în care cu privire la pedepsele de 2 ani și 6 luni și respectiv de 10 luni închisoare, executarea pedepselor este prescrisă potrivit legii române.

Desigur, recurgerea la una dintre cele două proceduri la care s-a făcut referire este lăsată la latitudinea statului solicitant, iar în considerarea principiului încrederii și recunoașterii reciproce, statul de executare va aduce la îndeplinire obligațiile prevăzute de lege, însă este imperios necesar ca într-un asemenea caz, să fie clarificate natura și obiectul solicitării de învestire a autorității judiciare a statului de executare.

În consecință, dacă rațiunile care au stat la baza emiterii mandatului european de arestare au dispărut sau s-au modificat, iar statul emitent apreciază că predarea nu mai este necesară, cum este și situația în care se solicită ca persoana să execute sancțiunea privativă de libertate pe teritoriul statului al cărui cetățean sau resortisant este condamnatul, autoritățile judiciare din statul străin vor retrage mandatul european emis și vor învesti autoritățile statului de executare cu solicitarea de recunoaștere a hotărârii străine.

Prin urmare, în raport cu cele anterior reținute în cauză se impunea ca instanța fondului să solicite relații cu privire la împrejurarea dacă autoritățile judiciare din Italia care au solicitat recunoașterea hotărârii de condamnare ce formează obiectul prezentei cauze își mai mențin sau nu mandatul european de arestare emis pe numele persoanei condamnate A., în acord cu dispozițiile art. 105 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 și, în considerarea procedurilor distincte ce au format obiectul învestirilor succesive a autorităților judiciare române, cu referire la pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală din 4 septembrie 2009 a Tribunalului din Roma, modificată prin sentința nr. 6737/2010 RG-310/2014 din 16.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel din Roma, definitivă la 13.11.2017 să precizeze dacă este de acord doar cu recunoașterea acesteia, distinct de ordonanța de cumul a pedepselor emisă la data de 28.09.2018 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în raport cu actele și lucrările dosarului și, în raport, cu obiectul pricinii, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a verifica care este situația juridică reală a persoanei condamnate A.

Totodată, Înalta Curte consideră că, într-o astfel de procedură specială, cu caracter de urgență, dezideratul lămuririi cauzei sub toate aspectele constituie o componentă obligatorie a dreptului la un proces echitabil al părții, garantat prin prevederile art. 6 din CEDO, a cărei încălcare impune cu necesitate reluarea judecății, în condiții de echitabilitate, în fața aceleiași instanțe, din perspectiva asigurării respectării dreptului la un recurs efectiv, în condițiile în care legiuitorul a prevăzut în această procedură calea de atac a apelului.

Aceasta întrucât faza punerii în executare a hotărârii judecătorești, indiferent că aparține instanțelor naționale sau celor străine, face parte din procesul penal, astfel încât dispozițiile legislației europene privind dreptul la un proces echitabil și garantarea caracterului efectiv al exercitării unei căi de atac îi sunt pe deplin aplicabile.

Nu în cele din urmă, instanța de rejudecare va avea în vedere și dispozițiile art. 4251 alin. (4) raportat la art. 418 din C. proc. pen., persoana solicitată fiind singura care a declarat contestație în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, prin raportare la garanțiile oferite de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite contestația declarată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 124 din data de 02 iunie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, va desființa în integralitate hotărârea apelată și rejudecând și va a trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2022 din data de 2 iunie 2022 emis de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile de judecată vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația declarată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 124 din data de 02 iunie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Desființează în integralitate hotărârea apelată și rejudecând:

Trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 133/2022 din data de 2 iunie 2022 emis de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe contestatorul persoană solicitată A.

Dispune punerea în libertate, de îndată, a contestatorului dacă nu este arestat în altă cauză.

Cheltuielile de judecată rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16 iunie 2022.