ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.04.2021

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 417/2021

HOTĂRÂRE
22.04.2021
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 417/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 58 din 19 martie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorul-condamnat A., deținut în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin, împotriva Sentinței penale nr. 154/2020 a Curții de Apel Craiova, definitivă prin neapelare la data de 14.10.2020, ca nefondată.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, a rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 154 pronunțată de Curtea de Apel Craiova la data de 25.09.2020, în Dosarul nr. x/2020, a fost admisă cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată și s-a dispus recunoașterea următoarelor sentințe penale:

- Sentința nr. 1505/2010 din 26.03.2010 a Tribunalului Palermo, definitivă la data de 02.05.2010, prin care cetățeanul român A., deținut într-un penitenciar din Italia, a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de tâlhărie, prev. de art. 56, 110, 624, 625 nr. 7 C. pen. italian, care are corespondent în legislația română în tentativă la infracțiunea de furt prev. de art. 32 rap. la art. 228 alin. (1) C. pen.

- Sentința nr. 389/2012 din 21.08.2012 a Tribunalului Lagonegro, definitivă la data de 01.10.2012, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 110, 624, 625 nr. 7, 61 nr. II C. pen. italian, care are corespondent în legislația română în infracțiunea de furt prev. de art. 228 alin. (1) C. pen.

- Sentința nr. 6321/2014 din 18.12.2014 a Tribunalului Palermo, definitivă la data de 04.05.2015, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de dobândire de lucruri furate, prev. de art. 110, 648 alin. (1) C. pen. italian, care are corespondent în legislația română în infracțiunea de tăinuire prev. de art. 270 alin. (1) C. pen.

- Sentința nr. 1151/2015 din 23.06.2015 a Tribunalului Termini Imerese, definitivă la data de 14.11.2015, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de dobândire de lucruri furate și declarații false despre propria identitate, prev. de art. 110, 648 și 495 C. pen. italian, care au corespondent în legislația română în infracțiunea de tăinuire prev. de art. 270 alin. (1) C. pen.

- Sentința nr. 1273/2012 din 07.12.2012 a Tribunalului Trapani, definitivă la data de 31.05.2019, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de dobândire de lucruri furate, prev. de art. 648 C. pen. italian, care are corespondent în legislația română în infracțiunea de tăinuire prev. de art. 270 alin. (1) C. pen.

S-a recunoscut Ordonanța de executare a pedepselor concurente nr. 375/2019 SIEP, emisă la data de 10.06.2020 de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Trapani, prin care s-a stabilit ca persoana condamnată să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani și 9 luni închisoare.

S-a dispus transferarea condamnatului A. pentru continuarea executării pedepsei de 6 ani și 9 luni închisoare într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 13.04.2017 la zi.

S-a constatat că statul italian a acordat condamnatului beneficiul de 225 zile cu titlu de eliberare anticipată.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Sentința penală nr. 154 pronunțată de Curtea de Apel Craiova la data de 25.09.2020, în Dosarul nr. x/2020, a rămas definitivă prin neapelare la data de 14.10.2020, fiind emis, la aceeași dată, Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 156/2020, pentru pedeapsa de 6 ani și 9 luni închisoare, pe numele persoanei condamnate A.

Persoana condamnată a fost transferată din Italia în România la data de 14.01.2021, iar în prezent este încarcerată în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin, unde execută pedeapsa închisorii.

La data de 01.03.2021, persoana condamnată A. a formulat contestație la executare împotriva Sentinței penale nr. 154 din 25.09.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2020, prin care a solicitat contopirea, conform legii penale române, a pedepselor aplicate prin hotărârile de condamnare pronunțate în Italia.

Analizând contestația la executare dedusă judecății, instanța de fond a reținut următoarele:

Conform art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația la executare se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Instanța învestită cu soluționarea unei contestații la executare poate doar analiza impedimentele ivite cu prilejul executării sau să dea lămuririle necesare dacă sentința executată este neclară și se limitează doar la motivele strict prevăzute de art. 598 alin. (1) C. proc. pen.

Prin contestația la executare ce formează obiectul cauzei, contestatorul A. a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin hotărârile de condamnare pronunțate în Italia potrivit regulilor prevăzute de art. 38 și art. 39 din C. pen. român.

Instanța de fond a reținut că, în situația transferării persoanelor condamnate, deținute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România, situație în care se află contestatorul, recunoașterea hotărârilor de condamnare se realizează în condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 republicată.

Or, art. 166 alin. (8) din legea anterior menționată prevede că instanța română are posibilitatea să adapteze pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent doar în două situații: când natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română, respectiv când durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.

În cazul concursului de infracțiuni, nu pot fi așadar aplicate dispozițiile legii penale române, pedeapsa rezultantă putând fi adaptată doar dacă "depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română".

În cauză, s-a constatat că pedeapsa pe care o execută contestatorul, respectiv 6 ani și 9 luni închisoare, nu depășește limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română, care este de 30 de ani închisoare, conform art. 60 C. pen. și nici totalul pedepselor stabilite pentru infracțiunile concurente, pedeapsa rezultantă de 6 ani și 9 luni închisoare fiind stabilită în urma cumulului pedepselor de: 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de tâlhărie prev. de art. 56, 110, 624, 625 nr. 7 C. pen. italian, care are corespondent în legislația română în tentativă la infracțiunea de furt prev. de art. 32 rap. la art. 228 alin. (1) C. pen. 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 110, 624, 625 nr. 7, 61 nr. II C. pen. italian, care are corespondent în legislația română în infracțiunea de furt prev. de art. 228 alin. (1) C. pen. 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dobândire de lucruri furate, prev. de art. 110, 648 alin. (1) C. pen. italian, care are corespondent în legislația română în infracțiunea de tăinuire prev. de art. 270 alin. (1) C. pen. 2 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de dobândire de lucruri furate și declarații false despre propria identitate, prev. de art. 110, 648 și 495 C. pen. italian, care au corespondent în legislația română în infracțiunea de tăinuire prev. de art. 270 alin. (1) C. pen. 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dobândire de lucruri furate, prev. de art. 648 C. pen. italian, care are corespondent în legislația română în infracțiunea de tăinuire prev. de art. 270 alin. (1) C. pen.

Împotriva Sentinței penale nr. 58 din 19 martie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, contestatorul condamnat A. a formulat contestație, cauza fiind înregistrată pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 2 aprilie 2021.

În susținerea căii de atac, în esență, s-a arătat că în mod greșit instanța de fond nu a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, instanța română având posibilitatea să adapteze pedeapsa aplicată contestatorului de statul emitent al celor 5 hotărâri de condamnare, recunoscute de Curtea de Apel Craiova, durata pedepsei rezultante aplicate în cazul concursului de infracțiuni depășind totalul pedepselor stabilite pentru infracțiunile concurente.

Prin urmare, s-a solicitat admiterea contestației și aplicarea legii penale române, respectiv a prevederilor art. 38 și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., în ceea ce privește contopirea celor 5 pedepse aplicate contestatorului în Italia, cu consecința stabilirii unei pedepse rezultante de 3 ani, 8 luni și 20 de zile închisoare, din care ar urma să se deducă perioada executată de acesta, beneficiu ce i-a fost acordat de către autoritățile judiciare italiene, și anume 225 de zile, cu titlu de eliberare anticipată.

Examinând contestația formulată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru următoarele considerente:

Contestația la executare este un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea. Dispozițiile art. 598 din C. proc. pen. prevăd în mod expres cazurile în care poate fi promovată contestația la executare, prin a căror limitare legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive, putând fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce privește soluția.

Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În speță, contestatorul condamnat nu a indicat temeiul de drept pe care se fundamentează contestația la executare formulată împotriva Sentinței penale nr. 58 din 19 martie 2021 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în Dosarul nr. x/2021.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a respins contestația la executare promovată de condamnatul A., neputându-se reține incidența dispozițiilor art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, în sensul adaptării pedepsei aplicate prin hotărârea transmisă de statul emitent, în condițiile în care pedeapsa rezultantă, de 6 ani și 9 luni închisoare, aplicată contestatorului de către autoritățile judiciare italiene, nu depășește limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzută de legea penală română (30 de ani închisoare, conform art. 60 C. pen.) și nici totalul pedepselor stabilite pentru infracțiunile concurente.

În plus, cu prilejul soluționării cererii de recunoaștere a hotărârilor judecătorești de condamnare pronunțate de autoritățile judiciare din Italia, au fost recunoscute de către Curtea de Apel Craiova și efectele Ordonanței de executare a pedepselor concurente nr. 375/2019 SIEP, emisă la data de 10.06.2020 de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Trapani, din care rezultă că s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 6 ani și 9 luni închisoare.

Se reține, astfel, că nu pot fi aplicate contestatorului dispozițiile legii penale române, cu privire la contopirea pedepselor în cazul concursului de infracțiuni, pedeapsa rezultantă putând fi adaptată, în procedura specială a recunoașterii hotărârii judecătorești pronunțate de autoritățile judiciare străine, reglementată de Legea nr. 302/2004, doar dacă ar fi depășit totalul pedepselor stabilite pentru infracțiunile concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română, ceea ce nu este cazul în speță.

Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 58 din 19 martie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 58 din 19 martie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22 aprilie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-05-19
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 501/2021
Asupra contestației de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 68 din data de 8 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021,
ÎCCJ 2021-11-02
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 900/2021
hotărâre, în sensul de a se lămuri dacă cele 225 se deduc din durata pedepsei aplicate, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Craiova. Ca urmare a declinării de competență, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de A
ÎCCJ 2021-06-15
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 582/2021
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor dosarului și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 73 din data de 12 aprilie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art.
ÎCCJ 2022-10-18
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 635/2022
Ședința publică din data de 18 octombrie 2022 Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 174 din data de 19 august 2022 a Curții de Apel Craiova, secția pe
ÎCCJ 2021-01-14
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 15/2021
Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 176 din data de 23 octombrie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 598 al
Sursă