ÎCCJ, Secția penală, decizia din 14.01.2026 — recurs în casație împotriva sentinței nr. 461/2024 a Tribunalului Argeș

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 461 din 23 decembrie 2024, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2024, cu privire la inculpatul A., s-au hotărât următoarele: În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea în stare de recidivă postcondamnatorie a infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, faptă prevăzută de art. 2 alin. (1) și 2) din Legea 143/2000 (forma în vigoare la data comiterii faptei), cu aplicarea disp. art. 5 C. pen. În baza.

67 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă complementară, pe lângă pedeapsa principală stabilită, exercitarea drepturilor prevăzute de art. art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 4 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului ca pedeapsă accesorie, pe lângă pedeapsa principală stabilită, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 96 alin. (4) C. pen. s-a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare și s-a dispus executarea acesteia. În baza art. 96 alin. (5) C. pen. rap. la art. 43 alin. (1) C. pen.

s-a adăugat pedeapsa de 6 ani închisoare la pedeapsa de 3 ani închisoare, dispunându-se ca inculpatul să execute o pedeapsă de 9 ani închisoare, în stare de detenție în conformitate cu dispozițiile art. 60 C. pen. În baza art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa complementară de 4 ani a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., aplicată prin sentință, restul rămas neexecutat din pedeapsa complementară anterior dispusă prin sentința penală nr. 348/2022 a Tribunalului Argeș, definitivă prin neapelare la data de 15.11.2022, calculat de la rămânerea definitivă a hotărârii anterioare, respectiv data de 15.11.2022 și până la rămânerea definitivă a sentinței, ce se va executa în conformitate cu disp.

art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, fără a putea fi depășit maximul de 5 ani prevăzut de art. 66 alin. (1) 1 ) lit. a) C. pen. În baza art. 45 alin. (5) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura controlului judiciar, luată, printre alții față de inculpatul A., prin încheierea Tribunalului Argeș din data de 23.10.2024, definitivă prin necontestare la data de 26.10.2024. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A., durata reținerii, arestului preventiv și arestului la domiciliu de la data de 15.11.2023 la data de 26.10.2024 inclusiv. În temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 112 lit. b) și f) C. pen. și art. 16 alin. (1) rap. la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus măsura de siguranță a confiscării speciale cu privire la cântarele cu urme de substanțe, la cantitățile de droguri și substanțe cu efect psihoactiv, rămase după efectuarea analizelor de laborator ambalate, sigilate și depuse la camera de corpuri delicte a IGPR-DCJSEO, conform dovezii seria/nr.

x, respectiv: 1994, 8 grame 3 CMC, 94, 51 grame 2 MMC, 4,60 grame B., 5,86 grame 3 CMC, 5, 09 grame 2 MMC, precum și a dovezii seria/nr. x, respectiv: 115, 64 grame Cannabis, 83, 23 grame 3 CMC, 13, 53 grame 3 FMC, un cântar cu urme de 3 FMC, 3 MMC, 3 CMC, Eutylone și THC, un cântar cu urme de 3 CMC, MDMA, Cofeină, Cocaină și THC, 0,60 grame 3 FMC, 7, 62 grame Cannabis, 6, 21 grame 3 CMC, 5, 25 grame 3 FMC. În temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 112 lit. e) C. pen. și art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus măsura de siguranță a confiscării speciale cu privire la suma de 4450 RON plătită de inculpatul C., în schimbul drogurilor în data de 15.11.2023.

În temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. s-a dispus menținerea măsurii asiguratorii a sechestrului instituită prin ordonanța din data de 02.02.2024, asupra sumei de 4450 RON, aflată pe numele inculpatului C., la D., conform recipisei nr. x/05.02.2024 În temeiul art. 7 rap. la art. pct. 36 din Anexa din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la cei patru inculpați, în vederea introducerii lor în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a sentinței. În baza art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 3800 de RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 2680 de RON reprezintă cheltuieli judiciare stabilite pentru faza de urmărire penală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, printre alții, inculpatul A.. Prin decizia penală nr. 950/A din data de 11 iulie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel Pitești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat apelul declarat, printre alții, de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 461 din data de 23.12.2024, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. x/2024 . În baza art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă, printre alții, față de inculpatul A.. Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casație inculpatul A., prin avocat E. și F.. În cuprinsul cererii de recurs în casație, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc.

pen., recurentul inculpat A. a susținut, în esență, că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 pentru care a fost condamnat, întrucât acesta nu a intrat efectiv în posesia drogurilor pe care urma să le vândă, nici măcar presupusul intermediar al acestuia nu a intrat în posesia lor. Astfel, s-a susținut că existența elementului material, fiind condiționată de îndeplinirea cumulativă a două condiții, prima constând în comiterea uneia dintre acțiunile verbum regens, iar cea de-a doua, referindu-se la scopul săvârșirii uneia dintre acțiunile enumerate, respectiv orice substanță sau plantă obținută considerată drog să fie destinată punerii în circulație, s-a apreciat că fapta imputată nu corespunde infracțiunii de trafic de droguri, câtă vreme nu există acțiuni determinate care să facă parte din spectrul de incriminare.

În acest context, s-a învederat că varianta normativă a cumpărării în vederea punerii în circulație presupune, în primul rând, epuizarea primei rezoluții, în sensul primirii drogurilor și ulterior a punerii lor în circulație. În cuprinsul cererii de recurs în casație au mai fost invocate și alte motive circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen., însă, prin încheierea din data de 12 noiembrie 2025, Înalta Curte - judecătorul de filtru a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. exclusiv pentru cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și doar cu privire la motivele mai sus redate. La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casație, respectiv 14 ianuarie 2026, Înalta Curte a luat concluziile acuzării și apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua hotărârii.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, reprezentând ultimul grad de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanța de recurs în casație examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație și care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen. Astfel, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată.

Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 Cod vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei, indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv (în acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Decizia nr. 505/RC din 09 noiembrie 2021, încheierile nr. 154/RC din 05 aprilie 2022, nr. 331/RC din 28 iunie 2022 și nr. 332/RC din 28 iunie 2022, nr. 668/RC din 22 octombrie 2025, nr. 454/RC din 18 septembrie 2025 și altele).

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte constată, prioritar, că situația de fapt reținută prin decizia recurată constă în aceea că inculpatul A. a cumpărat în vederea vânzării, prin plata anticipată a sumei de 20.000 de RON, cantitatea de 400 de grame 3-CMC, conform RCTS nr. 693764/19.12.2023 emis de Laboratorul Central de analiză și profil al drogurilor din cadrul IGPR, cantitate de droguri în posesia căreia urma să intre prin intermediul inculpatului G., fapte care au fost circumscrise infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 2 alin. (1) și 2) din Legea 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. Recurentul inculpat A. a susținut, în cadrul prezentului demers judiciar, că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. și ped.

de art. 2 alin. (1) și 2) din Legea 143/2000, invocând faptul că nici acesta, nici presupusul intermediar al acestuia nu au intrat efectiv în posesia drogurilor pe care inculpatul urma să le vândă. Astfel, s-a apreciat că nu poate exista o urmare imediată, în condițiile în care intermediarul nu a intrat în posesia substanțelor interzise, neavând, în realitate, calitatea de intermediar. Totodată, recurentul inculpat a susținut că fapta nu este tipică prin raportare la împrejurarea că nu s-a stabilit data cumpărării sau persoana de la care ar fi cumpărat, nu a fost definită cantitatea de droguri, nu a fost prezent la fața locului, nu a purtat nicio conversație și nici nu s-a procedat la interceptarea acestuia pentru a se dovedi faptele.

Examinând criticile formulate de recurentul inculpat A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată caracterul neîntemeiat al acestora pentru considerentele care vor fi redate în continuare. Dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri care incriminează infracțiunea de trafic de droguri, prevăd că aceasta constă în cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept.

Alineatul (2) al aceluiași articol incriminează aceleași activități menționate în alin. (1), dar care vizează drogurile de mare risc. Elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 constă, așadar, în efectuarea, fără drept, a cel puțin uneia dintre acțiunile enumerate de textul incriminator, cumpărarea fiind una din modalitățile alternative de realizare a elementului material. Aplicând dispozițiile legale sus iterate situației de fapt, sub aspectul laturii obiective a infracțiunii, Înalta Curte reține că elementul material s-a exteriorizat prin acțiunea de cumpărare de către inculpatul A. a cantității de 400 de grame 3-CMC de droguri de mare risc în vederea vânzării, acțiune care a avut loc fără drept.

Astfel, inculpatul, participând la cumpărarea de droguri de mare risc, a comis una dintre acțiunile care constituie elementul material al infracțiunii prevăzute în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în speță cumpărarea. Înalta Curte subliniază că norma de incriminare nu condiționează, pentru realizarea elementului material în modalitatea alternativă a cumpărării, ca inculpatul să intre efectiv în posesia drogurilor pe care ulterior ar urma să le vândă, tipicitatea infracțiunii nefiind condiționată de exercitarea unei posesii materiale directe asupra substanțelor interzise. Deopotrivă, Înalta Curte subliniază că acțiunea de cumpărare în vederea punerii în circulație este o acțiune distinctă și autonomă, care se consumă prin operațiunea de achiziție sau prin realizarea demersurilor concrete, apte să conducă la obținerea drogurilor, fără a fi necesar ca drogurile să fi intrat efectiv în posesia cumpărătorului.

De altfel, potrivit art. 1674 C. civ., cu excepția cazurilor prevăzute de lege ori dacă din voința părților nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori prețul nu a fost plătit încă. Prin urmare, atâta vreme cât există acordul de voință al părților, cumpărarea se consideră realizată, chiar dacă bunul încă nu a fost predat. Așadar, susținerea inculpatului în sensul că, pentru tipicitatea obiectivă a infracțiunii, era necesară epuizarea primei rezoluții, prin primirea drogurilor, conduce la o interpretare restrictivă și nejustificată a normei penale, contrară caracterului de infracțiune de pericol a traficului de droguri de mare risc.

Totodată, Înalta Curte reamintește că infracțiunea de trafic de droguri de mare risc are conținut alternativ, săvârșirea oricăreia dintre acțiunile enumerate fiind suficientă pentru considerarea ca îndeplinită a activității infracționale. Deopotrivă, infracțiunea de trafic de droguri de mare risc este o infracțiune de pericol care se consumă în momentul săvârșirii acțiunii (în speță, cumpărarea), urmarea imediată și legătura de cauzalitate rezultând ex re, din materialitatea faptei. Critica prin care se susține lipsa de tipicitate a infracțiunii motivată de împrejurarea că nici măcar presupusul intermediar, G., nu ar fi intrat efectiv în posesia drogurilor pe care urma să le remită inculpatului A. este nefondată pentru aceleași considerente.

Astfel, împrejurarea că intermediarul nu a intrat efectiv în posesia drogurilor nu înlătură caracterul tipic al faptei, nefiind necesară finalizarea operațiunii sau intrarea efectivă în posesia substanțelor interzise, întrucât infracțiunea de trafic de droguri este o infracțiune de pericol, cu conținut alternativ, consumată prin realizarea oricăreia dintre modalitățile prevăzute de lege (în speță, cumpărarea).

În continuare, prin raportare la situația de fapt reținută de instanța de apel și elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și 2) din Legea 143/2000, motivele invocate de recurentul inculpat A. în sensul că instanța de fond a adăugat descrierii faptei reținute de acuzare - sintagma "plată anticipată a sumei de 20.000 de RON", sau cele referitoare la faptul că nu s-a stabilit data cumpărării, persoana de la care ar fi cumpărat, nu a fost definită cantitatea, inculpatul nu a fost prezent la fața locului, nu a purtat nicio conversație și nu s-a procedat la interceptarea acestuia, apar ca o critică adusă analizei și interpretării probelor efectuate de instanța de fond și de apel, prin care inculpatul tinde la modificarea situație de fapt reținute cu titlu definitiv în cauză.

Prin apărările formulate, recurentul inculpat A. solicită Înaltei Curți, pe calea recursului în casație, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanței de apel, chestiune care nu echivalează cu a supune unei noi judecăți legalitatea hotărârii prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. Așa cum s-a arătat anterior, instanța de recurs în casație exercită un control asupra hotărârii atacate, constatările sale întemeindu-se pe situația de fapt reținută de instanța de apel, care este consecința directă a administrării nemijlocite a probelor și, în consecință, situația de fapt reținută în apel nu poate fi schimbată prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că, prin aceste din urmă critici aduse hotărârii definitive, recurentul inculpat nu evidențiază elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu îndeplinește condițiile de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare. În fine, în ceea ce privește criticile invocate de recurentul inculpat cu ocazia dezbaterilor de la termenul din data de 14 ianuarie 2026, privind lipsa de tipicitate a infracțiunii pentru care a fost acuzat, în condițiile în care există presupunerea că acesta ar fi cumpărat drogurile de la inculpatul H., iar acesta din urmă nu a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, Înalta Curte constată că aceste motive nu au făcut obiectul examinării în procedura de admitere în principiu, conform art. 440 din C. proc.

pen., nefiind invocate în cuprinsul cererii de recurs în casație, ci doar în contextul cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 C. proc. pen. Or, în raport de limitele efectului devolutiv al recursului în casație, instanța de recurs este îndrituită, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație.

De altfel, critica recurentului, invocată și în fața instanței de apel și analizată de aceasta, este nefondată, având în vedere că situația juridică a inculpatului H. nu este de natură să producă efecte asupra situației juridice a inculpatului din prezenta cauză și nu echivalează cu lipsa de tipicitate obiectivă a faptei, atâta timp cât elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina acestuia sunt dovedite, instanța fiind chemată să analizeze exclusiv conduita inculpatului, independent de faptul că pentru unul dintre intermediari nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală și, pe cale de consecință, nu a făcut obiectul trimiterii în judecată.

Răspunderea penală are caracter personal, astfel încât situația juridică a inculpatului H., față de care instanța de apel nu a analizat infracțiunea de trafic intern de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000, întrucât nu a făcut obiectul trimiterii în judecată a inculpatului, nu este de natură să producă efecte asupra situației juridice a inculpatului A.. Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile recurentului inculpat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 950/A din data de 11 iulie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Pitești - secția penală și pentru cauza cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 950/A din data de 11 iulie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Pitești - secția penală și pentru cauza cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024. Obligă recurentul inculpat la plata sumei 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2026.