Decizia nr. 57/2026 — ÎCCJ, Secția penală — cale de atac împotriva sentinței nr. 155/2013 a Tribunalului Bistrița

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 155 din 30 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. x/2012, a fost condamnat inculpatul A. la pedepsele de 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. (1969), pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza a I-a C. pen. (1969), art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), și de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de incest, prevăzută de art. 203 C. pen. (1969), art. 41 alin. (2) C. pen. (1969). De asemenea, s-a constatat că infracțiunile au fost comise în concurs ideal și, în conformitate cu art. 34 lit. b) C. pen.

(1969) raportat la art. 35 alin. (1) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. (1969). Totodată, s-a făcut aplicarea art. 71 raportat la 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. (1969). Prin decizia penală nr. 243/A din 06 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 155 din 30 octombrie 2013 a Tribunalului Bistrița Năsăud. Prin decizia penală nr. 1368 din 17 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2014, a fost admis recursul formulat de A. împotriva deciziei penale nr. 243/A din 06 decembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

A fost casată în parte decizia penală atacată și în parte sentința penală nr. 155 din 30 octombrie 2013 a Tribunalului Bistrița Năsăud și, rejudecând, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen. (1969), în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor. În baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) 1 și alin. (3) teza I C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 203 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), în infracțiunea prevăzută de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b), c) C. pen., cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 C. pen.

(1969). A fost redusă pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b), c) C. pen., cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 C. pen., la pedeapsa de 10 ani închisoare și, în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) C. pen. pe o durată de 3 ani. S-a dispus aplicarea art. 65 - art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. ca pedeapsă accesorie și a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 12.10.2012 la 17.04.2014. S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare decizii.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, condamnatul A. a formulat contestație în anulare, invocând cazul prevăzut de art. 426 lit. (b) C. proc. pen. și susținând că în anul 2012 a fost condamnat pe nedrept și abuziv la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de viol. A mai menționat că mandatul a expirat în 10.10.2021 și hotărârea prin care a fost condamnat pentru pedeapsa pe care o execută în prezent a rămas definitivă în data de 08.11.2022 la Curtea de Apel Cluj, unde a fost judecat în lipsă, fără a-și putea exprima poziția. De asemenea, a susținut că restul de pedeapsă de 975 zile din mandatul anterior de 10 ani închisoare nu mai trebuia adăugat, precum și faptul că, din primele declarații ale persoanei vătămate, reiese clar că nu a fost autorul faptei și că dosarul a fost fabricat cu multe erori.

Prin sentința penală nr. 1355/2025 din 11.11.2025 pronunțată de Judecătoria Bistrița, secția penală,s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Bistrița și s-a declinat în favoarea instanței supreme competența de soluționare a contestației în anulare formulată de contestatorul A., încarcerat în Penitenciarul Gherla, împotriva S.P. nr. 155/2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr. x/2012. Examinând contestația în anulare formulată în cauză de condamnatul A., prin prisma dispozițiilor art. 431 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta nu întrunește condițiile formale prevăzute de lege pentru admiterea în principiu. Astfel, reglementând cazurile de contestație în anulare, art. 426 C. proc.

pen.

stabilește că aceasta poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate (lit. a), când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal (lit. b), când hotărârea din apel a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului (lit. c), când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate (lit. d), când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii (lit. e), când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii (lit. f), când ședința de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel (lit. g), când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă (lit. h) și când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă (lit. i). Totodată, art. 427 C. proc.

pen., cu denumirea marginală "Cererea de contestație în anulare", stabilește în alin. (1) care sunt titularii acestei căi extraordinare de atac, respectiv oricare dintre părți, persoana vătămată sau procurorul, iar în alin. (2) elementele de conținut ale cererii, și anume cazurile de contestație în anulare invocate de titular și motivele aduse în sprijinul acestora. Termenul de introducere a contestației în anulare a fost prevăzut de legiuitor în cuprinsul art. 428 C. proc. pen., acesta fiind de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel pentru motivele prevăzute de art. 426 lit. a) și c) - h) C. proc. pen., în timp ce pentru celelalte cazuri [reglementate de lit. b) și i)] calea extraordinară de atac poate fi introdusă oricând.

Deopotrivă, referindu-se la etapa admisibilității în principiu a căii extraordinare de atac, art. 431 C. proc. pen. stabilește în alin. (1) caracterul contradictoriu al acestei faze, care presupune citarea părților și participarea procurorului, pentru ca în alin. (2) să prevadă că instanța, în cazul în care constată că cererea de contestație în anulare este formulată în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Rezultă, așadar, din coroborarea dispozițiilor procesual penale menționate, că, în cadrul verificării-filtru a admisibilității în principiu a acestei căi extraordinare de atac, instanța examinează dacă este contestată o hotărâre definitivă; dacă sunt invocate motive de contestație în anulare dintre cele prevăzute expres și limitativ de art. 426 C. proc. pen. dacă în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar; dacă cererea a fost introdusă în termenul instituit de art. 428 C. proc. pen. și de către o persoană prevăzută de art. 427 C. proc. pen. precum și dacă motivele și probele în baza cărora este formulată cererea nu au mai făcut obiectul unei contestații în anulare anterioare.

Verificând, din această perspectivă, actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că petentul A. a mai formulat, pentru același temei de drept [art. 426 lit. b) C. proc. pen..], motive și apărări, mai multe contestații în anulare care au format obiectul dosarelor nr. x/2023, soluționat prin decizia penală nr. 754 din 14 noiembrie 2023, nr. 2942/1/2023, soluționat prin decizia penală nr. 140 din 20 februarie 2024, respectiv nr. 949/112/2025, soluționat prin decizia penală nr. 425 din 22 octombrie 2025, în care s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că aspectele invocate cu privire la inexistența probelor și nevinovăția sa nu se circumscriu cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc.

pen., care se referă la incidența unei cauze de încetare a procesului penal și nici celorlalte cazuri prevăzute de art. 426 C. proc. pen. În acest context, Înalta Curte subliniază că, potrivit dispozițiilor art. 430 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., aplicabil în cauză în raport cu prevederile art. 2 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat se atașează automat hotărârii prin care se soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului, precum și atunci când se statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident procedural, cât și asupra unei chestiuni litigioase dezlegate în cuprinsul considerentelor. Astfel, se recunoaște autoritatea de lucru judecat și considerentelor pe care se sprijină soluția din dispozitiv, aceasta putând fi înțeleasă numai prin prisma rațiunilor de drept și de fapt care au condus la adoptarea respectivei soluții.

Autoritatea de lucru judecat semnifică, așadar, că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea astfel pronunțată este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, această regulă având ca scop administrarea uniformă a justiției. În atare situație, Înalta Curte constată că rezolvarea dată asupra unei cereri de contestație în anulare ce privește aceeași persoană, temeiuri juridice, motive și apărări ce fac obiectul unei cereri ulterioare, cu conținut identic, poate fi considerată un impediment legal ce limitează exercitarea și promovarea în continuare a unei noi contestații în anulare, cu caracter repetitiv. Acest impediment poate fi analizat în cadrul procedurii prealabile a admiterii în principiu și atrage inadmisibilitatea căii de atac promovate.

Prin urmare, în condițiile în care contestatorul A. a formulat o nouă contestație în anulare, deși există identitate de persoane, de temei legal și de motive cu cele promovate anterior, se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele impuse de art. 426 C. proc. pen. și art. 431 alin. (2) C. proc. pen. pentru admisibilitatea în principiu. Pentru motivele arătate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 1368 din 17 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2012. Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că se află în culpă procesuală, contestatorul va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc.

pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, în sumă de 753 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 1368 din 17 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2012. Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2026.