ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație declarat, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 38 din data de 18 martie 2021, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția Penală în dosarul nr. x/2016, s-au hotărât următoarele:

S-a constatat aplicabilitatea în cauză a legii penale vechi, ca fiind lege penală mai favorabilă, din perspectiva incidențialității dispozițiilor art. 5 din noul C. pen., ținându-se seama de principiul prevalenței legii penale mai favorabile, în sensul interpretărilor date prin Decizia Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014 și, respectiv, Decizia nr. 5/26.05.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

I. În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., ocupația - expeditor transport la S.C. B. S.R.L., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în forma evidențierii în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. din 1969, a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. art. 81 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare de 3 ani și 4 luni, stabilit conform art. 82 C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 404 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. din 1969, a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neexecutării obligațiilor civile.

II. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C., cu antecedente penale, pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în forma evidențierii în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. din 1969, a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare de 3 ani și 4 luni, stabilit conform art. 82 C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 404 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. din 1969, a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neexecutării obligațiilor civile.

A fost admisă acțiunea civilă alăturată procesului penal și, în consecință, în baza art. 19 și art. 25 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 397 din C. proc. pen., coroborat cu art. 1349 C. civ., s-a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei de 23.212 RON, constând în prejudiciul cauzat bugetului de stat, reprezentând TVA de plată, cu accesoriile aferente (dobânzi și penalități de întârziere), calculate potrivit Codului de procedură fiscală, până la data plății efective, în favoarea părții civile Statul Român, prin A.N.A.F. București, cu sediul în București, str. x, reprezentat prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, prin mandatar Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, cu sediul în loc. Satu Mare, P-ța Romană, nr. 3-5, jud. Satu Mare, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune materiale.

În baza art. 393 alin. (3) raportat la art. 249 C. proc. pen., a fost menținut sechestrul asigurator instituit de către procuror în cursul urmăririi penale prin ordonanța din data de 06.01.2015 până la concurența sumei ce face obiectul despăgubirii în prezenta cauză.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 7 din Legea nr. 26/1990, s-a dispus comunicarea unei copii de pe hotărâre, la rămânerea definitivă, către Oficiul Național al Registrului Comerțului, pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului.

În baza art. 274 C. proc. pen., au fost obligați inculpații A. și C. să plătească statului suma de 10.000 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și inculpatul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 22/A din 21 ianuarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 38 din 18 martie 2021 a Tribunalului Satu Mare, care a fost desființată în totalitate și, în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. h) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005 modificată, a fost încetat procesul penal față de inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în forma evidențierii în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., precum și față de inculpatul C., pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în forma evidențierii în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a constatat că, până la pronunțarea hotărârii judecătorești definitive, inculpatul A. a achitat integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, precum și dobânzile și penalitățile și, pe cale de consecință, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost ridicată măsura sechestrului asigurator instituit de procuror în cursul urmăririi penale prin ordonanța din data de 06.01.2015.

În baza art. 275 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul C. la plata sumei de 700 RON, cheltuieli judiciare în primă instanță, iar în baza art. 275 pct. 2 lit. a) și pct. 3 lit. b) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1500 RON, cheltuieli judiciare în primă instanță.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

În baza art. 272 C. proc. pen., onorariile avocaților desemnați din oficiu D. (delegație nr. 3143/30.07.2021) și E. (delegație nr. 3144/30.07.2021), în cuantum de câte 868 RON fiecare, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva hotărârii instanței de apel, cu respectarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 25 februarie 2022.

Prin cererea de recurs în casație formulată, în esență, recurentul inculpat a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel referitoare la nemotivarea sentinței Tribunalului Satu Mare, precum și asupra celor referitoare la aplicarea deciziilor Curții Constituționale nr. 102 din 17 februarie 2021, publicată în M. Of. nr. 22 din data de 18 ianuarie 2018, nr. 72 din 29 ianuarie 2019, publicată în M. Of nr. 332 din data de 2 mai 2019 și nr. 22 din 18 ianuarie 2018, publicată în M. Of. nr. 175 din data de 23 februarie 2018, care ar fi fost incidente în cauză, aspect ce reprezintă un grav motiv de nelegalitate a hotărârii criticate.

Recurentul a arătat că a invocat în apărarea sa incidența în cauză, precum și asupra soluției care urma a se pronunța de către ambele instanțe (de fond și de apel) a celor trei decizii ale Curții Constituționale anterior menționate, ale căror efecte și considerente, dacă ar fi fost avute în vedere și reținute de către cele două instanțe, ar fi condus, în mod lipsit de echivoc, la concluzia realității celor 8 facturi fiscale și, în consecință, la concluzia finală potrivit căreia fapta reținută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, a apreciat că, în ipoteza în care ar fi fost avute în vedere și s-ar fi aplicat în cauză efectele și considerentele celor trei decizii ale Curții Constituționale a României, soluția nu putea fi decât aceea de achitare, întrucât faptele care i se impută nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, nefiind prevăzute de legea penală (potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.).

În consecință, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale nr. 22/A din data de 21 ianuarie 2022 a Curții de Apel Oradea și achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul emis la data de 15 februarie 2016 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare în dosarul nr. x/2015, urmând a se desființa, în același timp, în temeiul art. 448 alin. (3) C. proc. pen., și sentința penală nr. 137 din 20 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în același dosar.

În ceea ce privește latura civilă, în baza art. 448 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat a solicitat desființarea și, respectiv, casarea sentinței Tribunalului Satu Mare și a deciziei Curții de Apel Oradea, cu consecința respingerii acțiunii civile exercitate de Statul Român, urmând a i se restitui suma de 51.703 RON, pe care a plătit-o părții civile, astfel cum atestă chitanța seria x nr. x din 6 ianuarie 2022.

Prin încheierea din data de 12 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 22/A din 21 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2016.

La termenul din data de 23.06.2022, au avut loc dezbaterile asupra recursului în casație declarat de inculpat, cauza rămânând în pronunțare.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casație declarat de inculpatul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Recurentul A. și-a întemeiat cererea de recurs în casație pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., arătând, în esență, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel referitoare la nemotivarea sentinței Tribunalului Satu Mare, precum și asupra celor referitoare la aplicarea deciziilor Curții Constituționale nr. 102 din 17 februarie 2021, publicată în M. Of. nr. 22 din data de 18 ianuarie 2018, nr. 72 din 29 ianuarie 2019, publicată în M. Of nr. 332 din data de 2 mai 2019 și nr. 22 din 18 ianuarie 2018, publicată în M. Of. nr. 175 din data de 23 februarie 2018, care ar fi fost incidente în cauză, aspect ce reprezintă un grav motiv de nelegalitate a hotărârii criticate.

Recurentul a arătat că a invocat în apărarea sa incidența în cauză, a celor trei decizii ale Curții Constituționale anterior menționate, ale căror efecte și considerente, dacă ar fi fost avute în vedere și reținute de către cele două instanțe, ar fi condus, în mod lipsit de echivoc, la concluzia realității celor 8 facturi fiscale și, în consecință, la concluzia finală potrivit căreia fapta reținută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală.

Înalta Curte reține că, în esență, cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală - se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Pe de altă parte, în calea de atac a recursului în casație nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reținută de instanța de apel.

Astfel, în speță, în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de către instanțele de fond și apel, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, constând în aceea că inculpatul A., în calitate de administrator al S.C. F. S.R.L., ce avea ca obiect de activitate transportul internațional, a dispus înregistrarea în contabilitatea acestei societăți, în perioada aprilie - iunie 2021, a unui număr de opt facturi fiscale ce atestau în mod nereal achiziția de piese auto și alte subansamble pentru camioane, în suma totala de 119.930,4 RON, facturi puse la dispoziție de către inculpatul C., administrator al S.C. G. S.R.L., în scopul sustragerii societății S.C. F. S.R.L. de la îndeplinirea obligațiilor fiscale către bugetul de stat.

Or, criticile formulate de inculpatul A., deși au fost circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., sunt întemeiate pe argumente prin care, în realitate, se tinde la o reevaluare a materialului probator și la reținerea unei alte situații de fapt decât cea reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel.

Referitor la critica potrivit căreia în cauză nu ar fi întrunite condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de evaziune fiscală, Înalta Curte arată că, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2004, constituie infracțiunea de evaziune fiscală evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Astfel, din modul de descriere a faptelor rezultă că există o corespondență între baza factuală și elementele de tipicitate ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005, inclusiv sub aspectul elementului material al infracțiunii și a existenței prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că nu au fost evidențiate elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat recurentul inculpat A. și cu privire la care s-a dispus încetarea procesului penal de către instanța de apel, nu este prevăzută de legea penală.

În ceea ce privește celelalte critici invocate de către recurentul inculpat - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel referitoare la nemotivarea sentinței Tribunalului Satu Mare, nu a aplicat deciziile Curții Constituționale nr. 102 din 17 februarie 2021, nr. 72 din 29 ianuarie 2019 și nr. 22 din 18 ianuarie 2018, care ar fi fost incidente în cauză - Înalta Curte constată că aceste critici nu pot fi analizate prin intermediul cazului de casare invocat în cauză.

Pentru considerentele dezvoltate anterior, având în vedere că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 22/A din 21 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2016.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat C., în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 22/A din 21 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2016.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul -inculpat C., în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 iunie 2022.

GGC - MM