ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 22 februarie 2023

Asupra apelului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 21 din data de 02 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023 în baza art. 431 C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de contestație în anulare formulată de persoana condamnată A. .

Pentru a hotărâ astfel s-a reținut că la data de 31.01.2023 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/2023 cererea de contestație în anulare formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 3 din data de 10.01.2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2022, întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen. - prescripția răspunderii penale.

În cuprinsul cererii persoana condamnată a arătat că se contestă executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 4/2023 din 10 ianuarie 2023, susținând că prin sentința penală nr. 3 din data de 10 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2022 au fost recunoscute faptele săvârșite în anul 2007.

În drept, contestatorul a susținut că, potrivit disp. art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Având în vedere faptul că pedeapsa aplicată în statul străin a fost recunoscută de legea română, a solicitat să se constate că executarea pedepsei este în puterea legii românești.

Astfel, în baza art. 20 alin. (2) din Constituția României, a invocat prescripția faptelor și a solicitat admiterea contestației.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat următoarele:

Prin sentința penală nr. 3 din 10.01.2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2022 în temeiul dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 s-a respins cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 09.09.2022 de către autoritățile judiciare din Italia-Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Lucca în dosarul nr. x/2019 SIEP pe numele persoanei solicitate A..

În temeiul dispozițiilor art. 99 alin. (3) și art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 s-a recunoscut pe cale incidentală sentința nr. 2003/2010-Reg. Gen. 5593/2007- RG 79/2009 pronunțată la data de 20.10.2010 de Tribunalul Ordinar Lucca, modificată parțial prin sentința nr. 1223/2014 din 08.04.2014 a Curții de Apel Florența, secția I Penală, definitivă la 29.10.2016, prin care persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat, prev. de art. 110, 624 și 625 nr. 2 și 5 C. pen. italian, comise în datele de 28/29.10.2007 și 29/30.10.2007, care au corespondent în legea română în două infracțiuni de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen.

S-a dispus punerea în executare a pedepsei de 4 ani închisoare într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsa de 4 ani închisoare, perioada arestării preventive în statul de condamnare, de la 04.11.2008 până la 25.03.2009, respectiv perioada reținerii și arestării preventive în procedura mandatului european de arestare de la 28.11.2022 la zi.

În baza sentinței nr. 3 din data de 10.01.2023 a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 4/10.01.2023.

Curtea a reținut că atunci când este invocat cazul de contestație în anulare prev. de art. 426 lit. b) C. proc. pen. pot face obiectul căii de atac hotărârile penale defintive pronunțate de prima instanță sau de instanța de apel prin care se rezolvă acțiunea penală/civilă.

În cauză, contestatorul a formulat calea extraordinară de atac împotriva unei sentințe prin care a fost recunoscută o hotărâre de condamnare pronunțată de instanțele din Italia.

Curtea a reținut că din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 156 alin. (3) rap. la art. 139 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată rezultă fără echivoc că statul de condamnare este cel care păstrează prerogativa unei revizuiri a fondului hotărârii definitive, statului de executare recunoscându-i-se doar posibilitatea de a dispune asupra aspectelor ce țin exclusiv de executarea acesteia după transfer.

Prin urmare, contestația în anulare formulată împotriva unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii pronunțată de o instanță străină, recunoscută de instanța română care a dispus și transferarea persoanei condamnate, cetățean roman, în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România este de competența autorităților judiciare din statul de condamnare.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel persoana condamnată A., solicitând admiterea apelului, iar pe fond admiterea contestației în anulare cu consecința încetării procesului penal, urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la 17.02.2023, acordându-se termen de judecată la 22.02.2023.

Examinând apelul formulat de persoana condamnată A., Înalta Curte constată că aceasta este nefondat pentru următoarele considerente:

Referitor la admisibilitatea căii de atac a apelului Înalta Curte apreciază că această cale de atac, este prevăzută de lege, respectiv art. 432 alin. (4) C. proc. pen.

Incidența acestei dispoziții legale este dată de împrejurarea că demersul judiciar a contestatorului a vizat o sentință, și anume sentința penală nr. 21 din data de 02 februarie 2023 pronuțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2023.

În apelul promovat de contestator se va analiza dacă în mod corect instanța care s-a pronunțat asupra contestației în anulare, a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate.

Din examinarea ansamblului dispozițiilor procedurale aplicabile contestației în anulare, Înalta Curte reține că felul hotărârii prin care se soluționează această cale extraordinară de atac este în directă legătură cu instanța competentă să o judece.

Fiind o cale de atac retractare, competența aparține instanței care a pronunțat hotărârea în legătură cu care se invocă anumite erori de procedură dintre cele expres prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 429 din C. proc. pen., competența de soluționare aparține fie instanței de apel, fie celei de fond, în raport cu motivul de contestație în anulare invocat și, în unele cazuri, modul în care hotărârea a rămas definitivă. Contestația în anulare întemeiată pe cazurile prevăzute de art. 426 lit. a), c)-h din C. proc. pen. se judecă întotdeauna de către instanța de apel, iar cea întemeiată pe cazurile prevăzute de art. 426 lit. b) și i) din C. proc. pen. este de competența primei instanțe (dacă hotărârea a rămas definitivă prin neapelare) sau a instanței de apel (cu mențiunea că, în cazul prevăzut de art. 426 lit. i) din C. proc. pen. raportarea se face la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre).

Este adevărat că dispozițiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. stabilesc faptul că sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, însă aceste dispoziții reglementează procedura de judecare a contestației în anulare după parcurgerea procedurii prealabile și anume, admiterea în principiu, reglementată de art. 431 din C. proc. pen.. Oricum, dispozițiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., care prevăd că sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, se referă strict la situația în care contestația în anulare este de competența instanței de fond.

Drept urmare, în cauză având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., în mod legal, Curtea de Apel Craiova a dispus atacarea cu apel a sentinței pronunțate.

Conform dispozițiilor art. 431 din C. proc. pen., contestația în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, instanța fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunța pe fondul contestației.

În această etapă procesuală instanța examinează dacă contestația în anulare privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 428 alin. (1) din C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul dintre cele limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

În speță, obiectul contestații în anulare formulată de persoana condamnată A. îl constituie sentința penală nr. 3 din 10.01.2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2022.

Prin această sentință, în temeiul dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 s-a respins cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 09.09.2022 de către autoritățile judiciare din Italia-Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Lucca în dosarul nr. x/2019 SIEP pe numele persoanei solicitate A..

În temeiul dispozițiilor art. 99 alin. (3) și art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 s-a recunoscut pe cale incidentală sentința nr. 2003/2010-Reg. Gen. 5593/2007- RG 79/2009 pronunțată la data de 20.10.2010 de Tribunalul Ordinar Lucca, modificată parțial prin sentința nr. 1223/2014 din 08.04.2014 a Curții de Apel Florența, secția I Penală, definitivă la 29.10.2016, prin care persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat, prev. de art. 110, 624 și 625 nr. 2 și 5 C. pen. italian, comise în datele de 28/29.10.2007 și 29/30.10.2007, care au corespondent în legea română în două infracțiuni de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen.

Dată fiind natura juridică a contestației în anulare, condițiile în care poate fi promovată o astfel de contestație sunt strict și limitativ prevăzute de lege, pentru a se asigura în mod efectiv securitatea raporturilor juridice tranșate prin hotărârea definitivă.

Așadar, conform legii, hotărârile supuse contestației în anulare sunt hotărârile penale definitive prin care se soluționează acțiunea penală sau civilă exercitată într-o cauză penală, așadar, prin care instanța s-a pronunțat asupra fondului cauzei.

Or, în cauză, așa cum s-a reținut și prin hotărârea apelată persoana condamnată A. a formulat contestație în anulare împotriva sentinței penale nr. 3 din data de 10.01.2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2022, prin care a fost recunoscută de instanța română o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii pronunțată de o instanță străină (autoritățile judiciare italiene), dispunând și transferarea persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România.

Prin această sentință nu a fost soluționat fondul cauzei, astfel că, sentința atacată de persoana condamnată A. prin calea extraordinară de atac nu poate fi supusă contestației în anulare, în condițiile prevăzute de art. 426 C. proc. pen.. În procedura de recunoaștere reglementată de Legea nr. 302/2004, republicată statul de executare nu are nicio competență de a statua asupra legalității ori temeiniciei soluției de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne (adaptându-le, atunci când este cazul, la exigențele legii interne), cu atât mai mult aceluiași stat de executare nu i-ar putea fi recunoscute în procedura contestației în anulare prerogative suplimentare de reanalizare a fondului soluției.

Prin urmare, se constată că persoana condamnată A. a învestit Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori cu soluționarea unei căi extraordinare de atac împotriva unei hotărâri care nu poate fi supusă unui astfel de demers juridic și, pe cale de consecință, în mod judicios cererea de contestație în anulare a fost respinsă, ca inadmisibilă, întrucât nu întrunește cerințele legale de admisibilitate.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Drept urmare, în condițiile în care calea de atac de față a fost exercitată împotriva unei hotărâri care nu poate fi supusă contestației în anulare, Înalta Curte constată ca legală și temeinică hotărârea apelată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 21 din data de 02 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 680 RON va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 21 din data de 02 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2023.