ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului formulat de inculpatul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 155/P din 30 iulie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 335 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1), alin. (2) și alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B. (cetățean român, avocat în cadrul Baroului București) la pedeapsa închisorii de 1 an și 1 lună, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (faptă din data de 13 mai 2014).

În baza art. 97 alin. (1) din C. pen. a fost anulată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, de 1 an și 2 luni închisoare, aplicată inculpatului A., prin Sentința penală nr. 143/PI din 17 februarie 2017 a Curții de Apel Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 11 martie 2017, condamnare pronunțată după anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 85 din 28 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 304 din 10 septembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 44 alin. (1), (2) în referire la art. 39 alin. (1) pct. b din C. pen., cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012 s-a constatat pluralitatea intermediară de infracțiuni, relativ la cele trei infracțiuni comise de inculpat, așa încât, potrivit dispozițiilor ce reglementează concursul de infracțiuni, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 1 lună închisoare, la care s-a adăugat 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 1/3 din 24 luni (12 luni + 12 luni), inculpatul urmând să execute 1 an și 9 luni închisoare.

În baza art. 60 din C. pen. s-a dispus ca pedeapsa să se execute în regim de detenție.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 500 RON.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Constanța a reținut că, prin Rechizitoriul nr. x/2016 din data de 26 ianuarie 2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având suspendat dreptul de a conduce, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen.

În sarcina inculpatului A. s-a reținut, în esență, că la data de 13 mai 2014 a condus autoturismul marca XXX, înmatriculat sub nr. Bxxxx pe str. x, din orașul Măcin, județul Tulcea, având permisul reținut de la data de 15 ianuarie 2013, ca urmare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, conform procesului-verbal din data de 15 ianuarie 2013 și raportului de reținere nr. x din data de 15 ianuarie 2013 al DGPMB Brigada Rutieră București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 5 iunie 2018, sub nr. x/2017.

Cu privire la competența materială după calitatea persoanei, s-a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 38 lit. d) din C. proc. pen., în considerarea calității de avocat în cadrul Baroului București a inculpatului A.

Cauza a parcurs procedura Camerei Preliminare, constatându-se legalitatea sesizării instanței cu Rechizitoriul nr. x din 26 ianuarie 2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpatul A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având suspendat dreptul de a conduce, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., inculpatul precizând că nu are cereri sau excepții de formulat.

Cercetarea judecătorească a început la data de 5 iunie 2018, Curtea de Apel Constanța dând citire actului de sesizare a instanței, aducând la cunoștința inculpatului fapta care face obiectul acuzării, iar la același termen inculpatul A. a arătat că recunoaște fapta ce i se reține în sarcină și înțelege să uzeze de procedura recunoașterii învinuirii ce i se aduce prin actul de inculpare.

În cursul cercetării judecătorești au fost depuse de inculpat, la dosarul cauzei, mai multe înscrisuri, reprezentând copii ale certificatelor de naștere ale fiilor săi, dintre care unul e minor, copia cărții de identitate a soției sale, precum și un bilet de externare din spital ce vizează starea de sănătate a mamei sale, dar și un cupon de pensie din care reies veniturile acesteia.

În continuare, instanța de fond a observat că, în sarcina inculpatului A. s-a reținut, în fapt, că la data de 13 mai 2014, lucrătorii de poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Măcin au oprit în trafic, pe strada x din Orașul Măcin, autoturismul XXX, înmatriculat sub nr. Bxxxx, condus de inculpatul A., care circula cu viteza de 68 km/h, constatându-se cu acea ocazie că inculpatul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule din data de 13 ianuarie 2014.

În declarațiile date în cursul urmăririi penale, inculpatul a subliniat că la data de 13 mai 2014 s-a deplasat de la București în loc. Cerna, din jud. Tulcea, pentru a rezolva anumite probleme personale, cu autoturismul pe care îl avea în folosință de la C., condus de martorul D., iar la întoarcere, la intrarea în Orașul Măcin, martorului i s-a făcut rău, așa că a decis să conducă autoturismul deși cunoștea că avea suspendat dreptul de a conduce.

Audiat, martorul D. a confirmat susținerile inculpatului, prezentând o rețetă medicală, ce poartă antetul Institutului Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș, din care a rezultat diagnosticul ce i-ar fi fost stabilit și tratamentul prescris. Instanța de fond a subliniat că, din Adresa cu nr. 11136 din data de 12 noiembrie 2015 a Institutului Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș, reiese că martorul s-a prezentat la institut la data de 13 mai 2014, fiind consultat de un doctor din cadrul institutului, că starea de sănătate a acestuia nu era gravă, astfel că nu a fost internat în urgență, însă pentru că martorul nu e asigurat în sistemul asigurărilor de sănătate nu a putut fi înregistrat în baza de date a institutului.

Referitor la momentul suspendării dreptului de a conduce al inculpatului, potrivit raportului de reținere nr. x din data de 15 ianuarie 2013, permisul de conducere a fost reținut de către agent E. din cadrul DGPMB Brigada Rutieră București, întrucât cu o zi înainte, la data de 15 ianuarie 2013, inculpatul încălcase prevederile art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, fiind depistat pe Calea x din mun. București.

Inculpatului i s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii din data de 15 ianuarie 2013, fiind condamnat de Curtea de Apel București prin sentința penală nr. 845/F din data de 28 mai 2015 la pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de încercare de 3 ani, pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, soluție menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia penală nr. 304/A din 10 septembrie 2015, prin respingerea apelului formulat de inculpat, ca nefondat.

Ulterior, la data de 17 februarie 2017, prin Sentința penală cu nr. 143/PI a Curții de Apel Timișoara, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen. (faptă din data de 29 decembrie 2013), fiind anulată suspendarea sub supraveghere a pedepsei anterioare, iar în urma contopirii pedepselor, a rezultat o pedeapsă de 1 an închisoare, sporită cu 2 luni închisoare, pedeapsă care a fost suspendată sub supraveghere, stabilindu-se un termen de încercare de 3 ani, hotărâre definitivă prin neapelare la data de 11 martie 2017.

În continuare, instanța de fond a reținut că inculpatul A. a recunoscut cu sinceritatea fapta comisă în prezenta cauză, înțelegând să uzeze de procedura recunoașterii învinuirii ce i se aduce prin actul de inculpare, astfel că s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Referitor la încadrarea juridică, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului A., care la data de 13 mai 2014, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare Bxxxx pe str. x, din orașul Măcin, jud. Tulcea, având permisul reținut din data de 16 martie 2013, ca urmare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen.

De asemenea, curtea de apel a constatat că inculpatul a acționat cu intenție directă, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen., dându-și seama de caracterul antisocial al faptei sale, prevăzând consecințele acesteia și urmărind ca ele să se producă.

Totodată, s-a subliniat că potrivit art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. "Instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal" iar conform dispozițiilor art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., "Condamnarea se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat".

Deopotrivă, s-a constatat incidența art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. conform cărora:

"Când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1) și (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

La individualizarea pedepsei și proporționalizarea acesteia, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 74 din C. pen., potrivit cărora stabilirea duratei ori cuantumului pedepsei se face în raport de gravitatea infracțiunii săvârșite și de periculozitatea infractorului, evaluarea având în vedere criteriile enumerate de legiuitor, respectiv: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială. Criteriile menționate au fost analizate cumulativ pentru a aprecia în concret pedeapsa ce trebuie aplicată în vederea atingerii scopului și funcțiilor pedepsei.

Astfel, s-a observat că inculpatul A., deși a cunoscut caracterul ilegal al acțiunii sale, a condus, la data de 13 mai 2014, prin orașul Măcin, jud. Tulcea, autoturismul cu nr. de înmatriculare Bxxxx, aflat în posesia sa, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat din data de 15 ianuarie 2013, nesocotind dispozițiile legale prohibitive, fără teama de a fi sancționat, cu toate că, având în vedere calitatea sa de avocat era printre primii chemați să le respecte.

De asemenea, s-a reținut că inculpatul A. este avocat în Baroul Constanța, are vârsta de 44 ani, este căsătorit și are 2 copii, dintre care unul minor, este o persoană instruită, cu studii superioare, integrată în societate, însă nu se găsește la prima confruntare cu legea penală, anterior comiterii faptei din prezenta cauză fiind condamnat tot pentru infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

Curtea de apel a observat că, deși i-au fost aplicate, anterior, pedepse pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice, inculpatul, care are calitatea de avocat, cunoscând cu siguranță riscurile la care se supune dacă nu respectă legea, nu a înțeles să se îndrepte, manifestând o predilecție pentru încălcarea legii și un dispreț profund pentru siguranța circulației rutiere pe drumurile publice.

Așadar, în considerarea criteriilor generale de individualizare anterior arătate, instanța de fond a apreciat că prevenirea săvârșirii de noi fapte penale și formarea unei atitudini corecte, exemplare față de ordinea de drept și normele de conviețuire socială pot fi atinse prin stabilirea unei pedepse de 1 an și 1 lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Totodată, în baza art. 97 alin. (1) din C. pen. a fost anulată suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare aplicată inculpatului A. prin Sentința penală nr. 143/P din 17 februarie 2017 a Curții de Apel Timișoara, definitivă prin neapelare, la data de 11 martie 2017, condamnare pronunțată după anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 85/28 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 304 din 10 septembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În temeiul art. 44 alin. (1), (2) în referire la art. 39 alin. (1) pct. b din C. pen., cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012 s-a constatat pluralitatea intermediară de infracțiuni, referitor la cele trei infracțiuni comise de inculpat, așa încât potrivit dispozițiilor ce reglementează concursul de infracțiuni, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 1 an și 1 lună închisoare, la care s-a adăugat 1/3 din 24 luni (12 luni + 12 luni) inculpatul urmând să execute 1 an și 9 luni închisoare.

În baza art. 60 din C. pen. s-a dispus ca pedeapsa să se execute în regim de detenție, în ciuda comportamentului procesual corect al inculpatului, având în vedere însă perseverența infracțională a acestuia în comiterea aceluiași gen de infracțiuni, precum și faptul că nu se poate abține să încalce legea, cu ignorarea clemenței instanțelor care l-au judecat până în prezent și care au considerat că-și poate îndrepta conduita infracțională fără privare de libertate.

Împotriva Sentinței penale nr. 155/P din 30 iulie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a formulat apel, în termen legal, inculpatul A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 27 decembrie 2018.

În motivele de apel depuse la data de 1 aprilie 2019, inculpatul A. a solicitat, în esență, să se constate că, în mod eronat, instanța de fond a reținut incidența dispozițiilor privind pluralitatea intermediară, faptele de care a fost acuzat în prezenta cauză fiind săvârșite în concurs cu cele pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de către Curtea de Apel Timișoara, respectiv de către Curtea de Apel București.

De asemenea, s-a invocat greșita individualizare a pedepsei principale stabilită față de inculpat, precum și a modalității de executare a acesteia, solicitându-se suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Analizând sentința apelată, atât din perspectiva criticilor formulate de către inculpatul A., dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Instanța de fond a stabilit o situație de fapt corectă, care, de altfel, nu a fost contestată de inculpat, reținând, în esență, că în data de 13 mai 2014, A. a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare Bxxxx pe str. x, din orașul Măcin, jud. Tulcea, având permisul reținut din data de 16 ianuarie 2013, ca urmare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule.

De asemenea, Înalta Curte constată că, în mod corect instanța de fond a procedat la individualizarea cuantumului pedepsei (1 an și o lună închisoare), raportat la pericolul social concret al faptei săvârșite, determinat atât de modul în care fapta a fost comisă, cât și de datele privind persoana inculpatului, alături de posibilitatea reeducării acestuia prin prisma scopului pedepsei.

De altfel, se observă că, în prezenta cale de atac, apelantul inculpat A. nu a criticat situația de fapt ori cuantumul pedepsei stabilite de instanța de fond, aspectele invocate vizând, pe de-o parte, nelegalitatea aplicării regimului sancționator al pluralității intermediare, iar pe de altă parte, greșita individualizare a modalității de executare a pedepsei. Ca atare, Înalta Curte urmează să evalueze aspectele de nelegalitate invocate și, ulterior, criticile formulate cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.

Astfel, în ceea ce privește aspectele de nelegalitate invocate de apelant, se constată că, potrivit art. 44 alin. (1) din C. pen., există pluralitate intermediară de infracțiuni când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare și până la data la care pedeapsa este executată sau considerată ca executată, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune și nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, în caz de pluralitate intermediară, pedeapsa pentru noua infracțiune și pedeapsa anterioară se contopesc potrivit dispozițiilor de la concursul de infracțiuni.

Totodată, potrivit art. 38 alin. (1) din C. pen. "Există concurs real de infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, prin acțiuni sau inacțiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracțiuni și atunci când una dintre infracțiuni a fost comisă pentru săvârșirea sau ascunderea altei infracțiuni.

În cauza dedusă judecății, se observă că, fapta imputată inculpatului A. a fost săvârșită în data de 13 mai 2014, respectiv înainte ca acesta să fie condamnat definitiv pentru vreuna dintre infracțiunile săvârșite anterior. În acest sens, trebuie subliniat că sentința penală nr. 85 din 28 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 5 din C. pen. (fapta din data de 15 ianuarie 2013) a rămas definitivă prin decizia penală nr. 304 din data de 10 septembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (pronunțată în Dosarul nr. x/2014). De asemenea, Sentința penală nr. 143/PI din 17 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, prin care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat, prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (fapta din data de 29 decembrie 2013), a rămas definitivă prin neapelare, la data de 11 martie 2017.

Așadar, în mod greșit, instanța de fond a constatat pluralitatea intermediară de infracțiuni, referitor la cele trei fapte comise de inculpat, în cauză fiind incidente dispozițiile care reglementează concursul de infracțiuni, întrucât, așa cum s-a menționat anterior, la data comiterii faptei deduse judecății (13 mai 2014), nu se pronunțase o hotărâre definitivă de condamnare pentru vreuna dintre cele două fapte săvârșite anterior (la data de 15 ianuarie 2013, respectiv la data de 29 decembrie 2013). Mai mult, inculpatul A. a fost condamnat definitiv, pentru prima dată, la aproximativ un an și patru luni după săvârșirea faptei deduse judecății.

Prin urmare, având în vedere și prevederile art. 10 din Legea nr. 187/2012, conform cărora tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă, instanța fond trebuia să rețină, în cauză, dispozițiile art. 38 și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., cele trei fapte comise de inculpat (două anterior intrării în vigoare a Noului C. pen., pentru care s-a stabilit că legea penală mai favorabilă este legea veche, și una după intrarea în vigoare a legii noi) fiind concurente.

Analizând, în continuare, modalitatea de executare a pedepsei stabilită de curtea de apel, respectiv în regim de detenție, față de criticile formulate în apel de către inculpatul A., Înalta Curte constată că instanța de fond nu a cuantificat judicios gravitatea concretă a faptei săvârșite, în raport de circumstanțele personale ale acestuia, în contextul cauzei impunându-se suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Astfel, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 91 din C. pen., respectiv: pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mari mare de un an; inculpatul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității; în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

În acest sens, Înalta Curte reține că fapta săvârșită de inculpat este, într-adevăr, gravă, acesta conducând un autovehicul pe drumurile publice deși avea permisul reținut, ca urmare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule, însă, în contextul concret al cauzei, nu se poate face abstracție de conduita inculpatului după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, acesta asumându-și consecințele faptei comise și contribuind la buna desfășurare a procesului penal. De asemenea, Înalta Curte constată, contrar celor reținute de instanța de fond, că la data comiterii infracțiunii cercetate în prezenta cauză (13 mai 2014), inculpatul nu era condamnat pentru niciuna dintre cele două fapte săvârșite anterior (fapte care, așa cum s-a reținut în cele ce preced, sunt concurente cu infracțiunea dedusă judecății în prezentul dosar). Ca atare, nu se poate susține că inculpatul a ignorat clemența instanțelor care l-au judecat până în prezent și care au considerat că-și poate îndrepta conduita infracțională fără privare de libertate, cum în mod greșit a reținut instanța de fond, întrucât, așa cum s-a menționat anterior, la momentul comiterii faptei deduse judecății nu se dispusese vreo hotărâre definitivă în ceea ce-l privește, pentru infracțiunile săvârșite anterior.

Totodată, Înalta Curte constată că se justifică schimbarea modalității de executare stabilită de prima instanță și în raport de circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv vârsta acestuia (44 de ani), ocupația (avocat în Baroul Constanța), faptul că este instruit, integrat și apreciat în societate (așa cum rezultă din caracterizările aflate la dosar Înalta Curte), este căsătorit și are 2 copii, dintre care unul minor. Referitor la nivelul de educație al inculpatului, Înalta Curte reține că, într-adevăr cunoștințele juridice pe care inculpatul le deține pot conferi o gravitate sporită faptei sale, însă tot acestea, raportat la conduita ulterioară a inculpatului, conduc la concluzia că a înțeles pe deplin consecințele conducerii unui autoturism pe drumurile publice deși exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată. Astfel, se observă că inculpatul a recunoscut acuzația penală (a beneficiat de procedura prevăzută de art. 374 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.) și a arătat că regretă fapta săvârșită. Or, înțelegerea gravității faptei săvârșite și a urmărilor pe care le-ar fi putut avea aceasta constituie premise ale reformării atitudinii inculpatului față de normele penale.

În plus, raportat la datele cauzei, Înalta Curte consideră că aplicarea unei pedepse cu închisoarea constituie un avertisment sever pentru inculpat, iar suspendarea executării pedepsei sub supraveghere va duce la îndreptarea inculpatului, rolul de constrângere și scopul pedepsei putând fi realizate în această modalitate.

Așadar, Înalta Curte apreciază că se impune aplicarea dispozițiilor art. 91 din C. pen., tocmai ca urmare a valorificării circumstanțelor personale ale inculpatului, scopul pedepsei putând fi atins, așa cum s-a reținut anterior, și fără executarea acesteia, dar sub o strictă supraveghere.

În consecință, având în vedere toate aspectele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 155/P din 30 iulie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2018 și va desființa, în parte, sentința penală apelată în ceea ce privește constatarea pluralității intermediare de infracțiuni și aplicarea art. 60 din C. pen.

Va constata că infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracțiunile pentru care s-au pronunțat Sentința penală nr. 143/PI din 17 februarie 2017 a Curții de Apel Timișoara, definitivă, prin neapelare, la data de 11 martie 2017 (infracțiune din data de 29 decembrie 2013) și Sentința penală nr. 85 din 28 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 304 din 10 septembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (infracțiune din data de 15 ianuarie 2013).

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 1 an și două luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 143/PI din 17 februarie 2017 a Curții de Apel Timișoara, definitivă, prin neapelare, la data de 11 martie 2017 în pedepsele componente de câte un an închisoare și sporul de două luni.

În baza art. 38 din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. va contopi pedeapsa de 1 an și o lună închisoare stabilită în prezenta cauză cu pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 143/PI din 17 februarie 2017 a Curții de Apel Timișoara, definitivă, prin neapelare, la data de 11 martie 2017 (infracțiune din data de 29 decembrie 2013) și pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 85 din 28 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 304 din 10 septembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (infracțiune din data de 15 ianuarie 2013) și va aplica pedeapsa cea mai grea de 1 an și o lună închisoare, la care se va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, inculpatul urmând să execute 1 an și 9 luni închisoare.

Conform art. 91, 92 din C. pen. va dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an și 9 luni pe un termen de supraveghere de 4 ani.

Conform art. 97 alin. (2) din C. pen. termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunțat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, respectiv 10 septembrie 2015.

Conform art. 93 din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, condamnatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune de la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Conform art. 93 alin. (2) din C. pen., va impune condamnatului să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

Conform art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile, la Direcția Piețe și Gestionare activități comerciale sector IV București sau în cadrul primăriei Municipiului București, Administrația lacuri parcuri și agrement, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., în cuantum de 217 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului de Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 155/P din 30 iulie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2018.

Desființează în parte sentința penală apelată în ceea ce privește constatarea pluralității intermediare de infracțiuni și aplicarea art. 60 C. pen.

Constată că infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracțiunile pentru care s-au pronunțat Sentința penală nr. 143/PI din 17 februarie 2017 a Curții de Apel Timișoara, definitivă, prin neapelare, la data de 11 martie 2017 (infracțiune din data de 29 decembrie 2013) și Sentința penală nr. 85 din 28 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 304 din 10 septembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (infracțiune din data de 15 ianuarie 2013).

Descontopește pedeapsa rezultantă de 1 an și două luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 143/PI din 17 februarie 2017 a Curții de Apel Timișoara, definitivă, prin neapelare, la data de 11 martie 2017 în pedepsele componente de câte un an închisoare și sporul de două luni.

În baza art. 38 C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. contopește pedeapsa de 1 an și o lună închisoare stabilită în prezenta cauză cu pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 143/PI din 17 februarie 2017 a Curții de Apel Timișoara, definitivă, prin neapelare, la data de 11 martie 2017 (infracțiune din data de 29 decembrie 2013) și pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 85 din 28 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 304 din 10 septembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (infracțiune din data de 15 ianuarie 2013) și aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an și o lună închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, inculpatul executând 1 an și 9 luni închisoare.

Conform art. 91, 92 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an și 9 luni pe un termen de supraveghere de 4 ani.

Conform art. 97 alin. (2) Cod termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunțat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, respectiv 10 septembrie 2015.

Conform art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune de la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Conform art. 93 alin. (2) C. pen., impune condamnatului să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

Conform art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul prestează o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile, la Direcția Piețe și Gestionare activități comerciale sector IV București sau în cadrul primăriei Municipiului București, Administrația lacuri parcuri și agrement, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., în cuantum de 217 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului de Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 9 aprilie 2019.

Procesat de GGC - LM