Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
16 octombrie 2025

Decizia nr. 695/2025 — ÎCCJ, Secția penală — recurs

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din data de 30 iunie 2025 pronunțată de către Curtea de Apel Alba Iulia, secția Penală, în dosarul nr. x/2025, în baza art. 29 alin. (5) raportat la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul contestator A., având ca obiect sesizarea Curții Constituționale a României cu o excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 1 din Legea nr. 143/2000. În esență, Curtea de Apel Alba-Iulia a reținut că, prin încheierea penală nr. 60/2025, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Alba, la 25 iunie 2025, în dosarul penal nr. x/2025, în baza art. 226 alin. (1) din C. proc.

pen. a fost admisă propunerea formulată de DIICOT - Serviciul Teritorial Alba-Iulia în dosarul de urmărire penală nr. 59/20/P/2024, și în consecință, în baza art. 226 alin. (2) raportat la art. 223 alin. (2) din C. proc. pen., s-a dispus, printre altele, arestarea preventivă a inculpatului A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii, prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, ambele cu aplic.

art. 38 alin. (1) din C. pen., pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25 iunie 2025 și până la data de 24 iulie 2025, inclusiv. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat contestație inculpatul A.. În procedura contestației prevăzută de art. 204 raportat la art. 425 1 din C. proc. pen., la termenul din 30 iunie 2025, inculpatul prin apărător ales, a depus la dosarul cauzei o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 1 din Legea nr. 143/2000, în forma modificată prin Legea nr. 58/2024, în vigoare începând cu 24 martie 2024, raportat la art. 1 și 4 din Constituția României și cu normele Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În motivarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, inculpatul a invocat principiul constituțional al separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească, în cadrul democrației constituționale. În concret, s-a arătat că în maniera în care este redactat art. 15 1 din Legea nr. 143/2000 , puterea legislativă s-a substituit puterii judecătorești, prin impunerea în mod arbitrar a modalității în care poate fi dispusă executarea pedepsei stabilite și dispuse pentru infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (2) și art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Analizând cererea formulată de inculpat din perspectiva îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, așa cum acestea rezultă din textul de lege anterior menționat, completul de drepturi și libertăți a reținut că excepția ridicată a fost invocată în fața unei instanțe de judecată, respectiv a completului de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Alba Iulia, într-o cauză penală aflată pe rolul acestei instanțe, cauză în care persoana care a formulat cererea are calitatea de inculpat, iar obiectul cererii este sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor 15 1 din Legea nr. 143/2000, prevederi legale care sunt în vigoare la data formulării cererii.

S-a mai reținut că excepția de neconstituționalitate invocată se referă la dispozițiile art. 15 1 din Legea nr. 143/2000, dispoziții de drept penal, care reglementează modalitatea de individualizare judiciară a formei de executare a pedepselor stabilite de instanța de judecată pentru infracțiunile de trafic de droguri de mare risc, obligând instanțele de judecată să dispună executarea pedepselor dispuse în regim privativ de libertate. În continuare, instanța a apreciat că nu este îndeplinită condiția ca excepția de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Or, raportat la prevederile pretins neconstituționale - care vizează forma de executare a pedepselor stabilite cu privire la acuzația penală adusă inculpatului (adică o chestiune care ține de fondul cauzei) și la procedura în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi - procedura arestării preventive din faza de urmărire penală a cauzei, dată în competența judecătorului de drepturi și libertăți (procedură în care organul judiciar apreciază cu privire la măsura preventivă ce poate fi luată față de inculpat și în niciun caz cu privire la pedeapsa stabilită ori la forma de executare a acesteia), instanța a apreciat că această condiție de admisibilitate a cererii formulate de inculpat nu este îndeplinită.

Cu alte cuvinte, dispozițiile legale prin care se reglementează în materia individualizării pedepselor nu au legătură cu soluționarea prezentei cauze care are ca obiect analiza legalității și temeiniciei măsurii arestări preventive luată față de inculpatul A.. Împotriva încheierii din data de 30 iunie 2025 pronunțată de către Curtea de Apel Alba Iulia, secția Penală, în dosarul nr. x/2025, în termen legal, a formulat recurs inculpatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 08 iulie 2025, sub nr. x/2025/a1.

În motivarea scrisă a cererii de recurs, inculpatul A. a susținut că, prin referatul cu propunere de luare a măsurii preventive față de acesta, întocmit de DIICOT-Serviciul Teritorial Alba, în dosarul nr. x/2024 s-a solicitat arestarea preventivă a sa, motivat de împrejurarea că există suspiciunea rezonabilă că a comis infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 16 din Legea nr. 194/2011, iar gravitatea acuzației este extrem de ridicată. Totodată, a susținut că, raportat la textele de lege incidente în cauză, în ceea ce privește determinarea în abstract a acuzației, au fost avute în vedere, atât dispozițiile de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 care stabilesc limitele de pedeapsă, cât și dispozițiile art. 15 1 din Legea nr. 143/2000 care prevăd că, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 pedeapsa urmează a fi executată obligatoriu în regim de detenție.

Din această perspectivă a apreciat că excepția de neconstituționalitate invocată are legătură directă cu cauza, sens în care cererea de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă. La termenul fixat pentru soluționarea recursului, 16 octombrie 2025, au fost luate concluziile apărătorului ales al recurentului și ale reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind redate detaliat în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând recursului declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 30 iunie 2025 pronunțată de către Curtea de Apel Alba Iulia, secția Penală, în dosarul nr. x/2025, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente: Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigențe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege: - calitatea de parte în proces a autorului excepției; - identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii; Sub acest aspect, se impune observația că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiție absolut necesară în etapa evaluării admisibilității cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepției de neconstituționalitate, dar și existența legăturii dintre norma criticată și soluția ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înțeles să uzeze de acest mijloc procedural.

- existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului; Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea, atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia Curții Constituționale nr. 591 din 21 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014); - verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare. O atare evaluare nu contravine însă dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992. Curtea Constituțională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială. Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are, însă, valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională.

Instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are, potrivit legii, nu doar competența, ci și obligația corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei. În aceste coordonate, procedând la reevaluarea admisibilității sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate dispozițiilor art. 15 1 din Legea nr. 143/2000, Înalta Curte reține că recurentul pretinde că textul potrivit căruia "nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 2 alin. (2) și art. 3 alin. (2) din lege" are legătură cu cauza în care a fost invocată excepția.

Se reține că, prin încheierea penală nr. 114/2025 din data de 30 iunie 2025 a Curții de Apel Alba Iulia, secția Penală au fost respinse, ca nefondate contestațiile declarate de inculpații A. și B. împotriva încheierii penale nr. 60/2025 pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți la 25 iunie 2025, în dosarul penal nr. x/2025 al Tribunalului Alba, prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului A. cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii, prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, ambele cu aplic.

art. 38 alin. (1) din C. pen., pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25 iunie 2025 și până la data de 24 iulie 2025, inclusiv. Examinând excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul A., prin prisma exigențelor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și a tuturor motivelor invocate de către inculpat, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiția referitoare la "legătura" normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, în condițiile în care.

Astfel, în raport, cu obiectul cauzei în care a fost invocată neconstituționalitatea dispozițiilor art. 15 1 din Legea nr. 143/2000, respectiv contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Alba, prin care a fost admisă propunerea formulată de DIICOT-Serviciul Teritorial Alba și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, excepția este inadmisibilă, lipsa legăturii cu cauza fiind vădită, deoarece dispozițiile legale antemenționate vizează regimul sancționator aplicabil infracțiunilor de trafic național și internațional de droguri și nu măsurile preventive ce se pot dispune în faza de urmărire penală.

Condiția privind existența unei legături între norma a cărei constituționalitate se dorește a fi verificată și soluționarea cauzei, presupune în mod necesar ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că, eventuala constatare a neconstituționalității să fie de natură a produce un efect concret în situația juridică a părții în cauza în care a fost invocată, deoarece, ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În acest sens, dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale prevăd că instanța de contencios constituțional "decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei [...]". Cu privire la condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a reținut că, potrivit jurisprudenței sale, "legătura cu soluționarea cauzei", în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului". (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014) Referitor la această situație juridică, Curtea Constituțională a arătat că, în esență, "condiția relevanței excepției de neconstituționalitate,

respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat.

Cu alte cuvinte, excepția de neconstituționalitate trebuie să fie realmente utilă părților care au invocat-o pentru soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată." (a se vedea Decizia nr. 360 din 08 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1017 din 19 octombrie 2022) Ca atare, Înalta Curte constată că decizia Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă vreun efect concret în speță, dispozițiile art. 15 1 din Legea nr. 143/2000 privind individualizarea modalității de executare a pedepsei aplicată printr-o hotărâre pronunțată în cursul judecății, de instanța de fond și/sau de apel, nefiind aplicabile în prezenta cauză având ca obiect contestație formulată împotriva încheierii de luare a măsurii arestării preventive, în cursul urmăririi penale.

Prin urmare, nefiind întrunite toate cerințele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, calea de atac urmează a fi respinsă ca atare. Pentru aceste considerente, reținând că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 1 din Legea nr. 143/2000 este contrară dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 30 iunie 2025 pronunțată de către Curtea de Apel Alba Iulia, secția Penală, în dosarul nr. x/2025. În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (6) din C. proc.

pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 377 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 30 iunie 2025 pronunțată de către Curtea de Apel Alba Iulia, secția Penală, în dosarul nr. x/2025. Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 377 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2025.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.