ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.01.2021

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 15/2021

HOTĂRÂRE
14.01.2021
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 15/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 176 din data de 23 octombrie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., a fost admisă contestația la executare și a fost lămurit dispozitivul Sentinței penale nr. 97 din 18.06.2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2020, în sensul că pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare recunoscută prin sentință, pentru executarea căreia s-a dispus transferarea condamnatei A., deținută în Penitenciarul-Spital Mioveni, este de 21 ani și 1 lună închisoare.

Au fost menținute restul dispozițiilor Sentinței penale nr. 97 din 18.06.2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2020.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, din care suma de 313 RON reprezentă onorariu avocat oficiu.

În acest sens, instanța a reținut că la data de 09.10.2020 a fost înregistrată contestația la executare formulată de Biroul Executări Penale, în baza Adresei nr. x/02.10.2020 a Penitenciarului-Spital Mioveni, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., împotriva Sentinței penale nr. 97 din data de 18 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin neapelare la data de 8 iulie 2020, în sensul de a se lămuri cuantumul pedepsei a cărei executare trebuie continuată într-un penitenciar din România de către persoana condamnată A.

Astfel, din referatul Biroului Executări Penale s-au reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 97 din data de 18 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin neapelare la data de 8 iulie 2020, a fost admisă cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia.

S-a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 rep.

A fost recunoscută Sentința nr. 25/2017 pronunțată la data de 16.03.2017 de Curtea de Apel cu Jurați din Napoli, definitivă la 04.06.2018, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 20 ani și 1 lună închisoare pentru săvârșirea a 2 infracțiuni: omor prev. de art. 110, art. 575, art. 61 nr. 2 și 5 din C. pen. italian și tâlhărie prev. de art. 110, art. 628 alin. (1), (3), (3) bis din C. pen. italian, care au corespondent în legislația română în infracțiunile de omor calificat prev de art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. d) din C. pen. și tâlhărie calificată prev de art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) și f) din C. pen.

S-a dispus transferarea condamnatei în vederea continuării executării pedepsei de 20 ani și 1 lună închisoare într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 11.07.2013 la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a Sentinței penale nr. 97 din data de 18 iunie 2020.

La data de 8 iulie 2020,Curtea de Apel Craiova a emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 98/2020 pentru pedeapsa de 20 ani și 1 lună închisoare, pe numele condamnatei A., mandat care a fost înaintat către Inspectoratul General al Poliției Române.

Cu Adresa nr. x/02.10.2020, Penitenciarul-Spital Mioveni a comunicat instanței faptul că numita A. a fost încarcerată la această din urmă unitate de penitenciar la data de 30 septembrie 2020. Prin aceeași adresă, s-a solicitat verificarea conținutului Sentinței penale nr. 97 din data de 18 iunie 2020, având în vedere că în cuprinsul acestei sentințe este specificată o pedeapsă de 21 de ani și 1 lună închisoare, iar în dispozitiv se dispune executarea unei pedepse de 20 de ani și 1 lună închisoare.

Ca urmare a consultării Dosarului nr. x/2020, s-a constatat că în cuprinsul Sentinței penale nr. 97 din data de 18 iunie 2020 se face referire atât la pedeapsa de 20 de ani și 1 lună închisoare, cât și la aceea de 21 de ani și 1 lună închisoare, iar în dispozitivul hotărârii se menționează "Dispune transferarea condamnatei în vederea continuării executării pedepsei de 20 ani și 1 lună închisoare într-un penitenciar din România."

S-a mai reținut că în actele aflate la dosarul cauzei se face referire la o pedeapsă de 21 de ani și 1 lună închisoare, putând fi menționate, cu titlu de exemplu, referatul din data de 12.06.2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Certificatul prevăzut de art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27.11.2008 sau Certificatul privind stadiul executării pedepsei nr. SIEP 1870/2018 din 19.02.2020.

În aceste condiții, în vederea clarificării situației juridice a persoanei condamnate A. și pentru corecta încarcerare a acesteia a formulat în baza art. 598 lit. c) teza I din C. proc. pen., contestație la executare împotriva Sentinței penale nr. 97 din data de 18 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin neapelare la data de 8 iulie 2020, în sensul de a se lămuri cuantumul pedepsei a cărei executare trebuie continuată într-un penitenciar din România de către persoana condamnată A.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat următoarele:

Prin Sentința penală nr. 97 din data de 18 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2020, a fost admisă cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia, constatând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 rep.

A fost recunoscută Sentința nr. 25/2017 pronunțată la data de 16.03.2017 de Curtea de Apel cu Jurați din Napoli, definitivă la 04.06.2018, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 20 ani și 1 lună închisoare pentru săvârșirea a 2 infracțiuni: omor prev. de art. 110, art. 575, art. 61 nr. 2 și 5 din C. pen. italian și tâlhărie prev. de art. 110, art. 628 alin. (1), (3), (3) bis din C. pen. italian, care au corespondent în legislația română în infracțiunile de omor calificat prev de art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. d) din C. pen. și tâlhărie calificată prev de art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) și f) din C. pen.

S-a dispus transferarea condamnatei în vederea continuării executării pedepsei de 20 ani și 1 lună închisoare într-un penitenciar din România. S-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 11.07.2013 la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a sentinței penale.

Sentința penală nr. 97 din data de 18 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2020, a rămas definitivă prin neapelare la data de 8 iulie 2020, fiind emis la aceeași dată Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 98/2020 pentru pedeapsa de 20 ani și 1 lună închisoare, pe numele condamnatei A.

Persoana condamnată A. a fost transferată din Italia în România la data de 30.09.2020, iar în prezent este încarcerată în Penitenciarul-Spital Mioveni, unde execută pedeapsa închisorii.

Analizând înscrisurile aflate la Dosarul nr. x/2020, instanța a constatat că atât în cuprinsul referatului din data de 12.06.2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, cât și al documentației transmise de autoritățile judiciare italiene, respectiv Certificatul prevăzut de art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI emis la data de 24.02.2020 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Napoli, Sentința nr. 25/2017 pronunțată la data de 16.03.2017 de Curtea de Apel cu Jurați din Napoli, Certificatul privind stadiul executării pedepsei nr. SIEP 1870/2018 din 19.02.2020 al Parchetului General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Napoli, se arată că cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 21 ani și 1 lună închisoare pentru săvârșirea a 2 infracțiuni: omor prev. de art. 110, art. 575, art. 61 nr. 2 și 5 din C. pen. italian și tâlhărie prev. de art. 110, art. 628 alin. (1), (3), (3) bis din C. pen. italian, iar în considerentele și dispozitivul Sentinței penale nr. 97 din data de 18 iunie 2020 se menționează pedeapsa de 20 ani și 1 lună închisoare.

În atare situație, având în vedere că în cuprinsul Sentinței penale nr. 97 din data de 18 iunie 2020 se face referire atât la pedeapsa de 20 ani și 1 lună închisoare, cât și la aceea de 21 ani și 1 lună închisoare, iar în dispozitivul hotărârii se menționează "Dispune transferarea condamnatei în vederea continuării executării pedepsei de 20 ani și 1 lună închisoare într-un penitenciar din România.", în raport de disp. art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., potrivit cărora contestația la executare se poate formula atunci când există o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, a fost admisă contestația la executare și a fost lămurit dispozitivul Sentinței penale nr. 97 din 18.06.2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2020, în sensul că pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare recunoscută prin sentință, pentru executarea căreia s-a dispus transferarea condamnatei A., este de 21 ani și 1 lună închisoare.

Împotriva Sentinței penale nr. 176 din data de 23 octombrie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, contestatoarea A. a formulat contestație.

Contestatoarea a criticat hotărârea prin care a fost condamnată de către autoritățile judiciare Italiene, în sensul că nu recunoaște faptele pentru care a fost condamnată de autoritățile judiciare din Italia, solicitând administrarea de noi probatorii.

Examinând sentința atacată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată ca aceasta este fondată însă pentru alte motive decât cele invocate de contestatoare.

Contestația la executare reprezintă mijlocul procesual ce se poate exercita în vederea soluționării incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală, apărute înaintea sau în cursul executării hotărârii penale definitive ori după executarea hotărârii penale definitive, dar în legătură cu aceasta.

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare. Nelămurirea ivită vizează limitele în care hotărârea se execută, iar nu valabilitatea acesteia în privința textelor de lege și a principiilor aplicate. În acest sens, caracterul echivoc al dispozitivului hotărârii și lipsa acestuia de precizie, pot legitima formularea unei contestații la executare în baza acestui temei (de exemplu, existența nelămuririi în privința perioadei privării de libertate din cursul procesului penal, ce trebuie dedusă sau mențiunea generică de confiscare a bunurilor utilizate în vederea comiterii infracțiunii, fără ca acestea să fie identificate). Pe calea contestației la executare pot fi rezolvate aspecte legate de punerea în executare a unei hotărâri, fără a se repune în discuție probleme de fond rezolvate cu autoritate de lucru judecat.

În speța de față, prin Sentința penală nr. 97 din 18.06.2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2020, a fost admisă cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia. Au fost constatate îndeplinite condițiile prev. de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 rep. A fost recunoscută Sentința nr. 25/2017 pronunțată la data de 16.03.2017 de Curtea de Apel cu Jurați din Napoli, definitivă la 04.06.2018, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 20 ani și 1 lună închisoare pentru săvârșirea a 2 infracțiuni: omor prev. de art. 110, art. 575, art. 61 nr. 2 și 5 din C. pen. italian și tâlhărie prev. de art. 110, art. 628 alin. (1), (3), (3) bis din C. pen. italian, care au corespondent în legislația română în infracțiunile de omor calificat prev de art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. d) din C. pen. și tâlhărie calificată prev de art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) și f) din C. pen. S-a dispus transferarea condamnatei în vederea continuării executării pedepsei de 20 ani și 1 lună închisoare într-un penitenciar din România. S-a dispus deducerea din pedeapsă perioada executată de la 11.07.2013 la zi. S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Sentința anterior menționată, a rămas definitivă prin neapelare la data de 8 iulie 2020, iar la aceiași dată, Curtea de Apel Craiova a emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 98/2020 pentru pedeapsa de 20 ani și 1 lună închisoare, pe numele condamnatei A.,astfel cum s-a menționat în dispozitivul sentinței anterior enunțate.

Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod greșit că există vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, referitor la Sentința penală nr. 97 din 18.06.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2020.

Totodată, se constată că într-adevăr atât în cuprinsul referatului din data de 12.06.2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, cât și în conținutul documentației transmise de autoritățile judiciare italiene, respectiv Certificatul prevăzut de art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI emis la data de 24.02.2020 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Napoli, Sentința nr. 25/2017 pronunțată la data de 16.03.2017 de Curtea de Apel cu Jurați din Napoli, Certificatul privind stadiul executării pedepsei nr. SIEP 1870/2018 din 19.02.2020 al Parchetului General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Napoli, se arată că cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 21 ani și 1 lună închisoare pentru săvârșirea a 2 infracțiuni: omor prev. de art. 110, art. 575, art. 61 nr. 2 și 5 din C. pen. italian și tâlhărie prev. de art. 110, art. 628 alin. (1), (3), (3) bis din C. pen. italian, însă în considerentele și dispozitivul Sentinței penale nr. 97 din data de 18 iunie 2020 se menționează foarte clar pedeapsa de 20 ani și 1 lună închisoare.

De asemenea, Înalta Curte constată că Sentința penală nr. 97 din 18.06.2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2020, este nelegală cu privire la cuantumul pedepsei ce se execută, însă această nelegalitate se putea înlătura pe de-o parte, prin promovarea căii de atac a apelului de către reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, ceea ce nu s-a întâmplat, sentința a rămas definitivă prin neapelare,sau, pe de altă parte, autoritățile judiciare italiene aveau posibilitatea de a refuza transferarea condamnatei într-un penitenciar din România, față de împrejurarea că s-a solicitat recunoașterea Sentinței nr. 25/2017 pronunțată la data de 16.03.2017 de Curtea de Apel cu Jurați din Napoli, definitivă la 04.06.2018, prin care numita A. a fost condamnată la pedeapsa de 21 ani și 1 lună închisoare, iar instanțele naționale au recunoscut o pedeapsă de 20 ani și 1 lună închisoare.

Mai mult decât atât, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile prev. de art. 278 din C. proc. pen., în realitate fiind vorba de o eroare materială.

Așadar, având în vedere că nu s-a identificat vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare referitor la Sentința penală nr. 97 din data de 18 iunie 2020, Înalta Curte reține că disp. art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., nu au incidență în cauză. În realitate, este vorba despre o nelegalitate, care nu poate fi înlăturată pe calea contestației la executare prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen.

Referitor la criticile formulate de contestatoare, Înalta Curte reamintește că prin recunoașterea hotărârii de condamnare de către autoritățile judiciare române, nu poate fi adusă atingere autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorești străine căreia, prin recunoaștere i se conferă doar puterea de a-și produce efectele juridice recunoscute de legea română.

Prin urmare, Înalta Curte va admite contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Sentinței penale nr. 176 din data de 23 octombrie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va desființa sentința penală contestată și în rejudecare:

Va respinge ca nefondată contestația la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Curții de Apel Craiova.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea prezentei contestații vor rămâne în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

Admite contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Sentinței penale nr. 176 din data de 23 octombrie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Desființează sentința penală contestată și rejudecând:

Respinge ca nefondată contestația la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Curții de Apel Craiova.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea prezentei contestații rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoare, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14 ianuarie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-04-20
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 404/2021
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 29 din data de 12 februarie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosa
ÎCCJ 2021-04-22
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 417/2021
Asupra contestației de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 58 din 19 martie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2021,
ÎCCJ 2025-04-02
0,95
ÎCCJ, Secția penală
., în final cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. În temeiul art. 166 alin. (8) lit. b din Legea nr. 302/2004 rep. s-a adaptat pedeapsa detențiunii pe viată aplicată condamnatului – persoană transferabilă, potrivit legii penale române pent
ÎCCJ 2021-09-22
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 779/2021
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 103 din data de 12 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a fost respinsă
ÎCCJ 2021-11-02
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 900/2021
considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 108 din data de 20 mai 2021 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, va desființa s
Sursă