- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 4 noiembrie 2025
ÎCCJ, Secția penală, decizia din 04.11.2025 — cale de atac împotriva sentinței nr. 1176/2024 a Judecătoriei Satu Mare
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1176/2024 din data de 05.08.2024, pronunțată de Judecătoria Satu Mare, în baza art. 378 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), alin. (2) și alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și, în baza art. 92 C. pen., s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, fiind obligat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de 93 alin. (1) C. pen.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., i s-a impus condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă 60 de zile, la Primăria municipiului Satu Mare - Administrația domeniului Public Satu Mare sau la B.. În baza art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) se vor comunica Serviciului de Probațiune Satu Mare. În baza art. 404 alin. (3) C. proc.
pen. și art. 91 alin. (4) C. pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, sens în care, potrivit dispozițiilor art. 96 alin. (1)-(4) C. pen., se revocă suspendarea și se dispune executarea pedepsei. În temeiul art. 19, art. 25 alin. (1) și (2) și art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 C. proc. civ., s-a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă exercitată în procesul penal de către partea civilă C., în reprezentarea minorilor D. și E.. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A.. Prin decizia penală nr. 238/A/2025 din 24 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc.
pen., s-a admis apelul formulat de inculpatul apelant A. împotriva sentinței penale nr. 1176/2024 din data de 05.08.2024 pronunțate de Judecătoria Satu Mare. S-a desființat, în parte, hotărârea atacată și rejudecând cauza: S-a înlăturat dispoziția de aplicare a pedepsei de 6 luni închisoare inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) C. pen. și dispoziția de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere, în baza art. 91 C. pen., pe un termen de supraveghere de 2 ani, în baza art. 92 C. pen., precum și obligațiile stabilite în sarcina inculpatului în temeiul art. 93 și art. 94 C. pen. În temeiul art. 396 alin. (1) și 10 C. proc.
pen., raportat la art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa amenzii în cuantum de 2.250 RON (150 zile amendă x 15 RON/zi amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) C. pen. S-a pus în vedere inculpatului că, potrivit art. 559 alin. (1) C. proc. pen., este obligat să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii. S-a menținut restul dispozițiilor care nu contravin deciziei. Împotriva deciziei penale nr. 238/A/2025 din data de 24 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Oradea - secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, a formulat recurs în casație inculpatul A., la data de 24.04.2025, prin apărător ales, avocat F.. Prin cererea formulată de inculpat a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc.
pen. (în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal). În cuprinsul motivelor de recurs în casație, inculpatul a arătat, în esență, că, sunt incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. raportate la Decizia nr. 50/18.02.2025 a Curții Constituționale, având în vedere tardivitatea plângerii prealabile formulate în cauză, sens în care a solicitat încetarea procesului penal în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. coroborat cuart. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. A arătat că reprezentanta legală a persoanelor vătămate a cunoscut încă de la data de 19.01.2022 (având în vedere faptul că sentința civilă a rămas definitivă la data de 19.10.2021) despre comiterea faptei de neplată a pensiei și autorul acesteia, în persoana inculpatului, dar a formulat plângerea prealabilă la data de 08.10.2022, după împlinirea termenului de 3 luni prevăzut de art. 296 alin. (1) C. proc.
pen., la dosar neexistând vreo recipisă poștală sau vreun alt act care să ateste că plângerea ar fi fost formulată și trimisă organului de urmărire penală mai înainte de împlinirea acestui termen. Prin urmare, plângerea prealabilă este tardiv formulată, ceea ce echivalează cu lipsa plângerii prealabile, împrejurare care înlătură răspunderea penală, conform art. 157 alin. (1) C. pen., și atrage încetarea procesului penal, potrivit art. 396 alin. (6) C. proc. pen. în referire la art. 16 alin. (1) lit. e) teza I C. proc. pen. Instanța de apel și judecătorul fondului au apreciat că acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu, cu toate că cercetările au fost demarate urmare a unei plângeri prealabile.
Atât judecătorul fondului cât și completul de apel au apreciat că "chiar dacă sesizarea organelor penale s-a făcut prin plângere prealabilă și chiar dacă aceasta este tardivă, din moment ce acțiunea penală a fost pusă în mișcare în condiții legale din oficiu, tardivitatea plângerii prealabile nu produce efectele încetării procesului penal în condițiile art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. Prin încheierea din 24 iunie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, judecătorul de filtru, constatând îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 434, art. 435 și art. 437 și art. 438 C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 238/A/2025 din data de 24 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Oradea - secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.
A trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la Completul nr. 2, în compunere de 3 judecători. A fixat termen de judecată la data de 04 noiembrie 2025, cu citarea recurentului inculpat și a persoanelor vătămate minore D. și E., prin reprezentant legal C.. A încunoștințat apărătorul ales al inculpatului și se emite adresă la Baroul București pentru asigurarea asistenței juridice obligatorii pentru persoanele vătămate minore D. și E.. Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc.
pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente: Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen., instanța de recurs în casație examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație și care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) C. proc. pen.
Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.
În ceea ce privește cazul de casare invocat în cauză, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal", iar prin decizia nr. 50/2025 publicată în M.Of. partea I nr. 328 din 11.04.2025, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.. care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care în mod greșit nu a fost dispusă încetarea procesului penal este neconstituțională. Potrivit dispozițiilor art. 396 alin. (6) C. proc. pen., încetarea procesului penal se pronunță în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j).
Astfel, cazul de casare în discuție vizează acele situații în care, față de actele și lucrările dosarului, s-a reținut în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen.., respectiv: e) lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; f) a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; i) există autoritate de lucru judecat; j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
Ca atare, cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. privește nelegalitatea soluției asupra acțiunii penale din perspectiva reținerii sau nu a unui caz de încetare a procesului penal dintre cele prev. de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen. În vederea stabilirii incidenței acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanței asupra existenței/inexistenței cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situația concretă și datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate, atât sub aspect factual, cât și legislativ. În speță, prin cererea de recurs în casație formulată, recurentul-inculpat a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc.
pen. din perspectiva faptului că, în cauză lipsește plângerea prealabilă, fiind tardiv formulată, ceea ce echivalează cu lipsa plângerii prealabile, împrejurare care înlătură răspunderea penală, conform 157 alin. (1) C. pen., și atrage încetarea procesului penal, potrivit art. 396 alin. (6) C. proc. pen. în referire la art. 16 alin. (1) lit. e) teza I C. proc. pen.
Înalta Curte reține că starea de fapt valorificată prin decizia recurată, constă în aceea că, în perioada 19.10.2021 - 18.10.2022, cu rea-credință și pentru o perioadă de mai mare de trei luni, inculpatul A. nu a achitat pensia lunară de întreținere pe seama persoanelor vătămate minore D. și E., la care a fost obligat prin sentința civilă numărul 3240 din data de 19.10.2021 pronunțată de judecătoria Satu Mare în dosarul cu numărul x/2021, definitivă la data de 19.10.2021, constatând că fapta inculpatului A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abandon de familie, prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) C. pen. Cu privire la temeiul legal folosit de procuror pentru a pune în mișcare acțiunea penală, instanța de apel a reținut că îl constituie dispozițiile art. 309 alin. (1) C. proc.
pen., cu referire la art. 157 alin. (4) C. pen., arătând în mod expres în cuprinsul ordonanței că punerea în mișcare a acțiunii penale se realizează din oficiu. În plus, reținând ca temei al punerii în mișcare a acțiunii penale dispozițiile art. 309 alin. (1) C. proc. pen. și nu pe cele ale art. 295 alin. (1) C. proc. pen. (care vizează punerea în mișcare a acțiunii penale numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate) rezultă în mod indubitabil voința procurorului de a exercita acțiunea penală din oficiu. Examinând argumentele recurentului referitoare la lipsa plângerii prealabile, împrejurare care înlătură răspunderea penală, conform 157 alin. (1) C. pen., și atrage încetarea procesului penal, potrivit art. 396 alin. (6) C. proc.
pen. în referire la art. 16 alin. (1) lit. e) teza I C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate. Astfel, se are în vedere faptul că, potrivit art. 157 alin. (4) C. pen., în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu ori cu capacitatea de exercițiu restrânsă sau o persoană juridică ce este reprezentată de făptuitor, acțiunea penală se poate pune în mișcare și din oficiu. Înalta Curte consideră că dispozițiile precitate pot fi interpretate doar în sensul în care ar putea produce efecte juridice, respectiv că, în cazul infracțiunilor pedepsite la plângerea prealabilă, atunci când legea permite ca acțiunea penală să fie pusă în mișcare și din oficiu, procurorul are posibilitatea tragerii la răspundere a făptuitorului, prin exercitarea acțiunii penale din oficiu.
Astfel, art. 157 alin. (4) C. pen. sancționează pasivitatea reprezentantului legal al unei persoane vătămate minore care nu formulează plângerea prealabilă (în cazul persoanei lipsite capacitate de exercițiu) sau nu o încuviințează (în situația persoanei cu capacitate de exercițiu restrânsă), dând posibilitatea procurorului de a apăra drepturile minorilor prin posibilitatea punerii în mișcare a acțiunii penale din oficiu. Așadar, chiar dacă sesizarea organelor penale s-a făcut prin plângere prealabilă și chiar dacă aceasta este tardivă, câtă vreme acțiunea penală a fost pusă în mișcare în condiții legale din oficiu, tardivitatea plângerii prealabile nu produce efectele încetării procesului penal în condițiile art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc.
pen. Pentru considerentele dezvoltate anterior, având în vedere că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 238/A/2025 din data de 24 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Oradea - secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2023. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurentul-inculpat în cuantum de 753 RON și pentru intimatele-părți civile în cuantum de câte 1130 RON, vor rămân în sarcina statului și se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 238/A/2025 din data de 24 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Oradea - secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2023. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurentul-inculpat în cuantum de 753 RON și pentru intimatele-părți civile în cuantum de câte 1130 RON, rămân în sarcina statului și se plătesc din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 noiembrie 2025.