Decizia nr. 386/2025 — ÎCCJ, Secția penală — cerere de strămutare

Asupra cererii de strămutare; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea transmisă Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția Penală la data de 06 iunie 2025, petentul A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curții de Apel București - secția I penală, la o altă instanță egală în grad. În motivarea cererii petentul a arătat, că există suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei și calității părților. În esență, a arătat că a avut calitatea de parte în mai multe dosare penale, instrumentate de toți judecătorii Curții de Apel București, iar atitudinea acestora a fost vădit negativă, posibil din motive politice, situația sa fiind mediatizată intens.

Totodată, a învederat că în dosarul anterior, ce a avut ca obiect contestație în anulare, procurorul de ședință a pus concluzii în sensul respingerii cererii de constatare a intervenirii prescripției în cazul acestuia. Reține Înalta Curte că pe rolul Curții de Apel București - secția I penală a fost înregistrat dosarul nr. x/2025, având ca obiect contestație în anulare, formulată de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 936/2021, pronunțată de Curtea de Apel București - secția I penală, în dosarul nr. x/2013. În informațiile solicitate potrivit art. 73 C. proc. pen.

și comunicate de către Curtea de Apel București se prezintă etapele pe care le-a parcurs dosarul a cărui strămutare se solicită, apreciindu-se că nu se pot reține elemente de natură să conducă la existența unei suspiciuni de lipsă de imparțialitate a judecătorilor din cadrul Curții de Apel București sau la concluzia că pe rolul acestei instanțe nu ar exista condiții pentru desfășurarea unui proces echitabil ori că ar exista vreun pericol de tulburare a ordinii publice. Analizând cererea formulată de petentul A., în temeiul art. 74 raportat la art. 71 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală, constată că este nefondată pentru următoarele considerente: Potrivit art. 71 din C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție "strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice." Analizând textul de lege care reglementează instituția strămutării, se constată că strămutarea este măsura dispusă pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal și respectarea dreptului la un proces echitabil, constând în trecerea unei cauze penale de la instanța de judecată sesizată cu aceasta la o instanță egală în grad, în situația în care nu există garanții de imparțialitate cu referire la judecarea cauzei, în privința judecătorilor instanței sesizate.

Cele două cazuri de strămutare prevăzute de lege se raportează, pe de o parte, la existența unei suspiciuni rezonabile că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei sau calității părților, fiind necesar ca toți judecătorii unei instanțe să se afle în mod evident într-o stare de incompatibilitate sau să existe o suspiciune rezonabilă cu privire la riscul de parțialitate a acestora, care trebuie să rezulte din împrejurările de fapt sau de drept ale cauzei ori ținând seama de calitatea părților, iar pe de altă parte, la existența unui pericol de tulburare a ordinii publice. Din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se reține că imparțialitatea magistratului se prezumă până la proba contrară, iar punctul de vedere al persoanei interesate sub acest aspect nu joacă un rol determinant, ci trebuie să fie justificat în mod obiectiv (Decizia din 20 octombrie 2009, cauza Aleksandr Nikolayevich Ovcharenko v. Ucraina).

Existența imparțialității, în sensul conferit de articolul 6 paragraful 1, se determină, pe de o parte, prin aplicarea unui test subiectiv, constând în examinarea convingerilor personale ale unui judecător anume într-o cauză dată și, pe de altă parte, pe baza unui test obiectiv, al cărui scop este de a stabili dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a elimina orice dubiu legitim în cauza respectivă (hotărârea De Cubber contra Belgiei, par. 24). În ceea ce privește aspectul subiectiv, în jurisprudența Curții s-a afirmat în mod constant principiul că imparțialitatea personală a unui magistrat se prezumă până la proba contrară (hotărârea Gajewski contra Poloniei, par. 41), acesta trebuind să fie considerat liber de orice opinii personale sau prejudecăți (hotărârea Kyprianou împotriva Ciprului, par. 119). Aplicând testul obiectiv în cauzele cu care a fost sesizată, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat că, deși imparțialitatea personală a unui magistrat se prezumă până la proba contrară, în analizarea criteriului obiectiv va trebui determinat dacă, în afara conduitei personale a judecătorului, există fapte dovedite, de natură a ridica îndoieli în ceea ce privește imparțialitatea acestuia, reținându-se că, în această privință, chiar și aparențele pot căpăta o anumită importanță (hotărârea Morel împotriva Franței,

par. 42). De o importanță majoră într-o societate democratică este încrederea pe care instanțele de judecată trebuie să o inspire publicului și, mai ales, în ceea ce privește procedurile penale, acuzatului (hotărârea Padovani contra Italiei, par. 27), justițiabililor, începând cu părțile din procedură (hotărârea Savino și alții contra Italiei, par. 101), astfel că orice judecător cu privire la care există un motiv legitim care să îndreptățească temerea că ar putea să nu fie imparțial trebuie să se retragă (hotărârea Hauschildt contra Danemarcei, par. 48). Pentru ca instanța să fie considerată imparțială din punct de vedere obiectiv, aceasta trebuie să ofere suficiente garanții care să excludă orice dubiu legitim cu privire la acest aspect (hotărârea Fey contra Austriei, par. 28). Punctul de vedere al participanților la proces este important, dar nu decisiv pentru a hotărî dacă există motive legitime care să justifice temerea lipsei de imparțialitate a unui judecător anume într-o cauză dată (hotărârea Werner contra Poloniei, par. 39), ceea ce este decisiv fiind dacă temerea lipsei de imparțialitate a unui judecător poate fi justificată în mod obiectiv (hotărârea Ferrantelli și Santangelo contra Italiei, par. 58). De asemenea,

trebuie avută în vedere și jurisprudența Curții Constituționale a României care a statuat că strămutarea nu este o procedură de soluționare în fond a procesului, ci constituie o procedură specială, de stabilire a competenței teritoriale a instanței de judecată, cu scopul asigurării condițiilor unui proces echitabil, în care părțile să dispună de aceleași mijloace de apărare și să aibă posibilitatea să își exercite dreptul la apărare în mod efectiv și eficient (Decizia nr. 226 din 7 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 31 martie 2006). Curtea a statuat că strămutarea reprezintă unul dintre mijloacele procesuale care contribuie la asigurarea caracterului efectiv al imparțialității judecătorilor, garanție instituțională a dreptului la un proces echitabil (a se vedea Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014). Analizând, în aceste coordonate, împrejurările cauzei a cărei strămutare se solicită, Înalta Curte constată că din motivele invocate ca temeiuri de strămutare de către petentul A. nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea și obiectivitatea judecătorilor din cadrul Curții de Apel București,

nefiind elemente pentru a se putea considera că prin judecarea dosarului nr. x/2025 la această instanță nu s-ar respecta toate garanțiile procesuale pentru judecarea cauzei fără părtinire. Aprecierea pur subiectivă a petentului că la curtea de apel pe rolul căreia a fost înregistrat dosarul nu s-ar putea judeca imparțial cauza, întrucât anterior a avut calitatea de parte în mai multe dosare penale, posibil din motive politice, situația sa fiind intens mediatizată, precum și faptul că într-un alt dosar, având același obiect, concluziile procurorului nu au fost favorabile nu este în măsură să ofere un minim de date obiective care să contureze lipsa de imparțialitate și obiectivitate a corpului de magistrați din cadrul instanței și să legitimeze, eventual, strămutarea cauzei.

Din referatul de informare întocmit în cauză de Curtea de Apel București se observă că prin încheierea din 03.06.2025, în baza art. 68 raportat la art. 64 alin. (3) C. proc. pen., a fost admisă declarația de abținere formulată de doamna judecător B., membru al completului de judecată C20A, învestit cu soluționarea cauzei petentului, astfel că la acest moment există un complet de judecată legal constituit care să soluționeze cererea de contestație în anulare în dosarul a cărui strămutare se solicită. Mai mult, Înalta Curte notează că în situația în care s-ar ajunge ca la nivelul secției penale a Curții de Apel București toți judecătorii să devină incompatibili în a soluționa dosarul nr. x/2025, sunt alte remedii procesuale pentru legala constituire a completului, sens în care facem trimitere la dispozițiile art. 109 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești și art. 68 alin. (9) 1 C. proc.

pen. Petentul nu a relevat aspecte concrete de validare a strămutării cauzei, nefiind conturată o suspiciune rezonabilă de imparțialitate cu privire la toți judecătorii curții de apel pe rolul căreia se află cauza pe care o solicită a fi strămutată. Suspiciunea rezonabilă de lipsă de obiectivitate trebuie să existe în raport cu toți judecătorii instanței judecătorești pe rolul căreia se află o anume cauză penală. Astfel, simpla părere sau supoziție, chiar dacă este susținută cu bună credință, nu poate fi confundată cu suspiciunea rezonabilă, aceasta trebuie să se bazeze pe fapte sau împrejurări care să permită conturarea unui grad de probabilitate cuantificabil, acela de a convinge un observator obiectiv și neutru că imparțialitatea judecătorului este afectată.

Așadar, se constată că în cauză nu pot fi reținute elemente de natură să conducă la existența vreunei urme de îndoială asupra imparțialității și obiectivității judecătorilor învestiți cu soluționarea cauzei sau la concluzia că pe rolul Curții de Apel București nu ar exista condiții pentru desfășurarea unui proces echitabil care să justifice strămutarea judecării dosarului. Față de considerentele expuse anterior, în baza art. 74 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curții de Apel București - secția I penală. Având în vedere soluția pronunțată în cauză, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc.

pen., va obliga petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE: Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curții de Apel București - secția I penală. Obligă petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 octombrie 2025.