ÎCCJ, Secția penală, decizia din 03.02.2026 — Prin sentința penală nr. 24 din data de 19.01.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Iași, a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 6…

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentul A., constată următoarele: Prin sentința penală nr. 24 din data de 19.01.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Iași, a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 6 (șase) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și droguri de mare risc, în formă continuată (2 acte materiale), prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 67 alin. (2), art. 66 alin. (1) lit. a), b), m) din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 (trei) ani, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a se afla în baruri, cluburi sau localuri unde se consumă băuturi alcoolice, respectiv la concerte și festivaluri de muzică. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), m) din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, exercitarea dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, exercitarea dreptului de a se afla în baruri, cluburi sau localuri unde se consumă băuturi alcoolice, respectiv la concerte și festivaluri de muzică.

S-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 8 (opt) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de introducerea în țară de droguri de risc și droguri de mare risc, fără drept, prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. În baza art. 67 alin. (2), art. 66 alin. (1) lit. a), b), m) din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 (trei) ani, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a se afla în baruri, cluburi sau localuri unde se consumă băuturi alcoolice, respectiv la concerte și festivaluri de muzică.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), m) din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, exercitarea dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, exercitarea dreptului de a se afla în baruri, cluburi sau localuri unde se consumă băuturi alcoolice, respectiv la concerte și festivaluri de muzică. În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre în pedeapsa cea mai grea, de 8 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, adică 2 ani și 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute în final o pedeapsă rezultantă de 10 (zece) ani și 8 (opt) luni închisoare, cu executare în regim de detenție.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), m) din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 (trei) ani, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a se afla în baruri, cluburi sau localuri unde se consumă băuturi alcoolice, respectiv la concerte și festivaluri de muzică. În baza art. 45 alin. (5) din C. pen.

raportat la art. 65 alin. (1) din C. pen., art. 66 alin. (1) lit. a), b), m) din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, exercitarea dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, exercitarea dreptului de a se afla în baruri, cluburi sau localuri unde se consumă băuturi alcoolice, respectiv la concerte și festivaluri de muzică, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., s-a menținut măsura controlului judiciar luată față de inculpatul A. prin încheierea instanței din data de 23.09.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Iași.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a scăzut din pedeapsa închisorii durata reținerii de la data de 08.11.2019 până la data de 09.11.2019, durata arestării preventive de la data de 09.11.2019 până la data de 16.03.2020 și durata arestului la domiciliu de la data de 16.03.2020 până la data de 26.09.2020. În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc.

pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța procurorului nr. 193D/P/2019 din data de 14.11.2019, asupra sumelor de 750 RON și 155 lire sterline (GBP), ridicate de la inculpatul A.. În baza art. 112 alin. (1) lit. b), f) din C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a următoarelor bunuri: a) - cantitățile de: 5,10 grame pulbere care conține Amfetamina cu Cofeina, 5,00 grame pulbere care conține Ketamina, 5,00 grame fragmente solide care conțin Cocaina, prelevate din probele nr. 1,2 și 3, precum și 5 comprimate care conțin ca substanțe active MDMA și Cofeina, 5 comprimate care conțin ca substanțe active MDMA și Cofeina și 5 comprimate care conțin ca substanță activă MDMA, prelevate din probele nr. 4, 5, 6 au fost ambalate, sigilate cu sigiliul tip M.A.I.

nr. 19372 și predate organului de cercetare penală, drept contraprobele nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6. - cantitățile de: 77,63 grame pulbere care conține Amfetamina cu Cofeina (proba nr. 1), 136,92 grame pulbere care conține Ketamina (proba nr. 2), 35,03 grame fragmente solide care conțin Cocaina (proba nr. 3), precum și 26 comprimate care conțin ca substanțe active MDMA și Cofeina (proba nr. 4), 25 comprimate care conțin ca substanțe active MDMA și Cofeina (proba nr. 5) și 25 comprimate care conțin ca substanță activă MDMA (proba nr. 6), rămase după efectuarea determinărilor fizico-chimice și prelevarea contraprobelor au fost ambalate, sigilate cu sigiliul tip M.A.I. nr. 19372 și predate organului de cercetare penală, bunuri care au fost depuse în Camera de corpuri delicte din cadrul I.P.J.

Iași - Serviciul Cazier Judiciar și Evidența Operativă, conform dovezii seria x/01.03.2020. b) - cantitățile de: 1,62 grame pulbere care conține Amfetamina cu Cofeina (proba nr. 2), 0,28 grame pulbere care conține Amfetamina cu Cofeina (proba nr. 3), 0,31 grame pulbere care conține Cocaina (proba nr. 4),15,04 grame B. (proba nr. 5), 0,89 grame B. (proba nr. 6), 3,02 grame B. (proba nr. 7), 0,46 grame Cannabis (proba nr. 8a), 0,38 grame B. (proba nr. 9), precum și 8 comprimate care conțin ca substanțe active MDMA și Cofeina (proba nr. 1a), rămase după efectuarea determinărilor fizico-chimice și prelevarea contraprobelor au fost ambalate, sigilate cu sigiliul tip M.A.I. nr. 19372 și predate organului de cercetare penală; - dispozitivul de mărunțit în care s-a pus în evidență THC (proba nr. 8b) și cântarul electronic pe care s-a pus în evidență Ketamina (proba nr. 16) au fost ambalate, sigilate cu sigiliul tip M.A.I.

nr. 19372 și predate organului de cercetare penală, bunuri care au fost depuse în Camera de corpuri delicte din cadrul I.P.J. Iași, Serviciul Cazier Judiciar și Evidența Operativă, conform dovezii seria x/12.12.2019. În baza art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a următoarelor bunuri și medii de stocare a datelor informatice utilizate de inculpat în comiterea infracțiunilor care fac obiectul cauzei: - telefonul mobil marca x și cartela C. cu seria x cu nr. de apelare x, depuse în camera de corpuri delicte din cadrul I.P.J. Iași, Serviciul Cazier Judiciar și Evidența Operativă, conform dovezii seria x/H nr. 828304 din 21.01.20120. Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul A.. Prin decizia penală nr. 323 din data de 29 martie 2024 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc.

pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 24/19.01.2023, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2020. În temeiul art. 241 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., s-a constatat încetată de drept, la data de 02.10.2023, măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul A. prin încheierea din data de 23.09.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Iași, măsură verificată și menținută succesiv. Curtea a constatat că au fost invocate următoarele motive de nelegalitate: nemotivarea sentinței atacate, încălcarea principiului nemijlocirii și cel al unui proces echitabil, precum și pronunțarea hotărârii apelate cu încălcarea dispozițiilor cuprinse în Decizia Curții Constituționale nr. 250/2019.

Cu privire la primul motiv de nelegalitate invocat, analizând sentința atacată, Curtea a constatat că prima instanță și-a îndeplinit obligația procedurală pozitivă de a motiva efectiv soluția dată acțiunii penale în ceea ce îl privește pe inculpatul apelant A., pe de o parte, a răspuns argumentelor și apărărilor acestuia, s-a aplecat în concret asupra aspectelor de fapt care rezultau din probatoriu, iar pe de altă parte a dat acestuia, în urma unei analize globale și efective, o interpretare corectă, reținând ca dovedită situația de fapt din rechizitoriu, în ciuda poziției procesuale a inculpatului, care nu poate fi caracterizată, astfel cum acesta susține, ca fiind una sinceră. Argumentele primei instanțe au fost însușite de instanța de control judiciar.

Curtea a mai constatat că martorii audiați nemijlocit în cursul cercetării judecătorești și-au menținut, în esență, declarațiile date, iar acestea se coroborează cu celelalte mijloace de probă expuse amănunțit de prima instanță în considerentele sentinței. În ceea ce privește procesele-verbale de percheziție la domiciliul inculpatului A. din data de 08.11.2019, precum și de percheziție a autovehiculului său Mercedes Benz, instanța de control judiciar s-a arătat de acord cu judecătorul fondului, în sensul că acestea, prin raportare nu doar la cantitățile de substanțe identificate, ci și la celelalte bunuri care au fost găsite (un cântar de mare precizie identificat în autoturismul personal), prin coroborare cu celelalte mijloace de probă, sunt de natură să sprijine acuzațiile ce i se aduc inculpatului.

Curtea a apreciat că analiza primei instanțe a fost una minuțioasă și corect argumentată, ținându-se cont atât de declarațiile date de martori în cursul urmăririi penale și, în ciuda încercării inculpatului apelant de a nega sau de a minimaliza implicarea sa în activitățile infracționale pentru care a fost trimis în judecată, din ansamblul probatoriului, analizat în mod efectiv și atent de judecătorul fondului, rezultă nu doar realitatea aspectelor de fapt expuse în actul de sesizare, ci și împrejurarea că traficul de droguri reprezenta o preocupare principală a inculpatului A. care, nu în mod accidental, procura și deținea cantități substanțiale de droguri diverse, în vederea comercializării/oferirii pe piața ilicită din țară, cu predilecție în cadrul evenimentelor de tip "festival" la care participa în mod susținut.

Analizând, în continuare, criticile de netemeinicie formulate de inculpatul apelant A., ce vizează vinovăția față de acuzația penală adusă acestuia, în urma examinării probatoriului administrat în toate fazele procesuale, Curtea a constatat că și acestea sunt nefondate, situația de fapt și încadrarea juridică reținută fiind corespunzătoare activității desfășurate de inculpat, acesta fiind corect condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și droguri de mare risc, în formă continuată (2 acte materiale) și introducerea în țară de droguri de risc și droguri de mare risc, fără drept. Prin urmare, Curtea a considerat că între materialul probator administrat și soluția pronunțată de prima instanță există o deplină concordanță, inculpatul fiind în mod just condamnat pentru săvârșirea celor două infracțiuni reținute în sarcina sa, neimpunându-se achitarea acestuia și nici schimbarea încadrării juridice în sensul solicitat de inculpat.

Cu privire la pedeapsă, Curtea a constatat că instanța de fond a conferit valență tuturor criteriilor de individualizare definite de art. 74 din C. pen., raportându-se la circumstanțele reale ale infracțiunilor și la circumstanțele personale ale inculpatului. Curtea a constatat că prezumția de nevinovăție în ceea ce îl privește pe inculpatul apelant a fost răsturnată cu privire la ambele infracțiuni, instanța de fond realizând o apreciere corectă, echilibrată cu privire la cuantumul pedepselor ce se impun a fi aplicate, prin raportare la gravitatea faptelor comise (cantitatea ridicată de droguri de risc și mare risc, precum și diversitatea acestora), la numărul actelor materiale, la atitudinea inculpatului din cursul procesului penal, când a încercat, în mod conștient, să îngreuneze activitatea organelor judiciare și să ascundă adevăratele activități derulate în spatele unei aparențe de normalitate.

Față de evoluția în timp a legislației în materie de trafic de droguri, Curtea a verificat aplicarea legii penale mai favorabile inculpatului, conform art. 5 alin. (1) din C. pen., arătând că de la data săvârșirii celor două infracțiuni de către inculpatul A., în speță luna noiembrie 2019 și până în prezent, Legea nr. 143/2000 a suferit modificări în ceea ce privește cuantumul pedepselor prevăzute pentru sancționarea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și alin. (2), respectiv art. 3 alin. (1) și alin. (2) din actul normativ menționat.

Astfel, prin Legea nr. 45/2023, intrată în vigoare la data de 05.03.2023, așadar ulterior pronunțării sentinței apelate (19.01.2023), au fost majorate limitele speciale de pedeapsă prevăzute pentru cele două infracțiuni, după cum urmează: pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc și de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, limitele speciale de pedeapsă au fost majorate de la 5 la 12 ani închisoare la 5 la 15 ani închisoare, iar pentru infracțiunea de introducere în țară de droguri de risc și droguri de mare risc, fără drept, prevăzută de art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, limitele speciale de pedeapsă au fost majorate de la 7 la 15 ani închisoare la 10 la 20 de ani închisoare.

În aceste condiții, Curtea a constatat că Legea nr. 143/2000 în varianta anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 45/2023 reprezintă legea penală mai favorabilă inculpatului A., ținând seama de pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea de introducere în țară de droguri de risc și droguri de mare risc, fără drept, al cărei nou minim special este net superior pedepsei stabilite de prima instanță pentru această infracțiune (8 ani și 6 luni închisoare). Împotriva deciziei penale nr. 323 din data de 23 martie 2024 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024, a declarat recurs în casație recurentul A., invocând cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc.

pen. În motivarea cererii de recurs în casație recurentul A. a solicitat în principal casarea deciziei penale nr. 323 pronunțată la data de 29.03.2024 de Curtea de Apel Iași și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, iar, în subsidiar, casarea deciziei penale nr. 323 pronunțată la data de 29.03.2024 de Curtea de Apel Iași și rejudecând să se dispună achitarea, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, în formă continuată și introducerea în țară de droguri de risc și mare risc, fără drept, având în vedere că faptele nu sunt prevăzute de legea penală și nu au fost săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege.

Recurentul a arătat, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., că a fost condamnat printr-o greșită analiză a dispozițiilor art. 75 alin. (2) lit. a) și b) din C. pen., în sensul că instanța de apel s-a raportat exclusiv la limitele minime de 5 ani închisoare în cazul infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc și 7 ani închisoare în privința infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc și mare risc, fără drept, însă, raportat la împrejurările concrete ale cauzei, erau pe deplin aplicabile prevederile art. 75 alin. (2) lit. a) și b) din C. pen., limitele de pedeapsă fiind diferite decât cele reținute de instanța de apel ca fiind orientate spre minim.

A solicitat recurentul să fie analizat prezentul caz de recurs în casație și prin prisma solicitării de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de trafic de droguri de risc și de mare risc în infracțiunea de deținere de droguri de risc și de mare risc în vederea consumului propriu, deoarece, din punct de vedere descriptiv și probator, primul act material al art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 se circumstanțiază textului art. 4 alin. (1) și (2) din aceeași lege, context în care pedeapsa de 6 ani și 6 luni menținuta de Curtea de Apel Iași este cu atât mai mult în afara limitelor legale raportat la limitele de pedeapsă ale infracțiunii de deținere de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu, respectiv 6 luni la 3 ani închisoare.

Recurentul a mai susținut și că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv că din structura incriminării faptelor astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, o persoană poate fi trasă la răspundere penală sub acest aspect dacă se dovedește, pe baza materialului probator administrat în cauză, că, cu intenție, a practicat acte de comercializare a unor astfel de substanțe psihocative interzise și că a realizat acte de introducere în țară a unor astfel de substanțe.

A arătat că decizia penală recurată nu face o analiză a elementelor de fapt apte a decela condițiile de existență a elementelor constitutive ale celor două infracțiuni, descrierea situației de fapt coroborată cu materialul probator administrat în cauză neputând fundamenta cele două infracțiuni pentru care s-a dispus o soluție de condamnare din perspectiva elementele constitutive, atât din perspectiva laturii obiective (element material, urmare imediată, raport cauzal), cât și a laturii subiective, fiind incident textul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

În privința infracțiunii incriminate de textul art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, a menționat că, ulterior formulării unui denunț, persoana denunțătoare a expediat coletul în vederea beneficierii de o cauză specială de nepedepsire, prin reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, întreg materialul probator pe acest palier neputând fi valorificat, toate probele derivate trebuind a fi fost excluse. A susținut recurentul că, subsumându-se unui veritabil agent provocator, denunțătorul a creat cadrul premisă săvârșirii unei infracțiuni la care, în aparență, și-ar fi dat concursul, fără însă a ști conținutul coletului.

Recurentul a arătat că martorul denunțător a avut inclusiv un interes în cauză și a acționat ca un colaborator cu identitate reală al organelor de urmărire penală care, însă, a depășit stadiul pasiv de obținere a materialului probator, rezultând că la conturarea acuzațiilor formulate la adresa recurentului organele de urmărire penală au procedat la utilizarea unui agent provocator. Având în vedere modalitatea în care au fost obținute probele, în prezenta cauză, recurentul a apreciat că au fost încălcate prevederile art. 101 alin. (3) din C. proc. pen., precum și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. A mai menționat că activitatea de strângere a probatoriului realizată de martorul denunțător s-a realizat ulterior datei depunerii denunțului de către acesta, rezultând caracterul neloial al probelor audio-video realizate în mediul ambiental, toate aceste probe nerespectând standardul art. 101 alin. (3) din C. proc.

pen. și nici pe cel al art. 6 CEDO, fiind obținute prin provocare, iar CEDO sancționează, în jurisprudența sa constantă, această conduită imorala a organelor de urmărire penală, astfel că aceste probe fabricate, în opinia recurentului, trebuie excluse de la dosarul cauzei. Recurentul a precizat că în fundamentarea soluției de condamnare au fost valorificare probe care au fost obținute prin încălcarea principiul legalității și loialității administrării probelor și care au avut un rol definitoriu la condamnarea sa pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, condamnarea sa bazându-se pe probele obținute ca rezultat al operațiunii polițienești, declarațiile lui O.Z. și a doi ofițeri de poliție, neexistând nicio probă care să sugereze că înaintea intervenției lui O.Z.

poliția ar fi avut motive să-l suspecteze ca traficant de droguri. Vis-a-vis de folosirea investigatorilor sub acoperire sau a colaboratorilor, a menționat că jurisprudența CEDO a stabilit o serie de reguli general valabile, în sensul că autoritățile trebuie să respecte egalitatea armelor și să se abțină de la înscenări; activitatea investigatorilor/colaboratorilor trebuie să fie una pasivă, de culegere de date/informații, iar nu să-l incite pe subiect în a comite fapte penale; trebuie să existe anumite suspiciuni obiective că persoana vizată a mai fost implicată în activități criminale, întrucât rolul autorităților judiciare este de a preveni fapte penale sau de a le investiga, iar nu de a le provoca; garanțiile indicate trebuie să fie respectate chiar dacă faptele investigate au o anumită gravitate.

Într-o atare situație de fapt, recurentul a considerat că devin elocvente și lămuritoare considerentele obligatorii statuate prin Decizia nr. 802/20017 a Curții Constituționale a României, reieșind că și în speța de față aceeași sancțiune a nulității intervine și în cazul flagrantului și a tuturor probelor derivate din acesta. Pe cale de consecință, a concluzionat că, în privința infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc și droguri de mare risc, activitatea săvârșită nu se poate circumscrie condițiilor solicitate de verbum regens al art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În privința infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a arătat că s-a reținut, pe de o parte, că ar fi procurat 4 tipuri de substanțe psihoactive interzise de la o sursă neidentificată, iar, pe de altă parte, împrejurarea că ar fi ridicat un troller de culoare neagră de la reprezentantul societății D. S.R.L. ce avea în interior cantitatea de 93,42 grame pulbere ce conținea amfetamina și cofeina, 41,48 grame fragmente solide care conțineau cocaina și 101 comprimate ecstasy. Față de primul act material, a susținut recurentul că nu reprezintă o faptă prevăzută de legea penală, având în vedere situația de fapt și încadrarea juridică pe care Ministerul Public le-a expus în cuprinsul actului de sesizare a instanței, situație preluată integral de Curtea de Apel Iași prin decizia penală recurată.

Concret, având în vedere cantitatea de substanță psihoactivă ce face obiectul primului act material, a învederat că aceasta nu poate constitui obiect material al infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, ci, cel mult, a infracțiunii de deținere de droguri de risc și de mare risc, în vederea consumului propriu, faptă incriminată de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, întrucât teza acuzatorie este fondată pe împrejurarea că, la imobilul unde locuia, fără forme legale, cu ocazia efectuării percheziției domiciliare și a autovehiculului s-au descoperit următoarele cantități de substanțe psihoactive interzise, respectiv: 31,42 grame rezina cannabis și 2,6 grame cannabis; 15 comprimate MDMA amestecate cu cofeina; 9,03 grame pulbere ce conținea amfetamina și cofeina; 0,55 grame pulbere ce conținea cocaină, cantități reduse de substanțe psihoactive interzise, fapt ce demonstrează că acestea nu erau destinate comercializării, ci uzului propriu.

A criticat recurentul și faptul că nu a existat un material probator obiectiv din care să rezulte activități de traficare a substanțelor psihoactive interzise constând în capturi fotovideo, interceptări ale unor convorbiri telefonice sau discuții ambientale, acuzația bazându-se pe interpretarea organelor de urmărire penală și a câtorva depoziții ale unor martori subiectivi.

A susținut că prin depozițiile martorilor obiectivi ce au fost audiați în cauză s-a demontat teza Ministerului Public în conformitate cu care ar fi comercializat substanțe psihoactive interzise la festivaluri de muzică, făcând trimitere la depoziția martorei E. care a susținut că "nu a cumpărat droguri de la inculpat și nu a observat ca acesta să vândă droguri participanților la petreceri și festivaluri de muzică electronică."; depoziția martorei F. care a susținut că "nu are cunoștință ca inculpatul să fi vândut droguri."; depoziția martorului G. care a declarat că "nu l-a văzut niciodată pe inculpat drogat sau să vândă droguri și nici nu a auzit de la cineva aceste aspecte, iar dacă ar fi auzit așa ceva l-ar fi dat afară."; depoziția martorului H. care a declarat că "nu a știut niciodată că inculpatul se ocupa cu comercializare de droguri și nici nu l-a văzut consumând astfel de substanțe."; depoziția martorului I. care a declarat că "nu cunoaște despre activitatea inculpatului de trafic de droguri de mare risc, nu l-a văzut niciodată consumând astfel de substanțe, printre persoanele necunoscute care să-i fi dat droguri nu se afla inculpatul.

"; depoziția martorului J. care a declarat că "nu a consumat împreună cu inculpatul substanțe interzise și nu l-a văzut să consume și nici să ofere altor persoane astfel de substanțe. La concertele la care participa inculpatul primea acces backstage și, de regulă, dacă participa la eveniment, martorul îi acorda acces. A susținut martorul că ar fi putut observa dacă inculpatul distribuia droguri altor persoane, pentru că de regulă stătea lângă el." Având în vedere probatoriul administrat, în opinia recurentului, ar rezulta cu puterea evidenței faptul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii incriminate de textul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Recurentul a mai criticat decizia penală recurentă și din perspectiva nemotivării soluției de condamnare prin raportare la împrejurările factuale ale cauzei și a materialului probator administrat, lipsa motivării echivalând practic cu o lipsă a expozitivului. A considerat că motivarea care a stat la baza soluției lipsește, cele reținute în cuprinsul hotărârii atacate dovedind lipsa unei analize judicioase a modalității de individualizare judiciară a pedepsei, precum și a modalității de executare a pedepsei raportat la împrejurările cauzei. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția penală la data de 24.12.2025, când s-a stabilit termen la data de 03.02.2026, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc.

pen. Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație. Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele: Cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc.

pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată făcând parte din categoria celor care pot fi atacate cu recurs în casație. Se constată îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., recurentul având calitatea de inculpat în cauză și exercitând calea de atac a apelului. Cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., sunt, de asemenea, îndeplinite, în cuprinsul cererii fiind menționate numele și prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 323 din data de 23 martie 2024 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024), domiciliul recurentului, precum și semnătura.

În ceea ce privește criticile invocate de recurent, Înalta Curte reține faptul că susținerile acestuia vizează aspecte ce nu se încadrează, formal, în cazul de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. În concret, se reține că motivele invocate în cererea de recurs în casație vizează aplicarea prevederilor art. 75 alin. (2) lit. a) și b) din C. pen., recurentul solicitând o rejudecare a cauzei în sensul reindividualizării pedepsei prin reținerea circumstanțelor atenuante referitoare la eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii și la împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.

Critici precum aplicarea prevederilor art. 75 alin. (2) lit. a) și b) din C. pen. nu mai pot fi analizate de către instanța de recurs în casație, scopul căii extraordinare de atac fiind reformarea numai sub aspect legal, de drept, a hotărârii definitive. Prin urmare, nu se poate proceda la analizarea împrejurărilor care pot conduce la reținerea circumstanțelor atenuante facultative, care presupun o analiză a situației de fapt și a probelor administrate pentru a se putea concluziona că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru aplicarea acestor dispoziții legale. Prevederile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

sunt de strictă interpretare și vizează doar acele situații în care este înfrânt principiul legalității pedepsei ca urmare a stabilirii unei sancțiuni penale aflată în afara limitelor (minime sau maxime) prevăzute de textul de incriminare, prin raportare la toate normele de drept substanțial relevante pentru tratamentul sancționator, prin intermediul său neputând fi cenzurate alte aspecte de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului pedepsei, cum ar fi nereținerea dispozițiilor art. 75 alin. (2) lit. a) și b) din C. pen., aspect criticat de inculpat în calea extraordinară de atac.

În atare situație, atâta timp cât această chestiune de greșită aplicare a legii nu poate fi cenzurată prin prisma cazului de casare indicat, iar, prin motivele scrise de recurs în casație, recurentul a solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate de instanțele inferioare, prin reducerea cu o treime a cuantumului acestora, Înalta Curte constată că motivul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. a fost invocat în mod formal. Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc.

pen., invocat de recurent ca temei al cererii sale de recurs în casație, se constată că acesta vizează situația când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Se constată că recurentul nu invocă critici ce ar putea fi subsumate lipsei condițiilor de tipicitate obiectivă a infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc și droguri de mare risc, fără drept, prevăzută de art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, ci acesta contestă probele în baza cărora a fost condamnat, care, în opinia sa, ar fi fost obținute cu încălcarea prevederilor art. 101 alin. (3) din C. proc. pen., precum și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ar trebui excluse, deoarece în privința acestor probe operează sancțiunea nulității absolute.

Practic, recurentul solicită o rejudecare a cauzei, cu consecința eliminării probelor strânse în cauză prin intermediul martorului denunțător, care s-ar fi comportat ca un agent provocator, determinându-l la săvârșirea infracțiunii, probe strânse de martorul denunțător ulterior datei depunerii denunțului de către acesta. Prin urmare, recurentul nu arată de ce nu sunt întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc și droguri de mare risc, fără drept, prevăzută de art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 pornind de la elementul material al acestei infracțiuni, ci solicită achitare sa pe motiv că probele strânse pentru dovedirea acestei infracțiuni ar fi fost obținute ilegal, aspect ce nu se subsumează cazului de casare invocat.

Cu referire la infracțiunea de trafic de droguri de risc și de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, recurentul a susținut că primul act material al acesteia nu reprezintă o faptă prevăzută de legea penală, având în vedere situația de fapt și încadrarea juridică, putând să constea cel mult în infracțiunea de deținere de droguri de risc și de mare risc, în vederea consumului propriu, faptă incriminată de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, având în vedere și cantitatea de droguri găsite. Se constată că, în ceea ce privește această infracțiune, recurentul critică încadrarea juridică dată primului act material, ceea ce presupune o analiză a situației de fapt reținute cu titlu definitiv, aspect care nu poate fi cenzurat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc.

pen. În continuare, recurentul a mai criticat și faptul că nu a existat un material probator obiectiv din care să rezulte activități de traficare a substanțelor psihoactive interzise constând în capturi fotovideo, interceptări ale unor convorbiri telefonice sau discuții ambientale, acuzația bazându-se pe interpretarea organelor de urmărire penală și a câtorva depoziții ale unor martori subiectivi solicitând a se da valențe juridice altor declarații de martori, care, în opinia sa contrazic cele reținute de instanța de apel cu titlu definitiv. Se observă că și sub acest aspect recurentul critică probele ce au stat la baza condamnării sale, solicitând o reapreciere și o cenzurare a acestora, stabilirea unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanțele inferioare, aspect care nu poate fi circumscris cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc.

pen. și nici a altui motiv din cele expres reglementate de art. 438 din C. proc. pen. Prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și, pe această cale, stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu sunt prevăzută de legea penală. De asemenea, se constată că recurentul a invocat drept critici subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. elementele subiective din structura normei de incriminare a infracțiunilor pentru care a fost condamnat, însă aspectele ce vizează neîntrunirea condițiilor de tipicitate subiectivă, respectiv forma de vinovăție cu care a fost comisă infracțiunea, nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc.

pen., întrucât dispozițiile art. 16 lit. b) din C. proc. pen. prevăd această ipoteză ca o teză distinctă de cea în care soluția de achitare se dispune pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală." Din perspectiva dispozițiilor procesual penale, noțiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situațiile în care fapta constituie o contravenție/abatere disciplinară (atrage o altă formă de răspundere) și pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, cu excepția laturii subiective (aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prevăzută de art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen.). Nici lipsa motivării soluției de condamnare, invocat de recurent, nu reprezintă un aspect ce poate fi analizat în cadrul vreunui caz de casare dintre cele prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc.

pen. Se impune a se sublinia că invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate. Prin urmare, formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casație, fapt ce atrage nerespectarea cerinței prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. Examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 323 din data de 23 martie 2024 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024. În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În procesul penal, atunci când cheltuielile judiciare nu rămân în sarcina statului, trebuie suportate de partea care a generat producerea lor.

În speță, în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat intră cele referitoare la comunicarea cererii de recurs în casație către parchet și către celelalte părți din dosar, la consumabilele folosite de instanță (hârtie, toner, plicuri, copertă dosar, etc.), precum și cele privind transportul pentru înaintarea dosarului în recurs în casație de la instanța de apel la instanța de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 323 din data de 23 martie 2024 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024. Obligă recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 februarie 2026.