ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 16/2021

În fapt, prin Sentința penală nr. 99/2017 din 18.04.2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2014 a fost condamnată la pedeapsa principală de 4 ani închisoare. Prin Decizia penală nr. 285/A din 31 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul x/2014 a fost modificată Sentința penală nr. 99/2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, fiind condamnată la o pedeapsă principală de 5 ani și 8 luni închisoare, urmând ca aceasta să fie executată în regim de detenție.

A început executarea pedepsei la data de 01.11.2018, urmând ca aceasta să fie executată la termen la data de 01.07.2024. La data de 23.12.2019, prin art. III din Legea nr. 240/2019 a fost abrogat art. 551 din Legea nr. 254/2013. De la acest moment administrația penitenciarului nu a mai calculat zilele considerate ca fiind executate efectiv ca urmare a executării pedepsei în condiții necorespunzătoare.

În mod greșit nu s-a procedat la calcularea zilelor acordate pentru condițiile de executare necorespunzătoare, raportat la împrejurarea că Legea nr. 254/2013 reprezintă o normă de drept penal substanțial, fiind astfel incidente prevederile referitoare la legea penală mai favorabilă. Din moment ce această prevedere a intrat în vigoare pe perioada în care s-a aflat în executarea pedepsei, chiar dacă a fost ulterior abrogată, până la considerarea ca executată a pedepsei, art. 551 din Legea nr. 254/2013 continuă să producă efecte.

Potrivit art. 55 din Legea nr. 254/2013 "La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată."

Este necesară astfel delimitarea incidenței noțiunii de "Lege penală " astfel cum este ea definită în art. 173 noul C. pen., respectiv "Prin lege penală se înțelege orice dispoziție cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanțe de urgentă sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege.

Potrivit art. 73 alin. (1) din Constituția României, "Parlamentul adoptă legi constituționale, organice și ordinare " iar potrivit art. . 73 alin. (3) lit. h) din "Prin lege organică se reglementează infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora;

Se observă astfel că infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora sunt reglementate prin lege organică.

Față de prevederile mai sus menționate, este considerat că are caracter de lege penală organică orice lege care conține dispoziții penale (incriminări, pedepse, regimul de executare a acestora) legea penală neputând însemna decât un act normativ adoptat de Parlament ca lege organică ce conține dispoziții penale.

Interpretarea contrară, potrivit căreia Legea nr. 254/2013 nu ar avea caracter de normă de drept penal substanțial ar lipsi de finalitate întregul proces penal deoarece nu se poate considera că reprezintă norme de drept penal substanțial doar acele legi prin care se reglementează infracțiunea și sancțiunea pentru aceasta, modalitatea de executare a pedepsei fiind reglementată printr-un act normativ cu natură juridică diferită.

Pe de altă parte, astfel cum se observă din coroborarea textelor de lege, aplicarea art. 551 din Legea nr. 254/2013 are efecte în ce privește instituții de drept penal substanțial cum ar fi:liberarea condiționată instituție prevăzută de art. 99 și următoarele noul C. pen.; încadrarea unei fapte ca fiind săvârșită în recidivă postcondamnatorie sau postexecutorie prevăzute în art. 41 și 43 noul C. pen., în situația în care această faptă a fost săvârșită în termenul de supraveghere stabilit ca urmare a liberării condiționate ori ca urmare a aplicării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Nu în ultimul rând în funcție de data la care pedeapsa este executată sau considerată ca executată prezintă relevanță în ce privește data la care începe să curgă termenul de reabilitare.

Toate instituțiile indicate mai sus sunt influențate în mod direct de data la care a fost executată sau considerată ca executată pedeapsa aplicată. Or, această dată este modificată de zilele considerate ca fiind executate prin aplicarea prevederilor art. 551 din Legea nr. 254/2013.

Nu se poate interpreta că normele de drept substanțial și efectele acestora pot fi influențate de o altă normă ce nu ar avea un caracter de normă de drept penal substanțial.

Art. 551 din Legea nr. 254/2013 are natura unei norme penale substanțiale, chiar dacă aceasta este prevăzută în Legea nr. 254/2013 și produce efecte cu privire la dispozițiile relative la calculul pedepselor. Aceasta este singura interpretare ce poate fi luată în considerare raportat și la conținutul art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție.

A solicitat să se constatate că "legea penală" descrie faptele care sunt considerate infracțiuni, prevede sancțiunile care se pot aplica sau lua în cazul săvârșirii lor (pedepse, măsuri educative, măsuri de siguranță), dar cuprinde în mod necesar și modalitatea de executare a acestor pedepse reglementând, astfel, integral incidența reacțiunii represive.

Inițial, în expunerea de motive ce a stat la baza adoptării Legii 169/2017 în Secțiunea II pct. 2 intitulată "Schimbări preconizate" se subliniază faptul că "Proiectul de lege își propune un dublu scop: de a acorda o compensare persoanelor care execută pedepse privative de libertate în condiții de supraaglomerare severă și de a contribui în același timp la degrevarea penitenciarelor. Astfel, toate persoanele private de libertate vor avea în mod automat vocația de a beneficia de liberarea condiționată, dacă îndeplinesc condițiile stabilite prin proiect ... Se are în vedere în primul rând ca acest mecanism să opereze în cadrul instituției liberării condiționate.

Este evidentă astfel intenția legiuitorului, aceea de a crea un mecanism ce face parte și care poate produce efecte în ce privește instituția liberării condiționate, prin intermediul acestuia fiind posibilă considerarea ca fiind efectiv executate a unui număr suplimentar de 6 zile echivalent unui număr de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare.

Rezultă astfel două concluzii din expunerea de motive, respectiv completarea normei de drept penal substanțial cu o altă normă de drept penal (respectiv prevederile Legii nr. 254/2013) pentru o aplicare unitară a legii și pentru a evita un eventual conflict între cele două norme penale și faptul că măsurile dispuse de către organele judiciare în ce privește considerarea ca executate a unui număr de zile suplimentare pentru executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare se pot dispune numai în cursul procesului penal, fiind astfel inclusă (cum de altfel este cunoscut) executarea pedepsei și totalitatea normelor ce reglementează acesta etapă ca parte dintr-un întreg, acesta din urmă fiind reprezentat de procesul penal în ansamblul lui.

Tot în sensul în care Legea nr. 254/2013 reprezintă o normă penală substanțială stau și următoarele argumente: prevederile art. 551 din legea mai sus indicată reprezintă o cauză de reducere a pedepsei, prin considerarea ca fiind efectiv executate a unui număr de 6 zile la fiecare 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare. Prin Decizia nr. 22/27.11.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept s-a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Brăila, secția penală, având ca obiect următoarea chestiune de drept:"În aplicarea dispozițiilor art. 55 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, modificată prin Legea nr. 169/2017, referitoare la compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare a persoanelor private de libertate, dacă la calcularea pedepsei efectiv executate se are în vedere și o pedeapsă executată la termen anterior pedepsei care se execută la acest moment și în privința căreia nu au fost aplicate dispozițiile legale referitoare la instituția liberării condiționate".

În considerentele deciziei s-au indicat Decizia nr. 18/05.12.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 07/26.04.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizia 8/11.03.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și Decizia nr. 15/26.09.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind ulterior reținut faptul că în aceste condiții, instanța de trimitere sesizează instanța supremă cu o chestiune de drept, respectiv care putea fi soluționată prin intermediul deciziilor sus-menționate din considerentele și dispozitivul cărora decurge, fără a fi necesar un raționament logico-juridic complex, răspunsul pentru prezenta problemă de drept" și că "Mai exact, calificarea cu caracter general a zilelor compensatorii drept cauză de micșorare a pedepsei, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, indiferent de particularitățile contestației la executare, constituie un element decisiv și suficient care să conducă la dezlegarea chestiunii de drept și să permită instanței de trimitere soluționarea pe fond a contestației la executare".

Prin urmare, zilele compensatorii reprezintă o cauză de micșorare a pedepsei. Așa fiind, reglementarea acestora se face numai printr-o normă de drept penal substanțial, fiind o normă referitoare la regimul pedepselor și modalitatea de executare a acestora, în sensul prevăzut de art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție.

Pe de altă parte, fiind o lege penală ce reglementează o cauză de reducere a pedepsei în parte, în funcție de zilele considerate ca fiind efectiv executate, instituția reglementată de art. 551 din Legea 554/2013 este asemănătoare cu alte instituții de drept penal substanțial, respectiv grațierea (cauză ce înlătură în tot sau în parte restul de pedeapsă rămas de executat).

Prin considerentele Deciziei nr. 1483/11.11.2011, Curtea Constituțională a reținut următoarele: "Cât privește criteriile de delimitare a normelor de drept penal de cele de procedură penală, Curtea constată că așezarea acestor norme în C. pen. sau în C. proc. pen. nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor. La aceeași concluzie se ajunge și dacă se ia în considerare criteriul scopului normei, care atribuie un drept, o facultate, nefiind o normă care să reglementeze proceduri. Totodată, nu poate fi înlăturat nici criteriul rezultatului la care conduce norma cu privire la răspunderea penală pe care o poate înlătura, reduce sau agrava. În măsura în care aplicarea concretă a unei norme la o speti dedusă judecății, indiferent de ramura de drept căreia îi aparține, aduce o schimbare cu privire la condițiile de incriminare, de tragere la răspundere penală și de aplicare a pedepselor, aceasta va cădea sub incidența legii penale mai favorabile. Așadar, faptul că textul în discuție figurează în C. proc. pen. nu este un impediment în considerarea lui ca fiind o normă de drept penal susceptibilă de a fi aplicată retroactiv, în cazul în care este mai blândă."

Mutatis mutandis, analiza efectuată de Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 1483/11.11.2011 poate fi aplicată și în ce privește normele din Legea nr. 254/2013, care deși nu sunt cuprinse în partea generală a legii penale și nici în partea specială, cuprind totuși prevederi ce influențează cuantumul pedepsei, în sensul reducerii acesteia cu 6 zile pentru fiecare 30 de zile executate în mod necorespunzător.

În discuția referitoare la natura prevederilor în discuție, respectiv dacă acestea constituie lege penală mai favorabilă, trebuie avut în vedere și principiul egalității în fața legii și principiul nediscriminării deoarece, în situația în care interpretarea dată ar fi aceea potrivit căreia prevederile art. 551 din Legea nr. 254/2013 ar fi aplicabile numai până la data de 23.12.2019, ar însemna ca aceste prevederi să se aplice doar pentru o anumită categorie de persoane, în sens larg, urmând ca după abrogarea acestor prevederi cealaltă categorie de persoane (deși se află în aceeași situație juridică), să nu beneficieze de reducerea pedepsei reglementată până la 23.12.2019.

Or, încălcarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între mijloacele folosite și scopul urmărit. Așa fiind, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, Parlamentul are competența exclusivă de a reglementa prin lege organică infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora. În virtutea acestei prevederi constituționale, legiuitorul este liber să aprecieze, pe lângă pericolul social în funcție de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate și condițiile răspunderii juridice pentru această faptă. Reglementarea unui regim sancționator și a modalității de executare a pedepsei ce trebuie să aibă la bază criterii obiective și pentru ca acesta să respecte principiul egalității în fața legii, se impune ca la aceleași situații juridice să se aplice același regim sancționator și de executare a pedepsei.

În aceste condiții, singura interpretare, pentru respectarea principiului egalității și nediscriminării este aceea potrivit căreia prevederile art. 55 din Legea nr. 254/2013 reprezintă o lege penală de drept substanțial care poate retroactiva în funcție de situația juridică concretă a subiectului de drept căruia i se aplică.

În consecință, raportat la argumentele expuse anterior precum și la prevederile invocate, a solicitat admiterea contestației la executare, cu consecința considerării ca executate efectiv a unui număr de 65 de zile aferente celor 324 de zile executate în condiții necorespunzătoare. Analizând contestația la executare, instanța a constatat că este nefondată pentru următoarele considerente: Prin Sentința penală nr. 99 din 18 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2014, în temeiul art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor inculpatei A. din două infracțiuni de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., în două infracțiuni de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 și art. 5 din C. pen. actual. În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., a fost achitată inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 și art. 5 din C. pen. actual (referitor la fapta inculpatei de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prin neînregistrarea în evidențele contabile veniturile din sume prescrise la datele de 09.06.2011, 09.07.2011, 11.12.2011, 11.02.2012, 06.05.2012, 15.10.2012, 31.12.2012, și 15.05.2013). În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., a fost achitată inculpata A., în calitate de administrator de fapt al S.C. B. S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 și art. 5 din C. pen. actual (referitor la fapta inculpatei de a de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, nu a declarat venituri impozabile în sumă de 3.244.987 RON). În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor inculpatei A. din infracțiunile prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din din C. pen., art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. și art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. în infracțiunile prev. de art. 290 din C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 art. 5 din C. pen. actual, infracțiunea prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 și art. 5 din C. pen. actual, și art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 și art. 5 din C. pen. actual, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. de la 1969. În temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969, art. 5 din C. pen. actual a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată. În temeiul art. 71 din C. pen. de la 1969 s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev de art. 64 alin. (1) lit. a teza a doua, lit. b) și lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) din C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei. În temeiul art. 65 alin. (2) din C. pen. de la 1969 s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) din C. pen. de la 1969, pe o durată de 3 ani. În temeiul art. 290 din C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969, art. 5 din din C. pen. actual a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. În temeiul art. 71 din C. pen. de la 1969 s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) din C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei. În temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen. a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor. În temeiul art. 71 din C. pen. de la 1969 s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) din C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei. În temeiul art. 65 alin. (2) din din C. pen. de la 1969 s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) din din C. pen. de la 1969, pe o durată de 3 ani. În temeiul art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din din C. pen. de la 1969 și art. 5 din din C. pen. actual a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată. În temeiul art. 71 din C. pen. de la 1969 s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev de art. .64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) din C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei. În temeiul art. 65 alin. (2) din din C. pen. de la 1969 s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) din C. pen. de la 1969, pe o durată de 3 ani. În baza art. 33 lit. a) din C. pen. de la 1969 și art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. de la 1969, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei A. în prezenta cauză urmând ca inculpata A. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare. În temeiul art. 71 din C. pen. de la 1969 s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) din C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei. În temeiul art. 65 alin. (2) din C. pen. de la 1969 s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) din C. pen. de la 1969, pe o durată de 3 ani. În temeiul art. 88 alin. (1) din C. pen. de la 1969 s-a dedus din pedeapsa pe care urmează să o execute inculpata A. durata reținerii de la data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014 și a arestării preventive și a arestului la domiciliu de la data de 07.11.2014 la data de 01.07.2015, inclusiv. Prin Decizia nr. 285/A din 31 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție au fost admis apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de inculpații C., S.C. D. S.R.L., E., F., S.C. G. S.R.L., H. și A., a fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, în rejudecare, cu privire la inculpata A. s-au dispus următoarele: A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, b), dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) din din C. pen. de la 1969, aplicată inculpatei A. prin sentința penală apelată în pedepsele componente care au fost repuse în individualitate după cum urmează: - pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) din C. pen. de la 1969, aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002; - pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 290 din C. pen. de la 1969; - pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale.) din C. pen. de la 1969, aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002; - pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) din C. pen. de la 1969, aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002. A fost menținută pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) din C. pen. de la 1969, aplicate inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969, art. 5 C. pen. În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza I din C. proc. pen., cu referire la art. 122 alin. (1) lit. d) din C. pen. de la 1969 rap. la art. 124 din C. pen. de la 1969, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpata A., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 290 din C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969, art. 5 din C. pen. A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatei A. de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen. A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatei A. de la 4 ani închisoare la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 și art. 5 din C. pen. În baza art. 33 lit. a) din C. pen. de la 1969 și art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. de la 1969, s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 8 luni, urmând ca inculpata să execute pedeapsa de 5 ani și 8 luni închisoare. În temeiul art. 71 din C. pen. de la 1969 s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) din C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei. În temeiul art. 65 alin. (2) din din C. pen. de la 1969 s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) din C. pen. de la 1969, pe o durată de 3 ani. În temeiul art. 88 alin. (1) din C. pen. de la 1969 s-a dedus din pedeapsa pe care urmează să o execute inculpata A. durata reținerii de la data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014, arestarea preventivă și arestul la domiciliu de la data de 07.11.2014 până la data de 01.07.2015, inclusiv. Cu ocazia promovării prezentei contestații la executare, petenta nu a invocat temeiul de drept pe care-l apreciază ca fiind incident în raport de dispozițiile art. 598 din C. proc. pen. Întrucât a solicitat reducerea pedepsei cu un număr de 65 de zile ca urmare a aplicării prevederilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 pentru perioada 01.01.2020 - 20.11.2020, cele 65 de zile fiind aferente unui număr de 324 de zile executate în condiții necorespunzătoare de la 01.01.2020 până la 20.11.2020, Curtea a examinat contestația la executare prin prisma dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., conform cărora se poate formula contestație la executare când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, prin orice altă cauză de stingere sau micșorare a pedepsei, înțelegându-se, potrivit jurisprudenței naționale, orice situație ivită după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, care produce acest efect și care, de principiu, nu se analizează în cadrul altei proceduri, expres reglementate de legiuitor. În urma acestui examen s-a constatat că articolul în temeiul căruia petenta solicită reducerea pedepsei respectiv art. 551 din Legea nr. 254/2013 a fost abrogat ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Astfel, prin art. II pct. 2 din Legea nr. 240 din 19.12.2019 a fost abrogate art. 551 din Legea nr. 254/2013 iar în art. III din același act normativ s-a specificat că "Prevederile art. 55 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenție, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit Legii nr. 15/1968 privind C. pen. al României, cu modificările și completările ulterioare, și care execută, la data intrării în vigoare a prezentei legi, măsuri educative în centre de detenție, în aplicarea art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2009 privind C. pen., cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 și data intrării în vigoare a prezentei legi". Pe cale de consecință, în cuprinsul legii de abrogare s-a precizat că persoanelor aflate în situația petentei, și anume în executarea pedepsei la data abrogării, li se aplică dispozițiile art. 55 din Legea nr. 254/2013 până la momentul abrogării acestui act normativ - 23.12.2019, data intrării în vigoare a Legii nr. 240 din 19.12.2019. Stabilirea perioadei pentru care se acordă un anumit număr de zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiții necorespunzătoare,s-a reținut că reprezintă un element care ține în exclusivitate de opțiunea legiuitorului, care are libertatea de a dispune sub acest aspect pe baza unor considerente de oportunitate, apreciate în funcție de scopul legii și de perioada în care se estimează a fi atins acest scop. În acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 293 din 09.06.2019, decizie prin care a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 551 alin. (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate, reținând în considerente că aceste argumente susțin opțiunea pentru perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiții necorespunzătoare, care se calculează începând cu 24 iulie 2012. În raport de considerentele expuse mai sus, împrejurarea că din deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 7/2018, nr. 8/2019 și nr. 15/2018 rezultă că zilele compensatorii au fost calificate drept cauză de micșorare a pedepsei, s-a apreciat că este un aspect care prezintă relevanță numai cu privire la perioadă pentru care legiuitorul a stabilit că se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiții necorespunzătoare respectiv pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 și 23 decembrie 2019. În ceea ce privește aplicarea acestui articol și pentru perioada ce se execută ulterior abrogării art. 551 din Legea nr. 254/2013, respectiv ulterior datei de 23.12.2019, în considerarea faptului că ar reprezenta lege penală mai favorabilă, este de observat că aplicarea legii penale mai favorabile nu se poate realiza decât în temeiul art. 5 sau art. 6 din C. pen. iar petenta nu a indicat temeiul concret pe care își întemeiază cererea. Independent dacă temeiul avut în vedere l-a constituit art. 5 din C. pen. respectiv art. 6 din C. pen., Curtea a constatat că nu sunt aplicabile în situația petentei. Astfel, cu privire la art. 5 din C. pen., s-a constatat că acesta reglementează exclusiv situația în care între momentul săvârșirii infracțiunii și până la momentul judecării definitive a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, caz în care se aplică legea mai favorabilă, momentul final până la care poate din determinată legea penală mai favorabilă fiind așadar reprezentat de momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. De altfel, s-a menționat că denumirea marginală a articolului este lămuritoare, art. 5 din C. pen., reglementând aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei. Or, în speță, la momentul actual, petenta se afla deja în executarea pedepsei, un examen în temeiul art. 5 din C. pen. fiind interzis de legiuitor. De asemenea, s-a arătat că aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei se poate realiza doar în condițiile art. 6 din C. pen. care prevăd alte situații decât cea invocată de petenta. Astfel, potrivit acestui articol atunci când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim. Alineatul 2 din acest articol are în vedere situația în care, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detențiune pe viață și până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeași faptă numai pedeapsa închisorii când pedeapsa detențiunii pe viață se înlocuiește cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracțiune iar alin. (3) stipulează că, dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuiește cu amenda, fără a se putea depăși maximul special prevăzut în legea nouă în vreme ce alin. (4) și (5) reglementează situația măsurilor educative, a pedepselor complementare și respectiv a măsurilor de siguranță. Pentru considerentele de mai sus, contestația la executare formulată de petenta condamnată A. a fost respinsă ca nefondată. II. Împotriva Sentinței penale nr. 217 din data de 07 decembrie 2020, a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat contestație condamnata A. În motivarea contestației, contestatoarea condamnată prin apărătorul desemnat din oficiu a reiterat argumentele aduse în fața instanței de fond, respectiv faptul că în mod greșit nu i s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 55 din Legea nr. 254/2013 pentru perioada 01.01.2020 - 20.11.2020, astfel încât a solicitat a-i fi aplicate aceste dispoziții legale, urmând să fie considerate ca fiind executate efectiv un număr de 65 de zile aferent unui număr de 324 de zile executate în condiții necorespunzătoare de la 01.01.2020 până la 20.11.2020. Examinând contestația formulată de condamnata A. prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente: Contestația la executare reprezintă o procedură jurisdicțională de rezolvare a situațiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale. Printr-o contestație la executare nu se pot invoca aspecte ce țin de judecata pe fond a cauzei, ci doar aspecte care privesc executarea hotărârilor. Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei în ceea ce privește dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., atunci când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei trebuie să cuprindă situațiile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care fie pedepsele nu se mai execută (în caz de amnistie, prescripția executării pedepsei, grațierea, decesul persoanei condamnate), fie intervin modificări în sensul micșorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută. În speța de față, cauza a fost examinată prin prisma dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., întrucât art. 551 din Legea nr. 254/2013 a fost abrogat prin Legea nr. 240 din 19.12.2019. în cuprinsul legii de abrogare s-a precizat expres că persoanelor aflate în situația petentei, și anume în executarea pedepsei la data abrogării, li se aplică dispozițiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 până la momentul abrogării acestui act normativ - 23.12.2019, data intrării în vigoare a Legii nr. 240 din 19.12.2019, astfel încât solicitarea petentei nu poate fi primită. A 1 Înalta Curte constată că dispozițiile art. 55 din Legea nr. 254/2013, invocate de petentă nu mai produc efecte, astfel încât nu se mai poate proceda la o calculare a perioadei pe care în cursul anului 2020, respectiv în perioada 01.01.2020 - 20.11.2020 condamnata a executat-o în condiții necorespunzătoare, dispozițiile legale anterior evocate fiind abrogate prin art. II pct. 2 din Legea nr. 240 din 19.12.2019. De asemenea, în art. III din Legea nr. 240 din 19.12.2019 s-a specificat că "Prevederile art. 55 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 și data intrării în vigoare a prezentei legi". Pe cale de consecință, în cuprinsul legii de abrogare s-a precizat că persoanelor aflate în situația petentei, și anume în executarea pedepsei la data abrogării, li se aplică dispozițiile art. 55 din Legea nr. 254/2013 până la momentul abrogării acestui act normativ - 23.12.2019, data intrării în vigoare a Legii nr. 240 din 19.12.2019. Așadar, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, aplicarea legii penale mai favorabile se face doar prin prisma dispozițiilor art. 6 din C. pen., potrivit cărora legea este aplicabilă numai în situația în care are loc o reducere a limitelor de pedeapsă prevăzută de legiuitor, în sensul că intervine o lege penală care prevede un cuantum mai mic decât pedeapsa pe care contestatoare o are de executat, respectiv intervin modificări ale cuantumului pedepselor complementare sau a măsurilor de siguranță, ceea ce nu este cazul în speța de față. Dispozițiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 nu au fost reglementate de legiuitor ca și o cauză de reducere a pedepsei pentru a se putea analiza aplicarea legii penale mai favorabilă și continuarea producerii acestor efecte pe toată durata executării pedepsei, ci au fost acordate ca și măsuri compensatorii pentru perioada executată în condiții necorespunzătoare. Prin urmare, acesta este caracterul lor, de măsuri compensatorii și nu de cauză de reducere a pedepsei și acest caracter rezultă în mod neechivoc din denumirea marginală pe care acest articol a avut-o - compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare. Or, fiind o măsură compensatorie produce efectele numai pe durata prevăzută, începând cu anul 2012 până la abrogarea dispozițiilor legale în luna decembrie 2019 și nu poate să își producă aceste efecte în continuare. Pentru considerentele expuse, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnata A. împotriva Sentinței penale nr. 217 din data de 07 decembrie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Reținând culpa sa procesuală în ceea ce privește declanșarea netemeinică a noului cadru procesual, în temeiul art. 275 alin. (2) și (6) din C. proc. pen., va obliga condamnata la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.