ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursurilor în casație de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 879 din 05 iulie 2019 pronunțată de Judecătoria Satu Mare, în baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitată inculpata A. pentru infracțiunea de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru infracțiunea de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C. pentru infracțiunea de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

În baza art. 25 alin. (5) și art. 397 C. proc. pen., a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată în cauză de către Statul Român prin A.N.A.F., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare.

În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen., au fost menținute măsurile asigurătorii dispuse și menținute de judecătorul de cameră preliminară asupra bunurilor inculpaților prin Încheierea nr. 11 din 08 martie 2018, în Dosarul nr. x/2017.1, definitivă prin Încheierea nr. 45/CJCP din 15 iunie 2018 a Tribunalului Satu Mare.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, au fost trimiși în judecată inculpații A., B. și C. pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006. Sub aspectul situației de fapt, în actul de sesizare s-a reținut că, în perioada 01 ianuarie 2015 - 05 noiembrie 2015, inculpatul C. a achiziționat, deținut și comercializat cantitatea de 1985 pachete cu țigări marca x, 224 pachete cu țigări marca x și 60 pachete cu țigări marca x, toate provenind din contrabandă. S-a mai reținut că, în aceeași perioadă, inculpatul B. a achiziționat, deținut și comercializat 2260 pachete cu țigări marca x și 1066 pachete cu țigări marca x și 100 pachete cu țigări marca x, 20 pachete de țigări marca x, 355 pachete de țigări marca x, 140 pachete de țigări marca x, toate provenind din contrabandă, iar inculpata A. a achiziționat, deținut și comercializat 1007 pachete cu țigări marca x, 152 pachete cu țigări marca x, 100 pachete cu țigări marca x, 410 pachete de țigări marca x, 2393 pachete de țigări marca x, 50 pachete de țigări marca x și 20 pachete de țigări marca x, toate provenind din contrabandă.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, inclusiv prin raportare la apărările formulate, prilej cu care a prezentat pe larg pasaje din declarațiile inculpaților și ale unora dintre martori, instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada certă a faptului că cei trei acuzați cunoșteau proveniența ilicită a bunurilor, condiție esențială pentru existența infracțiunii de contrabandă asimilată pentru care s-a dispus trimiterea acestora în judecată. Astfel, s-a arătat că toate probele sunt indirecte, iar interceptările telefonice și conținutul convorbirilor redate nu elevă decât acțiuni viitoare, nefiind probată o acțiune efectivă de vânzare, deținere și achiziționare, în condițiile în care martorii au declarat că au cumpărat de fiecare dată de la inculpați doar câte un pachet de țigarete și că nu se cunosc cu aceștia. În plus, s-a apreciat că prejudiciul nu este cert, lichid și exigibil, întrucât are la bază calculul estimativ făcut de unul dintre martori, pornind de la cantitatea de țigări identificată în urma perchezițiilor domiciliare și cea rezultată din audierea convorbirilor telefonice interceptate în cauză, iar nu probe solide. S-a subliniat, totodată, că simpla recunoaștere a inculpatei A., care, de altfel, nici nu cunoaște sensul noțiunii de contrabandă, nu are nici o relevanță sub aspectul existenței infracțiunii, aceasta necoroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză.

Instanța de fond a mai arătat că procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice au fost realizate în mod subiectiv, agentul constatator completând, după bunul său plac, unele cuvinte care nu se auzeau/înțelegeau din discuțiile purtate, condiții în care a apreciat că acestea nu pot avea relevanță probatorie.

S-a reținut, astfel, că, deși, în cauză, există anumite suspiciuni cu privire la posibila săvârșire a unor fapte de natură penală, probele administrate nu conduc cu certitudine la o soluție de condamnare a celor trei inculpați pentru infracțiunea pentru care au fost trimiși în judecată, nefiind dovedit faptul că aveau cunoștință de proveniența ilicită a bunurilor achiziționate, deținute și, apoi, vândute.

Totodată, s-a făcut trimitere și la cele stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 32/2015, în sensul că noțiunea de "contrabandă" utilizată de legiuitor în dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în sintagma "cunoscând că acestea provin din contrabandă", privește contrabanda constând în introducerea în țară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în țară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal.

În acest context, s-a subliniat că nu inculpaților, ca vânzători ai țigaretelor, le incumba obligația de a dovedi că achiziționarea bunurilor s-a realizat în mod licit, ci organele de cercetare penală trebuiau să demonstreze că acestea au fost introduse în țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal și prin sustragerea de la respectivul control. Mai mult, s-a arătat că, în condițiile în care contravaloarea în vamă a țigaretelor depistate este egală sau mai mică de 20.000 RON, fapta nu are relevanță penală, constituind contravenție. Or, organele de anchetă nu au administrat loial, obiectiv, probe concludente cu privire la aceste aspecte, așa încât faptele descrise în actul de sesizare au rămas nedovedite, situație în care dubiul profită acuzaților, context în care au fost apreciate incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., text de lege în baza căruia cei trei inculpați au fost achitați.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare și partea civilă A.N.A.F. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare a criticat sentința primei instanțe sub aspectul greșitei achitări a celor trei inculpați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 și al greșitei rezolvări a laturii civile.

Partea civilă A.N.A.F., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate în privința laturii civile, rejudecarea cauzei și obligarea inculpaților la plata către bugetul consolidat al statului a accizelor, TVA-ului și a accesoriilor calculate potrivit dispozițiilor C. proc. fisc. , până la data plății, inclusiv.

Prin Decizia penală nr. 688/A din 19 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare și de partea civilă A.N.A.F., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare împotriva Sentinței penale nr. 879 din 05 iulie 2019 a Judecătoriei Satu Mare, care a fost desființată în totalitate și, în rejudecare:

În baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. d) C. pen., drepturi care, în baza art. 65 C. pen., au fost interzise și ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligată inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a impus inculpatei, pe parcursul termenului de supraveghere, obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Municipiului Satu Mare sau în cadrul Serviciului Public de Asistență Socială Satu Mare, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. și art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. d) C. pen., drepturi care, în baza art. 65 C. pen., au fost interzise și ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a impus inculpatului, pe parcursul termenului de supraveghere, obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Municipiului Satu Mare sau în cadrul Serviciului Public de Asistență Socială Satu Mare, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. și art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. d) C. pen., drepturi care, în baza art. 65 C. pen., au fost interzise și ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a impus inculpatului, pe parcursul termenului de supraveghere, obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Municipiului Satu Mare sau în cadrul Serviciului Public de Asistență Socială Satu Mare, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. și art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 397 și art. 25 C. proc. pen., a fost admisă în parte acțiunea civilă a părții civile A.N.A.F., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, și, în consecință, au fost obligați inculpații la plata cu titlu de prejudiciu cauzat bugetului de stat (reprezentând taxe vamale, accize și TVA), astfel:

- inculpata A. la plata sumei de 47.837 RON, la care se vor calcula dobânzi și penalități de întârziere până la data plății efective, conform C. proc. fisc. .

- inculpatul B. la plata sumei de 47.036 RON, la care se vor calcula dobânzi și penalități de întârziere până la data plății efective, conform C. proc. fisc. .

- inculpatul C. la plata sumei de 26.517 RON, la care se vor calcula dobânzi și penalități de întârziere până la data plății efective, conform C. proc. fisc. .

Au fost respinse celelalte pretenții ale părții civile, formulate față de inculpați, având în vedere dispozițiile art. 19 alin. (1) raportat la art. 371 C. proc. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menținută măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților A., B. și C., astfel cum a fost luată prin Încheierea nr. 11 din 08 martie 2018, în Dosarul nr. x/2017.1, de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Satu Mare, definitivă prin Încheierea nr. 45/CJCP din data de 15 iunie 2018 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Satu Mare, respectiv prin ordonanța procurorului din 21 februarie 2015, măsură menținută în cazul fiecărui inculpat, în vederea recuperării prejudiciului cauzat.

În baza art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen., au fost confiscate în folosul statului:

- de la inculpata A. cantitatea de 29 pachete cu țigări marca x și 23 pachete cu țigări marca x, ridicate conform procesului-verbal de efectuare a percheziției domiciliare;

- de la inculpatul C., cantitatea de 5 pachete cu țigări marca x și 110 pachete cu țigări marca x, ridicate conform procesului-verbal de efectuare a percheziției domiciliare.

În baza art. 272 C. proc. pen., s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bihor a câte 434 RON cu titlu de onorarii parțiale pentru avocații din oficiu D. și E., conform delegațiilor pentru asistență judiciară obligatorie nr. 3892 și nr. 3893 din 2019.

În baza art. 274 alin. (1) C. pen., au fost obligați inculpații A., B. și C. la plata a câte 1.500 RON cheltuieli judiciare în primă instanță, iar, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această decizie, reevaluând materialul probator administrat în cauză pe tot parcursul procesului penal, Curtea a reținut, contrar primei instanțe, ca fiind dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă comiterea, în perioada 01 ianuarie 2015 - 05 noiembrie 2015, a infracțiunii de contrabandă asimilată de către inculpații A., B. și C., arătând că faptele acestora întrunesc toate elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, atât sub aspectul laturii obiective, cât și subiective.

În acest sens, Curtea a avut în vedere inclusiv probele rezultate din procesele-verbale de redare a interceptărilor efectuate în baza mandatelor de supraveghere tehnică nr. x/UP/23.07.2015 și nr. y/UP/21.08.2015 emise de Judecătoria Satu Mare, în legătură cu care la termenul de judecată din 15 octombrie 2019, inculpatul C., prin avocat ales, a solicitat constatarea nulității absolute, invocând faptul că au fost puse în executare de Serviciul de Informații și Protecție Internă Satu Mare care nu este un organ judiciar, astfel că este incidentă ipoteza prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Curtea a respins cererea apărării de excludere a respectivelor probe, reținând că, deși punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică emise în cauză s-a realizat de către Serviciul de Informații și Protecție Internă Satu Mare, această activitate, dar și întreaga urmărire penală, s-a efectuat și finalizat anterior publicării în Monitorul Oficial al României a deciziilor Curții Constituționale nr. 51/2016 [prin care s-a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. este neconstituțională, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 190/14.03.2016] și nr. 302/2017 [prin care s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 566/17.07.2017]. Prin urmare, în condițiile în care instanța de judecată a fost sesizată în cauză la 23 noiembrie 2017, întreaga procedură de cameră preliminară s-a derulat ulterior publicării celor două decizii ale Curții Constituționale în Monitorul Oficial, fiind finalizată prin Încheierea nr. 43 din 07 martie 2018 a Judecătoriei Satu Mare, definitivă prin Încheierea penală nr. 38/CJCP din 26 aprilie 2018 a Tribunalului Satu Mare, prin care au fost respinse excepțiile invocate de către inculpați cu privire la legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

În raport cu succesiunea actelor procesuale și procedurale efectuate în cauză, Curtea a reținut că cererea de excludere a respectivelor probe, pentru motivul de nelegalitate expus în apel, putea și trebuia să fie formulată în cadrul procedurii de cameră preliminară, întrucât punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către Serviciul de Informații și Protecție Internă Satu Mare reprezintă o problemă de legalitate a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală care, conform art. 342 C. proc. pen., este în competența judecătorului de cameră preliminară.

De altfel, s-a subliniat că, în cadrul procedurii reglementată de art. 342 și urm. C. proc. pen., inculpații au formulat cereri și excepții atât cu privire la legalitatea probelor și mijloacelor de probă rezultate din procesele-verbale de redare a interceptărilor efectuate, cât și la legalitatea urmăririi penale sub aspectul competenței organului de urmărire penală, ambele aspecte făcând obiectul analizei judecătorilor de cameră preliminară, regăsite în considerentele încheierilor pronunțate. În aceste condiții, Curtea a arătat că, întrucât faza camerei preliminare este obligatorie, constituindu-se într-un filtru de legalitate a urmăririi penale, iar în această etapă a fost deja analizată legalitatea probelor și mijloacelor de probă rezultate din procesele-verbale de redare a interceptărilor efectuate în cauză, în prezența acelorași dispoziții legale și decizii ale Curții Constituționale, consacrarea legalității acestora reprezintă res judicata, nefiind invocat și neintervenind ulterior acestui moment niciun element nou care să justifice reaprecierea legalității acelorași mijloace de probă în faza de judecată, prin analiza unor aspecte de legalitate sau constituționalitate intervenite ulterior respectivei faze.

Cu toate acestea, raportându-se la cele statuate de Curtea Constituțională în deciziile menționate și de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în considerentele Deciziei nr. 22/2016, la dispozițiile art. 30 și art. 55 alin. (5) C. proc. pen., precum și la cele ale art. 10 din O.U.G. nr. 30/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, ale Legii nr. 360/2002 și H.G. nr. 416/2007 [Anexa 2, lit. A) pct. 7], Curtea a constatat că, la momentul punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică în cauză, Departamentul de Informații și Protecție Internă, structură specializată a Ministerului Afacerilor Interne, era încadrat cu personal compus din funcționari publici cu statut special și personal contractual care au drepturile și obligațiile prevăzute de Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, așa încât lucrătorii din cadrul acestei structuri se circumscriau sintagmei "lucrători specializați din cadrul poliției", în sensul art. 142 alin. (1) C. proc. pen., condiții în care a apreciat că, în speță, nu este incidentă nulitatea absolută, așa cum a invocat apărarea.

În aceste condiții, analizând valoarea probantă a întregului material probator, inclusiv cel rezultat din punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică emise în cauză, Curtea a reținut ca fiind dovedită săvârșirea infracțiunii de contrabandă asimilată de către inculpații A., B. și C..

Sub acest aspect s-a subliniat că înșiși inculpații au recunoscut, în declarațiile date inclusiv în fața instanței de apel, că au deținut, achiziționat și comercializat astfel de țigarete în intervalul de timp reținut, încă din cursul urmăririi penale asumându-și faptul că au cunoscut că acestea proveneau din contrabandă, de vreme ce au expus detalii legate de modalitatea în care ei înșiși achiziționau și revindeau respectivele țigarete și au solicitat încheierea unor acorduri de recunoaștere a vinovăției, care, însă, nu s-au materializat. Curtea a considerat că aceste declarații se coroborează cu procesele-verbale de constatare, cu procesele-verbale de recunoaștere, cu procesele-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor purtate de inculpați, inclusiv cu planșele fotografice, din cuprinsul tuturor acestora rezultând că activitatea infracțională a inculpaților a fost una laborioasă, activitatea de contrabandă în care au fost implicați constituind o importantă sursă de venituri (ilicite) pentru aceștia, precum și cu declarațiile date de coinculpații F., G. și H. (ei înșiși implicați în activități similare), care au confirmat, la rândul lor, achiziționarea, deținerea, respectiv comercializarea de țigarete provenind din contrabandă, de la/către diferite persoane, între care și acuzații din cauză.

S-a mai arătat că aspectele declarate, în calitate de suspect, de H. cu privire la circumstanțele în care a achiziționat de la inculpatul C. (cu care se află în relații de rudenie și care cunoștea proveniența ilicită a bunurilor având în vedere modalitatea în care le-a transportat), în vederea comercializării, un număr de 20 de cartușe de țigarete provenite din contrabandă (de proveniență ucraineană) se coroborează cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, cu procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere și cu Raportul criminalistic nr. x din 25 februarie 2015 (care arată că urmele papilare de pe pachetele cu țigări ridicate în data de 21 februarie 2015 de la inculpatul H. aparțin acestuia, cât și inculpatului C.), precum și cu depozițiile martorilor I. (care a recunoscut că a achiziționat lunar țigarete de proveniență ucraineană de la inculpații A. și B., despre care știa că au astfel de preocupări, declarații menținute și în fața instanței de apel), J. (care cunoștea faptul că aceiași inculpați se ocupă cu comercializarea de țigarete de contrabandă, martora însăși achiziționând astfel de țigarete), K. (care la rândul său știa că cei doi inculpați comercializează țigarete de contrabandă, martorul însuși efectuând același gen de activități la un moment dat), L. (care în cursul urmăririi penale a recunoscut că ea însăși vindea țigarete provenind din contrabandă, pe care le achiziționa de la inculpata A., cu o periodicitate de 2 cartușe la circa 2-3 zile, în fața instanței de apel martora schimbându-și declarația dată în cursul urmăririi penale, cu intenția vădită de a-i favoriza pe inculpați) și M. (care la rândul ei a arătat că a achiziționat de la soții N. țigarete de contrabandă).

S-a apreciat că aceste declarații sunt relevante atât pentru dovedirea activităților propriu-zise de achiziționare, deținere și comercializare de țigarete de contrabandă de către inculpați (activități asumate de inculpați, cu unele nuanțări în faza de judecată), a cunoașterii de către aceștia a provenienței ilicite a bunurilor, a cantității de țigarete deținute și comercializate în intervalul de timp pentru care au fost trimiși în judecată, dar și pentru probarea caracterului cert al prejudiciului cauzat, aspect contestat de inculpați și de instanța de fond, care și-a motivat hotărârea de achitare pe existența unui dubiu în ceea ce privește modalitatea de stabilire a prejudiciului, pe baza unei estimări.

Analizând considerentele hotărârii apelate, Curtea a concluzionat că acestea se limitează la o reproducere a unor pasaje din cuprinsul actului de sesizare, al probelor administrate și al concluziilor scrise depuse de inculpați, fără a expune, într-o manieră suficient de detaliată, raționamentul propriu care a stat la baza concluziei cu privire la existența unui dubiu în ce privește valoarea prejudiciului calculat.

În legătură cu acest aspect, Curtea a reținut că procesele-verbale încheiate de martorul O. nu fac altceva decât să sintetizeze cantitatea totală a țigaretelor deținute și comercializate de către inculpați, care a fost extrasă din cuprinsul celorlalte probe administrate în cauză, ce fac referire la aceste bunuri, fiind vorba de cantitățile de țigarete descoperite la fiecare inculpat cu ocazia perchezițiilor, cele indicate în declarațiile date de persoanele care au arătat că au cumpărat astfel de produse de la inculpați, precum și cele menționate în procesele-verbale de redare ale convorbirilor telefonice interceptate în cauză. De altfel, inculpații înșiși în declarațiile date, au făcut referiri la astfel de cantități (A. a arătat în cursul urmăririi penale că nu cumpăra mai mult de 5 cartușe de țigări de contrabandă într-o zi, oferindu-le spre vânzare de aproximativ 10 - 15 ori pe lună).

S-a avut, totodată, în vedere faptul că, în declarațiile date pe parcursul procesului penal, martorul O. a explicat modalitatea în care a cuantificat cantitățile de țigarete regăsite în procesele-verbale respective, arătând că a luat în considerare fie cantitatea exactă (atunci când referirile din probe erau exacte), fie cantitatea minimă rezultată explicit din probe (declarații și convorbiri telefonice), deopotrivă certă.

În plus, s-a reținut că inculpații înșiși nu au contestat cantitățile de țigarete descoperite asupra lor cu ocazia perchezițiilor efectuate în cauză, iar martorii audiați (inclusiv inculpații și coinculpații din cursul urmăririi penale) au făcut referiri suficient de clare atât la periodicitatea cu care se aprovizionau cu țigarete de la inculpați, cât și la cantitățile de țigarete achiziționate de la aceștia, făcând referire la sumele plătite pentru acestea. Totodată, s-a arătat că, din analiza cuprinsului convorbirilor telefonice purtate, rezultă dincolo de orice dubiu activitatea de comercializare a țigaretelor de către inculpați, cu referire la cantități, mărci și sume de bani, fie folosindu-se limbajul codificat specific, fie făcându-se referiri explicite la marca țigaretelor comercializate.

Având în vedere aceste aspecte, Curtea a concluzionat că nu prejudiciul este incert, ci cantitatea reală totală de țigarete deținute și comercializate de către inculpați în cadrul activităților infracționale, care este mai mare decât cea reținută la calculul prejudiciului, din moment ce la stabilirea cuantumului acestuia nu au fost avute în vedere nici acele operațiuni de comercializare cu privire la care nu rezultau cantitățile de țigarete, nici cantitățile suplimentare (peste cantitatea minimă) de țigarete, când se foloseau formulări variabile. A subliniat, totodată, că analiza probelor din perspectiva cuantificării cantității de țigarete ce formează obiectul infracțiunii de contrabandă asimilată și care au stat la baza modului de calcul al prejudiciului cauzat trebuie realizată ținând cont de natura și modalitatea concretă de comitere a unei astfel de infracțiuni, de caracterul și specificitatea probatoriului administrat în astfel de cauze.

De asemenea, s-a arătat că nu poate fi primită concluzia instanței de fond în sensul că organele judiciare trebuiau să dovedească că țigările au fost introduse în țară printr-o infracțiune de contrabandă și că inculpatul cunoștea acest aspect, întrucât are la bază o interpretare greșită a Deciziei nr. 32/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în dezlegarea unor chestiuni de drept, ale cărei considerente contrazic un astfel de raționament.

Astfel, în considerentele acestei decizii s-a arătat că infracțiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu este condiționată de existența infracțiunii de contrabandă incriminate în art. 270 alin. (1) și art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, ci presupune, după caz, ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal:

- să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în țară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora;

- să fie destinate săvârșirii contrabandei, în sensul că sunt menite să fie scoase din țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau prin locurile stabilite pentru controlul vamal, dar prin sustragere de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora.

În ambele situații, făptuitorul cunoaște proveniența sau destinarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal.

Cunoașterea provenienței din contrabandă a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, ca și cunoașterea destinării acestora, respectiv pentru săvârșirea contrabandei, înseamnă cunoașterea caracterului ilicit al provenienței sau destinării lor, a faptului că a fost ocolit controlul vamal ori că bunurile sau mărfurile de acest tip sunt menite să eludeze controlul vamal, aspecte care pot rezulta din diferite împrejurări de fapt, instanța urmând să țină seama de aceste circumstanțe în procesul de stabilire a încadrării juridice a faptei în infracțiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României. Prin urmare, ceea ce interesează este ca făptuitorul să fi știut că bunurile/mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal au fost introduse în țară sau sunt menite a fi scoase din țară în mod ilegal, prin ocolirea, evitarea controlului vamal, adică să fi cunoscut că bunurile/mărfurile provin din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, indiferent dacă în raport cu autorul său aceasta are sau nu caracter penal.

Potrivit considerentelor aceleiași decizii, dacă s-ar accepta că existența infracțiunii asimilate prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României ar fi condiționată de "infracțiunea de contrabandă", iar nu de "contrabandă", ar opera o anumită suspendare a cercetărilor penale pentru una dintre variantele reglementate, de realizare a infracțiunii, și anume când bunurile sau mărfurile ce trebuie plasate sub un regim vamal sunt destinate săvârșirii contrabandei, întrucât sintagma "sunt destinate" exprimă o acțiune viitoare, astfel că întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României nu s-ar putea verifica decât după examinarea pregătirii săvârșirii infracțiunii de contrabandă prevăzute de art. 270 alin. (1) sau art. 270 alin. (2) din Codul vamal al României, cu tot ce presupune conținutul constitutiv al acesteia.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat că noțiunea de "contrabandă" utilizată de legiuitor în dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României nu echivalează cu infracțiunea de contrabandă prevăzută în art. 270 alin. (1) și art. 270 alin. (2) din aceeași lege, cu toate elementele constitutive ale acesteia.

Având în vedere aceste aspecte, instanța de apel a constatat că raționamentul regăsit în hotărârea atacată este într-o vădită contradicție cu Decizia nr. 32/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care infirmă expres teza că infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, este condiționată de dovedirea săvârșirii anterioare a infracțiunii de contrabandă prevăzută de alin. (1) sau (2).

Curtea a reținut, totodată, că probatoriul administrat în cauză confirmă categoric că cei trei inculpați cunoșteau proveniența țigărilor cumpărate, fapt ce a rezultat cu prisosință din împrejurările de fapt ale cauzei, inculpații înșiși, precum și martorii audiați recunoscând acest aspect.

Pe de altă parte, s-a subliniat că, din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, a rezultat că denumirea țigaretelor era prezentată de regulă codificat, fiecare interlocutor înțelegând sensul acestor codificări, codificări explicabile atât prin prisma caracterului ilicit al provenienței țigaretelor, cât și din perspectiva faptului că ambii interlocutori cunoșteau acest lucru, pe care doreau să-l ascundă prin folosirea respectivului limbaj. S-a mai arătat că proveniența ilicită a țigaretelor era lesne de sesizat și din marca unor țigarete, din modalitatea în care erau marcate pachetele, din locațiile și sursa de achiziționare, din lipsa oricăror documente de proveniență și din prețul de achiziție, situat mult sub cel practicat de comercianții autorizați ai acelorași mărci de țigarete.

Toate aceste circumstanțe concrete au oferit suficiente elemente în baza cărora Curtea a concluzionat că inculpații au cunoscut caracterul ilicit al provenienței țigaretelor pe care le-au achiziționat, deținut și comercializat, fiind realizată latura subiectivă și obiectivă a infracțiunii de contrabandă asimilată, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, inculpații aflându-se în prima ipoteză regăsită în considerentele Deciziei nr. 32/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, mai sus menționată.

În aceste condiții, s-a apreciat că, sub aspectul realizării elementelor constitutive ale acestei infracțiuni, este lipsită de relevanță care a fost destinația finală a țigaretelor achiziționate, deținute și comercializate de inculpați, infracțiunea de contrabandă asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României presupunând, alternativ, fie ca bunurile să provină din contrabandă, fie să fie destinate săvârșirii contrabandei. Or, inculpații înșiși au recunoscut că au comercializat acest gen de țigarete, aspect susținut și de martorii audiați în cauză care la rândul lor au arătat că o parte a fost destinată consumului propriu, iar o altă parte a fost destinată revânzării.

Curtea a concluzionat, contrar instanței de fond, că probele administrate în cauză, inclusiv cele administrate/readministrate în fața instanței de apel, susțin dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele celor trei inculpați există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de aceștia cu vinovăția prevăzută de lege, în sensul art. 396 alin. (2) și art. 103 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen.. Ca urmare, s-a menționat că faptele inculpaților A., B. și C. de a deține, achiziționa și comercializa, în perioada 01 ianuarie 2015 - 05 noiembrie 2015, țigarete, cunoscând că acestea provin din contrabandă, întrunesc toate elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006, atât sub aspectul laturii obiective, cât și subiective.

Având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, intervalul de timp în care s-au comis, cantitatea de țigarete deținute, achiziționate și comercializate de fiecare inculpat și modalitatea complexă în care aceste fapte s-au comis, prejudiciul cauzat bugetului de stat, precum și atitudinea procesuală inconstantă a inculpaților, luând în considerare și circumstanțele personale ale fiecăruia rezultate din referatele de evaluare efectuate, conduita lor anterioară și antecedentele penale rezultate din cazierele judiciare, Curtea a condamnat pe fiecare inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și prin suspendarea executării acesteia sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În ceea ce privește latura civilă, s-a arătat că acțiunea civilă poate fi exercitată, conform art. 19 alin. (1) și (2) C. proc. pen., numai în legătură cu prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale și doar împotriva inculpatului și, după caz, a părții responsabile civilmente, fiind limitată la obiectul judecății, astfel cum este acesta reglementat de art. 371 C. proc. pen.

Astfel, s-a subliniat că, în cauză, obiectul judecății este limitat la activitatea de deținere, achiziționare și comercializare a cantităților de țigarete regăsite în prezentarea și analiza, în drept, a faptelor și a încadrărilor juridice, respectiv:

- în cazul inculpatei A., de cantitatea de 1007 pachete cu țigări marca x, 152 pachete cu țigări marca x, 100 pachete cu țigări marca x, 410 pachete de țigări marca x, 2393 pachete de țigări marca x, 50 pachete de țigări marca x și 20 pachete de țigări marca x;

- în cazul inculpatului B., de cantitatea de 2260 pachete cu țigări marca x, 1066 pachete cu țigări marca x, 100 pachete cu țigări marca x, 20 pachete de țigări marca x, 355 pachete de țigări marca x, 140 pachete de țigări marca x;

- în cazul inculpatului C., de cantitatea de 1985 pachete cu țigări marca x, 224 pachete cu țigări marca x și 60 pachete cu țigări marca x.

În legătură cu aceste cantități de țigarete, Curtea a apreciat că probatoriul administrat în cauză și modul de calcul al sumelor de bani datorate bugetului de stat, reprezentând taxe vamale, accize și TVA, susțin existența unui prejudiciu de 47.837 RON în cazul inculpatei A., de 47.036 RON în cazul inculpatului B. și de 26.517 RON în cazul inculpatului C., sume la care se vor calcula dobânzi și penalități de întârziere până la data plății efective, conform C. proc. fisc. . Ca atare, au fost respinse celelalte pretenții formulate în cauză de partea civilă în legătură cu activitatea de deținere, achiziționare și comercializare și a altor cantități de țigarete, fapte cu care instanța nu a fost sesizată.

Hotărârea din apel a fost comunicată inculpaților A., B. și C. și părții civile A.N.A.F., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, la 23 ianuarie 2020, iar Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea la 22 ianuarie 2020, date în raport cu care termenul de declarare a recursului în casație s-a împlinit la data de 24 februarie 2020.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, la data de 23 decembrie 2019 (data poștei), au declarat recurs în casație inculpații A. și B., prin avocat P. (care a atașat împuternicirea avocațială nr. x din 23 decembrie 2019, dosar I.C.C.J.), fără a-l motiva.

Ulterior, la 27 ianuarie 2020 (data poștei), cei doi inculpați, prin același apărător ales (care a atașat împuternicirea avocațială nr. x din 27 ianuarie 2020, dosar Înalta Curte de Casație și Justiție), au depus o nouă cerere de recurs în casație în cuprinsul căreia au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 9 C. proc. pen.

În susținerea motivului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurenții au arătat că au fost condamnați pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, nefiind îndeplinită condiția esențială pentru existența infracțiunii de contrabandă asimilată constând în cunoașterea provenienței ilicite a bunurilor și, în consecință, lipsind intenția directă. Astfel, s-a arătat că, probatoriul administrat în cauză nu a condus la dovedirea existenței unei acțiuni efective de vânzare, deținere și achiziționare a unor bunuri de contrabandă, deși revenea organelor judiciare obligația de a proba proveniența ilicită a respectivelor bunuri, iar simpla recunoaștere a inculpatei A., fără a fi coroborată cu alte probe, nu este suficientă pentru a demonstra vinovăția sa. S-a mai arătat că, așa cum rezultă din Decizia nr. 32/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, infracțiunea de contrabandă asimilată, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, este condiționată de săvârșirea anterioară a infracțiunii de contrabandă reglementată de art. 270 alin. (1) și (2) din același act normativ, astfel încât organele de urmărire penală trebuiau să facă dovada faptului că țigaretele au fost introduse în țară printr-o asemenea infracțiune și că inculpații au cunoscut acest aspect, ceea ce nu s-a întâmplat. Mai mult, s-a arătat că, în cazul în care țigaretele au fost introduse în țară prin locurile anume stabilite pentru controlul vamal, iar valoarea în vamă a bunurilor sau mărfurilor supuse accizelor sustrase de la controlul vamal este mai mică de 20.000 RON, fapta poate constitui cel mult contravenție și nu infracțiune.

Ca urmare, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea, în parte, a deciziei penale atacate, respectiv numai în ceea ce îi privește pe cei doi recurenți, înlăturarea greșitei aplicări a legii și achitarea acestora, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

În subsidiar, a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., prin prisma căruia s-a arătat că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii întrucât se bazează pe fapte ipotetice, relatate în convorbiri telefonice care nu este sigur că s-au realizat. În acest sens, s-a subliniat că infracțiunea pentru care au fost trimiși în judecată cei doi inculpați este susținută, în principal, de înregistrările audio și video, de procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, fotografii, constatarea tehnico-științifică, probe care, însă, au fost obținute prin punerea în executare a unor mandate de supraveghere tehnică ce a fost realizată de către organe din cadrul Ministerului de Interne, iar nu de lucrători specializați din cadrul poliției, așa cum s-a statuat prin decizia Curții Constituționale nr. 51/2016. Prin urmare, întrucât încălcarea prevederilor referitoare la competența materială a organelor de urmărire penală este sancționată, potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., cu nulitatea absolută, această sancțiune trebuie să intervină și cu privire la probele obținute cu aportul Direcției de Informare și Protecție Internă din cadrul Inspectoratului de Poliție Satu Mare, respectiv cele constând în înregistrările convorbirilor ori comunicărilor și înregistrările audio și video în mediul ambiental, cu consecința excluderii acestora în temeiul art. 102 alin. (2) și (3) C. proc. pen.. S-a concluzionat că încălcarea competenței materiale a organelor de urmărire penală are drept consecință lipsa sesizării organului competent, cauză de încetare a procesului penal, respectiv de stingere a acțiunii penale.

S-a mai arătat că mandatele de supraveghere au fost solicitate și eliberate înainte de începerea urmăririi penale prin ordonanța de extindere din 27 octombrie 2015. În plus, deși inculpații au solicitat excluderea acestor mijloace de probă (interceptări, procese-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor), a declarațiilor de martori și, implicit, a stării de fapt reținută pe baza acestora, argumentele apărării nu au fost analizate și nici discutate în contradictoriu.

S-a solicitat, astfel, ca, în urma admiterii recursului în casație, să se procedeze la rejudecarea și respingerea apelurilor, cu consecința încetării procesului penal în ceea ce îi privește pe cei doi recurenți.

Prin încheierea din 02 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 688/A din 19 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală, reținându-se că aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen. doar în ceea ce privește criticile invocate prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Analizând recursurile în casație formulate de inculpații A. și B., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Față de scopul căii de atac a recursului în casație, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluționarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanțiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, așadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului." (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

De asemenea, s-a statuat că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel. (...) Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectiv