ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 16/2018 din data de 14 martie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 335 alin. (2) teza a III-a din C. pen., cu aplicarea a art. 61 alin. (1), (4) lit. c) și 6 din C. pen., a art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și a art. 41 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A., avocat și reprezentant vânzări la B., la pedeapsa de 1.500 lei amendă(150 zile amendă x 10 lei/zi) pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 s-a făcut aplicarea art. 83 alin. (1) din C. pen. din 1969 și s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei principale de 2 ani și 6 luni închisoare și a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969, la care a fost condamnat inculpatul prin Sentința penală nr. 36 din data de 19 martie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, definitivă prin Decizia penală nr. 3595 din data de 18 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-a dispus executarea în întregime a pedepsei principale și accesorii.

Inculpatul va executa pedeapsa principală rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare și 1.500 lei amendă și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei închisorii pronunțate, durata reținerii și a arestării preventive a inculpatului din perioada 11 septembrie 2012 - 17 septembrie 2012.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 din C. pen. cu privire la consecințele neexecutării, cu rea credință, a pedepsei amenzii, în tot sau în parte.

În baza art. 111 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 s-a prelungit dreptul de circulație al inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17 martie 2018 și până la data de 15 aprilie 2018, inclusiv.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia din data de 27 septembrie 2017, emis în Dosarul nr. x/2017, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., avocat și reprezentant vânzări la B., recidivist, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) teza a III-a din C. pen.

În fapt, s-a reținut în esență prin actul de trimitere în judecată că, inculpatul A., la data de 3 martie 2017, a condus autoturismul marca M. cu numărul de înmatriculare x pe strada Clujului din orașul Teiuș, deși avea suspendat dreptul de a conduce vehicule începând cu data de 9 februarie 2017, ca urmare a săvârșirii unei contravenții la regimul de circulație pe drumurile publice.

Starea de fapt enunțată se arată că ar fi dovedită de procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarația martorului asistent C., declarația inculpatului și cazierul auto al acestuia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la nr. x/57/2017.

La primul termen de judecată la care procedura de citare a fost legal îndeplinită și cauza s-a aflat în stare de judecată, inculpatul A. a solicitat instanței ca judecata sa să aibă loc. în condițiile art. 374 alin. (4) din C. proc. pen., procedura aplicabilă în cazul recunoașterii învinuirii.

Instanța a procedat la ascultarea inculpatului și a încuviințat cererea acestuia.

Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale, probe cunoscute și însușite de inculpat, reține instanța următoarea stare de fapt:

Inculpatul A. este avocat în cadrul Baroului Alba iar începând cu data de 1 octombrie 2015 a fost suspendat din profesie, așa cum rezultă din Decizia nr. 107 din 30 septembrie 2015 a Consiliului Baroului Alba.

La data de 3 martie 2017 inculpatul A., în timp ce conducea autoturismul marca M. cu numărul de înmatriculare x pe strada Clujului din orașul Teiuș, a fost oprit de organele de poliție, întrucât a depășit limita legală de viteză din localitate, circulând cu viteza de 65 km/h într-o zonă limitată la 50 km/h. Din analiza coroborată a procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, cu declarația martorului C. a rezultat faptul că după identificarea și legitimarea conducătorului auto și solicitarea la control a permisului de conducere, inculpatul a declarat organelor de poliție că nu deține permis de conducere, întrucât îi era suspendat pe o perioadă de 90 de zile începând cu data de 9 februarie 2017.

Verificările efectuate (adresa I.P.J. Arad, Serviciul Rutier) au stabilit că suspendarea exercitării dreptului de a conduce al inculpatului a fost dispusă de organele de poliție din cadrul Poliției Orașului Lipova care la data de 24 ianuarie 2017 au procedat la întocmirea procesului-verbal de sancționare contravențională seria x nr. x ca urmare a depășirii de către inculpat a limitei legale de viteză în localitate. Urmare a încheierii procesului-verbal de contravenție, inculpatului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii și s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile, în perioada 9 februarie 2017 - 9 mai 2017.

La data de 30 ianuarie 2017 inculpatul a predat permisul de conducere la Serviciul Rutier Alba, ocazie cu care i s-a înmânat o dovadă înlocuitoare cu drept de circulație pentru 10 zile.

Din cele mai sus expuse s-a concluzionat faptul că la data de 3 martie 2017, dată la care inculpatul conducea autoturismul pe drumurile publice din orașul Teiuș, avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

În mod constant, atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată, inculpatul A. a recunoscut săvârșirea faptei. A motivat inculpatul săvârșirea infracțiunii de necesitatea deplasării la Alba Iulia în vederea rezolvării unor probleme personale presante .

Fapta inculpatului A. care, la data de 3 martie 2017 a condus autoturismul marca M. cu numărul de înmatriculare x pe strada Clujului din orașul Teiuș, deși exercitarea dreptului de a conduce vehicule îi fusese suspendată pe o perioadă de 90 de zile, începând cu data de 9 februarie 2017, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (2) teza a III-a din C. pen.

Din cazierul judiciar al inculpatului a rezultat faptul că acesta a săvârșit infracțiunea dedusă judecății în stare de recidivă postcondamnatorie raportat la condamnarea de 2 ani și 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani și 6 luni, ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 36 din data de 19 martie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, definitivă prin Decizia penală nr. 3595 din data de 18 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La momentul la care a deliberat asupra individualizării judiciare a pedepsei la care l-a condamnat pe inculpat s-a pornit de la câteva considerente de natură teoretică. Pentru ca politica penală, privită sub aspectul acțiunii de combatere a criminalității, să-și atingă obiectivul-reducerea treptată a fenomenului infracțional-este necesar ca fiecare pedeapsă concretă să-și îndeplinească, prin constrângerea pe care o implică, funcțiile de intimidare și reeducare, căci numai astfel scopul pedepsei, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, va putea fi atins.

Dar orice pedeapsă își poate îndeplini în mod eficient aceste funcții influențând conduita celui condamnat doar dacă este adecvată, adaptată cazului concret. Aceasta înseamnă că, la stabilirea genului, cuantumului și modului său de executare, trebuie să se țină seama de un ansamblu de date, împrejurări și situații specifice, care, în cazul supus judecății, caracterizează conținutul concret al infracțiunii, condițiile în care fapta a fost săvârșită și persoana făptuitorului. Pe de altă parte o pedeapsă este aptă a-și îndeplini funcțiile și realiza scopul numai dacă, atât în faza judecății, cât și în faza executării este perfect individualizată.

Individualizarea pedepsei, instituție al cărei fundament juridic se află în dispozițiile Capitolului V din Titlul III al Părții generale a C. pen. - principiul individualizării fiind un principiu fundamental al dreptului penal - apare astfel ca fiind unul dintre instrumentele de realizare a politicii penale.

Individualizarea pedepsei trebuie să dea expresie, practic - în alegerea sancțiunii și în determinarea concretă a sancțiunii alese - tuturor orientărilor politicii penale. Pedeapsa concretă, rezultat al operației de individualizare, trebuie să fie o expresie echilibrată a constrângerii și reeducării; trebuie să fie umană, adică să nu fie excesivă față de necesitățile reeducării și să nu înjosească demnitatea celui condamnat, ceea ce nu exclude fermitatea și intransigența; trebuie să fie stabilită în limitele legii și cu respectarea strictă a cerințelor prevăzute de lege.

Legiuitorul român, în cuprinsul art. 74 alin. (1) din C. pen. a reglementat criteriile generale de individualizare a pedepsei. Astfel stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;

d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;

g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În cuprinsul alin. (2) al aceluiași text de lege arată legiuitorul că de criteriile anterior enunțate se ține seama, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedepse alternative, pentru alegerea uneia dintre acestea.

Transpunând în cauza de față considerentele teoretice mai sus enunțate, s-a reținut că inculpatul A. a săvârșit infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere în modalitatea sancționată, în cuprinsul art. 335 alin. (2) teza a III-a din C. pen., cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani alternativ cu pedeapsa amenzii.

Inculpatul A. a condus autoturismul pe un drum public recunoscut pentru traficul intens dar într-un anotimp și la o oră la care valorile de trafic erau reduse în comparație cu alte perioade ale anului. Inculpatul deținea de foarte mulți ani permis de conducere astfel încât cunoștințele sale teoretice și practice precum și vigilența sa în timpul deplasării nu pot fi puse la îndoială.

În timpul deplasării inculpatul nu a produs niciun eveniment rutier ce să se fi soldat cu pagube materiale sau cu vătămarea unor terțe persoane inocente. Oprirea acestuia în trafic și, implicit, descoperirea infracțiunii s-au produs urmare a conducerii cu viteză superioară celei admise pe sectorul de drum din orașul Teiuș.

Deși cunoștea că avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule, inculpatul A. a ales să efectueze deplasarea pe drumurile publice la volanul autoturismului pentru rezolvarea unor probleme personale presante.

Din fișa de antecedente penale ale inculpatului a rezultat faptul că acesta anterior a mai suferit o condamnare dar pentru cu totul alt gen de infracțiune (trafic de influență).

Inculpatul A. are vârsta de 38 de ani, nu este căsătorit, nu are copii minori și are studii superioare, fiind de profesie avocat. Deși este suspendat din profesie, inculpatul are un loc. de muncă, fiind în prezent director pentru România al companiei B. din Statele Unite ale Americii.

Pe parcursul procesului penal a avut o atitudine constant sinceră și de regret a săvârșirii infracțiunii. De remarcat este faptul că încă de la momentul opririi sale în trafic inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii. Această atitudine a menținut-o, atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată.

Ca și împrejurare de natură a atenua răspunderea penală trebuie s-a reținut în favoarea inculpatului cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., urmare a faptului că inculpatul a înțeles să uzeze în fața instanței de procedura de judecată în cazul recunoașterii învinuirii. În același timp, ca și împrejurare de natură a agrava răspunderea penală, trebuie reținută în defavoarea inculpatului starea de recidivă postcondamnatorie.

Urmare a aplicării cauzei de reducere a pedepsei s-a observat că pedeapsa cu închisoarea ce poate fi aplicată inculpatului trebuie să se situeze între o limită minimă de 4 luni închisoare și una maximă de 2 ani închisoare, iar pedeapsa amenzii între 135 zile-amendă și 225 zile-amendă.

Toate acestea ne-au determinat ca în operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei să fie aleasă amenda, în detrimentul închisorii, și să se aprecieze că pedeapsa amenzii reprezintă o expresie echilibrată a constrângerii și reeducării și este proporțională cu necesitatea de reeducare a inculpatului. Aplicarea unei amenzi în sumă de 1.500 lei (150 zile amendă X 10 lei/zi), superioară limitei minime legale, este în măsură a asigura, atât scopul preventiv al pedepsei, cât și funcția educativă a acesteia și să-l determine pe inculpat ca pe viitor să nu mai săvârșească infracțiuni de același gen.

Dat fiind faptul că inculpatul a săvârșit infracțiunea dedusă judecății în cursul termenului de încercare al suspendării condiționate a executării anterioarei pedepse, în baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, s-a făcut aplicarea art. 83 alin. (1) din C. pen. din 1969 și că s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei principale de 2 ani și 6 luni închisoare și a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969, la care a fost condamnat inculpatul prin Sentința penală nr. 36 din data de 19 martie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, definitivă prin Decizia penală nr. 3595 din data de 18 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-a dispus executarea în întregime a pedepsei principale și accesorii.

Urmare a revocării suspendării condiționate a executării anterioarei pedepse, inculpatul va executa pedeapsa principală rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare și 1.500 lei amendă și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei închisorii pronunțate, durata reținerii și arestării preventive a inculpatului din perioada 11 septembrie 2012 - 17 septembrie 2012, perioadă de timp în care inculpatul s-a aflat sub imperiul măsurii preventive în dosarul în care anterior a fost condamnat la pedeapsa a cărei suspendare condiționată am revocat-o.

S-a atras atenția inculpatului asupra faptului că dacă nu va executa, cu rea credință, pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se va înlocui cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

Dată fiind culpa infracțională exclusivă a inculpatului, în baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, inculpatul A., inițial fără a arăta motivele de apel.

La dosarul cauzei a fost formulată o cerere de către apelantul inculpat A., având ca obiect prelungirea dovezii înlocuitoare cu drept de conducere a autoturismului obținută prin Hotărârea nr. 16/2018 în dosarul sus menționat, dovadă valabilă până în data de 15 aprilie 2018.

În motivarea acestei cereri, apelantul inculpat a menționat că permisul de conducere i-a fost suspendat pentru o perioadă de 90 de zile, ca urmare a depășirii vitezei legale în orașul Lipova. Însă, în data de 3 martie 2017 a condus autoturismul marca M., număr de înmatriculare x. În orașul Teiuș pe direcția de deplasare spre Alba Iulia, a fost oprit de organul de poliție care a constatat că nu are permis. A arătat că era colaborator al societății B. din USA în interesul căreia era obligat la multe deplasări, atât în țară, cât și în străinătate. În perioada de suspendare a permisului a apelat la un șofer care să-l transporte permanent când avea nevoie, dar în ziua respectivă având o urgență și acesta nefiind disponibil, iar el trebuind să se deplaseze de urgență la Alba Iulia a condus, deși era în această situație. A arătat că a dat examenul pentru reducerea termenului de la 90 de zile la 30 de zile pe care l-a luat în data de 9 martie 2017. În luna iulie, i-a fost adusă la cunoștință calitatea de suspect pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen. Având în vedere trăsăturile generale ale infracțiunii prevăzute de art. 15 alin. (1) C. pen.:"Infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o" și în raport cu circumstanțele concret ale comiterii faptei, de distanța din drumul public parcursă, de împrejurarea ă fapta nu a avut consecințe negative în plan uman și material, nu s-a produs nici un prejudiciu, accident, prezumția de pericol social al faptei nu are caracter absolut și ireparabil, iar inculpatul fiind tânăr, integrat social, a avut de fiecare dată un șofer pentru deplasare, regretă fapta.

Apelantul inculpat și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 11 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002. A evidențiat faptul că art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, pe care îl va reda în cele ce urmează, face întocmai referire la fapta de care este suspectat, anume: conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv sau al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Inculpatul a arătat că deține permis de conducere din 2002 fiind un șofer fără incidente majore în trafic, victime sau pagube materiale, astfel încât prelungirea unei dovezi de circulație nu periclitează absolut deloc siguranța rutieră sau normele de conduită socială. Deși instanța a reținut la prima sa solicitare numărul mare de contravenții adică 16 la regimul circulației pe drumurile publice prin depășirea vitezei legale, că fiind aproape în permanență la volanul mașinii și conducând pe tot teritoriul țării, atât în interes de serviciu, cât și în interes personal și raportat la condițiile efective de trafic, aglomerație și nevoia de a ajunge la ore fixe a determinat depășirea vitezei legale.

Prin încheierea de la 3 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 a respins cererea formulată de apelantul inculpat A. ce privește prelungirea dreptului de circulație al apelantului inculpat A., considerentele măsurii dispuse asupra cererii, fiind arătate în detaliu, încheiere aflată la dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei au fost depuse, fiind înregistrate în prealabil sub nr. 23347 la 30 mai 2018 la Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aflate la filele x - y, o cerere formulată de apărătorul ales al apelantului inculpat A., la care a anexat înscrisuri, cerere în care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru mai multe motive și anume că este consilier județean în Consiliul Județean al Județului Alba, iar în data de 31 mai 2018 este stabilită o ședință de consiliu la care are obligativitatea de a se prezenta, depunând dovada acestei ședințe; că în baza art. 377 din C. proc. pen., inculpatul a uzat de prevederile recunoașterii, dorind să depună înscrisuri în circumstanțiere; clientul dorește să fie reprezentat doar de acesta, nefiind de acord cu substituirea, conform contractului de asistență juridică anexat; inculpatul nu poate fi prezent la termenul de judecată fiind plecat din țară și dorește să se prezinte în fața instanței de apel pentru a-și exprima punctul de vedere și pentru a prezenta înscrisurile în circumstanțiere, fiind primul termen de judecată a considerat că este admisibilă cererea, solicitând acordarea unui termen mai lung în vederea depunerii de înscrisuri și pentru revenirea în țară a inculpatului.

De asemenea, au fost depuse la Dosar, în prealabil înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. 23348 la 30 mai 2018, motivele de apel formulate în scris pentru apelantul inculpat A.

În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul inculpat prin apărător a arătat că permisul de conducere i-a fost suspendat pentru o perioadă de 90 de zile, ca urmare a depășirii vitezei legale în orașul Lipova. Însă, în data de 3 martie 2017 a condus autoturismul marca M., număr de înmatriculare x. În orașul Teiuș pe direcția de deplasare spre Alba Iulia, a fost oprit de organul de poliție care a constatat că nu are permis. A arătat că era colaborator al societății B. din USA în interesul căreia era obligat la multe deplasări, atât în țară, cât și în străinătate. În perioada de suspendare a permisului a apelat la un șofer care să-l transporte permanent când avea nevoie, dar în ziua respectivă având o urgență și acesta nefiind disponibil, iar el trebuind să se deplaseze de urgență la Alba Iulia a condus, deși era în această situație.

Față de situația de fapt reținută și de mijloacele concrete de săvârșire a infracțiunii a solicitat în baza art. 16 lit. d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate din noul C. proc. pen., achitarea inculpatului și în consecință anularea revocării pedepsei. Cauzele justificative și de neimputabilitate se regăsesc în acțiunea inculpatului care pe motivul unui pericol iminent care nu putea fi înlăturat doar prin prezenta fizică a acestuia în mun. Alba Iulia face această deplasare cu autoturismul.

Societatea B. din USA este o societate care are ca obiect producerea și vânzarea de monedă virtuală. Ținând cont de volatilitatea acestora și de plata fluctuantă pe care aceste monede se mișcă, premisa unei stări de necesitate care să impună prezența acestuia în Alba Iulia salvând de la un pericol iminent ce putea duce la falimentul societății este perfect justificată.

În consecință fapta prevăzută de legea penală este săvârșită de o persoană aflată în stare de necesitate, care nu și-a dat seama în momentul comiterii faptei că pricinuiește urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.

În altă ordine de idei trebuie observat că în noul C. pen. s-a decis renunțarea la criteriul material al pericolului social ca trăsătură generală a infracțiunii, cu consecința dispariției reglementării conținute în art. 18 alin. (1) C. pen., care îi putea fi folositoare într-o asemenea speță. Aceasta, deoarece, infracțiunea săvârșită de inculpat prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit. Totodată dacă se ține cont de persoana inculpatului, de conduita acestuia anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de el pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, de faptul că acesta este integrat în societate, are o familie cu puternice legături sociale s-ar fi putut aplica prevederile acestui articol.

Cel mai important este în cazul lor este revocarea executării pedepsei având consecința imediată a executării pedepsei privative de libertate. S-a considerat că izolarea de societate și de mediul familial, precum și influența negativă exercitată de mediul penitenciar sunt departe de a contribui în sens pozitiv la așa zisă reeducare a acestuia. Inculpatul se face vinovat de comiterea unei infracțiuni, dar rațiunea de a-l feri de nocivitatea pedepsei este mult mai puternică și din acest motiv, pentru reeducarea lui, se găsesc alte mijloace, neprivative de libertate.

În consecință a solicitat achitarea sa și în baza art. 16 lit. b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege. A apreciat că acest articol este continuatorul în drepturi al art. 18 alin. (1) și raportat la cele menționate mai sus se reține că nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, astfel încât se impune achitarea acestuia.

Gravitatea redusă a infracțiunii este direct proporțională cu starea de necesitate și cu excesul neimputabil la care acesta a fost expus. Astfel, întinderea urmărilor infracțiunii, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă fapta, cât și motivul și scopul urmărit sunt în strânsă legătură și corelare cu efectele stării de necesitate care l-a determinat la aceasta acțiune.

În consecință, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței instanței de fond prin achitarea inculpatului în baza art. 16 lit. d) din C. proc. pen., având drept consecință anularea revocării suspendării pedepsei.

În drept, au fost invocate dispozițiilor art. 408 și următoarele din C. proc. pen., art. 16 din același cod, art. 16 C. pen., art. 20 C. pen. și art. 26 C. pen.

La termenul de judecată din 31 mai 2018, Înalta Curte, apreciind întemeiată cererea de amânare formulată de apărătorul ales al apelantului inculpat A., pentru imposibilitate de prezentare, precum și pentru depunerea de înscrisuri în circumstanțiere la dosarul cauzei și revenirea în țară a inculpatului, cauza fiind la primul termen de judecată, a acordat termen la data de 28 iunie 2018.

La dosarul cauzei au fost depuse, fiind primite prin fax două cereri, în dublu exemplar, prima din partea apelantului inculpat A. și a doua, din partea apărătorului ales al inculpatului, aflate la dosarul Înaltei Curți.

Apelantul inculpat A., în cererea formulată a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru că nu poate fi prezent la termenul de judecată, fiind plecat din țară și ca urmare a încetării contractului de asistență juridică încheiat cu av. D., solicitând acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător ales, arătând că în baza art. 356 alin. (3) C. proc. pen. are această posibilitate, neuzitând până acum de acest drept conferit de legea penală, precum și acordarea unui termen mei lung pentru revenirea în țară a inculpatului.

Apărătorul ales al apelantului inculpat, av. D. în calitate de avocat ales al inculpatului a încunoștințat instanța de rezilierea contractului de asistență juridică încheiat cu inculpatul pe motiv de neachitare a onorariului de avocat.

La termenul de judecată de astăzi, s-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent, care a învederat Înaltei Curți următoarele:

- prezentul termen de judecată a fost acordat pentru lipsă de apărare, precum și pentru depunerea de înscrisuri în circumstanțiere la dosarul cauzei;

- la data de 27 iunie 2018, apelantul - inculpat A. a înaintat la dosarul cauzei o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător ales, întrucât apărătorul său ales a reziliat contractul de asistență juridică, susținând totodată că este plecat din țară;

- de asemenea, a mai învederat că în ceea ce privește rezilierea contractului de asistență juridică au fost depuse înscrisuri în dovedire, nefiind însă dovedită imposibilitatea de prezentare a inculpatului în fața instanței.

Față de cererea de amânare formulată de apelantul - inculpat A., reprezentantul Ministerului Public a susținut că poate fi acordat un singur termen de judecată în vederea angajării unui apărător ales, că inculpatul a avut posibilitatea de a se prezenta în fața instanței, însă nu a procedat în acest sens, precum și faptul că acesta a uzat de procedura simplificată. A apreciat că prin formularea acestei cereri se dorește tergiversarea soluționării cauzei.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul - inculpat A. a pus concluzii de încuviințare a cererii de amânare formulată de apelantul - inculpat A.

După deliberare, Înalta Curte a respins cererea formulată de apelantul - inculpat A., având în vedere că a beneficiat de dreptul prevăzut de norma procedurală, de acordare a unui termen de judecată pentru lipsă de apărare, iar asistența juridică este asigurată la acest termen de judecată de către apărătorul desemnat din oficiu și nu există de asemenea nici dovada imposibilității prezentării inculpatului la acest termen de judecată.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul - inculpat A., având cuvântul, în dezbateri a susținut că acesta a formulat apel împotriva Sentinței penale nr. 16/2018 din data de 14 martie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția Penală, prin care s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa de 1.500 lei amendă pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, precum și revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei principale de 2 ani și 6 luni închisoare. Apelul inculpatului vizează cuantumul pedepsei amenzii, acesta solicitând să-i fie redusă această amendă de 1.500 lei.

Față de cele învederate de apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul - inculpat A., Înalta Curte a arătat că apelul inculpatului vizează modalitatea de individualizare a pedepsei închisorii.

În continuare, apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul - inculpat A., a susținut că, în principal, inculpatul solicită reducerea cuantumului pedepsei aplicate, iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra apelului declarat de apelantul inculpat A. au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva sentinței pronunțată de prima instanță, în raport cu motivul invocat în scris, cât și cele două motive invocate oral, ce se vor analiza prin prisma dispozițiilor art. 420 alin. (8)-(10) din C. proc. pen., Înalta Curte constată apelul declarat de apelantul inculpat ca fiind nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din analiza ansamblului materialului probator administrat, instanța de control judiciar consideră că în mod judicios și temeinic motivat prima instanță a făcut în contextul cauzei aplicarea procedurii simplificate, potrivit art. 374 alin. (4) din C. proc. pen., în raport, cu poziția exprimată de inculpatul A.

În declarația dată de inculpatul A. la data de 14 februarie 2018, la Curtea de Apel Alba Iulia, aflată la dosarul curții de apel, acesta a menționat "Solicit ca judecata să aibă loc. numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor pe care le voi prezenta în circumstanțiere. Recunosc în totalitate fapta reținută în sarcina mea prin actul de trimitere în judecată. Recunosc faptul că în data de 3 martie 2017 am condus autoturismul marca M. cu nr. de înmatriculare x pe strada Clujului din orașul Teiuș, deși cunoșteam faptul că am suspendat dreptul de a conduce. În ipoteza în care va fi posibilă stabilirea sau aplicarea unei pedepse neprivative de libertate sunt de acord să execut muncă neremunerată în folosul comunității. A fost o greșeală ceea ce am făcut și de la acel moment și până în prezent regret în fiecare zi fapta săvârșită. Știam că am fost condamnat definitiv și că eram în termenul de încercare al suspendării condiționate al executării pedepsei, dar a trebuit să ajung neapărat acolo unde aveam treabă."

În declarația dată în calitate de suspect A. la data de 8 septembrie 2017, în fața procurorului, aflată la dosarul de urmărire penală, acesta a arătat că "La 3 martie 2017, în timp ce conduceam autoturismul cu nr. de înmatriculare x pe strada Clujului din orașul Teiuș, am fost oprit de un echipaj al poliției rutiere, întrucât am depășit limita legală, circulând cu o viteză de 65 km/h în zona limitată la 50 km/h. Fiindu-mi solicitat actele pentru control, am comunicat polițiștilor că nu dețin permis de conducere, întrucât mi-a fost suspendat dreptul de a conduce pe o perioadă de 90 de zile începând cu 9 februarie 2017, urmare a unei contravenții comise pe raza localității Lipova la 24 ianuarie 2017 (depășirea vitezei). Nu am contestat procesul-verbal de contravenție din 24 ianuarie 2017, însă precizez că m-am prezentat la IPJ Alba în vederea susținerii unui test de circulație pentru reducerea perioadei de suspendare, după fapta din 3 martie 2017 (eu am fost depistat vineri și m-am prezentat joia următoare la IPJ Alba pentru susținerea testului de circulație); am fost admis la testul de circulație, însă nu am depus o cerere la IPJ Arad pentru reducerea perioadei de suspendare, conform dispozițiilor legale, întrucât polițiștii de la IPJ Alba mi-au comunicat că acest test nu mai are nici o valoare dat fiind faptul că la 3 martie 2017 am fost depistat conducând cu permisul suspendat. Precizez că am primit un proces-verbal de contravenție, însă permisul de conducere era predat anterior la IPJ Alba, urmare a contravenției din 10 septembrie 2016 (depășirea liniei continue) pe care am contestat-o, fiind respinsă de Judecătoria Aiud. Doresc să precizez că în ziua depistării am fost nevoit să ajung la Alba, întrucât urma să mă întâlnesc cu directorul companiei din Singapore pentru care lucrez, iar șoferul nu a putut veni - fiind liber în ziua respectivă ...".

Inculpatul A. audiat în această calitate în cursul urmăririi penale la data de 26 septembrie 2017, declarație aflată la 7 dosarul de urmărire penală a menționat că "Mențin declarația dată, recunosc și regret fapta. Cunoșteam că la data de 3 martie 2017 aveam permisul de conducere suspendat ..."

Legiuitorul a prevăzut în conținutul art. 374 alin. (4) din C. proc. pen. că "În cazurile în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, președintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc. numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți și de persoana vătămată, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10)."

Astfel, în mod constant inculpatul A. a recunoscut fapta, atât la urmărirea penală, cât și în fața primei instanțe, uzând de procedura simplificată, în condițiile menționate.

Înalta Curte nu poate avea în vedere motivul de apel formulat în scris, în sensul reținerii cauzei justificative a stării de necesitate, prevăzută de art. 20 din C. pen., având drept consecință achitarea apelantului inculpat, fie în temeiul art. 16 lit. b) din C. proc. pen., fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, fie art. 16 lit. d) din C. proc. pen., există o cauză justificativă, întrucât inculpatul a uzat de procedura simplificată, prima instanță valorificând manifestarea unilaterală de voință în acest sens a inculpatului, exprimată și în declarația mai sus menționată, iar prin coroborarea acesteia cu declarațiile în calitățile menționate ale inculpatului cu celelalte mijloace de probă administrate în cursul aceleiași faze procesuale, au condus prima instanță la reținerea situației de fapt, în condițiile menționate.

Înalta Curte consideră că invocarea unei cauze justificative în apel, respectiv starea de necesitate prevăzută de art. 20 din C. pen., în care apărarea pretinde că ar fi fost comisă fapta de către inculpat, ceea ce ar avea drept consecință schimbarea situației de fapt nu poate fi incidentă în condițiile aplicării procedurii simplificate, atâta timp cât inculpatul pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale a recunoscut fapta reținută în sarcina sa.

Instanța de control consideră că prima instanță a dat eficiență în condițiile procedurii simplificate prevăzută de art. 374 alin. (4) din C. proc. pen., dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., dar și stării de recidivă în care se află inculpatul, de natură să agraveze răspunderea penală a acestuia.

În procesul de individualizare a sancțiunii aplicate inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 335 alin. (2) teza a-III-a din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., prima instanță a ales sancțiunea amenzii penale, în condițiile art. 61 alin. (1), (4) lit. c) și 6 din C. pen., art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limitele zilelor amendă fiind între 135 și 225 zile amendă, iar cea stabilită fiind de 1.500 lei (150 zile amendă x 10 lei/zi), ceea ce reprezintă un cuantum către minimul legal, ținând cont de dispozițiile art. 74 alin. (1) din C. proc. pen., ținându-se cont de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, în sensul că inculpatul a condus autoturismul pe un drum public recunoscut pentru traficul intens, dar într-un anotimp și la o oră la care valorile de trafic erau reduse în comparație cu alte perioade ale anului, avea de foarte mulți ani permis de conducere, în timpul deplasării nu a produs niciun eveniment rutier care să aibă drept consecință pagube materiale sau vătămarea unor terțe persoane, oprirea sa în trafic datorându-se vitezei superioare celei admise pe sectorul de drum din orașul Teiuș, cunoștea că avea permisul suspendat, are 38 de ani, nu este căsătorit, nu are copii minori, studii superioare, avocat, suspendat din profesie, director pentru România al Companiei B. din SUA.

Inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa din prezenta cauză în cursul termenului de încercare al suspendării condiționate a executării anterioarei pedepse, fiind făcută aplicarea art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 83 alin. (1) din C. pen. din 1969 și a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei principale de 2 ani și 6 luni închisoare și a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a și lit. b) din C. pen. din 1969, la care a fost condamnat inculpatul prin Sentința penală nr. 36 din data de 19 martie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, definitivă prin Decizia penală nr. 3595 din data de 18 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a dispus executarea în întregime a pedepsei principale și accesorii.

Urmare a revocării suspendării condiționate a executării anterioarei pedepse, inculpatul va executa pedeapsa principală rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare și 1.500 lei amendă și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a și lit. b) din C. pen. din 1969.

Așadar, Înalta Curte, reevaluând plural criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 alin. (1) din C. pen. în stabilirea atât a sancțiunii aplicate, cât și cuantumului acesteia, inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 335 alin. (2) teza a-III-a din C. pen., cu aplicarea art. 61 alin. (1), (4) lit. c) și 6 din C. pen., art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și art. 41 alin. (1) din C. pen., consideră critica de reducere a cuantumului amenzii aplicate ca nejustificată, întrucât nu au fost aduse alte mijloace de probă care să conducă la o atenuare a acesteia, apelantul inculpat, având această posibilitate, însă pe parcursul apelului, nu a fost prezent, invocând că este plecat în străinătate, fără a susține această afirmație cu nicio probă.

Cuantumul pedepsei amenzii de 1.500 lei (150 zile amendă X 10 lei/zi)este orientat către minimul legal așa cum s-a mai menționat, respectându-se și proporționalitatea între gravitatea faptei și profilul moral și de personalitate al inculpatului, instanța de control judiciar însușindu-și argumentele primei instanțe cu privire la analiza celorlalte criterii menționate.

De asemenea, nu poate fi avută în vedere nici cea de-a doua critică susținută oral privind reindividualizarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, întrucât aceasta este o pedeapsă la care a fost condamnat inculpatul anterior, cu suspendarea condiționată a executării ei prin Sentința penală nr. 36 din 19 martie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, definitivă prin Decizia penală nr. 3595 din data de 18 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cuantumul acesteia, intrând sub autoritatea de lucru judecat, fiind revocată și dispusă a fi executată în întregime alături de pedeapsa amenzii, ca urmare a reținerii stării de recidivă, în condițiile art. 41 alin. (1) din C. pen., fapta din prezenta cauză fiind comisă de inculpat în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei arătate.

Astfel, Înalta Curte consideră că pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului A. de 2 ani și 6 luni închisoare și 1.500 lei amendă asigură realizarea scopurilor, coercitiv, de exemplaritate, preventiv și educativ al pedepselor, dând posibilitatea îndreptării conduitei inculpatului față de comiterea de infracțiuni.

În raport cu cele menționate, instanța de control judiciar constată legală și temeinică sentința pronunțată de prima instanță, criticile formulate de apelantul inculpat A. fiind nefondate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 16/2018 din data de 14 martie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția Penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. se va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 260 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 16/2018 din data de 14 martie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția Penală.

Obligă apelantul - inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul - inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 260 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28 iunie 2018.

Procesat GGC MM