- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 29 ianuarie 2026
ÎCCJ, Secția penală, decizia din 29.01.2026 — Prin sentința nr. 343 din data de 4 octombrie 2022, pronunțată în dosarul penal nr. x/2021, printre altele, Judecătoria Mangalia a condamnat pe inculpatul A.…
Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentul A., constată următoarele: Prin sentința nr. 343 din data de 4 octombrie 2022, pronunțată în dosarul penal nr. x/2021, printre altele, Judecătoria Mangalia a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (1) și alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 375, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și i) din C. pen., pe o durată de 4 ani. A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și i) din C. pen.
În baza art. 335 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 375, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 338 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 375, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia. În baza art. 338 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 375, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și i) din C. pen., pe o durată de 4 ani. A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și i) din C. pen. În baza art. 38 alin. (2), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1 an și 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 91, art. 92 din C. pen., a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, fixând un termen de supraveghere de 4 ani, pe durata căruia a obligat pe inculpat la respectarea măsurilor de supraveghere prev. de art. 93 alin. (1) lit. a)-e), alin. (2) și alin. (3) din C. pen.
A atras atenția inculpatului asupra art. 93 alin. (5) și art. 96 din C. pen., referitoare la sancțiunea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 399 alin. (9), art. 404 alin. (4) din C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) din C. pen., a dedus durata reținerii și a arestării preventive, de la data de 12.10.2021 la zi. În baza art. 397 din C. proc. pen. rap. la art. 1357 din C. civ., a admis în parte acțiunea civilă și a obligat pe partea responsabilă civilmente S.C. B. S.A., la despăgubiri către părțile civile conform dispozitiv. A dispus cu privire la cheltuielile judiciare avansate de stat, precum și cu privire la onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cauză.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de lângă Judecătoria Mangalia, partea responsabilă civilmente B. S.A și părțile civile C., D., E., F., G., H., I., J., K., L.. ***** Prin decizia nr. 227/P din data de 13 martie 2023, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc.
pen., Curtea de Apel Constanța a admis apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia și de către partea responsabilă civilmente S.C B. S.A împotriva sentinței penale nr. 343 din data de 04.10.2022, pronunțată în dosarul penal nr. x/2021 al Judecătoriei Mangalia, a desființat, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa principală rezultantă de 4 ani și 5 luni închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) și alin. (2) din C. pen., conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen., părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen., părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. (2) din C. pen., toate cu aplicarea art. 41 alin. (1) rap.
la art. 43 alin. (5) din C. pen. și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. În baza art. 19-art. 397 din C. proc. pen. și art. 1357, art. 1381 din C. civ., a redus daunele morale acordate de prima instanță părților civile, conform dispozitiv. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contraveneau prezentei. În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de către părțile civile C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. împotriva aceleiași sentințe penale. A dispus cu privire la cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, precum și cu privire la onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cauză.
***** În baza acestor hotărâri, Judecătoria Mangalia a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 371 din data de 13 martie 2023, iar pentru că nu a putut fi găsit condamnatul A., în vederea punerii în executare a pedepsei închisorii a fost emis mandatul european de arestare nr. 5 din data de 3 aprilie 2023 . În baza mandatelor astfel emise, condamnatul A. a fost prins și încarcerat la data de 30 aprilie 2025, potrivit adresei Penitenciarului București - Rahova . Ulterior încarcerării, condamnatului A. i-au fost înmânate sentința nr. 343 din data de 4 octombrie 2022, pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul penal nr. x/2021 și decizia nr. 227/P din data de 13 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în același dosar penal, potrivit dispozițiilor art. 93 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, care stipulează: "Atunci când din lucrările dosarului rezultă că persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, instanța emitentă informează autoritatea judiciară de executare că: a) în termen de 10 zile de la primirea, după caz, în centrele de reținere și arestare preventivă care se organizează și funcționează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne sau în penitenciar a persoanei predate, hotărârea de condamnare va fi comunicată personal acesteia, în condițiile C. proc.
pen. b) la momentul înmânării hotărârii de condamnare, persoanei predate i se va aduce la cunoștință că are dreptul, după caz: (i)la exercitarea unei căi de atac, potrivit C. proc. pen. sau (ii)la rejudecarea cauzei, potrivit C. proc. pen.." La data de 5 iunie 2025, condamnatul A. a primit hotărârile menționate, astfel cum reiese din cuprinsul adeverinței emise de către Penitenciarul Slobozia în acest sens, iar prin semnarea de primire a adeverinței s-a consemnat de către destinatar "doresc să formulez apel". Pe rolul Curții de Apel Constanța a fost înregistrat apelul declarat de condamnatul A. sub numărul de dosarul x/2025 Prin decizia penală nr. 1085/P din data de 20 octombrie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2025, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. (1) lit. a) din C. proc.
pen., a respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței nr. 343 din data de 4 octombrie 2022, pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul penal nr. x/2021 A dispus cu privire la cheltuielile judiciare avansate de stat, precum și cu privire la onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu. Pentru a decide astfel, verificând înscrisurile dosarului, curtea de apel a reținut că sentința pronunțată de către prima instanță i-a fost comunicată inculpatului A., după emitere, încă din data de 7 octombrie 2022, potrivit dovezii de comunicare aflate la dosarul judecătoriei, iar inculpatul nu a declarat apel în termenul impus de art. 410 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv în 10 zile de la comunicarea hotărârii.
Cu toate acestea, cauza a parcurs și procedura căii de atac ordinare a apelului, întrucât sentința nr. 343 din data de 4 octombrie 2022, pronunțată de Judecătoria Mangalia, a fost atacată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia, de către partea responsabilă civilmente B. S.A. și de către părțile civile C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., iar prin decizia nr. 227/P din data de 13 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în același dosar penal, au fost soluționate toate apelurile astfel declarate în cauză. S-a mai reținut că decizia nr. 227/P i-a fost comunicată inculpatului la data de 7 aprilie 2023, potrivit dovezii de comunicare aflate la dosarul constituit în apel . În analizarea tardivității apelului de față, curtea a reținut că, deși inculpatului A. i s-a comunicat, după încarcerarea sa în penitenciar, dreptul de a exercita calea de atac prevăzută de C. proc.
pen., totuși aceste mențiuni au fost înscrise pe dovada de comunicare a hotărârii de condamnare în baza prevederilor art. 93 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, care fac trimitere la dispozițiile C. proc. pen. ce reglementează căile de atac. Așadar, procedura executării mandatului european de arestare, parcursă în cauză pentru că cel condamnat a părăsit teritoriul României mai înainte de punerea în executare a pedepsei închisorii, nu prevede vreo cale de atac specială, distinctă de cele permise de C. proc. pen., ci doar impune autorităților de executare să comunice hotărârea de condamnare și drepturile privind posibilitatea atacării sau rejudecării cauzei, către condamnatul adus în țară în baza unui mandat european de arestare.
Prin urmare, exercitarea oricărei căi de atac împotriva hotărârii de condamnare trebuie să se circumscrie prevederilor exprese ale C. proc. pen. În cazul de față, s-a constatat că sentința apelată i-a fost comunicată inculpatului A. la data de 7 octombrie 2022, potrivit dovezii de comunicare aflate la dosarul judecătoriei, fără ca sus-numitul să apeleze acea hotărâre, deși a fost prezent atât la judecata în fond, cât și la cea desfășurată în apel, pentru judecarea apelurilor celorlalte părți și al parchetului. Mai mult, comunicarea sentinței a fost legală, chiar dacă actul procedural nu a fost primit efectiv de către inculpat, dat fiind că s-a primit sub semnătură, de către sora destinatarului, la locuința acestuia, fiind astfel respectate dispozițiile art. 257 și următoarele din C. proc.
pen. Pe de altă parte, curtea a arătat că nu poate da curs solicitării apărătorului inculpatului, făcute cu ocazia dezbaterilor asupra tardivității apelului, în sensul recalificării căii de atac ca fiind un recurs în casație, întrucât manifestarea de voință a lui A., făcută cu ocazia consemnării olografe pe adeverința de comunicare a hotărârii de condamnare, în penitenciar, respectiv "doresc să formulez apel", este lipsită de echivoc. În concluzie, curtea a reținut că apelul de față, exercitat de către inculpatul A. împotriva sentinței nr. 343 din data de 4 octombrie 2022, pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul penal nr. x/2021, a fost făcut cu mult peste termenul legal de 10 zile prevăzut la art. 410 alin. (1) din C. proc.
pen. pentru declararea căii de atac, astfel că instanța de control judiciar a conchis că acest apel este tardiv, urmând a fi respins ca atare, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. (1) lit. a) din C. proc. pen. ***** La data de 20.11.2025 (data poștei), împotriva deciziei penale nr. 1085/P din data de 20 octombrie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2025, a declarat recurs în casație inculpatul A.. În motivarea cererii de recurs în casație, recurentul a arătat, în primul rând, că prin decizia recurată s-a respins ca tardivă calea de atac formulată în condițiile în care a învederat prin motivele scrise că nu apelul este calea de atac pe care a înțeles să o promoveze, ci recursul în casație, instanța de control înlăturând susținerile sale și soluționând cauza în apel.
Practic, a susținut că, fiind prezent atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel, a demonstrat că nu avea posibilitatea de a formula un nou apel, ci doar de a recurge la calea de atac a recursului în casație, cale de atac pe care nu a exercitat-o în anul 2023, dat fiind faptul că nu i-a fost comunicată decizia pronunțată în apel. Subsecvent, a apreciat că soluțiile pronunțate pot fi criticate sub următoarele aspecte: - culpa în producerea evenimentului rutier a fost comună, aspect care a rezultat din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, culpă comună care, în aplicarea doar a infracțiunii prevăzută de art. 192 alin. (1) din C. pen., ar fi putut conduce la achitarea sa, dar, în condițiile în care au fost reținute "agravantele" de la art. 192 alin. (2) și art. 335 din C. pen., art. 338 din C. pen., individualizarea pedepsei trebuia să se raporteze la aplicarea în prezenta cauză a dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc.
pen. coroborat cu art. 79 din C. pen. A solicitat, totodată, reindividualizarea pedepsei în raport de circumstanțele concrete în care s-a produs accidentul și de circumstanțele personale ce caracterizează persoana sa (atitudine procesuală pozitivă, recunoașterea faptelor săvârșite, atitudine de regret pentru cele întâmplate etc.), cu mențiunea că starea sa de sănătate se poate agrava considerabil în condiții de detenție. În drept, a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. Cu privire la cererea de recurs în casație formulată de către inculpatul A., nu au fost depuse concluzii scrise. După efectuarea comunicărilor prevăzute de art. 439 din C. proc. pen., dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat, pe rolul secției penale, la data de 17.12.2025, sub nr. x/2025.
Prin referatul din 17.12.2025, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 29 ianuarie 2026. Raportul întocmit de către magistratul asistent desemnat în cauză a fost depus la dosar la data de 15 ianuarie 2026. Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1085/P/2025 din data de 20 octombrie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, din perspectiva dispozițiilor art. 440 din C. proc.
pen., Înalta Curte reține următoarele: Prioritar, se constată că inculpatul A. a declarat în mod expres recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 1085/P/2025 din data de 20 octombrie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, prin care i-a fost respins, ca tardiv, apelul declarat împotriva sentinței nr. 343 din data de 4 octombrie 2022, pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul penal nr. x/2021 Totodată, se reține că aceasta reprezintă unica soluție vizată de decizia atacată. Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.
Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. este introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și respectă condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație. Din examinarea cererii de recurs în casație nu rezultă însă și îndeplinirea condiției prevăzute de art. 436 alin. (6) din C. proc.
pen., potrivit căruia, "decizia instanței de apel prin care a fost respins apelul nu poate fi atacată cu recurs în casație de persoanele care nu au exercitat calea de atac a apelului ori când apelul acestora a fost retras". Acest text de lege, care instituie regula potrivit căreia recursul în casație nu poate fi exercitat omisso medio, condiționează vocația părții de a uza de calea extraordinară de atac prevăzută de art. 433 și următoarele din C. proc. pen. de efectivitatea căii ordinare de atac exercitate de aceasta anterior, stabilind că partea care nu a declarat apel sau care l-a retras nu poate recura decizia instanței de apel. Deși textul de lege nu prevede în mod expres, doctrina și jurisprudența au asimilat acestei situații și ipoteza exercitării tardive de către parte a apelului, apreciindu-se că declararea căii ordinare de atac în afara termenului prevăzut de lege echivalează cu neexercitarea acesteia.
Într-adevăr, efectivitatea căii ordinare de atac se raportează la aptitudinea concretă a acesteia de a determina un examen de legalitate și/sau temeinicie a hotărârii primei instanțe, iar nu la simplul act de exercitare a acesteia. În ipoteza nerespectării exigențelor legale privind termenul în care poate fi exercitată sau al exprimării de voință a părții în sensul retragerii acesteia, calea ordinară de atac nu mai are aptitudinea funcțională de a conduce la examinarea cauzei în condițiile art. 417 din C. proc. pen., ceea ce echivalează cu neexercitarea sa.
Ca urmare, într-o astfel de ipoteză, recursul în casație declarat de inculpatul A. în mod expres împotriva deciziei penale nr. 1085/P din data de 20 octombrie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2025, prin care nu s-a adus nicio modificare în situația juridică a recurentului, este exercitat omisso medio în raport exclusiv de hotărârea recurată, atrăgând, în condițiile art. 440 alin. (2) raportat la art. 436 alin. (6) din C. proc. pen., inadmisibilitatea acestuia.
În acest punct al analizei, se impune a se preciza că situația juridică a recurentului a fost modificată printr-o altă decizie care nu face obiectul prezentei căi extraordinare de atac, respectiv prin decizia nr. 227/P din data de 13 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul penal nr. x/2021, când a fost desființată în parte sentința penală nr. 343 din data de 04.10.2022 a Judecătoriei Mangalia, iar inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa principală rezultantă de 4 ani și 5 luni închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor prev. de art. 192 alin. (1) și alin. (2) din C. pen., art. 335 alin. (1) din C. pen., art. 338 alin. (1) din C. pen., art. 338 alin. (2) din C. pen., toate cu aplicarea art. 41 alin. (1) rap.
la art. 43 alin. (5) din C. pen. și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. Constatarea anterior menționată face neutilă verificarea celorlalte condiții de admisibilitate prevăzute de art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. Pentru considerentele expuse, constatând că cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1085/P/2025 din data de 20 octombrie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, nu îndeplinește condiția de admisibilitate prev. de art. 436 alin. (6) din C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, dispunând obligarea acestuia, conform art. 275 alin. (2) din C. proc.
pen., la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1085/P/2025 din data de 20 octombrie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Obligă pe recurent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2026.